adevăr şi contradicţii

Viaţa stă mereu

sub semnul iernii dar noi
nu suntem bucuroşi
ne pregătim de somn
de hibernare şi de moarte
nu ne pasă că mergem
prin întuneric prin noaptea
udă de uitare topiţi de băutură
suntem verlaine la puterea n
ajungem pe aleea adevărului
nu intrăm în paradis
dar plonjăm în iarna contradicţiilor noastre
ne dăm pe gheaţă rănindu-ne
inima învelită în staniol

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mă cunoaşte ştie că sunt un om total dominat de propriul temperament, dar visul meu intelectual şi compensatoriu este un vis de geometru. Aş fi vrut să mă nasc geometru. Aş fi vrut să trăiesc în mediul quasimonahal al ideilor pure, al adevărurilor univoce. Din nefericire, a trebuit să aflu că adevărurile sunt interpretabile; asta nu înseamnă că sunt false sau că toate interpretările sunt bune, dar există întotdeauna o multitudine de interpretări posibile. A trebuit, de asemeni, să-mi dau seama că la baza existenţei mele se află o contradicţie. Există visul meu de geometru şi există un temperament şi un mod de a fi care-l contrazic, în "Interval", m-am războit cu consecinţele geometriei şi, de fapt, sunt acolo două personaje care mă reprezintă în egală măsură: nu numai Ilie Chindriş, ci şi Olga. Un vis al mişcării — şi un vis al rigorii şi al stabilităţii. Această contradicţie explică în mare măsură şi revoltele mele, şi biografia mea, şi lecturile mele.

Alexandru Ivasiuc în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a se pune la adăpost de încurcături şi contradicţii, viaţa nu poate urma decât o singură cale: dincolo de datorie şi predispoziţii sufleteşti, omul trebuie să realizeze o unitate şi profunzime a eului său, stadiu în care viaţa se desprinde de existenţa nudă, devenind substanţă. În măsura în care acest deziderat este îndeplinit, viaţa nu mai are nevoie de vreo confirmare din afară, ea poartă propriul său adevăr în propria-i înfăptuire. Această viaţă se dezvoltă, ridicându-se deasupra contrastului dintre om-lume, forţă-obiect, o interiorizare spirituală dincolo de cea subiectivă. Conţinuturile şi valorile spirituale relevate de această interiorizare sunt situate pe culmi sigure, deasupra îngustimii particularităţii umane.

Rudolf Eucken în Sensul şi valoarea vieţii, Misiunea şi măreţia vieţii noi (1908)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce visez eu este încreştinarea rasei mele. Nu este vorba, pentru mine, de a agăţa suflete mai slabe sau fără apărare... Este vorba de a pregăti o Indie creştină, de a o pregăti nu prin diferite mijloace, ci fiind eu însumi printre premise; de a deschide o cale. Nu pentru a o deschide, ci intrând pe ea fără gând ascuns, pur şi simplu pentru că mă simt profund creştin şi profund hindus în acelaşi timp. Visez la o Indie creştină pentru că eu cred că numai astfel îşi va găsi India plenitudinea spirituală, hinduismul va fuziona cu creştinismul fără a pierde nici cea mai mică dintre valorile lui, contradicţiile lui se vor rezolva acolo, simbolurile lui vor ajunge la adevăr, şi poate chiar vor rămâne cu un caracter mai aprofundat.

citat din Henri Le Saux
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dominaţia mondială se obţine numai pe căi ocolite, prin subminarea selectivă a libertăţilor, prin legi, prin ordine a electoratului prin presă, prin educaţie şi metode de învăţământ, dar mai ales sub stricta ţinere în secret a activităţilor noastre. Guvernele trebuie hărţuite până când, de dragul liniştii, să fie dispuse să cedeze puterea. Vom aţâţa în Europa contradicţii individuale şi naţionale, rasiale şi religioase, astfel ca statele să nu mai găsească punţi de înţelegere între ele. Nici un stat creştin nu va căpăta sprijin adevărat din partea noastră, a Iluminaţilor. Fiecare resort în stat să aibă o funcţie importantă şi bine definită, astfel ca prin provocarea de perturbări într-un resort, să poată fi stagnat întregul sistem statal.

