antichitate şi lumină

La mormântul lui Aron Pumnul

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge- antică fruntea ta;
Acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr; se stinse o lumină,

Se stinse-o dalbă stea!

Metalica vibrândă a clopotelor jale
Vuieşte în cadenţă şi sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale
Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Şi-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,
Colo unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cioc, cioc, înserarea iată că a venit din toate umbrele, a început să-şi sărute genunchii
am închis ochi şi am privit ce aproape-i lumina
ce zgomot e in ape
mama plînge din vremi de osîndă
se nasc păsările focului antic
construim castele din nisip pe ţărm
sade pestele ucis şi romantic ca o tornada inima ta vine spre mine
lumina îmi îngheaţă în palme oprind timpii iubirii
m-ai alerg sa te văd dar ce întuneric sferic că o rază neagra
se joaca cu degetul pe nisip cum şarpele adoarme prin iarba.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

şi visul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu e vis
e o-mplinire-a gândului
într-un abis
e presimţirea vieţii noastre
viitoare

tot ce am scris
există şi va fi
răstălmăcit de mine-altcineva
nimic nu se va pierde
chiar de-aş vrea
căci şi cuvântul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu-i uitare

tot ce visez şi scriu
tot ce iubesc
sunt trepte către lumea

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeile ne... plac

Femeile ne plac şi basta
Şi dragi ne sunt şi ele nouă,
Acum, în veac şi-n viaţa asta
Ce-o împărţim cu ele în două.

Ne plac femeile rotunde
Fiindcă sunt moi şi delicate
Şi le-au sculptat artiştii nude,
În piatră din antichitate.

Ne plac femeile suave
Fiindcă opusul ne atrage,
Precum tulpinele firave
Atrag jivine fitofage.

Femeile ne plac şi basta
Căci din Lumină şi Cuvânt,
Le-au zămislit Divini din coasta,
Primului om de pe Pământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel marin

Deasupra turnurilor negre, peste coloane şi clădiri,
Planează doruri efemere şi Eol plânge-n aiurare...
Visează portul prins în vraja firmamentalei străluciri
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

Din temple, ca din vis, răsună un cânt de rugă, vibrător...
Seninul plânge lacrimi calde, licăritoare şi divine...
Bizare păsări colorate spre ceruri strigă cobitor,
Rotesc sub bolţile sonore şi-adorm prin antice ruine.

Pe stânci de marmură spumată, în largul mărei luminat,
Apar castele ca din basme, grădini şi pomi cu fructe blonde...
... o barcă goală rătăceşte pe-albastrul val imaculat,
ca o supremă salvatoare, plutind spre pânze vagabonde.

Şi totul parcă-n vis trăieşte, un vis al unei minţi bolnave,
Evocatoare de ruine, de mări, de temple şi de nave...
... Răsună clopote departe, ca de prin sfere planetare...
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare

O traistă cu trucuri – nu-i aşa?
Şi-o partidă jucată de nişte fiinţe linguşitoare?
Dacă eşti priceput la jonglat c-un pachet de cărţi
sau la aruncatul zarurilor – asta ajută?
Dacă poţi spune bancuri şi fi un bun pretenar
şi poţi face impresie – asta ajută?
Când băieţii se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieţi –
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai aşa şi-aşa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii şi degerătura crivăţului
şi vine cum vine vremea, iar tu nu poţi schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
şi felul în care păşeşti, vorbeşti, îţi ţii mâinile sau capul –
iar tu nu poţi schimba asta – tu doar aştepţi şi te rogi.

Există vreun fel în care poţi măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

e ceaţă în jur şi marea absentă
mă pierd în adâncuri şi ochii mă dor
foşnesc păduri virgine în noapte
ard zările senine în vale, a chemare
în suflet se prelinge infinitul
mă ridic din tăceri
adun în palme vorbe mute
să îmbrac tăcerea în cuvinte
mai cântă un murmur a jale, în cale
Te caut în turnul luminii
nu, nu în temple, nu în altare
Te caut în mine, în lacrima pură
păşesc pe lespezi de brumă
şi timpul se pierde sub antice bolţi
Te caut în răsuflarea norilor ce răvăşesc pământul
la final, mă scufund în fântâni de lumină să prind rădăcini
să cioplesc lutul arzând
să strâng în priviri Necuprinsul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miradoniz

