Citate despre altă viață și lumină, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la altă viață și lumină, dar cu o relevanță mică.
Noapte, farmacii, străzi, felinare
Noapte, farmacii, străzi, felinare,
O lumină searbădă și fără sens.
Îndrăznește, mai trăiește-un sfert de secol
Nimic nu se va schimba. Nu există scăpare.
Vei muri vei începe-o nouă viață iar
Și totul se va repeta, cum a mai fost:
Noapte, f armacii, străzi, felinare,
Răpăitul lapoviței pe trotuar,
poezie de Alexander Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflecție
Nu mai văd a scrie
Cum vedeam odată
Însă bucurie
Am ca niciodată;
Pe-orizontul bolții
Zorii-s de lumină,
În lumina minții
Ziua e divină,
Noaptea-i o orchestră
De armonie plină,
Aura terestră
Somnul îmi sprijină,
Universu' înclină
Arfa peste mână,
Cântecu-n surdină
În duh mi-l îngână,
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din Reflecții (2 iulie 2023)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zburam legați
zburam legați dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-am născut
în niște secole de beznă
lăsam în urmă lumi și astre
nescrise-n nici un catalog
și timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre
vedeam în toate-un început
ca un ferment de viață nouă
și toate lucrurile nouă
ne pretindeau un alt tribut
planete noi și constelații
se-nfiripau din câte-un nimb
și-acelaș posesiv olimp
năștea la rându-i, filiații
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimile icoanei
LACRIMILE ICOANEI
Pe al creștinătății plai
curge Mirul din icoană,
când Sfântul lăcrimează-n Rai,
de a sufletului rană.
Lacrima-n mir se transformă
pentru candela credinței,
cu a spiritului formă
din Raiul făgăduinței.
La poarta Raiului ceresc,
creștini așteaptă chemare
să-și ducă suflet omenesc
pe-a veșniciei cărare.
Pe suflet scriu rugăciune,
la altar ceresc s-o ducă,
în a icoanei minune,
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu din Calea, Adevărul și Viața - poezii religioase
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre salvarea unui prieten pe coasta de la Norfolk
Marea-aceea rece,-învolburată, de la Cromer se străduia să-l atragă
Într-un mormânt lichid, clătinător, el se zbătea greoi
Năzuind s-ajungă la țărm, dar un val înalt cu creasta neagră
I-a tăiat calea, împingându-l înapoi.
Și-a văzut copilul alergând pe plajă și revăzut viața-întreagă,
Apoi, o ultimă imagine, stânca de pe care sărise-n valuri,
Simbol a tot ce-înseamnă-adio. În vreme ce țipa, cerând ajutor,
Un clipocit zglobiu la suprafața mării îi înăbușea
Chemarea, iar el s-a afundat în propriul gâlgâit sonor,
Asemeni unui aviator murind. Apoi ea,
Dormind adânc lângă băiețelul care clădea clepsidre din nisip,
A fost trezită de Salvatorul Destinelor,
Cel care știa că ora-aceea-i nepotrivită pentru somn:
Deschizând ochii, a văzut deodat'
Marea și pe tatăl copilului ei afundându-se. S-a aruncat
În gura-acelui mormânt cu cap de hidră
Chiar în clipa-n care, deasupra-i, marea se închidea
Pentru-a-l transfera-într-o altă viață.
Dar ea, ca un Orfeu al altor timpuri, a pătruns în vârtej și-a
Scos la lumină, trăgându-l de păr,
[...] Citește tot
poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinților noștri între esențial și etern
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinților noștri care mor puțin câte puțin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburați în ei,
obsedați de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconștiență dulce.
Au învățat că dintr-o mare suferință se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viață,
deși sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniștea metafizică
și un timp se lasă dominați
de aceeași adâncire între esențial și etern.
Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte-poeme
Mi-ai trimis o ploaie de taină,
Într-o noapte pictată pe geamul
Gândului frânt de mărunte neputințe...
Nu seamănă cu alte ploi care șterg
Culoarea din iris...
Asta îmi bântuie visul,
Cu puntea albă, mâna întinsă, o floare
Și ploaia se rupe în franjuri de soare.
Este iarăși o zi pe brățara
Mâinii lui Dumnezeu,
Ca să rodim cu fața la lumină,
Când clopete sparg dimineața,
Iar cuvintele par poezii din altă viață.
Nu m-ai întrebat câte ploi am numărat...
Nu te-am întrebat dacă-mi dai cuvintele-n poeme...
poezie de Constanța Popescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minutele
Trec repede peste timp,
o lume de n-ori mai mare decât o știm,
cineva întreabă ce este frica.
