Un glas purtat de vânt
Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos și blând
Dulcea mea crăiasă.
Și vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îți este dor de a mea privire!
Și mă aștepți să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.
Tot pe aripi de vânt,
Îți trimit o dulce sărutare.
Și vreau să-ți spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.
Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri și câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.
poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea e o iluzie, dar fără iluzia aceasta lumea ar fi un infern.
aforism de Vladimir Potlog (17 aprilie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
La Putna (550 ani de la sfințire Mănăstirea Putna)
La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munți răsună.
El ne cheamă la libertate
Și la unitate ne îndrumă.
La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine și pe tine frate
Căci de acelaș sânge suntem!
La putna Ștefan ne cheamă,
Să ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!
La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei și a lui Ștefan Cel Mare.
Să ne ducem fratele meu drag.
poezie de Vladimir Potlog (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apus de soare
E ultima zi, e ultima noapte
Când mai stai lângă mine.
Apoi cu dulce șoapte
Ai să-mi spui: Iubitul meu, rămâi cu bine!
E ultima zi, e ultima noaptea
Când îți spun că te iubesc.
Aș vrea să opresc timpul
Dar, din păcate nu reușesc.
E ultima zi, e ultima noapte
Când îți sărut obrazul moale.
Că tu pleci departe, Zeița mea cu chip de floare.
E ultima zi, e ultima noapte
Când se mai leagănă frunza pe ram.
Și eu visez mai departe, că alături te mai am.
Iată a trecut această zi și această noapte
Și tu te-ai dus, afară o ploaie rece cade
Și soarele meu a apus.
poezie de Vladimir Potlog (27 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepoțelul meu
Nepotul meu drag,
bine ai venit pe lume.
A-i trecut al vieții prag. Ți-a fost dat un sfânt și frumos nume.
Să ai o soartă fericită.
Să nu știi în viață ce e durerea.
S-o iubești pe a ta mamă,
Cum albina iubește mierea.
Să crești mare, mare
Nepoțelul meu scump.
Să ajungi până la soare
Și să ai în viață un drum lung.
Un drum presărat cu petale de trandafir.
Ca să ai în viață bucurie.
Să fie dulce ca un zefir
Și s-o trăești cum o să-ți placă ție.
poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea îndrăgostiților
E noapte caldă de toamnă,
Luna răsare pe cer.
Frumoasă e ca o doamnă,
Tandră și plină de mister.
E noapte caldă de toamnă
Și vântul adie ușor.
Un greier colea își cântă
Cântecul său de dor.
E noapte caldă de toamnă,
O frunză se desprinde de ram.
Tu stai lângă mine, iubito,
Și sunt fericit că te am.
Iubito, îmi spui în șoaptă
Și dulce eu mă înfior.
Iubito, a venit toamna,
Noaptea îndrăgostiților.
poezie de Vladimir Potlog (12 septembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia rămâne o taină
Femeia e o scânteie,
E un dor nemărginit.
Femeia e o zeie,
Chiar dacă din cer nu a coborât.
Femeia e un strop de rouă,
Un fir verde de iarbă.
Femeia iubește, luptă
Și tot în lumea aceasta rabdă.
Femeia e un fagure de miere,
E și un pelin.
E o dulce plăcere!
Dar și un veșnic chin.
Femeia rămâne o taină
Ce trebuie veșnic descoperită.
Și îmbrăcată în faimă,
Femeia trebuie iubită.
poezie de Vladimir Potlog (9 martie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt fericit
Sunt fericit când scriu o poezie
Despre dragoste și amor.
Sau când ascult o melodie
Despre un suflet plin de dor.
Sunt fericit când citesc o carte,
Despre doi îndrăgostiți.
Despre un om care a zburat pe Marte
Sau despre niște regi bine veniți.
Sunt fericit când admir floarea,
Care înflorește la geamul meu
Și când privesc luceafărul
Care luminează ca un zeu.
Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare
Și scriu acest vers.
Căci poezia este nemuritoare!
Cum e și întregul Univers.
poezie de Vladimir Potlog (9 noiembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceața
Ceața se lasă peste munți.
Peste pădurile cu brazi cărunți,
Peste florile de tei,
Se lasă și peste ochii mei, ai tăi.
Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Și luceafărul nu mai luminează până în zori.
Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare și va risipi
Ceața de pe pământ.
poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă iubește nimeni
Nu mă iubește nimeni,
Sunt trist și sufletul mi-i amărât...
Am crezut că mă iubești,
Dar tu m-ai părăsit.
Nu mă iubește nimeni,
Stau ca într-o închisoare închis
Și vreau să fug în paradis,
Dar acesta e doar un vis!
Nu mă iubește nimeni,
Și inima mă doare!
De ce? Că nu pot merge.
De ce? Că n-am picioare.
Nu mă iubește nimeni,
Numai părinții și cei doi frați,
Care de la Dumnezeu
Îmi sunt dați!
[...] Citește tot
poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raza mea de soare
Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Și sufletul mă doare.