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streşină era un codru vechi
Şi colonadele erau de munţi în şir,
Ce negri de bazalt se înşirau,
Pe când deasupra, streşina antică,
Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în codri,
Vechi ca pământul, jumeta din munte,
Mâncând cu trunchii rupţi scările negre
De stînci, care duceau sus în palat
O vale-adâncă şi întinsă, lungă,
Tăiată de un fluviu adînc, bătrân,
Ce pe-a lui spate văluroase pare
A duce insulele ce le are-n el ­
O vale cât o ţară e grădina
Castelului Miradoniz.
Iar în castel de treci prin colonade,
Dai de înalte hale cu plafondul
Lor negru strălucit şi cu păduri
De flori. Păduri cărora florile

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O petală de vise

O petală de vise,
Am făurit din corola primăverii tale
Ispitele promise
Au deschis cufărul cu păcate abisale.

Te văd cum curgi pe curcubeu,
Pictat de-un Demiurg pe-un sacru şevalet
Am nopţi furate de la zmeu
Hai să scriem împreună al iubirii alfabet.

În vis eu bat la poarta ta,
În noaptea caldă vreau să te răpesc, să fii a mea
Cu iubirea ta m-oi îmbăta
Iar inima precum un rug aprins, ardea.

Te chem în rugi, în altare,
La margine de infinit în crunte dimineţi
Să cobori pe o rază de soare
Lumina ta este fiorul acestei surde vieţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Gabriel Vulpoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXI

— "Tu, cel ce-aştepţi a trece râul sacru",
şi-a-ntors spre mine-al vorbei vârf subţire,
ce, şi tăind, aşa-mi păru de acru,

şi, făr-a mă cruţa, urmă-n vorbire:
"e drept? Să-mi spui, e drept? Sunt mari acuze
şi-i just s-ascult şi-a ta mărturisire."

Puterile-mi erau însă confuze,
aşa că vocea-mi se mişcă spre grai,
ci-n drumul ei s-a stins până la buze.

Puţin stătu şi-apoi: — "De ce mai stai?
Răspunde-acum, căci Lete încă-n tine
n-a şters urâtele-amintiri ce ai!"

Dar groaza mea-n amestec cu ruşine
atare-un "Da" mi-au scos cu voce stinsă,
c-a fost nevoie de-ochi spre-a-l prinde bine.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii mele caleidoscop

În acest verde fără timp,
printre zidurile antice şi tăcute
mă zbat în contratimp
de infinituri deja în inimi trăite.
Dulci coline şi urcuşuri aride
pe parcursul vieţii mă însoţesc,
momentele mele efemeride
cu speranţa mă mângâie părintesc.
Dale de suflet se compun,
în lumini şi umbre se descompun,
călătoria alternează ca zborul de lăstun.
În aerul proaspăt al apusului roşu,
nu caut spirale sau scurtături
ci doar o floare ascunsă în dosul
munţilor de armături.

poezie de Doina-Maria Constantin din Continuum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii mele caleidoscop

În acest verde fără timp,
printre zidurile antice şi tăcute
mă zbat în contratimp
de infinuturi deja în inimi trăite.
Dulci coline şi urcuşuri aride
pe parcursul vieţii mă însoţesc
momentele mele efemeride
cu speranţa mă mângâie părintesc.
Dale de suflet se compun,
în lumini şi unbre se descompun,
călătoria alternează ca zborul de lăstun.
În aerul proaspăt al apusului roşu,
nu caut spirale sau scurtături
ci doar o floare ascunsă în dosul
munţilor de armături.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul trecătorului

Cu fruntea-n fereastra sinelui
închipui la ceas de amiază
sentimentul trecătorului
colorând liniştea cu cântecul înalt
al versetelor antice.

Totul ca o tresărire a memoriei
peste care se-nalţă pasărea albă
prevedtind victorii
dintr-o altă existenţă.

Nebănuit e suflul din chenarele visului,
cu el mă nasc
în labirintul altor lumi.
Singur, doar el, sfidător preumblă
sub palmele timpului.