Grea temă. Mulți mint.
Nu mă tem de nimic și de nimeni
este cel mai prostesc răspuns.
Chestiunea morții am rezolvat-o. Nu există.
Este o altă lume, o altă viață.
Apropierea reține privirea,
Apropoul o-ndepărtează.
Drag mi-este omul primitiv,
Curat ca lacrima dimineții.
Lumina fără umbre este pentru orbi.
Minciuna deosebește pe om de animal.
Mefisto vrea răul și face binele.
Șperaclul științelor- mistica.
Între somn și sclavie există ceva comun.
Catârul este sterp ceea ce explică restul.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fir alb de viață
pamântul răsare și-n soare este flacăra
privirii tale, lumina se întoarce către răsărit
diminețile se plimbă pe cer
iar copacii întind brațele peste lume
adun ultima rouă din firele genelor, care
încă dorm, printr-o sărutare
o fărâmă de gând rătăcit se frământă în vârful copacului, vieții
sămânța lui peste noapte va cădea jos, scăpată
pentru o altă viață în adâncul pădurii iubirii
spătarul scaunului fără mine, privește-n albul tău
gol și lipit de masa tăcerii
mă cațăr pe coloana fără infinit, ca să ajung la tine
o pasăre măiastră se oglindește după firele vremii
ești un fir alb, rebel pe frunte, singură undeva departe
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe prag
Torceam pe prag în răsărit de lună.
Și visul meu spre tine s-avânta.
În suflet, tainic dragostea cânta,
Ca lira când ușor lovești o strună.
Simțeam în visul meu o nouă viață
Dar mâna alb-a mamei m-a atins.
Și mângâierea ei mi s-a prelins,
Ca strop de mir curat și sfânt pe față.
Când mi-a vorbit, i-am cunoscut durerea.
Cu glasul greu de griji mi-a spus așa:
"Te-am plămădit în trup, copila mea,
Precum albina plămădește mierea.
Când sângele curat ce-ți curge-n vine
L-am colorat cu tainice iubiri
Ți-am așternut în leagăn trandafiri,
Crescuți în nopți de umbre și lumini.
În veghea mea de chin îngreunată,
Te-am mângâiat cu-a genelor mișcări
Și te-am scăldat în calde revărsări
De dragoste adâncă și curată.
[...] Citește tot
poezie clasică de Zorica Lațcu
Adăugat de gabriela alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul și steaua călătoare
Ascultă vântul dau noaptea în seara asta
Și înțelege lumina cum se aprinde în târziu
Poate e acel suflet care zboară
Vestindu-ți primăvara
Înfășurat în steaguri albe de abis.
Am fost cu tine-n noapte în fiecare seară
Am fost cu tine-n gând și în privirea mea
Ce rană sa îmi fac ca să-nțelegi, iubito
Doar noaptea e aceiași și tu aceiași stea
Și ce frumos e albul din pielea ta
Și galbenul din păr și verdele privirii
Cine sunt eu, acela
Ce nu pot adormi îmbălsămat în trandafirii firii
Ești tu o altă viață! Sau Steaua călătoare?
La mine-n palme noaptea
Când se așază-n stele,
Iubita mea e timpul să vi să ne-așezăm
Într-o lumina-naltă de flori și Cosânzene.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire antigravitațională
Iubirea într-o zi ne va scăpa
De pământeasca cruntă gravitație
Și-n cerul necuprins ne va purta
Cu forța ei divină de atracție.
Prin galaxii ne vom plimba ușor,
Mereu în imponderabilitate,
Privind vrăjiți la marele decor
Creat din vid pentru eternitate.
În Universul vast, nemărginit,
Vom fi uniți ca stelele binare,
Nu va mai fi nici nor, nici asfințit,
Ci doar lumina noastră călătoare.
Nimic în cale nu ne va ieși;
Asteroizi, meteoriți, comete,
În găurile negre vor sfârși,
Fiindcă iubirea vrea să ne desfete.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (18 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Metamorfoză
Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii...
Și se făcea că fără voie trăiam acum o viață nouă:
Eram și eu un crin ca dânșii, și-n dezmierdările luminii
Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă.
Visând, trăiam cu ei acuma, și-atât de alb eram subt lună,
Încât abia scriam o umbră, când m-alinta șagalnic vântul,
Dar tihnă se făcuse-n mine și caldă inima și bună,
Că reveneam subt altă formă, să-mpodobesc și eu pământul.
