adevăr şi răutate

Relaţiile pe care le aveţi vă sunt oglinzi. Dacă cineva se poartă frumos cu dumneavoastră, nu face decât să reflecte modul amabil în care vă trataţi singur. Dacă se poartă rău, reflectă doar răutatea pe care dumneavoastră o îndreptaţi asupra propriei persoane. Când veţi înţelege că relaţia presupune mai degrabă ce se întâmplă în interior decât ce se petrece în afara dumneavoastră, veţi identifica sursa experienţelor prin care treceţi şi vă veţi putea modela viaţa de acolo de unde contează cu adevărat: din interior.

citat din Alan H. Cohen
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de-o odihnă

Mă căutam în spatele gratiilor
copilăriei
şi nu vedeam -de buruienile timpului
ce mi-au mâncat roadele-
... nimic.

Am numai coala spălăcită
strâmbă
din caietul de desen cu acuarele.

M-nţeapă o furnică roşie,
îmi rupe din inimă cu cleştii,
cu toată răutatea
ce demult am cunoscut-o...
şi deschid ochii cu adevărat
după ce mi-am plesnit cu durere
osul palmei
de un alt os...
Era o piatră osoasă
făcută din crucea bunicii.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucură-te, Marie

BUCURĂ-TE MARIE – RUGĂCIUNE MAICII DOMNULUI

O, milostivă Fecioară, stăpână Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ţie şi arată mila ta poporului drept-credincios!
– Roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul!
– Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu menită, dăruieşte-ne, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt!
– Ca cea care ai născut mai presus de cuget pe Mântuitorul sufletelor noastre te slăvim, grăind, cu harul tău:
– Bucură-te, Mărie, ceea ce eşti lauda de obşte şi cin­stită a neamului omenesc!
Că Ziditorul tuturor peste tine S-a pogorât vădit, ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă:
– Bucura-te, apă izbăvitoare!
– Bucură-te, tămăduitoare a tuturor bolilor!
– Bucură-te, alungarea patimilor lumeşti!
– Sfântă Fecioară, tămăduieşte bolnavii ce gustă din izvorul tămăduirii!
– Preacurată Maică, fă să curgă din izvorul cel dumnezeiesc, minunea cea adevărată cu torentul tămăduirii!
– Pentru aceasta ne adăpăm cu totii din credinţa şuvoaielor îmbelşugate.
– Din vapaia durerilor scoate pe cei ce aleargă la tine, tămăduindu-i cu apa din izvorul miraculos!
– Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creştinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi ai trupurilor noastre, către tine îtindem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: – – – Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă!
– Vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru!
– Ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noastră!
– Depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi videcă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti!
-Dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale, ca să cântăm neîncetat:

[...] Citeşte tot

rugăciune de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (15 august 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucătorul de tenis în momentul...

Jucătorul de tenis în momentul
în care, cu mare măiestrie, lansează mingea
e posedat de-întreaga inocenţă-a unui animal;
filozoful în momentul în care surprinde-un adevăr nou
este-o bestie perfectă.
Anatole France susţinea
că religia este-un produs secundar
al unui anumit organ din corpul fiinţei omeneşti,
necunoscut deocamdată, de-aceea
se poate de-asemenea spune
că chiar în acel moment în care organul respectiv
e pus la treabă,
atât de eliberat de răutate un credincios devine
încât cineva l-ar putea considera o legumă. Ah,
suflete! Oh, gândire! O, Marx, Oh, Feuerbach!

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu reuşise deci nici până acum să-i câştige prietenia, pentru că ea se menţinea pe poziţie, respingându-l mereu, ori de câte ori avea ocazia, adică atunci când el îi propunea acest lucru, invocând de fiecare dată acelaşi motiv banal potrivit căruia, chipurile, nu-l suportă, dar ceea ce-l determina să nu renunţe era faptul că zărea parcă în limpezimea ochilor ei albaştri ceva, ce nu era deloc nici ură, nici răutate; parcă simţea că de fapt ea nu dorea cu adevărat să-l respingă... Dansa cu ea, iar inima ei bătea într-un ritm nebunesc, a lui la fel... De aceea el nu putu sesiza acest amănunt minor, dar foarte important. Şi dacă ar fi ştiut...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcată...

