Roma şi religie

Limba Română, ultima mănăstire

Luna îşi odihneşte obrazul pe Limba Română.
Ea îşi unduie sunetele
ca nişte pene de egretă.
Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,
aspră ca tăişul sabiei ascuţit printre
pietre tăcute, şi-a întors faţa mandră
către schitul lui Dumnezeu,
munţii Carpaţi.

Soarele se răsfrânge în inima ei
pulsând veşnicii.
Picioarele cuvintelor romaneşti caută harul
în somnul gliei
încălţate în sandale romane.

Serenitatea vocalelor are timbru
de clopot ortodox.
Ele înalţă curcubeu peste Prut
pe cerul de un albastru voroneţian.
Răsună în trupul Limbii române

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblia este scrisă de poeţi

învierea este dovada vie
chiar şi prima constituţie născută din cele 10 porunci
la urma urmelor democraţia este
tot o poezie
poate că şi dumnezeu e tot poet
altfel cum ne-ar mai fi lăsat liberul arbitru
când noi l-am ales pe barabas
l-am vândut pe isus pe treizeci de arginţi
şi am dat raiul pe un blestem
cum altfel decât poezie poate fi
alegerea sacrificiului de sine cu speranţa iertării omenirii
şi cum altfel
fără adâncul dintre două lacrimi de poet
ar mai crede în bunătate cu atâta nefirească încredere
dacă nu creatorul îngerilor
poate că din apostoli doar toma nu avea sânge de poet
dar ştia bine să pescuiască prin lacul viselor
cu năvodul îndoielilor
realitatea imediată
unde din când în când

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesajul monoteist de la Ierusalim afirmă că există un singur Dumnezeu, şi nu trebuie să avem alţii în afară de acela. Roma l-a tradus într-o formă cu totul diferită. Atunci când legiunile ei ocupau un teritoriu nou, localnicii primeau cu toţii, fără excepţie, cetăţenia romană, drepturi şi mijloace egale, iar vârstnicii erau adoptaţi de către senat. În plus, în Panteon era instalată statuia sculpturală a noului zeu, respectat pe teritoriul proaspăt alipit. Sunt două căi diferite de coabitare cu eterogenitatea – se poate aşa, dar se poate şi altfel. Pe mine mă îngrijorează perspectiva monoteistă de abordare a viitorului. Un singur stat planetar ar fi cea mai mare nenorocire pentru omenire, pentru că n-am mai avea unde să fugim. Imaginaţi-vă: un singur stat pe toată planeta! Fără scăpare! Aşa că o rezolvare politeistă e mai pe gustul meu.

Zygmunt Bauman în CriticAtac, interviu (3 iunie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua ţipă a destin
preacinstita maică mă aşteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbeşte pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunţilor nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Mioriţa
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viaţa
iar acum va trebui să mor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa nu-i pentru înţelepţi

Speranţa nu-i pentru înţelepţi, iar frica este pentru blegi;
Schimbând mersul lucrurilor, noi credem că lumea se va prăbuşi.
Cu ochii larg închişi asculţi zi de zi ştiri pe care nu le înţelegi:
Evenimentele-n timp par a produce-un haos continuu, deşi

Lucrurile curg mereu în aceeaşi direcţie. Dar acesta-i doar furtuna
Lunii August în acest ev, Noiembrie urmând mai târziu să se prezinte.
Înţelepţii nu au speranţe, ei sunt, în mod firesc, singuri totdeauna
Şi convinşi că Noiembrie-i soră cu luna Aprilie. Ei îşi aduc aminte

Că Cezar şi-Augustulus, ultimul împărat al Romei, au avut urmaşi,
Iar oamenii au continuat să trăiască; viaţa a fost înfloritoare
După-îndelungi războaie interne sau la frontiere cu barbari vrăjmaşi:
Muzică şi religie, cultură, demnitate şi desfătare.

