alb şi argint

Murmur crescând de valuri

Trirema se şterge prin asfinţit,
Cu dânsa suspine deşarte...
Ecouri fugare au amuţit,
Departe se-aud... mai departe.

Trec plângeri de oameni pe apele mari
Cu valul spumos şi cu vântul.
Nimic nu rămâne din patime mari
Şi piere pe mare cuvântul.

E-al nostru acuma întinsul stelar,
A noastră e noaptea pustie!
Din frânte talazuri un muget barbar
Se-nalţă, descreşte, învie.

A noastră-i sirena cu păr de argint
Ce-noată în rază de lună!
Uitate acuma sunt doruri ce mint!...
Ea simte iubirea străbună

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funeralii pe mare

În temniţele mării foşnitoare
e libertatea fără de sfârşit
deasupra pace, dar în miez de mare
e un război al peştilor, cumplit
Să fie paradisul, sau infernul
acest tărâm de vechi cosmogonii?
În glorietta soarelui, eternul
se-aprind cărbunii zorilor de zi
Înmugureşte aerul de sare
de alge şi meduze putrezind
un clavecin vivaldic, dinspre mare
rostogoleşte misse de argint
Ridică vântul fustele gitane
ale acestei zile de coral
şi pânze albe trec în caravane
pescarii trag năvoadele la mal
Înspumegate valuri de petardă
se sparg de dig ca pescăruşii morţi –
tu strânge-mă în braţe, mă dezmiardă
femeie scumpă care mă suporţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spânzur luna...

Spânzur luna de tavanul argintat de albe stele,
Surâzându-mi din splendoarea unei nopţi inamorate,
Eu, întinsă-i cânt sonate dintr-o harfă de nuiele,
Ea m-aplaudă surprinsă, în reprize repetate.

Strălucindă licăreşte şi mă-mbie la visare,
Pe un pat de galbeni nuferi, într-o deltă cu egrete,
Ceara curge şiroindă din ea, dalba lumânare
Îmbrăcând în lucii raze aparenţele discrete.

Cântă-n şoaptă fermecată de favoarea dezmierdării
Ca o lebădă pe ape ce pluteşte graţios,
Condamnată-nsingurării nu cedează întristării,
Cere s-o dezleg din ceruri, să ne-ncânte radios.

Abajurul spart de strigăt rupe sforile pedepsei
Şi plonjează-n trambulina ce nu i-e deloc străină,
Dansatoare înfocată reanimă şarmul coapsei,
În romanticu-i balans... bolta-i plină de lumină.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cum ningea odată...

Ninge, botezând câmpia
Cu un dor nemărginit,
Că tratându-şi miopia,
Iarna dragă, a venit.

Ninge cu bucăţi pufoase,
Moale, rece, delicat,
Stelele armonioase
Vin cernute peste sat.

Ninge-mpodobind oraşul
Cu argint dintr-un fuior,
Lângă mine motănaşul
Toarce leneş: sforrr! sforrr! sforrr!

Ninge cum ningea odată,
În copilăria mea,
Prin fereastra mea brodată,
Vreau s-ating o dalbă stea.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule

ce se-ntâmplă, timpule, cu mine,
tot mereu mă-mbătrâneşti, cu anii,
în clepsidra vremii care vine,
am din socoteli numai pierzanii.

părul tinereţii deja s-a albit,
a căzut argintul cerului pe el,
ridul din obrazuri mi s-a adâncit,
nu poţi să mai stai, timpule, niţel?.

clepsidra asta nu poţi s-o faci spartă,
aşa ca ceva neprevăzut,
nu poţi să treci singur pe la poartă,
să te faci că nu m-ai mai văzut?.

te-am zărit azi noapte ca un fulger,
te-ai holbat asupra mea himeric,
ca pe-un demon rău, sinistru înger,
te-am văzut din pat prin întuneric.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (24 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Octombrie-a lasat pe dealuri
Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint in valuri
Si canta-a dragoste cocosii.
Ma uit mereu la barometru
Si ma-nfior casnd scade cate-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
In diametru.

Dar subt cerul cald ca-n mai
Trec zile albe dupa zile
Mai nestatornice si mai
Subtile...

