William Shakespeare despre tristeţe

Sonetul 39

Cum să-ţi ridic acum în slăvi valoarea
Când tu eşti partea bună ce-i în mine?
Şi cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Şi-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ţi dau ce meriţi tu dintotdeauna.
Absenţă! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverşunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nşele dulce vremea toată,

M-ai învăţa cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 42

Că ea este a ta, chiar nu contează,
Cu toate c-am iubit-o mult de tot,
Ci că tu eşti al ei mă întristează
Şi c-am pierdut în dragoste, socot.
Dar eu vă iert iubirea mişelească
Tu o iubeşti că o iubesc şi eu
Şi ea de drag vrea să mă prigonească,
Cu-al meu amic să o accept mereu.
Dacă te pierd, iubita mea profită
Dacă o pierd pe ea, voi vă găsiţi,
Şi pe-amândoi vă pierd într-o clipită
Că voi de dragul meu mă răstigniţi.

Dar eu şi cu iubitul fiind una
Mă amăgesc că ea mă vrea întruna.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 44

Dac-aş avea un trup din gânduri fine
Nu m-ar reţine crunta depărtare
Şi-aş fi purtat prin spaţiu către tine
De la hotarele aflate-n zare.
Şi unde-mi stă piciorul nu contează,
Chiar dac-aş fi la alt capăt de lume,
Căci gândul peste mări şi ţări planează
Când vrea s-ajungă undeva anume.
Dar eu nu-s gând şi-acest gând mă omoară,
Cât trebuie să zbor s-ajung la tine,
Căci sunt pământ udat cu apă chioară,
Iar timpul face ce vrea el cu mine.

Că am primit doar elemente dense
Şi-am lacrimi grele şi tristeţi imense.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 19

Timp ce toceşti şi gheara unui leu
Şi pui pământul mlada să-şi înghită,
Iar colţii tigrului ţi-i faci trofeu
Şi phoenixul îl arzi într-o clipită.
Prin anotimpuri zbori, trist sau voios,
Şi faci ce vrei, Timp iute de picioare,
Cu lumea-ntreagă şi cu ce-i frumos;
Dar eu te-opresc de la o crimă mare.
O! Fruntea celui drag să n-o brăzdezi
Şi cu-al tău vechi condei linii nu trage,
Ci lasă-l neschimbat când defilezi,
Ca pe-un model menit să se propage.

Dar, Timp bătrân, chiar de eşti crud mereu
El veşnic tânăr fi-va-n versul meu.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 2

Când patruzeci de ierni te vor asedia
Şi şanţuri vor săpa pe câmpul frumuseţii
A tinereţii fală, ce lumea ţi-o ştia,
Va fi precum o zdreanţă în ghearele tristeţii.
Şi-atunci când cei din jur vor întreba deschişi
De frumuseţea ta, ca şi de o comoară,
A spune că se află în ochii tăi cei stinşi
Ar fi ruşine mare, te-ai face de ocară.
Dar cât de minunat ar fi ca să răspunzi,
"Acest copil frumos acum n-ar exista
De n-aş fi fost şi eu", şi astfel să te scuzi,
Căci el a luat ceva din frumuseţea ta.

Şi-aşa, deşi în vârstă, vei fi ca înainte,
Iar sângele tău rece îţi va părea fierbinte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 34

Şi-atunci de ce-mi promiţi o zi aşa frumoasă
Ca să pornesc la drum, lipsit de pelerină
Când laşi norii meschini în cale să îmi iasă
Splendoarea s-o ascundă cu inimă haină?
Că nu-i de-ajuns ca norul vremelnic să-l străpungi
Şi ploaia s-o usuci pe-un chip ce stă-n vântoasă
Că nimănui nu-i place cu-aşa balsam să-l ungi
Ce vindecă doar rana, însă ocara-o lasă.
Şi nici ruşinea ta durerea nu-mi alină
Chiar dacă te căieşti, eu tot sunt chinuit,
Că slabă-i mângâierea când trist e cel cu vină,
Pentru acela care pe cruce-i pironit.

Ah! Dar iubirea ta plânge cu perle rare
Ce fapta rea o şterg, că au valoare mare.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai oftaţi [Sigh no more]

Nu mai oftaţi, domniţelor, când doare,
Bărbaţii tot mereu au amăgit;
Cu un picior pe ţărm, cu altu-n mare,
Ei capricioşi au fost necontenit.
Deci nu oftaţi când dorul vă apucă
Lăsaţi-i, e mai bine să se ducă,
Fiţi fericite, cu un chip frumos,
Şi jalea voastră, care vă usucă,
Schimbaţi-o într-un Tra-la-la voios.

Şi muzici triste nu cântaţi niciuna,
Despre necaz şi tot ce-i neplăcut;
Bărbaţii-au înşelat întotdeauna,
Chiar de când prima frunză-a apărut.
Deci nu oftaţi când dorul vă apucă
Lăsaţi-i, e mai bine să se ducă,
Fiţi fericite, cu un chip frumos,
Şi jalea voastră, care vă usucă,
Schimbaţi-o într-un Tra-la-la voios.

cântec, versuri de William Shakespeare din piesa de teatru Mult zgomot pentru nimic, Actul II, Scena 3 (1599), traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 71

Nu mă jeli când eu voi fi murit
Şi clopotul cel trist va anunţa
C-această lume rea am părăsit
Să locuiesc cu viermii undeva.
Nu te gândi, când versul vei citi,
Că eu l-am scris, căci te iubesc nespus,
De-aceea vreau în gând să nu mă ştii,
Ca nu cumva de dor să fii răpus.
Dar dacă totuşi vrei ca să citeşti
Când eu ţărână poate sunt de-acum
Numele meu să nu ţi-l aminteşti,
Lasă-ţi iubirea să se facă scrum,

Căci eu această lume n-o suport
Să râdă când suspini şi eu sunt mort.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 110

Ah! E adevărat că am umblat
Şi m-am făcut de râs pe unde-am fost,
Am gândit rău, iubirea am înşelat,
Tarelor vechi din nou le-am dat un rost;
Şi e real că am dispreţuit
Tot ce e drept, dar jur pe ce-i ceresc
C-atunci când am avut un alt iubit
Am înţeles ce mult te îndrăgesc.
Dar acum gata, nu mai fac nimic
Poftele mele nu le mai aprind,
Căci nu vreau să mâhnesc un vechi amic
De-a cărui pasiune eu depind.

Urează-mi bun venit, spre Rai mă îndrept
Când cu iubire tu mă strângi la piept.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet XXX

Când în gândurile mele rechem din întunericul tăcerii,
Atât de des, amintirea altor vremuri, de demult trecute,*
Suspin după lucruri de dincolo de pânzele vederii,
Din doruri vechi curg lacrimi noi pentru cele-n veci pierdute.

Apoi, cu ochi uscaţi de plâns, arunc o privire
În fiecare vis spre prietenii răpiţi de mâna vitregă a sorţii
Şi tânjesc din nou după aceeaşi imposibilă iubire,
Şi-mi este dor de toţi cei ascunşi de neagra noapte-a morţii:

Mă întristez pentru toate florile durerilor neofilite
De-altădată, la nenorocirile trecute mă-ntorc iarăşi
Jelind nişte păcate care-au mai fost cândva jelite

Şi, deşi plătite, le mai plătesc o dată. Am fost tovarăşi.
Dar de câte ori mă gândesc la tine, prieten drag, toate
Pierderile mele parcă nici n-au fost, iar regretele-s uitate.

[...] Citeşte tot

poezie de William Shakespeare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!