Viaţă-şi regăseşte mereu farmecele, iar dacă-ar fi să dispară
Cu totul, ar rămâne frumuseţea pământului sub stele – bunăoară.

sonet de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Io stau numa şi mă gândesc, cum o fi trecut el Alpii, cât o fi umblat de mult până la Roma, de i-o fi trebuit patru perechi de opinci, până a ajuns la Columnă. Aşa a lăsat Dumnezeu să fie el cu cărţile. Toate şcolile de aici le-o umplut cu cărţi româneşti.

Nicolae Cârţan în revista "Formula As", Nr. 716, articolul "Urme de opinci în istorie: Badea Cârţan" (2006)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma nu-i doar o cetate

O, Doamne atotputernic,
Cât eşti de bun şi milostiv!
Timpul ai oprit în ornic,
Eu să-l privesc admirativ.

Roma nu-i doar o cetate
E casa ta de pe Pământ,
Intrai azi cu pietate,
Făcui cu Cerul legământ.

M-ai primit în Colosseum
Tapetat cu-nţelepciune,
Simt că intru în delirium
Îţi cer Doamne iertăciune.

Rădăcini sunt pe Columna
Adusă-n piaţă de Traian,
Demnitatea e cununa
Dacilor din gàolian.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIV

Acele risipite foi le-am strâns
şi-mpins de-a locului natal iubire
le-am dus sub cel ce-a răguşit de plâns.

De-aci sosim la punctul de-ntâlnire
cu-al treilea cerc, unde-apare-ntreagă
a sfintei vreri o groaznică-ntocmire.

Dar lucrul nou mai clar să se-nţeleagă
vă spui c-am fost pe-un şes, pământul cui
oricărei plante viaţa-n el i-o neagă.

Cunună-n jur pădurea o văzui,
precum şi ea de şanţ e-ncunjurată;
şi-am stat aci-n extremul punct al lui.

Un sterp nisip, uscat şi des, s-arată
pe-ntregul şes, şi nu altfel de cum
ne spune Cato că-l văzuse-odată.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,

[...] Citeşte tot

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură fiinţă a atins un nivel de viaţă a cărei imagine este comparabilă cu seninele perfecţiuni ale Renaşterii. Aceasta este Gala soţia mea, pe care am avut fericirea miraculoasă s-o aleg. Stările sale trecătoare, expresiile sale formează o altă a Noua Simfonie şi reflectă contururile arhitectonice ale unui suflet perfect cristalizat chiar la nivelul carnalului, aproape de spuma marină a ierarhiilor propriei vieţi. Clasificate şi clarificate de către cele mai delicate sentimente, aceste atitudini şi expresii se materializează şi se ordonează într-o impecabilă arhitectură de carne şi oase. De aceea pot să spun despre Gala că are aceeaşi graţie cu a lui Tempietto de Bramante, aproape de biserica San Pietro în Montorio la Roma. Şi după cum a procedat Stendhal la Vatican pot şi eu să măsor coloanele zvelte ale măreţiei sale, coloanele tandre şi obstinate ale copilăriei sale şi scările divine ale surâsului său. Privind-o pe furiş, fără să ştie, ceasuri întregi, aplecat în faţa şevaletului meu, îmi repet că ea este la fel de bine pictată ca un Vermeer sau Rafael, în timp ce oamenii ce ne înconjoară sunt atât de puţin delicaţi, sunt atât de mediocru pictaţi, încât seamănă mai degrabă cu acele sordide schiţe caricaturale, încropite în grabă de către un artist hămesit pe terasa unei cafenele.

Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se mântuie o ţară (2 Cronici 7,12-14)

Şi eu vreau ca ţara-ntreagă să se-ntoarcă la Hristos,
Şi eu vreau ca preşedinte să fie un credincios.
Nu-i asta la urma urmei dorinţa lui Dumnezeu,
Ca tot omul să-L primească drept Mântuitorul său?
Da, aşa-i, dar când e vorba despre scopul nostru care
Urmărim când vrem s-aducem ţara pe sfânta cărare,
Ne-mpărţim în două cete: cei care sincer doresc
Pocăinţa ţării-n sine şi-un alt scop nu urmăresc;
Iar ceilalţi prin pocăinţa ţării urmăresc de fapt
Doar o viaţă mai comodă, într-o lume de păcat.
Când vezi un creştin politic plin de zel minune mare
Să-şi împingă toată ţara pe-a sfinţeniei cărare,
Dă-i Scriptura s-o deschidă la a doua Cronici şapte,
La versetul treisprezece şi de-acolo mai departe.
În a doua Cronici şapte, în versetul amintit,
Domnul spune cât se poate şi de clar şi lămurit:
"Când poporul Meu se roagă - zice Dumnezeu Preasfântul;
Când poporul Meu Mă caută - spune-aici iarăşi Cuvântul;
Când poporul Meu se-ntoarce de la căile lui rele,
Atunci Eu, Domnul din ceruri, Eu prin harurile Mele

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate începi de astăzi

Doamne-Dumnezeule
În ţara asta se vorbeşte doar de porci!
Peste tot miroase a şorici şi-a sărăcie
Întinsă-n kilometrii de şosele bătute-n pietre rare
-fetiţele ce stau în colţ de stradă, strâmb, căzut
de la cutremurul din '77-
Când toată lumea primea uleiul pe cartonul alb
Şi vânzătoarea te privea ca pe un deţinut
Ce a venit să-şi ia fiertura comunismului insângerat
De macii câmpurilor lăudaţi şi strânşi de inimi dulci
Dulci din vina marmeladei şi a steguleţelor din mâini
Ce se vroiau în cer şi-n soare să se spele
Pentru cel mai bun conducător de-atunci.
Doamne-Dumnezeule
În ţara asta miroase doar a închisori cu infractori
Ce-au pus pe foc ibrice de cafea şi ceai
Făcute doar din aur alb şi trafic de copii
Ce-au fost vânduţi pentru organe şi homosexuali
Ce au citit scriptura cu ochelarii Papei de la Roma
Ce a precizat că sufletele care încalcă legile Domnului

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXVI

Florenţo, poţi sălta! Căci mare-n lume
eşti tu, şi baţi aripi pe-uscat şi mare,
şi-ncep şi-n Iad să ştie de-al tău nume!

Pe-atari de-ai tăi, pe cinci aci-n pierzare,
pe cinci aflai, de-aceea-mi fu ruşine,
dar nu-ţi fac ei nici ţie cinste mare.

De are-un vis în zori izbânzi depline,
vedea-vei tu-n curând – o, nu te teme! –
ce Prato vrea, nu şi-alţi duşmani cu tine.

De-ar fi şi-acum că n-ar fi prea devreme!
De ce nu e, căci tot va fi odată!
Târziu de-o fi, cu-atât mai greu voi geme.

Plecând de-aici pe coasta dărâmată,
ce scări ne-a dat dintâi în jos pe ea,
urcam târât de mână de-al meu tată,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maldoror

Maldoror
Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preţ, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbuşeşte ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecţi păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.

Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniţi,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marş forţat de ani-lumină.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul I

Pe când e omu-n miezul vieţii lui
m-aflam într-o pădure-ntunecată,
căci dreapta mea cărare mi-o pierdui.

Amar mi-e să vorbesc cât de-nfundată
pădure-a fost, încât de-a ei cumplire
gândind la ea mi-e mintea-ncrâncenată!

Un strop mai mult de-amar şi m-ar răpune!
dar până să v-arăt a mea scăpare,
eu de-alte stări văzute-n ea voi spune.

Intrai în ea, şi nu ştiu felu-n care,
atât de mult eram de somn pătruns,
pe când ieşeam din dreapta mea cărare.

Dar când sub o colină fui ajuns,
sub care se-nfunda şi-această vale,
de-a cărei groază mă simţii străpuns,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIX

În faţă-mi stete-acum cu-aripi întinse
frumosul chip ce dă fericea stare
atâtor duhuri strâns în el cuprinse.

Părea tot insu-a fi rubin în care
ardea din soare-o raz-aşa de vie,
că-n ochii mei stârnea străfulgerare.

Dar câte-acum mi-e dat a le descrie
nici limbă n-a mai spus, n-a scris condeiul,
nici n-a mai conceput vro fantazie;

căci "eu" văzui şi-am auzit rostreiul
vorbind, şi "eu" şi-"al meu" era zicând,
ci "noi" era şi-"al nostru"-n glas temeiul.

Şi-a zis: — "Fiindc-am fost şi drept şi blând,
urcat eu fui aci-ntr-atâta slavă
ce-n veci n-o poţi ajunge numai vrând.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXI

Dar setea naturală-n noi, aceea
ce nu ţi-o curmi decât cu apa care
la puţ ceru-o lui Hristos femeia,

m-ardea, făcând, pe-aşa de grea cărare,
trudită după domn să-mi pară duca,
şi mil-aveam de justa răzbunare.

Şi-atunci, pecum de Crist ne scrie Luca,
cum el, de-abia ce din mormânt ieşi,
la doi pe cale-şi arătă năluca,

în urma noastr-un suflet se ivi,
privind la gloata care-ntinsă zace,
şi-abia-l văzurăm numai când rosti,

zicând: — "O, fraţi, s-aveţi din ceruri pace!"
Grăbiţi noi ne-am întors şi-un semn Virgiliu
făcu precum aşa se cade-a-l face

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul IX

Apoi, Clemenţo, lămurit când fui
de Carlo-al tău şi-mi spuse cum duşmanii
aveau să-şi bată joc de-urmaşii lui,

mi-a zis: — "Dar taci, şi las' să curgă anii!
Atât mai pot să-ţi spui ce-o fi nainte:
că just amar urma-vă-va pierzanii."

Apoi viaţ-acelei flăcări sfinte
s-a-ntors spre soarele care-o străbate
ca şi spre-un bun de-odihn-a orice minte.

Făpturi împii şi suflete-nşelate,
vai, cum vă-ntoarceţi voi de-asemeni bine,
cu ochi ţintiţi mereu spre vanitate!

Şi iat-alt foc spre noi văzui că vine
din sfera lor şi claru-i foc de-afară
vădea dorinţa-i de-a vorbi cu mine.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXI

În chipul unei albe roze-acu
văzui oştirea cea de sfinţi pe care
prin sânge Crist mireasă şi-o făcu.

Ci-a doua, care vede şi-n zburare
slăveşte gloria cui o-namorează
şi-a cui iubire-o face-aşa de mare,

ca roi de-albine, care-acum s-aşează
pe flori, şi-acum ia drumul înapoi
spre stupul unde-un dulce suc lucrează,

aşa pe floarea cea cu multe foi
descinse-ntâi, s-a-ntors unde-n vecie
petrece-a ei iubire-n roi.

Şi feţe-aveau ca flacăra cea vie,
şi-aripi de aur; alb tot restu-l au
cum nu-i zăpadă alb-aşa să fie.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

O, tu sărman-a sângelui nobleţe,
de faci pe om înfumurat să fie
aici unde iubim în două feţe,

tu n-ai de-acum să-mi pari o nebunie,
căci şi-unde-s moarte-a poftelor răscoale,
eu zic în cer, tu mi-ai stârnit mândrie!

Ce-i drept, eşti strai cu tot mai scurte poale,
cui, zilnic nou postav dacă nu-i pui,
cu timpul el te las-un coate-goale.

Cu — "Voi...", ce-ntâi fu-n Roma-n uz, dar cui
poporul Romei nu-i mai face parte
de-acel respect, cu — "Voi..." deci începui;

de-aceea doamna, stând puţin deoparte,
zâmbi ca fata ce tuşi la primul
Ginevrei greş, cum ni se spune-n carte;

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!