Intarziata fara vreme
Se plimba Toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Si cum abia pluteste-n mers

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Aer, argint, îţi dă Alb-Împăratul / în cupele de crin, în mărgărinţii, / dintr-un surâs, iluminând părinţii, / Gura de Rai, de Cogaion, Carpatul... // Chiar de la-ntâiul strigăt al putinţii / îţi pune rostu-n bronhiole, statul, / ninsoarea de polen, la treieratul / oceanului cu grâul elocinţii... // Doamne-din-Cogaion, Tu, Samoş, Tată, / păstrează-ne-Albul Împărat, în lână / de raze, de la soaţa-i nestemată...! // Gutui înmiresmează-n sâni de zână, / să ne-ardă cu pecetea-le-nnoptată, / cât sora soarelui le e stăpână...!» ‒ (XXXIII), Sonet-oda Albului Împărat de la Curtea Elementului Aer / 6 august 1996
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 49).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (6 august 1996)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fila din acatist / Osana Luminii

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge lin cu apă vie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.

Bucură-te, floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Ploaia cea de mană.

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a îngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Blândă fericire.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Zorica Laţcu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemă în oglindă

În salonul plin de vise,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint,
Bate toamna,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint.
În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase,
Pe când cade violetul,
Tu citeşti nazalizând
O poemă decadentă, cadaveric parfumată,
Monotonă.
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Dar pierdută, cu ochi bolnavi,
Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat.
Şi privirea-ţi cade vagă peste apa larg-ovală,
Pe grădina cangrenată,
Peste toamna din oglindă -
Adormind...
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Însă pal mă duc acuma în grădina devastată
Şi pe masa părăsită - albă marmură sculptată -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile de dimineaţă

Am încercat să zbor,
dar toţi îmi spun că aripile mele sunt pentru înot.
Mi-am încercat întâi aripile din somn,
Aproape reuşisem.
Cu răsuflarea tăiată planam peste câmpii albastre şi domuri înalte,
mă înălţam şi coboram aievea.
Cât vis era în zbor şi-n vis câtă zburare
când se-ncheiau sub aripi
imensităţi albastre-n continuă urcare!
Plutind pe mai departe,
din aurora boreală mi-am tăiat o parte.
Erau minunate ca aripi, dar prea mari erau
şi, când m-am rotit într-o parte,
ameţită de-atâta adâncă imensitate,
au alunecat la nord, acolo unde erau învăţate
să stea şi să fluture.
Aripile de miazăzi când le-am vrut
pe la subsiori, când luam viraje, s-au descusut.
Într-o poiană, un fluture bătrân
mi le-a dăruit pe ale sale.

[...] Citeşte tot

poezie de Dania Vasilescu din Aripile de dimineaţă
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie cu parfum de femeie

Plânge cerul prin pletele tale,
Şuvoaie negre se împletesc furibund.
Stropii se strâng în mari cruciade
Care să fie primul pe sânul rotund.

Gelos pe ei îi sorb fără milă,
Coapsele albe se înfig în pământ.
Mătasa aleasă din trup de copilă
Aleargă prin soare ca un fir de argint.

Furtună am să fiu când se adapă norii
Din vadul cu ploi timpurii
Să înot fermecat de malul mării
Când mareea – ţi sărută nurii zglobii.

Ploaie eşti tu sau parfum de femeie
Dulce beţie cu stropii fierbinţi?
Rămân veşnic îndrăgostitul de tine
Când plângi peste mine şi mă alinţi!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfioasele paduri

O! Lăcrămioarele-s sfioase,
furând din cer argintul lunii.
Şi soarele, uitând poiene,
stârnindu-şi acele minunii
cu vorbe albe şi viclene,
pădurea verde o descoase:
- De ce-ţi sunt fetele sfioase?

Pădurea tace, le ascunde,
şi astrul nici nu ştie unde.

poezie de Ion Bănuţă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

Aş vrea să-ţi dăruiesc
Maria
Brăţări adânci de chihlimbar
Mătăsuri galbene din China
Statui din lemnul cel mai rar

Aş vrea să-ţi dărui calcedonii
În galioane de argint
Iar din Sudan să-ţi dau granate
Şi smirnă albă din Corint

Aş vrea să-ţi dăruiesc
Maria
Toţi trandafirii din Shiraz
În aşternut să-ţi pun lalele
Şi mari muşcate în pervaz

Aş vrea să-ţi dărui cantilene
Cu rubaiate de Kayyam
Apusul verde şi ploi calde

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină umbră

Orizontul îşi pierde din contur
printre culori de curcubeu
în ploaia visătoare
acolo-n depărtări,
umbră străină, te-ai ascuns
pe cărări albe
într-un feeric decor
mă-nfioară gândul
că-mi eşti pereche...
culeg un colţ de soare
din cerul toamnei
la hotarul de argint
stropi mari
cad peste clipa
îmbrăcată-n vis
se contopeşte cu veşnicia
pe care o respiră
în zâmbetul tău,
văd anii mei cum trec
în grabă.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu (31 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O arfă pe-un mormânt

Prin gândurile-mi triste şi negre treci frumoasă,
Ca marmura de albă, în haine de argint,
Cu ochii mari albaştri în bolţi întunecoase
Şi desfăcut ţi-a părul în valuri de-aur moale...
Deasupra frunţei tale e-un mândru cerc de stele
­Astfel treci tu, copilă, făptura minţii mele,
Minune-a Creaţiunei, ş-o singură gândire
Te face ca să tremuri: o arfă pe-un mormânt.

