Citate despre Soare și aer, pagina 2
Deși răsăritul soarelui
Deși răsăritul soarelui
e o treabă bărbătească
locul unde orizontul urlă
rupt de culorile lui,
îmi place să-l prelungesc
cu-n trup de femeie.
Așa arată iubita mea dormind
capul ei e un nod cu fundă
și unde i se sfârșește creștetul
începe aerul dimineții.
Iar inima îmi bate-n coaste
ca un leopard în cușcă
altfel ar lua-o razna-n sus
și-ar ajunge curând să fie
prima inimă din lună.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apus de soare
În jnepenii din zare, podoabe de granit,
Apusul înălțimea din piscuri smălțuiește;
Cu dungi de spumă unde uscatul se sfârșește,
Începe-acolo marea cea fără de sfârșit.
Am la picioare noaptea, tăcerea. Amuțește
Și cuibul. Hornul casei fumează liniștit;
Și imnul sfânt al serii în ceață-nvăluit,
Cu zgomotele mării în murmur se unește.
Atunci din văi și câmpuri și lande, peste toate
În aer urcă zvonuri de glasuri depărtate,
Păstorii vin acasă cu turme și cu cai.
Întreaga zare parcă se-nveșmântează-n umbră,
Și soarele își strânge, pe bolta tot mai sumbră,
Petale aurite de roșu evantai.
sonet de Jose Maria de Heredia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jean, plin de neliniști, se întoarse la Paris, la sfârșitul unei frumoase și limpezi duminici, în care soarele oblic, la capătul orizontului, lumina imensul oraș cu o intensă strălucire roșiatică. Puteai să crezi că este un soare de sânge peste o mare fără sfârșit. Geamurile a mii de ferestre scăpărau ca și cum ar fi fost atașate de un suflu invizibil; acoperișurile se înroșiseră asemeni unui pat de cărbune aprins. Zidurile clădirilor, părțile superioare ale monumentelor de culoarea ruginii, ardeau ca un foc scăpărător de bușteni în aerul serii care se așternea. Era jerba finală a gigantescului buchet de purpură. Parisul în întregime ardea ca o antică pădure uscată, ridicându-se spre cer într-un zbor de păsări de foc și de scântei.
Emile Zola în Rougon - Macquart
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scoica
Scrii cu degetul pe nisip cuvinte vechi, demodate.
Vântul spulberă greșelile tristul tablou al expresiilor.
Scoți apă cu o scoică, pentru că dorești să golești marea.
Vântul, mereu împotriva ta cad picături sărate.
Elementele se luptă alături: apa, aerul, focul.
Pământul pe toate le susține.
Scoica arde la soare.
poezie de Zofia Walas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimă de septembrie
Infinitatea dispare, prezentul descrie,
Un amurg de toamnă în sufletul meu,
Ca un soare roșu oferit pe-o tipsie,
Așa de aprins sunt înlăuntrul meu.
Șoapte aromate purtate de vânt
Le-aud visător, uitându-mă la cer,
Simfonia frunzelor, emoții dansând,
Atingerea ta, fără ea sunt stingher.
Un chip angelic cu-n zâmbet divin,
Fără tine aș fi un simplu străin,
O toamnă toridă cu-n aer parfumat,
Așa-i în septembrie, cu tine-i mai cald.
poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Va veni o vreme când știința va transforma corpurile noastre prin mijloace pe care încă nu le concepem. Și atunci, Pământul fiind mic, omenirea va migra în spațiu și va traversa Sahare lipsite de aer care separă planetă de planetă și soare de soare. Pământul va deveni o Țară Sfântă care va fi vizitată de pelerini din toate colțurile Universului.
citat din Winwood Earle
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucuria și fericirea le sunt necesare copiilor nu mai puțin decât le sunt necesare plantelor aerul și lumina soarelui.
citat din Alexandra Feodorovna
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțimi
În aerul ca apa de munte
Cicoarea ochiul și-l va deschide
Și sufletu-nflorit în larguri mii de
Guri de argint va ridica spre a zilei frunte.
Tânăr în turnul muntelui să mă recapăt,
Puternic să mă simt de mândre gânduri,
Să se dezghioace de pe boltă steaua lacăt
Și, râset nou de soare, să scutur ceru-n vânturi.
poezie clasică de Emil Giurgiuca din Anotimpuri (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru
Morminte de soare și scrum de nori,
Deșert de valuri și ceruri de mare,
Câtă iubire e-n noi și cât război,
Fără să vrem să cerem pacea cu daruri?
Femeie frumoasă și, tu, cel iubit,
Voi care aveți Dumnezeul în oase,
Inimile știu tot și știu, ca și voi,
Că totul e dar, fără de moarte;
O, pace
Cuvânt minunat și pur,
Ca aerul dimineților pline de vară ,
Scrie-te în inimile oamenilor, în sufletul lor,
Să te simtă, când vor uita
Să privească cerul și mările, laolaltă!
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
mângâiat-ai auzul
cu versul Tău azi...
un vers reșoptit
de vânt unei frunze,
ce-n aer, și-n apă,
în cuget, și-n buze
tresaltă-n fiorul
pe care-l înalți...
