Teodor Dume despre anotimpuri

Complicele umbrei

când îţi vine timpul
calci pe întuneric ca pe o iarbă
cosită prea devreme
primăvara
o altă realitate respiră din tine
e ca şi cum ai traversa strada
simţind umbrele altui anotimp
nu te clatini dar brusc
îţi aminteşti de tine

în acest răgaz dintre noapte şi zi
eşti doar tu şi
o umbră care
te desparte de lucruri

cineva intră prin efracţie
nu-i nimic
zici
e doar complicele umbrei
pe care o aştept...

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu numărul 106

A îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa
cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte...

Miroase a rânced
împrejur
tăcerea
se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor
de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte
că-s prea bătrân
să mai învăţ repertoriul

încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim...

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 66 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca mereu cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodna de toamnă

azi-noapte mi-am dus iubita acasă
o să locuim în acest anotimp
pentru o vreme şi
în aceeaşi casă
o să dormim în acelaşi pat
din când în când
tăcuţi ca păianjenul din colţ
o să facem dragoste şi copii
ne vom îmbrăţişa tristeţile ne
vom mângâia în gol
vom număra pe degete orele
rămase neatinse
cineva ne va ademeni prin semne
va fi singura noastră noapte în care
nu ne vom striga pe nume

privesc din mijlocul emoţiei
şi tac

oare ce nume să-i dau

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi târzii

iubesc femeile triste

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum

oricum nu mai contează

cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip

respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultima zi in care se mai moare

umblă printre ridurile mele un Dumnezeu
fără să-i pese de anotimpuri
îmi numără duminicile din an
de parcă mâine ar fi
ultima zi în care
se mai moare

îmi privesc copilul
ca pe o prelungire a nopţii
şi aştept...

între noi
trecutul
o noapte
şi Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atlantida din suflet

m-am săturat de mărunţişuri şi
de lumea machiată cu praful neputinţei
în care trăim de ceva vreme
birocraţia sufocă până
la sinucidere
mă uit peste umăr şi văd
acelaşi infern
violuri
beţii
droguri
accidente şi morţi
teroare
sclavie
umilinţă
incompetenţă
sfidare
incompatibilitate
neputinţă
ură
aroganţă şi invidie

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cu povestea sa...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
nu ştiu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbrele unui alt anotimp

curăţ pământul de frunze
îl pipăi ca pe o rană apoi
măsor distanţa dintre mine şi umbră
şi-ncet cobor înlăuntru
în jur nimeni
parcă
a dispărut şi orizontul
cu fiecare zi
mă afund tot mai mult
îmi iau şi singurătatea cu mine
pentru atunci când lacrima
îmi va sculpta în piatră
liniştea
dintre ceea ce am fost şi sunt

un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azil într-o cicatrice

aceleaşi semne aceleaşi distanţe

între sufletele noastre e noapte
multă noapte
cineva scrijeleşte o lacrimă
într-un sertar
câteva rânduri neterminate
şi un pix

încerc să-mi decodez durerea

între două linişti respiră o amintire
orice poveste începe cu
a fost odată...

ştiu

pe margine de noapte stă agăţat
un păianjen
curând depărtarea va intra

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa de-a merge mai departe

oamenii sunt tot mai răi
de la o viaţă la alta
nevoile cresc precum iedera
toamna
îngălbenesc cărările umblate
şi neumblate de oameni
în universul de piatră
nu mai doare nimic
oamenii sunt tot mai reci
urmele lor roase de ură
au răscolit istorii
spunând
că-n fiecare s-a dus un război

nu-i războiul meu şi nici moartea mea
eu exist într-un trecut şi-n şansa
de a trece dintr-un anotimp în celălalt

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt al unui condamnat

am ochii unui animal hăituit

nu ştiu cum să vă spun dar azi
am ucis în numele Tatălui
al Fiului şi al Omului din mine
am degetele pătate şi
trăiesc într-un anotimp pervers
rostuiesc cuvinte nerostite
şi-mi caut vina
în tăcerea unei lacrimi
fără identitate
ucisă
în favoarea unei iubiri
pe care
am scrijelit ultima dorinţă

mai e puţin şi se termină ziua
undeva între două spaţii
mă aşteaptă Ea

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cu povestea sa...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu nr. 106

a îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni
dar cine

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Timpul devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu numărul 106

a îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite per fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni
dar cine

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie de ce...

sufletul meu simte depărtarea
ca pe o durere ce
fierbe tăcut
sub poşghiţa vremii
nu mă încumet să o strig
acolo este locul ei

mă uit în oglindă şi
nu văd nimic
degeaba îmi revendic
ceea ce am pierdut
nici umbra
nu se mai agaţă de mine

şi ce trist

trupul mă debarcă
pe deasupra fiinţei
un alt anotimp
fără amprentă

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu numărul 106

a îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni
dar cine

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din carte,devoratorul de umbre (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!