Da, da! În viaţa-mi tristă tu treci cu-a tale stele
Albastre şi în zboru-ţi tu murmuri surâzând...
E-amor? copilărie?... Sunt versurile mele
Ce-ocupă a ta minte de murmurezi visând?
Surâzi!... Nu plânge numai la finele poemei
Ca-o arfă pe-un mormânt.

Ah! de-aş muri... tu, înger, fără să ştii vodată
Că te-a iubit acela, ce zace în pământ,
C-un rai întreg de visuri, cerimea înstelată
De cugetări înalte cu dânsu-i îngropată,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dalbe flori ale iubirii

- Voi veni să te colind
Când pe ceruri aurora
O să-mi ceară să-ţi aprind
Stelele. Opreşte ora

Ce se joacă viscolind
Sufletul acesta care
Te adună-ntr-un colind,
Dragul meu din depărtare.

Hai, deschide-mi să îţi las
Stelele pe prag, iubite,
Că din toate ne-au rămas
Drumurile pietruite

Cu argint şi rozmarin,
Şi cu doruri fără seamăn...
Dalbe flori şi linu-i lin,
Eu cu nimeni nu te-aseamăn.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o uriaşă ursoaică albă, iarna se aşeza în patru labe, mormăia şi sufla greu printre dinţi şi printre buze. Întărâtaţi de acest mormăit, asupra Dobrogei îngheţate năpădeau şerpii şuierători ai uriaşelor viscole. Între cer şi pământ, dela zare la zare, viscolele vânturau şi vânzoleau zăpezile neprihănite Parcă ardea pretutindeni cu freamăt, un fermecat foc alb, rece. Cum era atunci Dobrogea? Dobrogea, toată Dobrogea era atunci de argint. De argint era atunci Dobrogea. De argint îngheţat. Bursucii dormeau ascunşi în bârloguri. Dropiile grase se piteau în nămeţii cât casa. Iepurii cu urechi ciulite rodeau tufişurile de mărunţi măceşi ai răzoarelor. Drumurile... Drumurile, câte se vedeau şi câte nu se mai vedeau, erau stăpânite de haitede lupi flămânzi. Pe coşurile bordeielor ciobăneşti, pe coşurile colibelor turceşti şi ale aşezărilor tătărăşti se ridicau, negre, fuioare de fum. Dobrogenii, veri de ce naţie ar fi fost, hibernau. Numai marea rămânea vie, neagră şi neînchipuit de sălbatică. Vuia! Vuia a pustiu şi vuia a pustietate. Vuia a tristeţe şi vuia a bucurie...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Anotimpuri dobrogene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând tivit cu fluturi

Respir miresme de flori albe,
Valsează stoluri în culori,
Suspină maci, de dor vibrează
O lacrimă, scriind scrisori!

Alerg sfios înspre chemări,
Parfum de nard mă-mbată blând,
Alungă nori de întristări,
Tivind cu fluturi cer şi gând.

Aripi de îngeri evantai
Adăpostesc cuibar de vis,
Magii de frunze în alai
Dezbracă zarea de abis.

Rănite umbre risipesc
Cu roua cursă din condei,
Printre poveşti te regăsesc,
Te-adorm în verde flori de tei!

[...] Citeşte tot

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul iernii

Cât de alb este întinsul şi copacii cât alb poartă!
Printre ramurile goale flori de gheaţă se arată
Şi în liniştea deplină, sub privirea mea mirată,
Văd că iarna-i veşnicie şi că totul este artă.

Mă afund, intru năvalnic prin zăpada argintată.
Toată zarea-i veselie, chipul zâmbetul îmi poartă,
Soarele, de sus, şăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă
Şi natura, dintr-o dată, doar de alb e-nconjurată.

Ce e mai frumos ca iarna, când laşi grijile deoparte,
Când laşi albul să te prindă şi un chiot să îţi scape?
În al iernii, fulg-cetate, lacrimi, doruri sunt departe....

Ce e mai frumos ca iarna, când simţi cerul mai aproape,
Când uiţi vorbele mărunte şi iubirile deşarte
Şi simţi fulg uşor pe buze ori sărutul său pe pleoape?

sonet de Vera Craciun din Aproape de cer (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Vera Craciun
Comentează! | Votează! | Copiază!