alb şi dinţi

Aprilie

Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii...
Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.
Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, uşoare,
Cu toate că-i o vreme aşa de schimbătoare.
Ah, fetele – şi mai ales cucoanele
Când vine primăvara
Sunt dulci şi colorate ca bomboanele!
Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
Fiindcă are
Ochi albaştri tare,
Şi gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de la Casa Albă pentru naţiunea americană: "În luptă contra sârbilor, va trebui să strângem din dinţi. Ah, tu nu, Monico?!"

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leu de Persia

Cândva am fost leu de Persia,
Aveam aripi şi zburam printre stele,
Ziua şi noaptea zburam printre stele.
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş m-aşteptau
Şapte leoaice ori nouă leoaice.
Unele purtau mantii de argint.
Altele mantii de aur purtau.
Pe toate le iubeam şi pe toate
Cu dinţii mei albi le muşcam.
Puii mei cu sutele-i număram,
Cu sutele şi cu miile-i număram,
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş nouă leoaice
Atunci, când eram Leu de Persia,
Atunci, când aveam aripi, atunci...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul

floarea anxietăţii
singura
înmiresmează coloana lui
în mai
se destramă în puf alb
Casandră
ce-şi rupe cu dinţii
rochia de mireasă,

poezie de Constantin Fieraru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea şi a fi prea bătrân

Mireasa, cu părul alb, vine-ncovoiată pe baston,
Paşii ei şovăitori au mare nevoie de-un susţinător.
Pe-aleea bisericii, zâmbind c-o gură fără dinţi,
Călare pe-un scaun cu rotile, se-apropie mirele-ncetişor.

Ce-i cu acest cuplu de bătrânei, mă întrebi?
Ei, vei afla, cercetând foarte-atent acest caz aparte:
E vorba de-o pereche conservatoare, o speţă specială,
Care-a tot amânat nunta, aranjându-şi viitorul ca la carte.

poezie de Richard Willard Armour, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deosebire

Thais, are dinţii negri şi stricaţi,
Ai Lecaniei, însă, albi sunt ca de nea.
Vezi că una are dinţii cumpăraţi,
Alta cum natura s-a-ndurat să-i dea.

poezie de Marcus Valerius Martialis
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o uriaşă ursoaică albă, iarna se aşeza în patru labe, mormăia şi sufla greu printre dinţi şi printre buze. Întărâtaţi de acest mormăit, asupra Dobrogei îngheţate năpădeau şerpii şuierători ai uriaşelor viscole. Între cer şi pământ, dela zare la zare, viscolele vânturau şi vânzoleau zăpezile neprihănite Parcă ardea pretutindeni cu freamăt, un fermecat foc alb, rece. Cum era atunci Dobrogea? Dobrogea, toată Dobrogea era atunci de argint. De argint era atunci Dobrogea. De argint îngheţat. Bursucii dormeau ascunşi în bârloguri. Dropiile grase se piteau în nămeţii cât casa. Iepurii cu urechi ciulite rodeau tufişurile de mărunţi măceşi ai răzoarelor. Drumurile... Drumurile, câte se vedeau şi câte nu se mai vedeau, erau stăpânite de haitede lupi flămânzi. Pe coşurile bordeielor ciobăneşti, pe coşurile colibelor turceşti şi ale aşezărilor tătărăşti se ridicau, negre, fuioare de fum. Dobrogenii, veri de ce naţie ar fi fost, hibernau. Numai marea rămânea vie, neagră şi neînchipuit de sălbatică. Vuia! Vuia a pustiu şi vuia a pustietate. Vuia a tristeţe şi vuia a bucurie...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Anotimpuri dobrogene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

atunci când luna se ascunde
în spatele Marelui Dinte Alb
care stă în faţa Limbii Roşii
vrăjitoarea merge încet pe apă
şi suceşte minţile prinţilor holtei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura, atât cât se putea vedea de sub mustaţa groasă, avea un aer crud şi dinţii – deosebit de albi şi de ascuţiţi – ieşeau peste buzele de o roşeaţă neobişnuită pentru un bărbat de vârsta lui. Urechile îi erau palide, cu vârfuri foarte ascuţite, bărbia largă şi puternică, obrajii traşi, dar fermi. Toată fiinţa lui emana o paloare extraordinară, aproape inumană.

citat clasic din romanul Dracula, 2 de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După mărime, România depăşeşte considerabil multe state mici din vestul Europei, dar cedează în faţa acestora după densitatea populaţiei. Ea ocupă 2300 de mile pătrate, iar populaţia ei se estimează la 5 milioane de suflete. În genere, românii sunt oameni de statură mijlocie, trup zvelt, puternici, vioi şi uşori în mişcări. Ei sunt în mare parte cu părul negru, negricioşi, cu ochi expresivi şi gură frumoasă, cu dinţi strălucitor de albi, cu mâini şi picioare mici. Pe lângă toate acestea sunt înţelegători, generoşi, ospitalieri, foarte moderaţi în necesităţi, răbdători în suportarea greutăţilor vieţii, curajoşi în caz de nevoie, dar neîncrezători şi destul de leneşi.