în Noul Testament Diabolic (1785)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de orice formă de existenţă, există o Prezenţă De Sine Existentă. Numele Său, nu poate fi vorbit, Prezenţa Sa nu poate fi simţită, căci niciun simţ relativ nu poate penetra Infinitul Absolut. Orice nume i-am da, am limita Ceea Ce Este Cu Adevărat, pentru că, dacă numeşti un element, îl limitezi între pereţii trasaţi de numele pe care i-l dai. Dacă numeşti o prezenţă, o transformi într-o idee, iar Ceea Ce Este Dincolo De Orice nu e un concept. Acum, noi îl vom da mai multe nume. Şi, pare o contradicţie, însă vom folosi aceste nume doar pentru a arăta către El, nu pentru a-L cuprinde. Cuvintele sunt indicatoare - şi aşa vor rămâne şi în cazul de faţă. Conştiinţa Fără De Formă există în Linişte, fiind Una cu Liniştea. Nevăzutul este Nemanifestatul din care provine manifestatul, însă, prin manifestare, Manifestatul nu s-a separat de Nemanifestat, căci orice formă văzută este purtătoare de Prezenţa Nevăzutului, dar nu orice formă văzută este conştientă de Nevăzutul ce sălăşluieşte în interiorul său - tocmai de aceea, s-a creat această separare fictivă între Nemanifestat şi Manifestat.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este adevărat că viaţa bazată pe ordine şi disciplină ar uniformiza oamenii şi le-ar ştirbi din personalitatea lor. Fără îndoială că omul are nevoie de libertate pentru a se realiza deplin. Dumnezeu însuşi i-a dat-o. A fost creat liber şi în libertate trebuie să se dezvolte. Însă, în calitate de component social el trebuie să se încadreze într-o ordine care să dea tărie şi să armonizeze colectivitatea în sânul căreia se mişcă. S-ar părea că aceste afirmaţii sunt contradictorii. Cum se poate împăca libertatea cu ordinea şi disciplina? Aceste două atribute ale omului, în aparenţă antagonice, cum sunt libertatea, pe de-o parte şi disciplina pe de alta, coexistă perfect în el, fără conflicte, fără mutilarea nici uneia dintre ele, dacă sunt armonizate de o a treia componentă, situată în sufletul omului şi mai importantă decât toate: dragostea. Numai când lipseşte aceasta eşuează celelalte două, acţionând fiecare din ele independent şi anarhic şi ducând la libertinaj dizolvant de societate, libertatea, şi la oprimare-dictatură, ordinea şi disciplina. Nu acesta era cazul fratelui de cruce. În el se dezvolta armonios şi fără stridente şi conflicte aceste calităţi esenţiale vieţii şi luptei româneşti.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mein Kampf, totodată biografie, tratat de ideologie şi doctrină de acţiune tactică, oglindeşte, fără să vrea, adevărul, în ciuda tuturor inexactităţilor, a legendelor contradictorii şi a glorificării propriei persoane. După cum scria un contemporan (Hans Wendt), într-un stil caracteristic, bineînţeles, cultului inspirat de autor, cartea aduce lămuriri importante asupra naturii şi metodelor acestui om, care aminteşte în multe privinţe de profeţii biblici, în acelaşi timp confesori şi conducători ai poporului lor. Într-adevăr, lucrarea este un portret fidel al autorului ei: prin dezordinea grandilocventă a ideilor, prin toată acea acumulare întâmplătoare de cunoştinţe care trebuia să dea impresia unei erudiţii, prin lipsa de autostăpânire care se traduce prin îmbrăţişarea pe neaşteptate a extremei celeilalte, prin crisparea rigidă a unei energii nestăpânite; acest egocentrism crâncen şi maniac, corespunzând atât de bine absenţei figurilor umane din voluminosul tom; monotonia ideilor sale fixe, orientate toate în aceeaşi direcţie – asemenea constatări şi altele similare dovedesc în mod univoc faptul că opera lui Adolf Hitler este, în orice caz, dincolo de intenţiile conţinute în text, cea mai edificatoare prezentare a lui Adolf Hitler.

Joachim C. Fest în Stăpânii celui de-al III-lea Reich
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!