M-ai dezbrăcat în mii de moduri, în mintea ta aşa poznaşă...
Eu te-aş fi înţepat cu bolduri! Nu mă voiam doar nărăvaşă!
Mi-ai oferit doar falsitate, când eu ţi-am dat doar adevăr...
Şi m-ai minţit de bunăvoie, deşi toate trase de păr...

Şi m-am expus în variante, să poţi alege ce-ţi doreşti...
Şi m-am redus de la gigante, să te simţi mândru de ce eşti!
Ori ai fost orb, ori te-ai purtat în vanitate...
Doar plânsul mi l-ai dat să-l sorb, robit în a ta răutate.

M-am dezbrăcat şi de-al meu suflet, şi ţi l-am dat să-l preţuieşti...
N-ai preţuiţ... şi am meu urlet, scâncea tăcut... iar tu-l urăşti!
N-a fost să fie mai nimic... doar valul care vine-pleacă...
Ai fost şi eşti cu mult prea mic... pentru-a mă face tu întreagă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem cu adevărat? Ce lăsăm în urma noastră, cum trăim alături de ceilalti, ce daruim si mai ales, cum facem viaţa mai frumoasă celor de lângă noi... suntem prea săraci în sentimente care cer vama sufletelor, mici în comparaţie cu poveştile de dragoste, înecaţi în propriile războaie şi lipsiţi prea uşor de umanitate, de parcă civilizaţia doar acoperă instinctele primare. Aceste erupând atunci când totul devine un focar de infecţie - răutatea, lipsa altruismului, ura şi nepăsarea în faţa morţii, individualismul rece şi crud, teama de noi înşine, capitalismul feroce ce muşcă din tărâna idealurilor fiind germenii propriei distrugeri. Şi nu ne mai putem opri, iadul fiind purgatoriul nesfârşit al visului numit umanitate... raiul promis devenind un vis prea îndepartat şi totodată nemeritat!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sabia lui Damocles

săbiile au ieşit din uz, dar spaima e prezentă
e mereu însoţită de ticăloşie, hoţie, ignoranţă şi răutate
cum e să stai tot timpul sub ameninţare
cu spaima cuibărită în sân?

cuvintele minciunii atârnă ca pietrele de moară
ce macină ultima brumă de adevăr
suflându-i pulberea în cele patru colţuri
să i se piardă şi numele şi neamul

dintre toate formulele sacre folosite
una singură mai dăinuie scrisă cu sânge în carne
"mi-a fost dor de tine" e mai valoroasă decât tot aurul din lume
şi e cea mai bună platoşa pentru lupta zilnică

când oare o să putem rosti iar fără să ne fie frică sau ruşine?
să ne destăinuim dorurile cu smerenie
fără teama de a ridica împotrivă
toate armatele cuvintelor goale de conţinut

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat adevărat regulează o femeie şi apoi, dacă simte nevoia de mai multă iubire, se masturbează...

gagiu'-i un bufon
cu cap şi trup
de babuin
el îşi violează prada
şi-n vreme ce-i mănâncă puii
defechează-n propria-i casă
rămăşiţe de cultură şi de trupuri civilizate

cască o gură enormă
şi-i atât de plin de respiraţie puturoasă
încât trebuie să facă gargară
cu vomă şi cu alcool
pentru a elibera miasmele grele ale
existenţei lui jalnice
el habar n-are că
este un bufon
cu suflet de puşlama

