Sigmund Freud despre instinct

Putem vorbi îndelung despre angoasă, fără a aminti nimic despre nervozitate, în general. Angoasa reală (manifestată în prezenţa unei primejdii reale), spre deosebire de angoasa nevrotică, apare ca fiind un termen foarte rational şi comprehensibil. Este o reacţie la percepţia unui pericol extern, asociată cu reflexul de fugă şi în consecinţă poate fi considerată ca o manifestare a instinctului de conservare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să recunoaştem că există un temei de speranţă pentru viitor, că se poate să scoatem la lumină o comoară care să îmbogăţească cultura, că merită osteneala să întreprindem experienţa unei educaţii nereligioase. Dacă se va arăta nesatisfăcătoare, sunt gata să-mi abamdonez reforma şi să revin la judecata anterioară, pur descriptivă: Omul este o fiinţă cu inteligenţă slabă, guvernat de dorinţele sale instinctuale.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul plăcerii şi instinctul de conservare sunt departe de a-şi veni unul altuia în ajutor de la început. Dar există ceea ce poate da, probabil, soluţia căutată. Este vorba de mărimi relative; mărimea sumei emoţiilor care au o influenţă asupra factorului traumatic care paralizează acţiunea principiului plăcerii este aceea care conferă gravitate situaţiei periculoase. În acest caz, angoasa nu ar mai fi un simplu semnal, ci ar acţiona ca o creaţie nouă şi pentru motive noi.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subzistă un acord intim, à propos de impulsul refulat, între procesele vechi dintre eu şi din sine, acord care ar trebui să fie cunoscut. Într-adevăr, după ce am pus în evidenţă rolul pe care îl joacă în refulare principiul de plăcere-neplăcere trezit de semnalul de angoasă, ne putem schimba concepţiile. Acest principiu guvernează suveran procesele din sine şi provoacă profunde modificări în impulsiunea instinctuală. Nu este de mirare că efectele produse de refulare sunt foarte diferite şi au o repercusiune mai mare sau mai mică.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim despre copil că nu-şi poate urma evoluţia sa pe drumul civilizaţiei fără a trece printr-o fază mai mult sau mai puţin clară de nevroză. Aceasta se întâmplă pentru că copilul este incapabil să suprime printr-un efort spiritual raţional multe dintre acele impulsuri instinctuale valorificate mai târziu, ci trebuie să le înfrâneze prin acte de refulare, îndărătul cărora de regulă stă un motiv de anxietate. Majoritatea acestor nevroze infantile sunt depăşite spontan, odată cu înaintarea în vârstă, soarta aceasta având-o în special nevroza obsesională a copilăriei. Pe celelalte trebuie să le lichideze, mult mai târziu, tratamentul psihanalitic.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În domeniul dezvoltării caracterului trebuie să întâlnim aceleaşi forţe instinctuale a căror joc se întâlneşte în nevroze. Există însă un fapt care este suficient pentru a stabili o netă distincţie teoretică; ceea ce este propriu nevrozei, insuccesul refulării şi întoarcerea refulatului, nu este specific şi caracterului. În formarea acestuia, refularea nu intră în acţiune sau îşi atinge fără piedici scopul de a substitui refulatului formaţiuni reacţionale sau sublimări. Acesta este motivul pentru care procesele de formare ale caracterului sunt mai puţin transparente şi mai puţin accesibile analizei ca cele ale nevrozei.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevroza apare doar când există un conflict între dorinţele libidinale şi acea latură a psihicului uman pe care o numim "eu", expresia instinctelor de autoconservare a individului, eu care este totodată şi sediul idealurilor pe care acesta şi le-a propus. Un astfel de conflict patogen ia naştere doar când libidoul tinde să se angajeze pe căi şi spre scopuri pe care eul le-a depăşit şi repudiat de multă vreme şi care sunt deci interzise pentru viitor; libidoul manifestă asemenea tendinţe dacă îi este refuzată o satisfacţie conformă cu idealurile eului. În acest mod frustraţia, privaţiunea de o satisfacere reală devine condiţia principală, deşi nu singura, pentru delanşarea nevrozei.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neavând nici o îndoială asupra a ceea ce mulţimea crede că e adevăr sau eroare şi posedând pe de altă parte noţiunea clară a forţei sale, mulţimea este în acelaşi timp autoritară şi intolerantă... Mulţimile respectă forţa şi sunt puţin impresionante de bunătate, interpretată uşor ca o formă a slăbiciunii. Ceea ce mulţimea cere eroilor săi este forţa şi chiar violenţa. Vrea să fie dominată şi subjugată şi se teme de stăpânul său... De fapt, mulţimile au instincte conservatoare ireductibile şi ca toţi primitivii, un respect fetişist faţă de tradiţii, o groază inconştientă de noutăţile capabile de a le modifica condiţiile de existenţă.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am putea admite că, într-un mod cu totul asemănător copiilor, umanitatea în ansamblul ei trece, în cursul dezvoltării ei milenare, prin stări analoage nevrozelor şi anume din aceleaşi cauze, pentru că în timpurile ignoranţei şi debilităţii ei intelectuale, numai prin forţe pur afective a reuşit ea să realizeze reprimarea instinctelor, indispensabilă vieţii în comun a oamenilor. Sedimentul acestui incident represiv, petrecut în preistorie, a impregnat pentru multă vreme civilizaţia.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Categoric este dificil de dat o definiţie a ceea ce, convenţional, este numit "caracter"; totuşi poate fi remarcat faptul că acesta din urmă poate fi atribuit eului în mod univoc şi am putut cunoaşte câţiva dintre factorii care îl determină: în primul rând transformarea vechii instanţe părinteşti în supra-eu, fapt care este de departe cel mai important şi cel mai decisiv dintre toate, mai târziu identificarea cu părinţii sau cu alte persoane influente, apoi încă alte identificări care sunt reziduurile relaţiilor obiectuale abandonate. La toate acestea se adaugă formaţiile reacţionale care îşi joacă întotdeauna rolul în formarea caracterului şi pe care eul le acumulează prin mijloace mai normale, mai întâi în refulările sale şi mai apoi când el respinge impulsiunile instinctuale indezirabile.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diverse cauze determină apariţia caracterelor speciale ale mulţimilor. Prima constă în faptul că individul din mulţime dobândeşte, prin conştiinţa apartenenţei la un număr, sentimentul unei puteri de neînvins, ce îi permite să cedeze unor instincte pe care dacă ar fi singur, ar fi obligat să şi le reprime. El va ceda în faţa acestora cu atât mai uşor cu cât (mulţimea fiind anonimă şi ca atare, iresponsabilă) sentimentul responsabilităţii, care îi înfrânează totdeauna pe indivizi, ar dispărea în întregime. Prin urmare, este suficient să spunem că individul din mulţime se află plasat în nişte condiţii care îi permit să-şi relaxeze reprimarea tendinţelor sale inconştiente.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!