Rodica Nicoleta Ion despre tăcere

Simţeam secundele zgâriindu-mi timpanul obosit de atâta tăcere... această tăcere de sticlă.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa toamnei în care ai plecat

Cad frunze în dantele de lumină...
În arabescul templului solar
Aleargă fluturi către crisalidă
Aceluiaşi dicton prenupţial.
Un act de adormire triumfală...
Un semn divin... Căci pline de păcat
Sunt clipele ce-au modelat trecutul...
Şi stropi de zgură pică pe asfalt.

Vârtej de clipe, non-eterne ere...
Clepsidra, oh, s-a spart, s-a risipit...
Nici nu mai ştiu când din furtuni şi semne
Covorul bătrâneţii ne-am croit.
Nici nu mai ştiu când tu, mireasă-n negru,
Pe lacrimi ai păşit către altar
Într-un divin şi infinit integru...
Iar eu... iar eu, acum ce rost mai am?!

Şi stropi de zgură pică pe asfaltul
Bătatorit de paşii mei stingheri,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii

Am pescuit trandafiri
Din răsăritul ce mi s-a dăruit.
Am sorbit din lumina cerului
Şi mi-a crescut imensitatea în suflet.
Am atins cu buzele rana tăcerii
Şi i-am vindecat însângerarea cu
Îndrăzneala zborului,
Ca un fulger în iulie.
Dar am rătăcit în apus,
Am tălpile ascunse în întuneric,
Iar când lumina mă strigă,
Ochiul meu îi răspunde
Cu un surâs de tăcere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger de ceară

Tălpi de înger, peste buze, vin grăbit să se coboare
Liniştite ca o umbră, dulci şi moi ca o ninsoare...
Şi pudrând înţelepciunea şi iubirea, dintr-o dată,
Văd o ploaie de petale... Şi de ea-s încununată...

Râuri limpezi curg pe umeri... Sângeri în obraji se-adună
Sufletul străin se zbate... Plânge cerul a furtună!
Cu pomada de lumină mi-am pudrat obrajii reci...
Numai tu, înger de ceară, azi în lumea mea să treci!

Tu, quasar, în nemurire îţi petreci eternitatea...
Vino pe cărări de lună! Vino, vino, vino noaptea!
Te aştept! Te chem, oh, înger! M-ai cuprins şi m-ai vrăjit,
Eşti mirajul lumii mele, unic şi nedefinit...

Eşti tăcerea grea în care din tăceri se nasc poeme,
Eşti lumina unei clipe, sărutarile boeme...
Treci prin mine câteodată ca un fulger de condei...
Vrei să schimbi eternitatea pe cuvinte de doi lei?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la diviziune

Împart tăcerea nopţii la minus infinit,
Spre a divide timpul în ere neştiute,
Căci îngerul speranţei, la mine a venit...
Mi-a plâns tăcut pe umeri, dorind să mă asculte...

În lumea lui de sticlă, prin semne mi-a urmat
Şi am deschis lumina în versuri de fotoni,
Mi-am mângâiat privirea cu verbe de bazalt,
Născute din iubire de pace şi de sori.

Plecate gene parcă, din lumea celor drepţi,
Puneau o barieră prezentului din care,
Venisem ca o umbră. Dar îngeri înţelepţi,
Deschisu-mi-au în noaptea uitării, altă cale.

Pe cai de constelaţii, am alergat. În vis,
Atâtea generaţii s-au dat spre-a fii cărare.
În lumea asta parcă aşa stătuse scris:
"A scrie despre lume, cu literă de soare".

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sat

În sat, pe-o uliţă pustie
Trece-un bătrân... ades clipeşte.
Parcă e mult prea lungă calea...
Povara-i grea... Şi se opreşte.

Îşi face semnul crucii... Iată!
Deodată pare că asudă...
Mai şterge-o lacrimă ce-i pică
Pe chipul obosit de trudă.

Şi merge iar. În drum zăreşte
O mogâldeaţă... un căţel...
Se-apleacă, mângâindu-l tandru,
Apoi, bătrânu-l ia cu el.

Îşi vor uni singurătatea
Şi împreună vor mâncă,
Îl va păzi-n tăcere noaptea
Şi de blestem îl va scăpa...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă platanilor

Voal de platani, pădurile de nea
S-au aşezat tăcut în calea mea.
Argint căzut pe frunzele de jad
Sub care râuri de lumină ard.

În evantai cade o umbră, plan...
De ceruri aninat, ram de platan...
Miraj, balsam, lumină, pur şi cast,
Esenţa unui zeu aici rămas.

Cununi de stele sub tăceri de vis,
Poem de taină, vuiet necuprins,
Tăcerea-n valuri iarăşi se coboară...
Ce minunaţi platanii mei din ţară!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apăsător...

Întunericul mă sugrumă...
Mă dor tăcerile, da!
Se prabuşesc munţii de sânge
Din inima mea.
Mă doare liniştea
Ascunsă-n timpane,
Mă agasează tic-tac-ul ce bate
Ritmul tăcerii –
Încă un pas către moarte.
Mă dor încheieturile vântului
Ce foşneşte în suflet –
Teamă şi urlet.
Toate mă dor! Şi mă tem
Ca de cel mai aprig blestem,
Că n-am puterea să mor,
Ci voi trăi repetat
Istoria lutului ce trup s-a creat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apăsător...