Fericit se poate numi
cel ce în neştire colindă
prin câmpul cu maci luminaţi

[...] Citeşte tot

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraculosul nu se impune prin el însuşi, nicăieri nu există ca un lucru de sine stătător. De aceea el se poate manifesta, chiar în sânul aceleiaşi culturi, sub forme extraordinar de variate: zborul vulturilor, înroşirea Lunii în timpul unei eclipse, interpretată ca fiind culoarea sângelui, câini fugind de urletul lupilor, păsări de noapte scoţând ţipete jalnice, lumina palidă a soarelui. Pentru o privire orientată astfel încât să citească întotdeauna transcendentul în imanent, orice fenomen poate lăsa să se întrevadă o dimensiune radical diferită, care nu înlătură nimic din ceea ce sunt lucrurile din punct de vedere strict obiectiv. Eforturile desfăşurate de unii comentatori pentru a oferi o explicaţie naturală minunilor sunt vane: anticii o cunoşteau uneori, dar acest lucru nu-i împiedica nicicum să persiste într-o atitudine din care astăzi nu se mai vede decât o ridiculă credulitate pentru că principiile sale de funcţionare sunt ignorate.

citat din Laurent Mattiussi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia păcătoasă

Femeia păcătoasă
Eu sunt femeia păcătoasă
tu eşti femeia păcătoasă
măr carnal
lună caldă
aromă densă de alge
şi lumină strivită
antica noapte ne atinge
a iubi este o călătorie pe apă şi pe stele
a iubi este o bătălie de fulgere
o bătălie dintre două corpuri cu gust de miere
sărut după sărut
marginile tale
călătoriile tale minuscule
şi focul transformat în delicioase inimi subtile
drumuri de sânge care se precipită
că o garoafă nocturnă
până se face sau nu se face noapte
în umbra ta
femeie păcătoasă, unde eşti,

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa,Poezii/ Poems,Editura ADALEX,Sibiu,2010
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmii devenirii întru fiinţă - În cinstea filozofului Constantin Noica

Psalmul I: Psalmul libertăţii prin Lumină

Acum sunt liber să iubesc misterul
Luminii ce-a atins şi coasta mea,
Născând o nouă Evă: caracterul
Ce-adânc, de ani, în mine clocotea.

De-abia acum mi-a izbucnit în lavă
Dorinţa de-a-L trăi pe Dumnezeu;
Când Te-ai atins de-o inimă bolnavă
Atunci a explodat Big-Bang-ul meu.

Şi tot ce-a fost ştiinţă ateistă
În Hades zace, fără de temei
Iar înşelarea evoluţionistă
S-a prăbuşit în grobianul ei.

E plin de sens şi viaţă Universul
Căci Dumnezeu la toţi veghează mersul!

[...] Citeşte tot

sonet de Cătălin Varga din psalmii biblici, Din cartea Cătălin Varga, Psalmii celor 7 trepte
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Efes

La Efes, printre ruine
Ce-au dormit mult timp uitate,
Simt c-am fost mereu cu tine,
Chiar şi în Antichitate.

Ne plimbăm printre coloane
Strâns ţinându-ne de mână,
Te-admiră zeci de persoane,
C-ai un aer de stăpână.

Văd statuile frumoase
Dezbrăcate jumătate,
Dar deşi sunt numeroase
Eşti mai mândră decât toate.

Şi-a lor marmură sculptată
Ce luceşte în lumină
Este mai întunecată
Decât pielea ta cea fină.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (13 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în calea-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stradă în Agrigentum

Mai este şi vântul pe care mi-l amintesc
aprinzând coamele cailor, galopând
pieziş, de-a curmezişul câmpiilor,
vântul care cotrobăie printre pietre, decolorându-le,
şi inima coloanelor posace, telamonii
răsturnaţi în iarbă. Spiritul anticilor, însuriţi
de ranchiună, se întoarce cu vântul,
respiră prin muşchiul uşor ca pana
care-i acoperă pe acei giganţi, prigoniţi de cer.
Cât de singur în spaţiul care-i încă al tău!

Iar durerea ta devine şi mai mare dacă auzi, iarăşi,
sunetul care se rostogoleşte, departe, spre mare,
unde Hesperus striază cerul cu zorii:
muzicuţa vibrează
în gura căruţaşului
care urca culmea luminii de lună, domol,
în susurul măslinilor saraceni.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!