acasă şi noapte

Una din nevoile umane cele mai vechi este să ai pe cineva care să se mire, să întrebe unde eşti când nu vii acasă noaptea.

citat din Margaret Mead
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară pe Golful Bothniei

Plutind în lumină, orizontul răcoros al Bothniei
alunecă în neantul alb al serii
unde fiecare stea păleşte pe ţesătura dezolantă a bolţii cereşti,
iar înserarea preia stăpânirea de la soarele ascuns vederii.

OSAKA MARU din îndepărtatul Nagasaki
se îndreaptă spre nord, spre fabricile de cherestea din Umeå,
remorcând, fără lumini la catarg, suflete bushido mirate
în luciul de fuioare-al verii.

Asemeni lor, au cutreierat şi alţi marinari;
şi-au întrebat într-o sută de graiuri: de ce
sunt nopţile de iunie atât de albe pe valurile Bothniei?

NB.
În limba japoneză MARU înseamnă cerc; dar are şi semnificaţia de reapariţie, de repetare a unui ciclu etern. Cuvântul este adăugat numelui navelor maritime comerciale ca măsură de protecţie asiguratorie că nava se va întoarce teafără acasă din voiaje. Acest nume nu se acordă navelor militare, ele purtând nume de munţi, fenomene naturale, animale, insule, etc.

poezie clasică de Harry Martinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul cel mijlociu, pregătindu-şi cele trebuitoare şi primind şi el carte din mâna tată-său către împăratul, îşi ia ziua bună de la fraţi, şi a doua zi porneşte şi el. Şi merge, şi merge, până se înnoptează bine. Şi când prin dreptul podului, numai iaca şi ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe atunci a forăi, a sări în două picioare şi a da înapoi. Şi fiul craiului, văzând că nu-i lucru de şagă, se lasă şi el de împărăţie şi, cu ruşinea lui, se întoarce înapoi la tată-său acasă.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi vine copilul acasă
Este viaţa cu mult mai frumoasă.
Doar că pleacă din nou şi rămân
Nopţi şi zile cu dorul stăpân...

catren de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu cât are mai mulţI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toţi îi strânge-n jurul ei, pe toţi i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toţi întotdeauna îi iubeşte,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporeşte.

Le-aşterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Şi cu mânuţa ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală şi îi primeneşte,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l înveleşte.

Cât încă sunt puiuţii mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puţinul care este, măicuţa face mult să pară,
Le va-mpărţi un colţ de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Şi va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.

Când puii cresc şi aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoţi pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolanul

Femeia aia de-acolo e de-acum pe moarte
Picioarele de plumb nu mai pot s-o poarte;
Motanu-i umblă lela după pisici neruşinate
Şi nu va reveni acasă-n această noapte.

Într-o bodegă soţul bea cu nişte matracuci
Iar fata ei tocmai face unui soldat ochi dulci;
Feciorul se distrează şicanând păgân
Ore la rând un biet cizmar olog, bătrân.

Acum cu dinţii mei tari ca pietrele de moară
Îi voi roade-un obraz, înainte ca să moară:
Când soţul, fiica şi fiul se întorc acasă
Vor vedea numaidecât cine-i stăpân în casă.

poezie clasică de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsfoind rubrica de mică publicitate a unui ziar, nevastă-mea îmi zice: — Ce-ar fi să câştigi şi tu un ban de revelion? Uite ce scrie aici: "Cooperativa «Umorul la domiciliu» angajează definitiv sau temporar umorişti profesionişti sau semi pentru a fi livraţi clienţilor la domiciliu pe perioada sărbătorilor de iarnă". Într-adevăr, făcându-ne câteva socoteli sumare, a reieşit că familia ar fi mult mai câştigată, din toate punctele de vedere, dacă aş lipsi de acasă în noaptea de revelion şi, în general, dacă mi-aş găsi un serviciu.

Ion Băieşu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce înseamnă să ajungi noaptea acasă şi să primeşti puţină dragoste, puţină afecţiune şi puţină tandreţe? Înseamnă că ai greşit casa.

citat din Henny Youngman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de oameni înţelepţi,
Cinstiţi şi buni, de omenie,
De gospodari harnici şi drepţi,
De tata care doarme-n glie,

De mama care ne-a sădit
În suflete grădini de flori,
De cer aprins la răsărit,
Mi-e dor de fraţi şi de surori,

Mi-e dor de mărul cel bătrân
Care rodeşte sub fereastră,
De nopţi când adormeam în fân
Şi de copilăria noastră,

De oameni blânzi ce m-au primit,
Punându-şi sufletul pe masă,
Lângă colacul împletit.
Mi-e dor, mi-e tare dor de acasă.

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt noaptea la ea acasă

aceste cuvinte vor rămâne nespuse
şi numai noi ni le vom scrie
nimeni nu va căuta să înţeleagă
mersul lucrurilor

acum am înnoptat într-o ruină
să simt noaptea la ea acasă
cum doarme laolaltă cu moartea
pe un pat de scânduri ude
ca un pod neterminat peste un fluviu
pe care odată intrat nu te mai poţi întoarce

mă sperie că n-o să apuc dimineaţa
când ochiul măsoară întinderea
se înghesuie clipele în buzunarele inimii
pentru a îneca moartea în sânge
şi timpul o să-mi ofere alte bătăi de cap

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet

Slab, schiopăt şi caraghios
Sta în fund de cafenea
Un amurg pe geam în jos
Chiar atunci cădea, cădea.

Cine eşti? - Dă-mi pace-odată.
- Vrei de băut? Vrei de mâncat?
Sătul, o alintă pe fată
Şi-apoi cântă ca apucat.

- Adio! - Mai rămâi!... Nu-mi pasă!
La miezul nopţii fix, pieri,
Iar ea, la poartă-n ştreang, acasă
Îl regăsi a doua zi.

Dracul râdea la colţ pieziş
Ţinându-şi prada într-un corn.
De-atunci joacă pe-acoperiş
Şi urinează-n jos pe horn.

poezie clasică de Francis Carco din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Leonid Dimov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hulubul Păcii

S-a deschis fereastra, ca o rană veche
Mama ne aşteaptă, nopţi întregi de veghe,
Să venim acasă şi măcar odată
Să mai stăm la masă aşezaţi grămadă.

Pe deasupra porţii, înfloresc salcîmii
Şi în miezul nopţii, amiroase-a pine,
Rumenă şi caldă, mama noastră coace
Din făină albă, un hulub de pace.

Şi îi zice dute, prin străini departe,
De-mi păzeşte puii, de război şi moarte
Să le meargă-n toate, toate să le iasă
Şi de-o fi să poată, să mai vină acasă.

Şi hulubul zboară, alb ca dorul mamei
Pe la toţi coboară şi pe toţi ne cheamă
Poate că s-o face pace-n toată lumea,
Dacă mama coace, sîmbăta hulubii.

cântec, muzica de Silvia Grigore, versuri de Vsevolod Grigore
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost foarte flatat de rândurile ce mi le-ai trimis referitor la acele fragmente de tinereţe. Tu ştii că eu nu sunt scriitor român şi că nu-mi prea place să scriu cărţi. Mai bucuros stau de vorbă, ca să conserv, încă o dată, nimicnicia adevărurilor. Din tot ce am făcut până acum, iubesc numai ceea ce a dispărut fără urmă, vreau să spun câteva tristeţi în nopţi, câteva grandomanii şi gelozii pe fiinţe invizibile. Numai în dispreţul faţă de Dumnezeu m-am simţit bine şi la mine acasă.

