Citate despre alb și albastru, pagina 2
* * *
Vinerea e albastră, uimitor de albastră, unoeri se comprimă până la violet, uneori bate în azuriu, dar în toate cazurile negreșit albastru.
Sâmbăta culoarea gălbenușului de ou, netedă, galbenă și strălucitoare; spre seară se face roz.
Duminica roșie ca sângele, iarna se face rumenă. Dacă te uiți la ea din partea vinerii albastre, ți se pare purpurie, iar în sine se asociază cu drapelele și cu un zid de cărămidă.
Luni - e atât de roșie, că pare neagră.
Marți - brun-luminos.
Miercuri - unui ochi neatent îi pare albă, dar într-adevăr e albicioasă tulbure, după care e greu să întrezărești o culoare anume.
Joi - verde, fără alte nuanțe.
poezie clasică de Venedikt Erofeev din Jurnalul unui psihopat (iunie 2010), traducere de Mihail Vakulovski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna iubirii
Îmi amintesc de tine
Un fior dulce-amar în vremea de dinaintea morții
Sub soarele cu raze de gheață al sorții
Fulger de dincolo de zid ce străbate neantul din mine
Ai fost demult, ai fost acum, ai fost aievea, ai fost tot timpul
Fluturele albastru care zboară deasupra eternului alb
Porți stele pe aripi
Și-n ochii tăi, vrăjmașul albului
Unde or fi acum lumile din privirea ta
S-a așezat colbul de stele pe aripile tale
Zborul e greu și albastrul se albește
Te țin ascunsă dincolo de zăbrelele ochilor
Am uitat cotlonul și nu mai găsesc cheia
poezie de Florin Constantin (noiembrie 2009)
Adăugat de Florin Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mestecenii
Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, ați rodit pe ramuri reci muguri de flori
Diamante albe căzute din astrul ce-și ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-și descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Privește și nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s așa,
Inima ta știe și crede, ea singură te poate-nvăța
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ție, acum, în ochii tăi mari și albaștri, își lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepți, doar în genunchi, și cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toți în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neștearsă;
Privește dar și lasă-ți ochii deschiși larg spre cer, și crede tot visul iernii sfârșite,
Pe brațele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.
poezie de Alexandru Răduț (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colinda de inimă
Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.
Brațul meu, o coadă de cometă;
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastru de ger.
Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniște albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, doua vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.
...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimă ( D-nei Mariana Ionescu)
Dezrădăcinează-mi sufletul!...
Sapă adânc în cer printre
goluri și spaime și
scoate-l ca pe un trandafir
prea bătrân
cu aripi cu tot...
În locul lui va crește o amintire
cu flori albe și roșii,
pe care soarele
va prelinge dimineața
o boabă albastră de rouă.
poezie de Lucian Mănăilescu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colinda de inimă
Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea in cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.
Brațul meu, o coadă de cometă;
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastru de ger.
Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniște albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, două vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.
Ave vouă, bărbaților, femeilor,
inima mea vă salută,
ninge deasupra secundelor, orelor,
cu zăpada argintie și mută.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub castanii din via părăsită, mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari și verzi...
începutul de la Departe, departe de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seara
Cu moarte făpturi de morți
Umpli tu lună
Tăcutele păduri,
Semilună -
Cu blânda-mbrățișare
a îndrăgostiților,
Umbra celebrelor timpuri
înconjoară putrezindele stânci;
Atât de albastru strălucește
Încolo spre oraș,
Unde-n frig și răutate
Un putred trib locuiește,
Îngerul alb
pregătește vremuri întunecate.
În umbra-mbrățișării lunii
Suspinând în golul cristal
Al muntelui lac.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă pescărușului
Picioare nu simt
de când în piept mi se zbat inimi
a mea și a ta
rană păgână mă arde
mai bine
răpune-mă tu și arde-mi solzii sticloși
în clepsidra-ți uriașă
smulge-mi cu ghearele gândului și ultima dâră a scufundării
îndulcește tu blestemul cozii de sirenă cu aripile-ți albe
brăzdează-mi bucata de cer
ciupește-mi prinsorile
redă-mă verdelui
urăsc albastrul
peste tot cer și ocean
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Daruri
Primăvară primăvară,
Ai adus cu tine iară;
flori albastre, bucurie,
căntec, joc și veselie;
trilul drag al ciocârliei,
glasul verde al câmpiei
murmurul izvoarelor,
albul lăcrimioarelor,
cânteul cocoarelor...
Azi alăturea de ele,
așez gândurile mele
pe-un șirag plăpând de stele
și le dărui țări mele.
poezie de Elena Vasile (august 2008)
Adăugat de maria 1
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii tăi albaștri
Ochii tăi albaștri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.
Mâinile tale albe
Străină pâinea altora taie,
Și ciocârliile le-a învins o cucuvaie.
Părul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albește.
Părul tău ca un gând crește.
Unde te-ai dus? Doar ai rămas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, că n-a vrut să rămâie cu mine.
O, dacă am putea-o prinde
Ca pe-o pasăre vrăjită și călătoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?
poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apusul adâncurilor albastre
Adâncuri albastre,
aproape, aripi ascuțite
ale albatroșilor. Albe arcade
ale azurului acoperă amărăciune
apăsătoare a amurgului.