Ești departe de mine
Cum luna e de soare
Și știu că plângi...
Și lacrima ta mă doare!
Dar vorba ta e dulce
Ca nectarul de pe floare,
O, cât de mult te iubesc,
Dragostea mea cea mare.
Nu știu de ne vom mai întâlni
În lumea asta mare,
Dar tu ve-i rămâne veșnic
Raza mea de soare.
poezie de Vladimir Potlog (3 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele nu trebuie să moară niciodată
Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de iubire.
Pentru acel care are inima curată
Și crede cu adevărat în fericire.
Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de durere.
Pentru acel care nu iubește viața
Și nu ia de la ea nici o plăcere.
Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în flori și miere.
Pentru acel care are grijă de natură
Și are de la ea plăcere.
Cuvintele nu trebuie se moară niciodată
Chiar dacă uneori sunt ușoare sau grele.
Ele trebuie preschimbate în artă,
Căci arta e adevărata putere.
poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestemul iubirii
Veșnic ai să fii pribeagă,
Iubita mea cu părul blond,
Și mulți nu au să te înțeleagă
Că acesta e al tău imbold.
Să alergi ca o nebună
După o dragoste care nu e a ta;
Și sub clar de lună,
Să verși lacrimi amare pentru ea.
Să simți suferința iubirii,
Sufletul să-ți ardă în văpăi,
Să nu ai parte de fericire,
Să se stingă lumina din ochii tăi.
Lumina cea pură care
călăuzește pe fiecare îndrăgostit
Spre fructul fericirii,
Fructul cel mai dorit.
poezie de Vladimir Potlog (21 octombrie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să ai o patrie
Să ai o patrie, să ai un soare,
Să ai o inimă, să ai o mare,
Să ai o grădină cu flori în floare.
Să ai patrie fără sânge,
Să ai o mamă care nu mai plânge.
Să ai tot ce-ți dorești,
Să ai o fată frumoasă ca-n povești,
Să te iubească și s-o iubești.
Să ai o patrie, să ai o mare
Să ai un loc sfânt sub soare.
poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai (10 martie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
E atât de rece
E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărțire.
De atunci viața îmi pare o lamă de cuțit
Fără tine dulcea și gingașa mea iubire.
E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Și sufletul meu de durere e răvășit,
Fără tine dragostea mea cea mare.
E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!
E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranță!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheață.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea
Iubita mea, cu ochi ca două stele,
Care răsar pe cer și strălucesc,
Tu ești a mea dulce mângâiere
Eu pe tine te iubesc.
Tu ești un înger care te-ai
Coborât din rai, cu păr bălai.
Și cu gura ta frumoasă, buzele ca de trandafir,
Fii a mea mireasă, iubita mea cu ochi dulci de zefir.
poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragoste de țara
Cât timp va răsări soarele
Și luna va apare de după nori.
Eu voi admira cu patimă și ardoare
Cele trei sfinte culori.
Voi iubi pământul pe care buneii s-au născut
Și dulcea limbă, în care mama cu dragoste m-a crescut.
Voi cinsti Voievozii cu plete sure, care au apărat acest meleag
Dea dușmanului secure.
Atât timp cât inima o să- mi bată în piept
Și sângele m-i se scurge prin vene.
Am să scriu un vers frumos
Țara mea, pentru tine.
poezie de Vladimir Potlog (1 decembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am dăruit un trandafir
Ți-am dăruit un trandafir,
Floarea iubirii și a fericirii,
Tu mi-ai dat buzele tale
Dulci ca de zefir,
Dar asta a rămas doar o amintire.
Ne-am iubit ca doi îngeri coborâți din cer
Cu multă patimă și amor,
Dar dragoastea noastră a rămas un mister
Fără prezent sau viitor.
Dar nu voi uita niciodată clipa când
Ți-am dăruit floarea ta preferată,
Un trandafir de abia înflorit.
poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost blestemată de zei
Am fost blestemată de zei,
Să mă nasc pe Muntele Olimp.
Mamă îmi este marea, tată cerul sfânt!
Ți-am auzit glasul, o biet nemuritor
Și sufletul mi-e sfâșiat de durere și dor.
Am fost blestemată de zei,
Să mă nasc pe Muntele Olimp
Aș vrea să fiu nemuritoare,
Dar nu pot, nu sunt!
Aș vrea să fiu o femeie cu chip urât,
Dar să am inima plină de iubire și suflet fericit.
Aș vrea să fiu alături de tine mereu!
Să te iubesc și să te venerezi ca pe un zeu.
Dar am fost blestemată să fiu cea mai frumoasă din Olimp!
Și port această cruce, cum pot și oricând.
poezie de Vladimir Potlog (16 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-i dor de Eminescu
Mi-i dor de Eminescu
Și de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste și lumină plin.
Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!
Și după moarte poate ne vom întâlni
Și unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Așa cum fac eu în fiecare zi!
Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viața a iubit!
poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Vladimir Potlog despre iubire, adresa este: