Sigmund Freud despre vorbire

Factori psihofiziologici cum sunt emoţia, distragerea, tulburările de atenţie, este evident că nu sunt de prea mare ajutor în explicarea actelor ratate. Sunt moduri de a vorbi, paravane îndărătul cărora nu ne putem interzice să privim. Mai bine am întreba: Care este, în cutare caz particular, cauza emoţiei, a devierii excepţionale a atenţiei? Pe de altă parte, influenţele tonale, similitudinile verbale, asociaţiile obişnuite pe care le prezintă cuvintele au şi ele, trebuie recunoscut, o anumită importanţă. Toţi aceşti factori facilitează lapsusul, îndrumându-l pe o cale posibil de urmat. Mai trebuie un mobil interior pentru a decide, o forţă care să împingă în acea direcţie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caricatura, travestirea, parodia, precum şi demascarea sunt procedee ale minimalizării, cuvânt pentru care există în limba germană un corespondent fericit (herabseitzen). Ceva elevat este, în sens psihic, figurat, ceva mare şi presupun că acesta, ca şi ceva mare în sens fizic, este reprezentat printr-un consum mai mare. Observaţia cea mai obişnuită ne arată că, dacă vorbim despre ceva elevat, vocea are alte inflexiuni, mimica este deosebită, iar întreaga noastră ţinută încearcă să se acorde cu demnitate lucrului reprezentat. Ne impunem o constrângere solemnă care nu diferă mult de cea adoptată în prezenţa unei înalte personalităţi, a unui monarh, a unui prinţ, a unui om de ştiinţă. Nu vom greşi dacă vom admite că această inervaţie deosebită a mimicii de reprezentare corespunde unui consum suplimentar.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lucrarea mea, "Psihopatologia vieţii cotidiene" (a cărei primă ediţie, în limba germană, datează din 1901) veţi găsi o cazuistică abundentă spre a vă servi în studiul actelor ratate. Din toate aceste exemple se degajează una şi aceeaşi concluzie: actele ratate au un sens şi indică mijloacele de a desprinde acest sens în conformitate cu circumstanţele care însoţesc actul. Astăzi voi fi mai laconic, pentru că nu am de gând decât să extrag din studiul acestor fenomene elementele unei introduceri în psihanaliză. Drept urmare, nu vă voi vorbi decât de două grupe de observaţii referitoare la actele ratate cumulate şi combinate şi cu privire la confirmarea interpretărilor prin evenimente petrecute ulterior.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceia care aud pentru prima oară vorbindu-se despre uitare ca mijloc de apărare contra amintirilor penibile, rareori pierd prilejul de a formula obiecţia că, potrivit propriei lor experienţe, mai degrabă amintirile penibile se şterg cu greu, revenind pururea, orice am face să le înăbuşim, torturându-vă fără încetare, cum este cazul, de pildă, cu amintirea unor ofense şi umiliri. Faptul este exact, dar obiecţia nu rezistă. Ne interesează să nu pierdem din vedere faptul că viaţa psihică este un câmp de bătălie şi o arenă unde se înfruntă tendinţe opuse sau, ca să vorbim într-un limbaj mai puţin dinamic, că ea se compune din contradicţii şi din cupluri antinomice. Dovedind existenţa unor tendinţe determinatoare, nu dovedim prin aceasta absenţa unei alte tendinţe care acţionează într-un sens contrar. Există loc şi pentru una şi pentru cealaltă. Problema e numai să cunoaştem raporturile care se stabilesc între termenii opuşi, acţiunile care emană atât de la una, cât şi de la cealaltă.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extinzând concepţia asupra deformării numelui, găsim că explicaţii analoge sunt valabile pentru unele cazuri de lapsus cu efect comic sau absurd: "Vă invit să râgâiţi (aufstossen) pentru prosperitatea şefului nostru" (în loc de: să beţi – anstossen). Aici o atmosferă solemnă este tulburată, contrar oricărei aşteptări, de irupţia unui cuvânt care trezeşte o reprezentare dezagreabilă; amintindu-ne de unele cuvinte şi discursuri injurioase, suntem autorizaţi să admitem că în cazul de faţă o anumită tendinţă caută să se manifeste, în contradicţie flagrantă cu atitudinea aparent respectuoasă a vorbitorului. În fond, este ca şi cum acesta ar fi vrut să spună: nu credeţi în ceea ce spun, nu vorbesc serios, îmi bat joc de moşulică etc. Fără îndoială la fel se petrec lucrurile în cazul lapsusurilor în care cuvinte anodine se văd transformate în cuvinte inoportune şi obscene, cum ar fi, de exemplu, "apopo" pentru "apropo" (Meringer şi Meyer).

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!