Când făr' de veste-o mână pală, mișcându-și umbra pe grămadă,
Ca subt imboldul unei forțe necunoscute și fatale,
S-a-ntins vrăjmașă să mă frângă, ș-acuma, alb ca o zăpadă,
Muream tihnit de-a doua oară în liniștea odăii tale.
Muream din nou, dar când trudită făcându-ți brațele cunună,
A fost s-adormi zâmbind la mine cu fața calmă între perne,
Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat ușor subt lună
În căutarea altei forme desăvârșite și eterne.
poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinților noștri între esențial și etern
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinților noștri care mor puțin câte puțin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburați în ei,
obsedați de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconștiență dulce.
Au învățat că dintr-o mare suferință se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viață,
deși sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniștea metafizică
și un timp se lasă dominați
de aceeași adâncire între esențial și etern.
Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
(Max Ernst și Dorothea Tanning în Arizona)
Piatra crește așa cum crește-o plantă,
simte frigul, arșița, teama,
cheamă, țipă, râde.
Ce putem noi înțelege, ce unități de măsură putem folosi,
de unde și până unde putem ilumina umbra?
Numai privirea, goală.
Numai visul, viu și intens.
Să ridici o casă
Într-un pustiu, unde vântul
o poate biciui, iar, înăuntru, să muști, să săruți, să crezi
și să te îndoiești, să-ți amintești, să uiți și să-ți amintești iarăși.
Cine geme, tremură, dorește,
cere, implorând, mai multă frumusețe,
intră în celălalt ca și cum ar intra într-o oglindă?
O altă viață care este de asemenea o moarte
o iute și fulgurantă formă a morții
aduce fulgerul, luminează locuri secrete, găuri adânci.
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iad
Trecând prin șapte nopți fără de vad,
Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;
Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală -
O veșnicie netedă și goală...
Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri în ciorchin.
Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială -
O mucedă, cumplită lâncezeală,
Că nu se mișcă-n veci nimic din loc,
Nici flacăra de dor, nici gând de foc.
Că-n aerul pătruns de făr' de lege
Nu poate val de cântec să se-nchege
Și-n cuget pângărit și necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.
[...] Citește tot
poezie clasică de Zorica Lațcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerbul cu stea în frunte
A fost odată, într-o pădure,
Un moș bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului
Moșul n-aștepta nimica
Și numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea
"Să fie un copil cuminte,
Un cățeluș sau un pisoi,
Că vreau s-aud și eu cum suflă
O altă viață lângă noi."
Așa ofta săraca babă,
Dar moșul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân și prea calic."
[...] Citește tot
poezie de Vasile Militaru din Fabule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Aș vrea
Aș vrea,
pe aripi de furtuni stelare
cu tine să călătoresc.
Să-îmbrățișăm Steaua cea Mare,
din toate câte strălucesc.
În părul tău aș vrea s-o prindem
și-n Univers să fim comete.
Imensitatea s-o cuprindem,
timpul să nu ne regrete.
Plecați pentru totdeauna
de pe bătrânul nost' pământ,
Vom străluci precum e luna
pe-altarul Tatălui cel Sfânt.
În Univers vom dăinui
multe mii de ani lumină.
Noi altă viață vom trăi
în a raiului grădină.
Acolo, tu vei înflori.
Voi înflori și eu cu tine.
Pentru vecie vom uni
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să intrăm pe poarta strâmtă
Cât de limpede-i Scriptura
Cartea Vieții pe pământ
Ce îți schimbă aici făptura
De iubești al ei cuvânt
Evanghelia Divină
Ce putere-n sine are
De-ți dă viața cea deplină
Pe-a vieții vii cărare
Cât de scump este cuvântul
Semănat azi în Scriptură
De îți schimbă-n bine drumul
Și-ți transformă a ta făptură
Nici o carte nu îndeamnă
Omenirea pe pământ
Să schimbe a vieții haină
Ca al ei veșnic Cuvânt
[...] Citește tot
poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primește-mă!
Primește-mă, așa cum sunt,
Cum m-a lăsat Domnul pe pământ!...
Primește-mă cu bune și rele,
În zori de zi, cu visurile mele!...
Primește-mă cu florile de crin,
Primește-mi sufletul eșarfă de senin,
Și gândurile mele, prinse-n salbe,
Să-ți lumineze calea-n lungile nopți albe...
Sosesc acoperit încă de rouă,
Primește-mă să-ncepem viață nouă,
Să cucerim, cu trudă, noi redute,
Din visuri, spre trecut, să-ntindem punte!...
poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre altă viață și lumină, adresa este: