Tudor Arghezi despre viaţă

Deşertăciune

Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?

Taina celor taine fără număr,
Înnădite şi încrucişate
Între creştet, inimă şi umăr,
Jugul, hamul meu de rob şi frate.

Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om şi un picior
Strâmt şi-ngust cu ceaţa dimpreună.

Stau la pândă-n bălţi şi împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Ţipăt rău sau şoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu ştiu, ce voi zice?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie...

Realizează-te deplin.
Posteritatea-i buna amintire
Ce-o laşi în lume după tine.
E-o nouă vieţuire şi-o reîntinerire.
Fă, omule, în viaţă numai bine.
Şi semenului, dacă-ţi cată rău,
Dă-i binele în schimb şi bunul gîndul tău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie

Realizează-te deplin.
Posteritatea-i buna amintire
Ce-o laşi în lume după tine.
E-o nouă vieţuire şi-o reîntinerire.
Fă, omule, în viaţă numai bine.
Şi semenului, dacă-ţi cată rău,
Dă-i binele în schimb şi bunul gîndul tău....

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om,
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcîndu-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri -1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu ştiu

Pasăre mică-n pomi pierdută,
tu cînţi de acolo nevăzută.
Din graiul tău cu vocea mică
Îmi pari aproape-a fi cît o furnică.
Ai fost lăsată singură în toată
Această nesfîrşire depărtată,
Plăpîndă, trecătoare şi amară,
Şi nu ştiu de trăieşti pînă diseară.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri -1980 (14 august 1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcându-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mărgelele şi jucăriile mele sunt date pierzaniei, ceea ce nu cred, din pricina cantităţilor de viaţă, de sănătate şi de timp cristalizate în susbstanţa lor, eu unul nu mă îngrozesc: mă joc înainte. Dar dacă sunt destinate să dureze, ceea ce mă tem că mi se pare, nemijlocit ele vor dura, solidare cu limba din care le-am zmuls şi în care le-am intercalat.

Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă şi-ar da într-adevăr seama de zestrea fără sfârşit care mişună ca nişte aur viu în chivotele lor sufleteşti, scriitorii s-ar simţi mai mulţumiţi şi invenţiile lor literare ar aduce optimism şi bucurie în viaţa bunilor cetitori. Ei ar construi iluzia cu realitatea în cantitatea necesară, pentru a înconjura minţile cu confort şi a incendia lumea cu văpaia pură a speranţei.

Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

Printre castanii puşi la rînd
Bolnavii cască meditînd
În vînăta lumină ştearsă,
De faclă şi feştilă arsă.

Ei se mai sprijină de viaţă
Urziţi în sita firului de ceaţă,
Şi-i sorb încet, în moalele părete,
Văzduhurile sure, de burete.

Ce caută subt negură şi frunză,
Ţine să tacă-n lut şi să se-ascunză.

Mi-a fost cîndva şi mie dor
De lucrul sufletului lor.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a posedat intenţia de a împrumuta vorbelor însuşiri materiale, aşa încât unele să miroase, unele să supere pupila prin scânteiere, altele să fie pipăibile, dure sau muşculate şi cu păr de animal. Toată viaţa am avut idealul să fac o fabrică de jucării şi lipsindu-mi instalaţiile, m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin şi mai gratuit în lumea civilizată, cu materialul vagabond al cuvintelor date.

Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant

Astupă fluierul, vioara
Opreşte-o să mai sune.
Vreau s-amuţească tot ce cîntă,
Flaute, naiuri, orgi şi strune.

Vreau să adoarmă toate,
Să nu răzbată nici- o şoaptă.
Să văd că viaţă-i spînzurată
Într-un albastru fund de noapte.

Tăceţi copaci, tăceţi fîntîni,
Ca şi cum viaţa n-a-nceput,
Pămîntul nostru să ramîie
În cer şi soare, orb şi mut.

Căci ar ajunge o silabă
Rostită nu pot şti de cine,
Ca să se prăbuşească iarăş
Tăcerea veche peste mine.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E bine a trăi

E bine a trăi şi la-ndemînă
Oricărui ins măreţ, deştept ori prost,
Fie că are umbra lui un rost
Fie că trece ca un fulg de lînă.

Dar a fugi cătînd alt adăpost,
De ţară, de obîrşii, de ţărînă,
E că, mai tînără sau mai bătrînă,
Mai scumpă rînza decît ele-a fost.

Cînd în oglindă te uiţi ce eşti, la tine,
Nu te apucă, patriote, greaţa?
Şi nu-ţi roşesc obrajii de ruşine?

Cela ce vrea domnie peste ţară,
Nu e de-ajuns să-i caute dulceaţa,
El trebuie să ştie să şi moară.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule

O lăcomie crâncenă, nebună.
Adună, omule, adună,
Căzneşte, fură, surpă şi omoară.
Îţi trebuie putere şi comoară.
Îţi trebuie palate şi veşminte
Să-ţi zacă-n ele hoit şi oseminte.
Morminte, omule, morminte.

Avidă, mâna ta se strânge.
Storci aur şi se scurge sânge.
Nădejde, sânge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Şi-n beciul tău zidit îngheaţă
Neprihanita oamenilor viaţă,
Avântul, bucuria, puse bine
De stârvul tău, păstrate pentru tine.

Îmi e ruşine, omule, îmi e ruşine.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfîntule

De cîte vremuri ţi-l tot ţii închis
Nu ştiu ce ai, viaţă, vis,
Bine, rău,
În strînsul pumnului tău?

Ţii în mînă fum, cenuşe, foc?
Ţi-am descîntat-o ca pe un ghioc.
Sfîntule,
Pămîntule.

Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit
Ziua de granit.
N-au dezlipit deştele,
Nici dălţile, nici cleştele.

Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste
Care ştie ce este şi ce nu este,
Dincolo de literă şi pravilă,
Negură, namilă?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze pierdute

Cincizeci de ani, de cînd încerci mereu,
Condeiul, gîndurile şi cerneala,
N-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
Frica de tine şi-ndoiala.

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut.
De pagina curată şi de rîndul,
Şi de cuvîntul de la început,
Te sperie şi litera şi gîndul.

Foile tale scrise, de hîrtie,
Se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele zmulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să şi le vadă.

La fiece cuvînt, o şovăire
Te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
Şi nu ştii cine-a scris cu mîna ta.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei nu cunosc, bieţii scriitori, o artă înnăscută, în afară de literatură, o vigoare ce vine din pământ, din aer, din cer, din sânge. Ei au citit şi citesc, şi după ce citesc se pun să scrie şi ei - şi iată de ce sunt scriitori. Sceptici din nerozie şi orientalism, ei nu pot să priceapă viaţa, n-au pentru ea nici un sentiment, nu se pasionează, nu izbucnesc, nu se revoltă, nu urăsc, nu iubesc, nu vor, nu văd, nu ştiu. E o emasculare profundă, şi de aceea scriitorii noştri şi îmbătrânesc atât de iute.

citat celebru din Tudor Arghezi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Nu căuta în sufletul cuiva
Că pătimeşte de iubit cîndva.
Să nu îi schimbi credinţa lui cinstită
Fie că-i rea şi oropsită.
Legile inimii curate
Nu vor să fie-mpiedicate
Şi osîndite ca nişte păcate.

Tu suferă şi înţelege
Şi nu-i mai porunci o altă lege.
Că mintea ta nu ştie ce cuprinde
Decît puţin, cît cumpără şi vinde.
Păzeşte-ţi cugetul la vreme,
Să dojenească strîmb sau să blesteme,
Chiar dacă inima te doare
De aşteptare şi răbdare.

Viaţă ne rabdă, împliniţi ori goi.
Să o răbdăm şi noi.
Ea pretutindeni e deplină

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi (30 mai 1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un inel

Am scris-o mic, ai s-o citeşti cu greu,
Pune-l în deget, scoateţi-l mereu.

Nemaiputând să ţi-l sărut, eu faur,
Surâd în stihul ce ţi-l scriu pe aur.

Am vrut să nu fiu eu de vină,
Dar am avut numai atâta rădăcină.

Cât a rodit o rodie, şi-atât,
Citeşte, citeşte când ţi-o fi urât.

Trei cuvinte, viaţa întreagă.
Două puncte, îmi eşti dragă.

Inelul strecurat pe deşti
Sărută-l când ţi-l scoţi şi când priveşti.

poezie clasică de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale frîntă

De cînd m-alese viaţa drept martor şi drept sol,
Prinzîndu-şi o scînteie de insul meu de fum,
Şi-a hotărît din vatra tăcerii să mă scol,
Mi-a tras cu tibişirul prin rîpi şi stînci un drum.

M-am încrezut într-însa supus ca de-o menire,
Dar viscolui şi vîntul drumeacul mi l-a şters,
Şi m-am simţit mai singur, străin în omenire,
Cu o catapeteasmă, în drum, de univers.

Uitat între pămînturi şi ceruri, în strîmtoare,
Nu mai ştiam cunoaşte nici calea nici solia
Şi-am doborît cu pumnii şi umerii stihia.

Căci căutînd odihnă şi duhului repaos,
Intram prin constelaţii şi negură în haos.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze pierdute

Cincizeci de ani, de când încerci, mereu,
Condeiul, gândurile şi cerneala,
N-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
Frica de tine şi-ndoiala.

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut,
De pagina curată şi de rândul,
Şi de cuvântul de la început.
Te sperie şi litera şi gândul.

Foile tale scrise, de hârtie,
Se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele smulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să şi le vadă.

La fiece cuvânt, o şovăire
Te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
Şi nu ştii cine-a scris cu mâna ta.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Frunze (1961)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!