Aburul apei, atolii, algele
ard amintirea. Aievea,
ascut ancore-alge,
atele aripilor-albatroșilor.
Apăs amintirea, alifie
aripii albe.
Alinare
Acum absurdul adormirii
alungă amalgamul amețitor
al atemporaliatății
Adorm
Apun adâncurile-albastre
albatroșii au ajuns acasă.
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astăzi iarăși la biserică n-am fost
Astăzi iarăși la biserică n-am fost,
Sper ca Domnul să mă înțeleagă.
Valuri dansau în alb și în albastru,
Iar copiii țopăiau pe plaja-ntreagă.
EL știe, EL știe cât de scurt e drumul,
Cât de scurt mi-e traiul sub soare EL știe.
EL știe că din clipa-n care-mi va bate ceasul,
Noi, oricum, vom petrece împreună-o veșnicie
poezie de Ogden Nash, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua era neobișnuit de caldă pentru acest anotimp: de abia se simțea o slabă adiere de vânt, iar mulțimea, pe care o stropea la răstimpuri răpăielile de scurtă durată ale ploii ce cădea din alba și uriașa îngrămădire a norilor răspândiți cu îmbelșugare pe albastra boltă a firmamentului, nu-și pierdea câtuși de puțin voia bună. Către amiază, totuși s-a stârnit o ușoară, dar destul de simțită frământare în rândurile celor din față.
Edgar Allan Poe în Mellonta tauta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Violoncelul profund al nopții
Profundul violoncel al nopții
azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.
Imaginea de ceață a lucrurilor își dizolvă formele
în fluviul de lumină cosmică.
Dune luminoase, prelungi,
le clătește val după val în vecia albastră.
Tu! Tu! Tu!
Iluminată, ușoară materie, al ritmului înflorat întuneric,
plutitor, amețitor vis al viselor, orbitor de alb!
Un pescăruș sunt eu, și cu aripi întinse, calme,
beau fericirea sărată a mării:
la răsăritul ei, știu totul,
la apusul ei, vreau totul,
și ating inima lumii -
orbitor de albă.
poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prințesa De Iasomie
Florile de păpădii
Își făcură pălării
Din mătăsuri albe, șic,
Și din fir de borangic.
Una-i dulce ca o rază
Și adesea se visează
Zână, preafrumoasă fată,
Răsărită-n val de apă.
Dar cum galbenă-i chilia,
Se trezește păpădia
Cu un fluture albastru
Și tăcut ca un sihastru.
Și acesta o mângâie
Cu mânuțe și călcâie.
Păpădia iar tresare
Când se vede miez de soare.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Cartea pentru Copii Povești din Călimară, Revista Constelații Diamantine nr. 8 (120) August 2020 (27 noiembrie 2002)
Adăugat de Vlad Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cidalizele
Iubitule pe unde
Ni-s oare? - În mormânt:
Loc mai frumos le-ascunde
Mai fericite sunt!
Sunt lângă îngeri toate,
În cer albastru, sus,
Și laude curate
Spun Maicii lui Iisus!
Fecioară înflorită!
Mireasă albă, tu!
Amanta parăsită
Și veștedă acu!
În ochi odinioară
V-au râs adânci vecii...
În cer v-aprindeți iară,
Stinse, lumești făclii!
poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastel
Ce zarvă e în lumea porumbilor în zori,
Și câtă bucurie în jurul casei voastre:
Privește, vin păunii cu crestele albastre
Și cozile învoalte ca un ghiveci de flori.
Și-n urma lor, curate și lucii ca zăpada,
Pășind pe cărăruia cu albe romănițe,
Coboar-acum alaiul de mândre păunițe,
Că de-atât alb, deodată s-a-nveselit ograda.
Și s-a trezit măgarul zbierând duios la soare,
Vroind să spună parcă ce vede și-nțelege;
Dar trist își pleacă fruntea ca Midas, vechiul rege,
Văzând albastra-i umbră culcată la picioare.
poezie clasică de Dimitrie Anghel din Fantazii (1906)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și-mi e să mai ning...
Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec și ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.
Îmi este ninsoare și-mi este descânt.
Îmi este durere și-mi este furtună.
Îmi este plecare și-mi este și vânt
Și alb... si nesomn, și mi-e lună.
Și mi-este departe de tine și frig.
Și mi-e amurg și pustiu.
Și mi-e curcubeu și-mi e să mai ning.
Și mi-e, unde ești, să mai știu.
Și sete îmi este și iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Și-mi este și spaimă... și-mi este și... nor
de ploi prea albastre plângând
poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!
O chemare
Noaptea luna e albastră
Luceafarul astru blând
Privește pe fereastră
E iubire mea din gând
Sună muzică la orgă
Cerul este alb pufos
Înalță sufletul o rugă
Îngerului meu prețios
Ochii lui două scântei
Păru-i este mătăsos
Văd iubire pura-n ei
El este îngerul duios
O steluță fermecată
Către noi a îndreptat
Inima descătușată
De tristețe m-a scăpat
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre alb și albastru, adresa este: