Veneţia şi timp

Urmaşilor mei

Urmaşilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai ştii, chiar patru aripioare.
Dar nicio revoluţie nu este o soluţie,
Că face corent, se sparg geamuri în Kent,
Dar dă-le naibii, geamuri, le spargem ca pe clanuri.
O turturea m-a alintat sonor şi binecuvântat,
Ce mai iubeam şi eu Povestea
Vorbii, dar nu vorbele- acestea,
Ce oftează a mea domniţă, ea aşteaptă o linguriţă,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ţi-e sete Dâmboviţa, să-ţi pierzi suflarea şi fiinţa,
Boul, viţeii se ajută, Casa Boborului este mai slută,
Alecsandri îmi este unchi din al Veneţiei rărunchi,
Astfel venii şi eu aici, gură de rai, trai la bunici,
Cum se deschide între nori o poartă, văzui un picior,
Atât zării, pe loc crezui, de-atunci mănânc numai gutui.
Dar asta nu-i melancholie, albastră floarea e mai vie,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi moşteneşti verdele

Şi moşteneşti verdele
trecutelor grădini, tăcutu-albastru
al cerurilor sparte.
Şi rouă zilelor puzderii,
şi sorii, mii şi mii, ai verii,
şi primăveri cu sclipăt şi fior:
o tânără ce-a scris scrisori, scrisori.
Tu moşteneşti toamnele, haine diafane,
ce zac poeţilor în amintire;
şi toate iernile, ca nişte ţări orfane,
îţi cad la piept, încet, c-o alipire.
Veneţia, Roma şi Kazan ţi-or rămânea;
al Pisei dom; Florenţa-o vei avea;
Troiţka Lavra şi-acea mănăstire
ce sub grădinile din Kiev o încilcire
de ganguri ţese: negre-ascunse fire –
Moscova, clopote ca-n amintire –
şi sunet: cornuri şi viori şi flaut,
şi orice cântec ce adânc a răsunat,
în tine va luci ca nestemată.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea de serviciu

Azi nu se lucrează, se-nchid lacătele, se trag obloanele.
Vine ursul să ne întindă oasele, să ne calce în picioare.
Străzii acesteia de pulberi n-o să-i mai rămână nici numele,
Oficiul Stării Civile se va muta într-o moară încăpătoare,
iar darul de nuntă cel mai sigur va fi tradiţionala jimblă cu sare.

Daţi-vă jos, clopotari adormiţi pe funii, ucenicii voştri
îşi doresc de-o viaţă să mănânce şi ei o pâine!
S-au mai împuţit apele Veneţiei aşteptând întoarcerea lui
Ştefan ce Mare ca să-şi răscumpere păcatele.
Visând într-una la patimile purificatoare, s-au înmulţit
ciorile-n gard şi beţivii neamului, zarurile măsluite îşi
decantează spuza în târtiţele puilor prăjiţi.

Mama soacră ţipă că a ologit-o lumina, vecina aia singură,
de la 4, iar s-a încurcat cu pompierul din schimbul 3, iar
şi-a dat foc la casă. Războaiele civile beau Marghiloman
şi mănâncă icre la "Dragomir", în timp ce fetiţele deochiate
adorm în scaune, sub ventilatorul mare al frizeriei.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei, copiii

Ploaia este bucuria copiilor,
Culori, mirosuri distincte,
Ce semne ne aduce vara?
Un ghid ilustrat al armoniilor.
Fiece zi – o uimire.
Posedaţi suntem de intuiţia particularului,
Infinitul ne produce greaţă.
Cum poate vocea Kostromarului?
Tristeţea zorilor la execuţie.
A amurgului pentru un om părăsit.
A amiezii pentru un om flămând.
Din pânza radioului – un glas hârâit.
Urmaşilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai ştii, chiar patru aripioare.
Oftează tânăra domniţă, aşteaptă în pat o linguriţă,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ţi-e sete Dâmboviţa, să-ţi pierzi suflarea şi fiinţa,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Kaspar Hauser

El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Şi bucuria verdelui.

Grav îi era locul sub umbra copacului
Şi curata înfăţişarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!

Linişte găsiră paşii seara spre oraş;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau să devin un călăreţ.

Dar îl urmară animale şi tufişuri,
Casă şi grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută şi ucigaşul.

Primăvara şi vara şi frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!