Întunericul mă sugrumă...
Mă dor tăcerile, da!
Se prabuşesc munţii de sânge
Din inima mea.
Mă doare liniştea
Ascunsă-n timpane,
Mă agasează tic-tac-ul ce bate
Ritmul tăcerii –
Încă un pas către moarte.
Mă dor încheieturile vântului
Ce foşneşte în suflet –
Teamă şi urlet.
Toate mă dor! Şi mă tem
Ca de cel mai aprig blestem,
Că n-am puterea să mor,
Ci voi trăi repetat
Istoria lutului ce trup s-a creat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinistrul din suflete

Craniile zornăie ca nişte monezi,
Lovindu-şi gândurile nerostite şi triste,
Mărşăluiesc printre morminte şi cruci,
Purtând umbre stranii de speranţi şi vise.
Se sting lumânările... Pe rug şi altar
Doar umbre de cranii – stihii adormite în raclă,
Aşteaptă-n tăcere,-n zadar,
Veşnicia să treacă,
Cu alte veşnicii să-şi cunune uitarea,
Să-şi spele tăcerea în zare,
Să nu mai erupă coşmar,
Să nu mai audă "se moare!"...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolii

Mă plimb tăcut prin parcul cu magnolii...
Miresme-mpodobite cu-ametist...
Cum se-nfrăţesc speranţele cu zorii
Încununând eternul paradis.

Mă plimb tăcut şi visele m-apasă...
Voi care-aţi înflorit întâia oară
Cunoaşteţi şi durerea iernii crude
Şi gustul de-nceput de primăvară.

Mirese-mpodobite... Câtă pace!
Ce taină şi ce linişte de vis!
Şi parcul cu magnolii tace... tace...
Tace mereu... Şi ce-ar mai fi de zis?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este toamnă!

Pleoapa întunecată a cerului
S-a coborât tăcut peste noi...
Copacii sunt goi...
Gene de frunze clipesc
Grăbite să-şi încarce-n cărări
Argintul din zări.
Ude de acrimi, covoare chihlimbării
Mustesc a gutuie,
Iar sânger se scurg peste noaptea din zi
Dulce-amăruie.
Departe, un zumzet de voci -
Copii discutând despre teste banale...
Copii zugrăvind cu privirea
Simfonii de cuvinte
Despre cer, despre frunze şi ploi...
Un clopot ca de aramă
Aleargă sprinţar
Prin sufletul ca o hârtie.
Cine să ştie?!
Se-aud troznind sub talpa privirii

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea dragostei

Puterea dragostei...
Învaţă să taci! Să asculţi vocea sufletului
Ce izvorăşte din puterea dragostei.
Prietenia este unică,
Este legătura umanului cu divinul,
Este focul ce nu arde
Şi apa ce nu te afundă.
Ascultă!
Nu ai nevoie de cuvinte...
A. D. N.-ul unneşte particălele de sânge
Într-o împletitură de tăceri
Pe care nici ura nu o poate învinge.
Ascultă! Atinge!
Oricât ai fii de departe,
Glasul prieteniei se aude în noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Se scutură norii de plumb şi de jar,
Sclipeşte în noapte al verii pojar,
Îmi bate-n fereastră cu stele de foc...
Pământul şi ceru-n al facerii jo,

Asudă şi geme, se tânguie, ţipă...
Se-apleacă în vuiet copacii-aripă,
Scriu vise cu frunze, cuvinte cu har,
Cu pace-mpresoară al clipei altar.

Sub gene de umbre, în noaptea de piatră,
O lume comună-n tăceri se arată.
Şi geme oraşul sub vara cu ploi.
Un tunet răzbate tăcerea din noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt decât o scoică fără perlă, căci mai am atâtea de învăţat de la viaţă, din viaţă, că nu mi-ar ajunge să o pot face, nici măcar două vieţi. Asta suntem noi, oamenii, perle neşlefuite peste care praful vieţii se aşază tăcut, înnourându-ne sufletele.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

Se zguduie lanţurile cerului...
Cad fulgere peste lumea
Transformată în lavă.
Oarbe tăceri desenează vise de catifea.
Pe catafalcul tăcerii
Au desenat altar pentru închinarea la idoli.
Nu îngenunchiaţi cât gândul vă este sabie
Răsucindu-se în neant!
Puteţi lupta chiar dacă rănile voastre
Invocă moartea.
Îngeri coboară peste sufletul vostru
Şi vă împietresc, eliberându-vă de dureri.
Luptaţi! Mâine este o zi
Ca şi azi, caşi ieri...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptele şi imaginile pe care vrei cu adevărat să le uiţi, revin din hăul tăcerii, sfredelind cu tăişul lor sufletul.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Tăcerile evadează din spasmele
Cuvintelor nerostite...
Un vulcan erupând
În toamna unui oraş fumegând.
Trenul uitării s-a oprit
Între cer şi pământ.
S-a spart cochilia gândului
De tristeţea mormântului.
Viaţa este o groapă comună
În care sunt aruncate de-a valma
Lacrimi şi sentimente.
Vântul spulberă gudronul şi cianura
Depusă pe cearşaful de opiu.
Suntem ultimul cadavru
Respirând noaptea.
Altarul tăcerii este pregătit...
Un pas spre plus infinit...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul s-a deschis precum un fermoar
Şi nori sângerii au pătruns
Pe sub coama zimţată a apusului
Pe care dansau ca pe un ocean,
Frunzele toamnei – lebedele tăcerii.
Furtuni forfecau liniştea
Cu lame de fulgere.
Noaptea s grăbea să prindă ultimul tren.
Lacrimi albastre alunecau pe caldarâmul uitării.
Paşii treceau prin horă de tunete
În univers...
Tăcerea se aşternuse ca un pled peste inima mea.
Toamnă, toamnă târzie,
Toamna în care am împlinit
Cincizeci de ani...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!