răutatea nu are adversar
în inima lui primitivă

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Uau... Ce vegetaţie luxuriantă, exotică! Parcă ar fi o adevărată junglă aici!
Maria: Aşa am şi dorit să lăsăm impresia...
Lucian: Ah...
Maria: Ce-i, Luci?!
Lucian: Mi s-a părut că am văzut strecurându-se pe aici o...
Maria: O panteră neagră? Nu ţi s-a părut deloc; chiar ai văzut una!
Lucian: Cum?! O panteră neagră? Nu glumeşti?!
Maria: Deloc!
Lucian: Dar... Nu sunt periculoase?
Maria: Periculoase?! Poate în libertate, Luci, dar nu aici. Sheeba e tare prietenoasă şi mai blândă decât majoritatea mâţelor pe care le-ai văzut până acum. Uite! Vezi?! Toate zgârieturile astea mi le-au provocat doar pisicile mele, când mă jucam cu ele sau le îngrijeam, deşi nu m-au zgâriat din răutate, răsfăţatele; Sheeba însă n-ar îndrăzni niciodată să mă zgârie câtuşi de puţin. Apropie-te, s-o vezi mai bine! Sheeba, vino aici!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza...

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza
care cade de pe ram
sau piatra care se rostogoleşte de pe deal. tât: fără o credinţă
în faţa căreia trebuie să te-închini sau să o conteşti,
fără muzica sferelor perfecte,
fără un cer explodând în flăcări.
Sub tălpile mele, viitoarea cenuşă
care se va aşterne la distracţia finală,
penultima blasfemie;
toate luminile se vor stinge,
iar pe armăsarul talazurilor
va veni un peşte de cobalt
să muşte fără a ţine seama de sex sau de pleoape.
Frunza cade în felul ei,
aşa cum şi piatra cade în felul ei,
dar numai cineva cu mâini
descoperă moliciunea cărnii
şi duritatea oaselor.
Acesta este adevărul: nici un om nu este vizibil.

[...] Citeşte tot

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare înţelepciunea nu strigă ea şi priceperea nu-şi ridică glasul său? Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, pe lângă porţi, în împrejurimile cetăţii, la intrarea porţilor, strigă tare: "Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu şi glasul meu către voi, fii ai oamenilor. Voi, cei simpli, învăţaţi cuminţenia şi voi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă! Ascultaţi, căci voi spune lucruri măreţe şi buzele mele se deschid pentru a înălţa ceea ce este drept; căci gura mea grăieşte adevărul şi buzele mele se dezgustă de fărădelege. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit şi fără rost; toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au aflat ştiinţa. Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat, căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei. Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu. Al meu este sfatul şi buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărăţesc împăraţii şi principii rânduiesc dreptatea. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii sunt judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc. Cu mine este bogăţia şi mărirea, averea vrednică de cinste şi dreptatea. Rodul meu e mai bun decât aurul şi decât aurul cel mai curat, şi ceea ce vine de la mine este mai de preţ decât argintul lămurit. Merg pe calea dreptăţii, în mijlocul căilor judecăţii drepte, ca să dau celor ce mă iubesc bogăţii şi să le umplu cămările lor. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume, când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului, când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug, când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului, atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui; dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă! Fericiţi sunt cei ce păzesc căile mele! Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi, şi nu o lepădaţi. Fericit este omul care ascultă de mine şi veghează în fiecare zi la porţile mele şi cel ce străjuieşte lângă pragul casei mele! Cel ce mă află, a aflat viaţa şi dobândeşte har de la Domnul; iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea".

Solomon în Pildele lui Solomon, Despre adevărata înţelepciune - 8:1-36
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!

[...] Citeşte tot

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masochism

În lupta aspră dintre rău şi bine,
Prăpastiei întrezărindu-i hăul,
Românul nostru, conştient de sine,
Îmbrăţişează, din păcate, răul.

Când se deschid spitale, şcoli, în ţară
Concetăţeanul, specimen perfid,
La miting, urlă-n Piaţă ca o fiară
Şi nu când toate astea se închid.

Cu sufletul turbat de răutate,
Nu iese-n stradă, cum e şi firesc,
Când pensii şi salarii sunt tăiate
Ci, dimpotrivă, când acestea cresc.

Când taxe şi impozite la stat
Plătea românul nostru cu duiumul,
Nu protesta în Piaţă revoltat
Doar azi, când s-au redus, blochează drumul.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce-ai făcut astăzi?

