Soare şi zahăr

* * *

digerăm frica când ne sărutăm avem
sângele ei ca nişte rictusuri pe obraji şi buze
în mintea translucidă levitez
sunt mireasă-pe bune?
în rochia maculată de strugurii tineri?
îţi ricoşează spre ţintă ochii ca bilele de biliard.
nu accepţi să întelegi. ninge. păr roşcat peste tot.
pe urmele lui zâmbeşti incisiv. îngurgitezi sălbatic visul.
tulburări gastro-intestinale. intrăm amândoi într-un balon cu puţin hidrogen sulfurat.
de fapt mă împingi în el. reuşesc să fug spre fereastră fără termopan. spre apus.
eşti gelos. regreţi că l-am învăţat iubirea în arta vegană.
vrei să bei vin tulbure din carnea soţiei presată şi fermentată în paturi străine. din răzbunare.
păr alb scuturat ca fulgii de zăpadă ghemuiţi gata să se absoarbă. sau un decor în semintuneric. pe balcon degetele ei freăcă zahărul pulbere aşezat pe-o tipsie. în ploaie. oricine ai fi alege. bum!
în jurul unei triade mişcarea soarelui sub forma rădăcinii morcov zgâlţâită să iasă din pământ. păr roşcat crescut la loc. speri.
strugurii ating faza maturităţii depline. aşteaptă vulpoiul cu mâini libere. de ce te bagi?

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele bătrânelor clipere*

Am navigat pe vremea cliperelor –
Înalte, elegante de la chilă la catarg,
Zvâcnind deasupra valurilor vesele,
Cu vânt chicotitor din pupa, larg;

Şi velele frumoase, albe ca zăpada,
Vibrând, parcă-ncercând să zboare:
Acum, se-apleacă nava-n bordul de sub vânt –
Acum, bordul opus e jumătate-n mare.

Îi pot vedea-nclinată coverta udă,
Plină de mâzga apei, un verde tatuaj;
Îl aud clar pe bătrânul Bill, nostromul,
Blestemându-şi zurbagiul echipaj.

Le văd râsul pe feţele arse şi păroase
În pulberea sărată, îi văd pe mateloţii care,
Agăţaţi de fungile velei gabier, cântă
Cântece marinăreşti sălbatice, fermecătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Angus Cameron Robertson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt junghiul între coastele mele

voi nu vedeţi cum stropii de ploaie sunt coloraţi diferit
nici a(i)uriul din visuri treze înnodate la colţuri
voi n-aţi păţit să desfaceţi o cutie de coca-cola şi
să găsiţi în ea Brifcor
nu v-aţi deşteptat la şapte dimineaţa direct îmbrăcaţi în pionier, matricola prinsă cu capse, gulerul ridicat şi mânecile suflecate
iar fetele cu sarafanul scurtat prin cordonul prins la mişto
cei care zic despre binele care era pe vremea lui ceauşescu
nostalgiază propria lor cea dintâi tinereţe
eu am ajuns deja la a 13 a, un fel de ecou înfundat de la muzica
unei bătăi cu perne pe ritmuri fox, la căminul studenţesc unde
n-am fost niciodată student, ci doar în vizită, ca şi prin viaţă
voi nu vedeţi cum vata de zahăr se-adună pe degetul arătător
spre Soare norii personalizaţi fugind cu tinereţile noastre-n cârcă
nici n-aţi păţit să desfaceţi o cutie de gloanţe şi să găsiţi în ea
nasturii care încheie umbra de trup: săruturi intacte, nesăvârşite
sau caramele la 18 lei chilu
cât de frumoase sunt amintirile, chiar şi cele dureroase, voi n-aţi văzut
când nălucile mută viitorul la trecut, când junghiul între coaste tu eşti
când plouă dinspre tine spre cer, spre anii rămaşi nerămaşi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un voyage... un infern

Enormă, orbitoare, lampa striga din cer,
du-te acasă, drace, aici nu e infern,
e noapte, vin copiii mâniei, cine-s ei?
Gladiatori de zahăr, părinţi şi porumbei,
sunt flame subterane, repetă-n vis bătrânii,
zeiţa răzbunării îşi aranjează sânii,
senină e demenţa, ca luna, ca un soare,
aşteaptă că la ziuă toţii faunii se-nsoară,
fug, mare spaimă este-ntre cele vinovate,
că nenăscuţi copiii mâniei nu aşteaptă,
au suflete pereche precum ciorapii albi,
rău răsplătiţi savanţii se lasă de-nvăţat,
stai liniştit scholare, nu-i crimă, n-ai citit,
un accident, dar tat-tu pe ochi te-a cam plesnit,
în Biblie mai scrie că ochiu-i păcătos,
azi învăţăm chimia să scoţi aur pe dos,
din glie şi salivă se face omul om,
Haim vrea să ştie, viaţa e pasăre sau pom?
Dar moartea, dar durerea, ce fructe acre ai?
Întreabă Domnul aspru pe jalnicul Ianai.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Cum aş dori să te mai văd?
Cu sufletul lăsat în flori
Să nu laşi mugurii din mână
Că vor s-ajungă la străini
Prădaţi de focul ce îi cere
Dar prinde-i iar să nu ne mori.

Cum aş dori să te mai plâng?
Prin grâul copt perfect de soare
La focul plitei ce stă prins
Din lacrimi să rodească brazi
Pădure-n munţii noştri dragi
Să vrem mereu o sărbătoare.

Cum aş mai vrea să te aud?
Din bucium să ne cânţi spre seară
Fiori mai demni să strângem toţi
Doar melodii şi hore mari
Iar cor să-ţi fie toată valea
Din apele de Jiu şi Olt

[...] Citeşte tot

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger violat

Creioane colorate aruncate la coşul de gunoi
urâte desene negre împrăştiate pe duşumea,
copila tremura de parcă ar fi văzut un strigoi
şi-un nod gordian de lacrimi amare vocea-i sufoca.
Vino copilă în braţele-mi calde, nu mă-ndepărta...
Să-ţi iau durerea toată, să te-nalţ aş vrea,
căci tu eşti carne din carnea mea.
Ce demon al nopţii făptura ţi-a cuprins
şi aripile fragede cu-atâta durere ţi-au frânt?
Ale mele aripi să le dividem dinadins,
pe locul liber să plantăm răşină-de pământ
tristeţe şi durere să aruncăm în zenit
şi-n bucurie să învăţăm din nou să zburăm...
Deşi peste mine gândul se-aşază troenit,
de la soare-răsare raze de aur cu nesaţ să furăm.
Copila mea, stai liniştită, vreau doar să-ţi schimb hăinuţele...
Nici o vrăjitoare ori vreun monstru nu te vor mai atinge
căci magul o vrajă a făcut şi pe vecie i-a închis în temniţele
castelului pierdut în negură de timp... Nu mai plânge,
lângă tine e acum un înger păzitor ce te va proteja

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand

PROLOG

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

EPILOG

La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult

NEGUSTORII:
Faceţi loc, suntem cu toţii gata de plecare!

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul orb

"Să n-ajung să văd lumina zilei!", am jurat.
Şi, iată,-a scăzut lumina dimineţii...
Doamne! M-a ajuns blestemul, am orbit!
Amiaza s-a poticnit în pragul ceţii.

Fii iertător cu mine, cel care Ţi-a luat numele-n deşert, Hristoase!
Ochii mi-s orbi, dar cruţă scânteile-n mintea mea rămase;
Acum când şovăitori mi-s paşii, lasă-mi sufletul să vadă încă
Lucrurile care-au fost în viaţa mea-înainte să coboare bezna-adâncă.

Erau lucruri mici, Doamne, dar, deşi mici, ele nu pot fi negate:
Apele verzi din porturi în care zac, la ancoră nave obosite şi parcă resemnate;
Apoi, velier, bric şi brigantină, cu velele în vânt, aproape şi departe,
Traversând recifurile-n clocot, bara unde, oftând, fluviul de mare se desparte.

Nu-mi lua, Doamne, icoanele din minte, lasă-mi lumina amintirilor întreagă,
Palmieri îmbrăţişaţi, cu frunzele în vânt, nisipul plajei albe, mie-atât de dragă...
Bărcile cu pânzele-întinse, goeleta cu skipperul şi întregul echipaj la bord,
Nucşorul şi alţi pomi cu mirodenii-n adierea brizei venind dinspre fiord.

[...] Citeşte tot

poezie de Roberts, Theodore Goodridge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din fila-mi de basm

M-am hotărât să-mi scriu de mine, viaţă
pe capitole, din amintiri răzleţe,
că ştiu că de mă leg cu mintea de trecut
îmi regăsesc din seva sânului de mamă, început
şi-aşa resimt în suflet, diafan, bineţe
de-o dimineaţă continuată-n primăvară, aţă...

Îmi văd trei-patru roşcove pe-un şifonier
şi mă văd mic de tot; mă spală tata-ntr-o chiuvetă
mică şi-i cu apă rece... în camera ce-i dormitor,
singura de la etaj şi nu mă plâng deloc, miros îngrozitor
de mine, ce-am uitat sau n-am ştiut de toaletă...
Poate aşa s-explică c-am rămas "bogatul" gunoier?!?

Cobor în beciul plin de apă, după o furtună,
stând în copaie ca s-aduc din varza la murat;
tot eu, un sprijin la nevoie încă de atunci...
mă văd sub masă când priveam sub fustă, la picioare lungi
de la frumoasa Irca, poloneza ex "call girl", lângă palat
din Cazinoul din Sinaia, luată la câştig, pentru arvună.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baligi uscate

Târziu, mă întorc printre baligi uscate.
La maluri de ape, pe prunduri cu ştir, mărăcini
şi pelin, şi cu tufe de gherghini.
Îmi ung sufletul cu păcură arsă –
ca unui cal liber rosătura din greabăn
a şeii.

Mă scald în fluviu şi apoi, răstignit,
filtrez soarele printre genele ude.
Mi-este cald şi mi-e bine – parc-aş sta
întins pe oala de lut a-nceputului. Mâinile
mele se joacă cu nisipul, cu pleava purtată
de vânturi; privighetorile cântă, buhaii de baltă la fel;
mi se pare că aud tractoarele alergând pe câmp purceii mistreţi
şi, deodată, minune: copilul din mine trăieşte!
Dumnezeu îmi întoarce fericirea dintâi
într-o singură boare a nămolului fecund!
Un hoţ de miei m-a furat de prea tânăr;
auzi-l, auzi-l cum trece ostrovul, în trestii –
ţipă babuşca, mătăsarii; pe jar, fuduliile

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!