Viena şi timp

În iarnă

În iarnă ogorul alb şi rece străluceşte.
Ceru-i monstruos şi singuratic.
Stăncuţa se roteşte peste iaz buimacă
Şi vânătorul din păduri soseşte.

O tăcere pe negrele vârfuri locuieşte.
Scântei grăbite dintr-o colibă fug.
Departe-alunecă o sanie cu meşteşug
Şi luna-ncet gri sus se iveşte.

Sângerează-ncet pe câmp vânatul
Şi ciorile se bălăcesc în sângele-mocirlă.
Stuful se clatină galben ca o codîrlă.
Ger, fum, un pas în gol călcatul.

Comentarii

Hans-Georg Kemper1 a interpretat textul dintr-o o perspectivă structuralistă, ca o lucrare de deconstrucţie a formelor tradiţionale de poezie şi ca o dezvoltare a unei "picturi poetice într-un stil de serie".
Textul poate fi privit ca un exemplu caracteristic pentru ceea ce Trakl descrie într-o scrisoare către prietenul său din copilărie, Erhard Buschbeck, în iulie 1910, ca "manieră trudită", ca "patru versuri, patru părţi individuale dintr-o imagine introduse într-o singură impresie".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncului Elis

Acesta ţi-e sfârşitul.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ţi firav sângerează
Străvechi legende
Şi-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu paşi moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Şi tu-n albastru braţele-ţi întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îţi sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ţi-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin păşeşte
Şi-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ţi se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Plin de fructe socul; liniştită locuia copilăria
În peşteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniştita ramură; foşnitul frunzişului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogoleşte de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid şi paşnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoşti întunecaţilor ani sensul,
Toamnă şi răcoare în singuraticele camere;
Şi-n sfinţenia albastră răsună de lumină paşi tot mai departe.
Scârţâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioşează priveliştea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândeşte, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku hai hui cu iubirea prin lume

Pe oglinda gheţii,
Rochie albă dantelată lunecai,
Îmbrăcat in coama unui armăsar negru, focos,
Cercuit lunecam,
Cuprins de mijlocul tău,
Spărgătorul de nuci
Cozonaci puse la copt,
Turlele Kremlinului patinau in noapte,
Ajun de Crăciun pe lacul îngheţat,
Lunecând imbratisaţi
Dansul lebedelor,

Mii de soldaţii au încremenit,
Ochii aruncau luciri de jad,
Hoarde de priviri păgâne
Străbăteau stepa inimi nebune,
Iubire in oraşul interzis,
Unde împărăţii si zâmbetul l-au ucis

Calzi musoni prelinsi,

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria dumnealui hatmanului Costandin Paladi la Feredeile borsăcului

Părintele-acel vecinic, acel fără de moarte şi tare,
Cel milostiv şi puternic, fără de asemănare,
Acel ce din nimicnicime, din bezna cea-ntunecată,
Au zidit în şasă zile lume-această minunată,
După ce-au făcut pre soare, ce din chentru luminează,
Luna, planitile toate ce-mpregiuru-i se rotează,
Şi stelile cele multe, acele nenumărate
Ce-mpodobesc cu lumină al tronului tău cetate
Şi toate câte pământul poartă pe a sa rătungime,
Plante şi vietăţi încă, nesfârşită feliurime,
Apoi, s-arate mai bine puterea sa acea mare,
Au plăzmuit şi pre omul dup-a sa asemănare.

Priviind ziditoriul însă la al omului natură,
Că la tot feliul de patimi îi supus preste măsură,
Care ş-acea scurtă viiaţă ce îi este hotărâtă,
Prin mii de dureri cumplite i-o fac foarte amărâtă,
Şi prin vaite, suspinuri, lăcrămări fără-ncetare,
Vadeaua vieţii cea scurtă i-o scurtează şi mai tare,
Milă au cuprins Monarhul fulgerilor fioroasă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniil Scavinschi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ungher in pădure

Castani maro. Încet păşesc bătrânii
În seara liniştită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivniţe bătrâne se învecheşte vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară poveşti copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se şi arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniştită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobişnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "păşesc bătrânii / În seara liniştită" şi "În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziţii precum "Angelic blondul profesor planează drumul" şi "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei care minte

Eu ştiu c-o să mă torni chiar mâine...
Dar fiindcă azi te dai o inocentă,
Accept scenariul,
Practică fiind,
Într-un hotel "five stars", curentă!...

Să te simţi bine,
Prinţesă printre stele-albastre bugetare,
Am rezervat un double-suite Regence, mai mare,
În pat cu ergonomică saltea
Tot să te bâţâi –
Arcuindu-te pe ea –
Şi cu energizante-soft la abajur de lampă vieneză,
Iar pe glazvant am atârnat o panoramă-ncântătoare,
Cu un calif în trap gonind,
Ca-n fuga din Bagdad, călare.

Cum trece timpul de uşor,
Pendula bate miez de noapte,
Râvnită-i clipa de amor,

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peut-être

orice întoarcere în trecut este imorală
îmi amintesc
pajiştea pe care păşteau cei şase viţei de lapte şi tu le mângâiai corniţele
apoi vacile soarelui
împuşcate
două piane aduse în căsuţa din vârful muntelui
de-a-nspinarelea
8 km
pe drumul de arsă piatră pregătit de însuşi beethoven
ca şi cum ar fi trebuind să concerteze ori să-l întâmpine pe napoleon
în amurg
deja vu
din viena fără vină
retrăiesc un trecut profund imoral
prea bine
au dispărut numele noastre scrise pe frasin
sunt amintirea numelui tău
spuneai
şirul tău de vieţi suprapus peste vieţile mele suprapuse
aidoma

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut şi-a dispărut.

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Şi m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aş fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

"Unei trecătoare" este o poezie mai puţin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el şi nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărţi ale sale ("Poezii" şi "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuşi, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 şi în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut şi relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiţia "din trecut" şi de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi mamă? (baladă, în memoria celei ce mi-a dat viaţă)

De vei citi aceste versuri,
Vei înţelege foarte mult,
Vei şti că dragostea de mamă,
E prea puţin, un... cult.

Când îţi văd privirea tristă
Şi pleoapele-n lăcrimate,
Simt că inima-mi plesneşte
Şi deodată nu-mi mai bate.

Să-mi revin mă uit la soare,
Îmi şterg fruntea şi obrazul
Şi-ncercând să-ţi fur o vorbă
Te-ntreb mamă: -Ce-i necazul?

Tu te-ntorci, privind spre mine,
Îţi stergi ochii cu năframa
Şi c-o voce tremurândă
Spui zîmbind: -Mânca-te-ar mama!

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!