Emil Cioran în scrisoare către Petre Ţuţea (25 iulie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul oraşului de lângă râu

Zece ani, de-acum – tu, moartă; eu, trăind o viaţă căreia nu-i mai aparţin.
Refuz să rememorez,
Dar îmi este imposibil să uit.
Un mormânt departe, la o mie de mile,
Gânduri îngheţate, cum ar putea ele fi exprimate?

Chiar dacă ne-am întâlni, nu m-ai recunoaşte –
Pulbere pe obrazul meu,
Părul ca bruma.

Deodată, astă noapte, eram iarăşi acasă.
Lângă ferestra odăii mici
Îţi periai părul şi-ţi pudrai obrajii.
Te-ai întors. M-ai privit în tăcere.
Lacrimile îţi curgeau – râuri.

An de an îmi vor frânge oare inima?
Mormântul luminat de lună,
Pinii rămuroşi.

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aicea, printre Ardeleni

Aicea, printre Ardeleni, mă simt acasă.
În fiecare văd un nepot de-al lui Horea, de-al lui Iancu.
Ai! ce s-or mişca-ntr-o bună zi Munţii Apuseni,
Ce s-or urni din loc, ca urieşii!

Mi-am ridicat privirile spre cer,
Dar nu-mi spune nimic mătreaţa lui de stele,
Nici luna lustuită ca tingirea.
Îmi pun în schimb urechea pe inima ţării
Şi-aud bătăi neregulate prin gemete surde...
Freamătă pădurea românească,
Ca-n preajma vijeliei!

Mi-am culcat capul pe lutul străbun
Alăturea de alţii
Ce mestecă prin somn cuvinte fără sens.
Şi-am vrut să dorm.
Eu însă-aud, în noaptea ce se lasă,
Şuier de piatră pe tăiş de coasă...

poezie celebră de Mihai Beniuc din Trepte (1971)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna acasă

Pe al iernii drum cernit
De trei zile şi trei nopţi,
Fulgii cad necontenit
Pe-ale văii porţi.

Ninge, ninge neîncetat,
Când mai lin, când viscolit
Prin fereastră stă mirat,
Orăşelul troienit.

Din poveşti noaptea se lasă
În tabloul fermecat,
De mâini dalbe de crăiasă
În omăt pictat.

Brazii 'nalţi s-au îmbrăcat
În veşminte lucitoare,
De natură ferecaţi,
Cu-ale albului zăvoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de bunica

De bunica mea mi-e dor.
Torcea lâna din fuior.
Firul lung îl întindea
şi pe fus îl răsucea.
Tot aşa torcea bunica.
Torcea noaptea, ziulica...
Torcea cu gândul la noi
să ne facă haine moi.
Cu ele ne îmbrăca,
de mânuţă ne lua,
la biserică plecam,
Lui Isus ne închinam.
Când ne întorceam acasă,
buna ne punea pe masă
cozonacii rumeniţi,
de mâinile ei gătiţi.
"Tatăl Nostru" îl spuneam,
"Hristos a înviat" rosteam.
Ciocneam ouă cu bunica
şi ne trecea ziulica.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

[...] Citeşte tot

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Cosmeşti

Atât de dor îmi e de satul meu, de casă,
S-aud căruţele cum trec domol pe drum,
Ori să privesc la oi ce pasc în iarba deasă,
Din horn să văd ieşind un caer alb de fum.

Îmi este tare dor de şcoala mea din sat,
De învăţători şi de colegii mei de clasă,
Şi de părinţii mei, ce singuri i-am lăsat,
Şi zi de zi aşteaptă să mă întorc acasă.

Îmi amintesc şi de priporul lung şi nins,
Unde cădeam grămadă iarna de pe sănii,
Şi de biserica cu policandrul auriu, aprins,
În care cu sfială făceam la Paşti mătănii.

Şi dor îmi este s-aud pe pod trecând,
Câte un tren ce fluieră în nopţi albastre,
Sirena fabricii aş vrea s-o mai aud sunând,
Din prispa casei să admir în noapte astre.

poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!