Feofil Puţâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maxilarul

În fiecare dimineaţă când îmi privesc dinţii
mă gândesc că până seara
vor muşca un vers alb
şi plec aşa cu ei
nespălaţi de rime
râzând în burţile cuvintelor
şi
şi şi
şi şi şi
mă scrâşneşte măseaua aia de limbă
de-mi vine
de-a naibii tot maxilarul
să-l trimit singur pe stradă să se plimbe!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars populi

javrele tac mâlc
în timp ce le scot ochii
putreziciunii

măselele moi
trosnesc în livezi de pin
copţi în soare alb

le ţin în lesă
până limba de brusture
mă iartă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolii vin pe rând

Vine diavolul alb şi-mi spune:
Ai iubit, dar ai şi uitat.
Rămân cu ochii în jos şi tac.
Tac întristat, tac ruşinat.

Vine diavolul roşu. Mă-ntreabă:
Unde ţi-e suliţa? Unde ţi-e sabia?
Îi arăt portul cu ape stătute:
Mi-a plecat, îi spun, goală, corabia.

Albastrul diavol vine şi-mi spune:
Ştiu bine că-ţi plac zorile.
Îmi plac, îi răspund, dar îmi place şi roua
Pe care-o păstrează în ochi florile.

Diavolul negru vine la rând.
Tace. Şi m-apucă de mină.
Îl rog lângă mine, măcar o clipă,
O singură clipă să mai rămână.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Am obosit
Şi-acum stăm lungiti pe căpiţele de fân copt.
Bolta cerului a devenit prea vastă
Şi-acoperă şi hărţi pe care nu le vedem,
Privim prelung,
De
Pe o coastă, pârâul de frunzişuri negre care curge-n fundul văii.
Poşta mică pe şoseaua albă,
Bate-n prafu-n loc.
Dar ajunge până sus şi dincolo de noi,
Material ca o salbă,
Cu zurgălăii

În fund,
Depărtarea cu nori albi se-mbină,
În aerul molatec încălzit
Fierb mărunte ochiuri de lumină.
Lângă noi spre stânga, sau spre dreapta,
Şi fără orânduială mai departe,
S-au risipit afară din livezi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olteanul (Dorinţă "pentru mai târziu")

Am 24 de măsele
Prinse în albul lor şirag;
Rămână-mi una dintre ele,
Ca să mai am la ce... să trag.

epigramă de Dumitru Andreca din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede si altul îl înşeală
Si "a minţi" se-aude la fel cu "a iubi".

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna sa vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi reînviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastra ia-ţi-i.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

se lungesc paşii
când tragi de drum

cu dinţii fum
şi palme albe

târziu era
eram şi eu

şi tu, şi frunza
umbra ei

copii mureau
muream şi eu
şi tu, şi frunza
şi-umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bal mascat

ne punem bărbi pe faţă ne punem
riduri
ne punem păr alb lehamite sictireală
ne punem răguşeală

tuşim de la atâtea ţigări ne punem
dinţi galbeni
ne dăm jos dinţii ne cad gingiile
ne cad sânii ne cad cearcănele ni se scofâlcesc
unghiile

ne înnebunesc
ne oferă loc în autobuz (sau nu) ne enervează
nu ne arată respect
ne evită suspect

ne lasă deoparte ne cred surzi ne cred proşti ne cred
terminaţi
ne vor plecaţi

[...] Citeşte tot

poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief

Spirala prăbuşeşte pe muchiile orei
Înfăţişări de sânge ucise lângă şerpi,
Un ibis putrezeşte în fluxul aurorei
Şi purpura vânează, cu marginile, cerbi.

Oglinzile sărează genunchii baiaderei
Şi trupul îşi jertfeşte mărgeanele în dinţi;
Matrozii o măsoară cu linia galerei
şi chinuie cucuta din flaute fierbinţi.

Vertebrele prinţesei încarcă obeliscul,
Şi alb îşi creşte sclava un umăr peste mâini.
Între corăbii sună ostroavele cu discul
Şi bufniţele lunii dărâmă-n ochi fântâni.

Învinge efigia cu suliţele tribul,
Şi trunchiurile cântă pe aripi de palmieri.
În piatră lâncezeşte papirusul şi scribul
Şi cucuta otrăvii frământă-n arcuri jderi.

poezie clasică de Alexandru Robot din Apocalips terestru (1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor de muiare bătrână

Ce mai umbli să iubeşti?
Nu vezi ce zbârcită eşti?
Vreamea de tot ţe-au trecut,
Măselele ţe-au căzut.
Te vezi întâi pe obraz,
Te face bărbaţii haz?
Ia oglinda şi te vezi,
Ce-n zadar odihna-ţi pierzi!
Alegi tineri frumuşăi,
Dar întreabă-i te vor ei?
Eşti zbârcită, nu le placi,
În zadar silă le faci.
Părul mai tot ţe-au albit,
Ce te mai ţii de iubit?
În zadar te rumeneşti,
Că mai rău te feşteleşti.
Buzele ţi s-au lăsat,
Ochii-n cap ţi s-a-nfundat.
Caută să te spăseşti,
Să te-nchini şi să ceteşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Paris Mumuleanu din Rost de poezii adecă stihuri (1820)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!