Citate despre România și cultură, pagina 2
Poporul românesc, deși destul de numeros pe fața pământului, a rămas în urmă economicește și în cultură, deci nu putea să întreprinză lupta pentru existență decât sub scutul unui rol istoric recunoscut de Europa și congruent cu interesele ei.
citat celebru din Mihai Eminescu (8 februarie 1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să fim un stat de cultură la gurile Dunării; aceasta e singura misiune a statului român și oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop, pune în joc viitorul urmașilor și calcă în picioare roadele muncii străbunilor noștri.
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cultura română ar putea trăi 20 de ani din cât costă o bombă.
Norman Manea în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Daniel Breaz (PSD), ministrul Culturii în Guvernul condus de agramata Vasilica Dăncilă (tot PSD), a recidivat și la Ateneul Român, de Ziua Culturii Naționale, siluind iar limba română
El s-a dus azi la Ateneu,
Ca să ne țină-un expozeu
Și "breazul" iar ne-a arătat
Că e un mare... agramat.
epigramă de George Budoi din Acești Agramați care ne conduc (15 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
În introducerea CARE* A FĂCUT-O domnul președinte al Academiei. DANIEL BREAZ (PSD), ministrul Culturii**, 15.01.2019: Discurs la Ateneul Român de [...] | Citește tot comentariul
De zece ani și mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democrații Apusului. Nu aci este locul să judecăm dacă aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o așa desăvârșită libertate, a binemeritat-o prin înțelegerea misiunii culturale ce are presa în societățile moderne.
începutul de la Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căminul cultural la români - un fel de parastas al bunului gust.
aforism de Gabriel Petru Băețan din Răsad de lumină lăuntrică
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ce înseamnă a "legitima" un regim politic detestat? Despre ce fel de legitimare poate fi vorba: morală, culturală, politică? În viziunea unui istoriograf-contabil, care se mulțumește să fișeze și să dateze niște date bibliografice, toate cărțile apărute în România între 1955 și 1989 legitimează cultural epoca lui Dej și Ceaușescu. Pentru un asemenea istoriograf nu există nici o deosebire între să zicem opera lui Ludovic XIV și epoca lui Stalin.
Ștefan Augustin Doinaș în Interviu realizat de Daniel Cristea-Enache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nicolae Iorga avea însușiri extraordinare de gazetar: liric, vehement, patetic, găsind o formulă în care să sintetizeze o situație, dispunând de vastitatea unei culturi, servit de o memorie fenomenală, pasionat, de o capacitate de ură care dădea articolelor accentul pasional. Nicolae Iorga aducea în paginile "Neamului Românesc" o notă nouă în presa românească.
Pamfil Șeicaru în Istoria presei (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reconstruirea și redeschiderea fabricilor, uzinelor precum și refacerea sistemului de învățământ și cel al sănătății, ar constitui pentru România primul pas spre măreția ei de odinioară. Iar cultura va fi iarăși ceea ce a fost adevărata frescă de lumină a neamului nostru.
aforism de Camelia Oprița (1 mai 2011)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Patrimoniul cultural din România este o chestiune de siguranță națională.
citat din Șerban Sturdza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte de 1927, activitatea mea era condusă de spirit curat didactic, constând în expunerea obiectivă a cunoștințelor filosofice împrumutate din cultura Europei de Apus, iar după 1927, cu vârsta bătrâneții, activitatea mea a evoluat, luând caracterul unui apostolat în spiritul etnicului românesc.
Constantin Rădulescu-Motru în Despre bătrânețe (31 decembrie 1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este un loc comun că există culturi majore și culturi minore. Sigur, este o generalizare nu foarte potrivită, pentru că generalizările nu sunt potrivite. Dar, asta este! Cultura română este o cultură minoră.
citat din Silviu Purcărete
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
România nu e doar pământul pe care calci. România e cultura ta, faptele tale.
aforism de Dan Surducan (15 iulie 2014)
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că avem nevoie cu toții și de un moment în care să ne întoarcem la cultură. Cultura, până la urmă, stă la baza dezvoltării României moderne.
citat din Daniel Constantin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Literatura română a fost scrisă, până la întemeierea "Junimii", aproape numai de boieri, la început de protipendadă, apoi de boierii de clasa a doua și de burghezii și dascălii intrați în boieria măruntă. Țărănimea nu ia parte deloc la mișcarea culturală, fiind primită doar ca motiv literar și în forme convențional idilice...
George Călinescu în Istoria literaturii române (capitolul XII - Junimea)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se poate spune că în spiritul românesc e dominantă latinitatea, liniștită și prin excelență culturală. Avem însă și un bogat fond slavo-trac, exuberant și vital, care, oricât ne-am împotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului, răsărind puternic în conștiințe.
Lucian Blaga în Revolta fondului nostru nelatin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce s-a creat până acuma în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu totul e aproximativ în cultura românească. Niciunul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toții o excepție inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care însuși Buddha ar putea fi gelos? Fără Eminescu am fi știut că nu putem fi decât esențial mediocri, că nu este ieșire din noi înșine și ne-am fi adaptat perfect condiției noastre minore. Suntem prea obligați față de geniul lui și față de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet. Eminescu trebuie considerat un simbol național.
citat celebru din Emil Cioran (1937)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de țăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.
citat celebru din Petre Țuțea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aruncați din întâmplare la răspântia unde se ating cele trei lumi deosebite și mai mult ori mai puțin învrăjbite, lumea modernă, cea musulmană și cea muscălească, românii chiar în virtutea originei lor, sunt meniți a reprezenta interesele ideilor moderne și a fi un stat de cultură deosebită, în care trei lumi se întâlnesc și se împacă.
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oricât ne-am scufunda noi, românii, în cultură, tot ni se zărește scăfârlia lui Mitică.
aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre România și cultură, adresa este: