Sigmund Freud despre început

Doi autori, Meringer şi Meyer (primul – filolog, cel de-al doilea – psihiatru) au încercat în anul 1985 să abordeze problema erorilor de limbaj. Ei au adunat exemple pe care la început le-au expus plasându-se într-un unghi de vedere pur descriptiv. Făcând acest lucru, evident că ei nu au dat nici o explicaţie, dar au indicat drumul în stare să ducă la aceasta. Deformările pe care lapsusurile le imprimă discursului intenţional ei le distribuie în următoarele categorii: interversiuni; impietări ale unui cuvânt sau părţi de cuvânt asupra cuvântului precedent (Vorklang); influenţă a unui cuvânt asupra celor care îi urmează (Nachklang); contaminări; substituţii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţia pe care psihanaliza o dă psihicului arată că acesta se compune din procese care aparţin domeniilor sentimentului, gândirii şi voinţei. Psihanaliza trebuie, de altminteri, să afirme că există o gândire inconştientă şi o voinţă inconştientă. Dar prin această definiţie şi prin această afirmaţie ea îşi îndepărtează de la început orice simpatie din partea adepţilor unei ştiinţe reci şi îşi atrage bănuiala de a nu fi decât o ştiinţă esoterică şi fantastică şi care ar voi să opereze în tenebre şi să pescuiască în apă tulbure.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La începuturile tabu-ului încă nu exista o seapraţie între sacru şi necurat. Chiar de aceea lipsea îndeosebi orice noţiune care să poată fi luată vreodată în sensul opus. Animalul, omul, aşezarea umană atinse de tabu sunt demonice, nu sacre şi prin urmare, nici necurate în sensul căpătat mai târziu. Tocmai acestei semnificaţii de demonic, încă indiferentă, având o poziţie intermediară, cu care nu este permisă intrarea în contact, i se potriveşte mai bine termenul tabu, deoarece reliefează o caracteristică rămasă în cele din urmă pentru totdeauna comună sacrului şi necuratului: teama de a le atinge. Dar această suprapunere persistentă a unor caracteristici importante evidenţiază în acelaşi timp faptul că între cele două domenii a existat o concordanţă originară, care mai întâi s-a diferenţiat datorită unor condiţii noi şi care, în final, s-a dezvoltat în elemente contrare.

Sigmund Freud în Totem şi Tabu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prejudiciul frustrării iniţiale a plăcerii sexuale se manifestă prin faptul că libertatea care îi este acordată ulterior acesteia în căsnicie nu mai are un efect pe deplin satisfăcător. Dar nici libertatea sexuală neîngrădită încă de la început nu conduce la un rezultat mai bun. Este uşor de stabilit că valoarea psihică a nevoii erotice scade imediat ce satisfacţia îi este la îndemână. Este nevoie de un obstacol pentru ca libidoul să fie împins la un nivel înalt, şi, acolo unde piedicile naturale contra satisfacţiei nu sunt suficiente, oamenii din toate timpurile au introdus unele convenţionale pentru a putea savura iubirea.

Sigmund Freud în Studii despre sexualitate
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată în ce fel se produce refularea sub influenţa angoasei: eul observă că satisfacerea unei noi cerinţe instinctuale evocă una dintre situaţiile periculoase a cărei amintire a păstrat-o. Îi este deci necesar să reprime, să înăbuşe, să anihileze această investire impulsională. Eul reuşeşte acest lucru foarte bine când este puternic. Dar în caz de refulare, această impulsiune aparţine încă sinelui, iar eul, conştient de propria sa slăbiciune, foloseşte atunci o tehnică identică în fond celei utilizate de gândirea normală. Gândirea este o metodă de încercare practică, cu ajutorul unor mici cantităţi de energie; ea aminteşte de procedeul unui general care, înainte de a da trupelor sale comanda "înainte", mută pe hartă mici figurine. Eul devansează deci satisfacţia acordată impulsiunii instinctuale neliniştitoare şi permite sentimentelor de neplăcere să reapară de la începutul situaţiei periculoase temute. Astfel se declanşează automatismul principiului plăcere-neplăcere, care realizează apoi refularea impulsului instinctual periculos.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!