Tu ce-ai făcut astăzi?
Paşii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simţit-o?
Ai lăsat îmbrăţişarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleştarea gândurilor tale?
Ai simţit bucuria clipei, firescul emoţiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările şi răutăţile semenilor supăraţi?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepţi spre dormitor cu pace-n suflet?

Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simţit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce-ai făcut astăzi?

Tu ce-ai făcut astăzi?
Paşii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simţit-o?
Ai lăsat îmbrăţişarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleştarea gândurilor tale?
Ai simţit bucuria clipei, firescul emoţiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările şi răutăţile semenilor supăraţi?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepţi spre dormitor cu pace-n suflet?

Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simţit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o
simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfărâme visurile himerice,
asemenea vântului din miază-noapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice.
Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile
şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică îmbătaţi de bucurie,
până la înălţimea voastră ideală,
alintându-vă cu o dumnezeiască gingăşie
ramurile cele mai fragile care freamătă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul
Adăugat de Melinda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele ce vor urma

Nu ştiu cât voi mai trăi,
Sub ce auspiciu voi muri.
Nu ştiu cum şi nu ştiu cât
Va mai îndura acest pământ.
Lacrimi înabuşite şi durere mascată,
Războaie şi mascaradă.
Atâta ură, fără masură,
lupte de stradă.
Atâta violenţă,
Uităm că suntem fraţi,
A patriei mamă.
Ne sfâşiem între noi,
Pentru ideea de mai bine,
Ne furăm unii pe alţii,
Să ne asigurăm traiul zilei de mâine.
Vărsare de sânge,
Priviri care ucid,
Rămânem consternaţi
la toate ce se-ntâmplă,
Nu ne pasă, câtuşi de puţin.

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Fiinţă naltă, lungă vedere,
Izvor puternic de mângâiere,
Pavăză sfântă astui pământ!
Dă ascultare, nu-ţi fie silă,
Unui glas jalnic, ce cere milă,
Ce a se plânge are cuvânt.

Nu se cuvine a se răpune
În vânt ca fumul o rugăciune
Cu plâns făcută lângă altar,
Unde nădejde are oricine
Să dobândească cerând vrun bine
Sau lui să-ncete vrun ce amar,

Unde tot omul, când îţi vorbeşte
Vorbe în taină, smerit priveşte
A ta fiinţă de faţă stând;
Unde tu însuţi simţi datorie,
S-arăţi oricărui spre bucurie,
Că vrei fierbinte s-ajuţi oricând!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Cârlova
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi muri cu pana-n mână...

Le iert nebunilor beţia şi rătăcirile în vis, dar n-am să pot ierta prostia şi ignoranţa şi de mi-s cuvintele neînţelese, răstălmăcite, ard pe rug toate poemele alese, din care lacrimi, azi, mai curg.
Voi vreţi să pun în vers minciuna, s-o preaslăvesc şi osanale să îi închin şi eu şi luna, când mi-au rămas braţele goale?
Prea orbi pentru-a vedea prin ceaţă, ca prin seninul vorbei mele, toţi neuronii vă îngheaţă şi aruncaţi cu pietre-n stele.
Şi orice gând, ce-abia se naşte în toamne cu poveri de moarte, îl transformaţi în armă albă, în ură şi poveri deşarte.
Nu-i vina mea, că geme ţara, eu vinovată sunt de vers, de-i siluită primăvara, investigaţi un univers, prea năclăit în răutate şi în scenarii de doi bani! Priviţi în stânga şi în dreapta, în ochi priviţi-i pe orfani!
Şi pe bătrâni ce-ascund durerea şi neajunsurile-n teamă şi nu-ndrăznesc măcar să plângă şi nu-ndrăznesc măcar să geamă.
Sătulă-i ţara de morminte, va evada dintre hotare şi vinovaţi vom fi cu toţii... Şi unde-i România Mare?
Călcaţi-mă şi în picioare, nu-mi pasă-n moarte, într-o rână, mă voi târî cu poezia şi adevărul într-o mână...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!