și iarăși cu tremur
se poartă pe inimi
- o sfântă pecete
de joc și visare
de a gândului taină
o-mbracă în Soare
poezie de Elena Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Afix
mă simt unic
și aerul monoton îmi surâde sub barbă
mă tatuez cu Harran
în Siria simt gustul uscat al amarului
fug către nicăieri
fiasco fără precedent
imnuri creionate în soare
amidonul cutreieră prin vălătucul inimii
monogenist
retragere în abis
culorile tresar în doi-pe-doi
ramurile nu mai sunt tinere
noi
robi ai robelor elegante
prea bătrâni
poezie de Andrei Surugiu (31 iulie 2012)
Adăugat de Andrei Surugiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
* * *
Când o să intri în pădure o să-ți scoți tricoul
și-o să-l agăți de bicicletă.
O să treci pe sub fâșiile de soare dintre copaci
și mai târziu o să-ți privești pielea arsă în diferite părți
ale după-amiezii. O să-ți urmărești încet pe spinare
cum se prăbușește ziua.
O să se termine și vara și soarele o să fie din ce în ce
mai slab până când o să-ți dispară tot de pe piele.
Și în alte vieri care vin o să intri în apă
și densitatea apei mai mare în unele locuri o să-ți chircească
mintea pentru o clipă. Uneori pe drumuri
o să treci prin metri cubi întâmplători de aer
în care o să simți puțin că te-ai putea ghemui.
Și unele ore ale unor zile în care n-o să poți intra.
poezie de Dan Sociu din Nord-Antologia poeților botoșăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Locuim într-un Univers în care atomii sunt confecționați în centrele stelelor; unde în fiecare secundă se nasc 1000 de sori; unde viața este declanșată de lumina solară și de fulgere, în aerul și apa planetelor tinere; unde materia primă pentru evoluția biologică este făcută uneori prin explozia unei stele la jumătatea drumului peste Calea Lactee; unde un lucru așa de frumos ca și o galaxie se formează de o sută de miliarde de ori - un Cosmos de quasari și quarci, fulgi de nea și licurici, unde ar putea fi găuri negre și alte universuri, și civilizații extraterestre ale căror mesaje radio, ajung în acest moment pe Pământ. Cât de palide sunt prin comparație afirmațiile superstițiilor și ale pseudoștiinței; cât de important este pentru noi să urmăm și să înțelegem știința, acea strădanie caracteristică omului.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul era iarăși pur, răcoros și subțire, așa cum rămăsese peste noapte. Soarele încă nu răsărise.
Oamenii își isprăviră treburile de dimineață din gospodării: își dădură în stavă caii, scoaseră sub
biciul lung al ciurda- rilor vitele, fugăriră porcii flămânzi în uliță când răsună cornul porcarului. Dar
caprele? Cine avea, și nu prea mulți aveau, trebuiau să se scoale cu noaptea în cap: căprarul tutuia
mai întâi din corn, scurt și subțire, numai în falseturi, cât se trezeau câinii din somn și lătrau ca la
alte alea.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără oameni, toate mor
Fără soare, nu e viață,
fără ploaie, nu-i verdeață.
Fără vânt, nu e răcoare,
fără boală, nu te doare.
Fără baltă, nu e stuf,
fără aer, e năduf.
Fără apă, nu e pește,
timpul în loc se oprește.
Fără dragoste, nu-i dor,
fără oameni, toate mor.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
O vreme Bătrânul șezu acolo, lungit în iarbă, privind leșul animalului pe care îl răpusese pentru a-l mânca. Făcuse ceea ce bărbații făceau de mii de ani, cu săgeți, sulițe, cuțite, bâte sau puști. Uneori, pentru a se hrăni, altădată doar pentru a-și demonstra puterea. O muscă venită de nicăieri bâzâi prin aer, apoi plană și se așeză drept pe ochiul larg deschis al cerbului ucis. Bătrânul sări imediat și o alungă. Acolo, cu genunchii în iarba umedă și scăldat în soare, își simți inima sfâșiată și sufletul gol.
Eugen Ovidiu Chirovici în Hoodoo Creek (mai 2011)
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta...
Vine o zi când nu poți refuza aerul
fără soarele meu
care s-a strecurat în odaia ta.
Vine o clipă în care reflexia lui va străluci
în ochii tăi prea plini de mine.
În partea asta a lor am rămas
la prima mângâiere.
Aerul pe care nu-l mai aveam atingea inima ta
cum parfumul crud și dulce al primăverii
atinge inima iasomiei.
Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta
când un zbor fără tine m-ar ucide?
poezie de Camelia Oprița din Recurs pentru Infinit
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albi de fum
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mi, toamnă...
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ți-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.
Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâșie.
Lasă, toamnă-n aer păsări,
Pașii mei alungă-mi-i.
Dimineața bolta scurse
Urlete de ciocârlii.
Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele și lasă
Urșii neadormiți, berzele neduse,
Ora luminoasă.
[...] Citește tot
poezie de Ana Blandiana din A treia taină (1969)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura este un izvor fabulos de liniște. Acolo mintea se adâncește în meditații profunde, acolo sufletul se leagănă pe paturi de flori și se înalță către necunoscutul dumnezeiesc, acolo ochii se îmbată de misterul culorilor aprinse de soare, acolo plămânii inspiră un aer ușor și domol, acolo urechile aud cântecele de mulțumire ale minunatelor păsări, acolo totul oftează de bine și de împăcare.
citat din romanul Vinovatul, capitolul "Conspirația" de Elena-Cristina Militaru (9 septembrie 2017)
Adăugat de Casiana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Soare și aer, adresa este: