Citate despre apă și munți, pagina 2
Apa când se umflă, și pe munți îi cufundă.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt o stâncă a iubirii, iar apele timpului nu reușesc să erodeze tot granitul din mine. Chiar și ajuns în ocean în minuscule fire, încă mai sunt un munte de iubire!
Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ape de cleștar
între munți de aur verde -
șoimii veghează.
haiku de Valeria Mahok (23 decembrie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
O sorb din ochi. Din ochi de munte. Răcoroasa apă de izvor...
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Cirip
fragment
Veniră pîlcuri de Florii,
Din Sfîntul Munte și Ierusalim,
Cu călăuza unui serafim,
Peste prăpăstii, ape și cîmpii.
De Paște va trebui să fie
Praznice sfinte în Tării,
Clopote, coruri, liturghie
Și îngeri mulți, sute și mii.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raudalul era un fel de culoar între munții abrupți ai malului, lung de zece kilometri. Apele, înfuriate de îngustimea defileului spre care le îndruma înclinarea lor, deveneau tumultoase.
Jules Verne în Minunatul Orinoco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțările și căderile noastre pot fi ca munții oglindiți în apă.
Aldyn Alexander
Adăugat de Aldyn Alexander
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi plac la munte serile în care luna plină umbrește potecile, poleiește apele și luminează plaiurile.
citat din Andrei Pandrea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțimi
În aerul ca apa de munte
Cicoarea ochiul și-l va deschide
Și sufletu-nflorit în larguri mii de
Guri de argint va ridica spre a zilei frunte.
Tânăr în turnul muntelui să mă recapăt,
Puternic să mă simt de mândre gânduri,
Să se dezghioace de pe boltă steaua lacăt
Și, râset nou de soare, să scutur ceru-n vânturi.
poezie clasică de Emil Giurgiuca din Anotimpuri (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Prelunci, nu departe de două izvoare ale apelor celor mari, și acolo, pe un tăpșan, deasupra unei cline domoale unde se aduna omenire de pretutindeni, bătrânul din muntele ascuns se arăta și înălța brațele, binecuvântând pe pământeni și jertfele lor depuse la altar.
Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăiri nemuritoare
Spre altarul cascadelor spumoase,
Lacrimi de inimi stâncoase,
Ne-am întins brațele lungi și subțiri
Și ne-am înfiorat,
De atingerile lor înghețate.
Iubitule,
Când în brațele tale fierbinți
mă cuprinzi,
Cu apa botezându-ne
Pe cap și pe spate,
Sărutările noastre nebune
Încălzesc munții
Și apele cascadelor toate.
poezie de Valeria Mahok (26 ianuarie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nord
Întinse corzi pe care fructe cad,
cu sonuri blânde preajma-nmiresmează,
din toamnă-n toamnă: aur repetat
în care mici inele îngerii sculptează,
Fulgere scurte, teamă de amurg,
între un munte și o stea uitată;
și apele, aceleași, care curg,
din nordul rece-al lui a fost odată.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământul e țărâna pe care o călcăm, dar e și ce se ascunde dedesubt, e forma sub care se înfățișează (munte, vale, șes), e apa care îl udă, îl acoperă, îl pătrunde (deci e râu, lac, mare, apă subterană), mai e aerul care îl învăluie, care îi împrumută lumină și umbră, culori mângâioase sau violente, nori și ploaie, vânt, furtună sau viscol. Mai e vegetația care îl îmbracă atât de splendid și de variat. Mai sunt viețuitoarele care îl animează, de la turmele care pasc pajiștile, până la peștii care populează apele și, în sfârșit, mai e omul care îl stăpânește și se bucură de toate darurile acestui pământ.
George Vâlsan în Geografia fizică
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flux si reflux
Alerg prin mintea lumii,
Să găsesc un răspuns
La eternul ei flux și reflux,
Ce schimbă istorii.
Spre ochiul lumii-mi țin privirea ațintită,
Și într-un început,
Văd marea liniștită,
Cu fluxul ei știut.
Pe apa azurie,
Văd cum se-nghesuie de zor,
Mulțimi de nave încărcate,
Cu tezaur, să ajungă și pentru viitor.
Dar după fluxul domol și armonic,
Apare refluxul brutal și entropic,
Ce-nghite în apele sale-nspumate,
Munți de trudă și idealuri visate.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Alionte (9 martie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Perspectivă
Dacă te-ai îndepărta puțin,
Dragostea mea ar crește
Ca aerul dintre noi.
Dacă te-ai îndepărta mult,
Te-aș iubi cu munții și cu apele
Și cu orașele
Care ne despart.
Dacă te-ai îndepărta
Cu o zare,
La profilul tău s-ar adăuga soarele,
Luna și jumătate din cer.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apa
Din adâncuri urcă apa
Să coboare-încet la vale.
La deal, nu urcă, săraca.
Dar prin munți, își taie cale.
Ea din pământ izvorăște
Să vadă lumea de-afară.
După ce călătorește,
În pământ se-ascunde iară.
poezie de Dumitru Delcă (26 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nea Mitică, Apa nu urcă în fântâni decât până la nivelul pânzei freatice. Dacă vrei mai sus, musai să-ți pui [...] | Citește tot comentariul
Romanță în stil vechi
Se stinge amurgul cu roșii văpăi,
Și noaptea de vară
Coboară-n tăcere pe munți și pe văi,
Înaltă și clară.
La marginea apei să-și caute vad
O turmă s-abate.
Răsare și luna din codri de brad,
În singurătate.
Măicuțele-n umbra părerii de rău
Se duc să se culce;
Din vale s-aude un glas de pârău
Sălbatic și dulce.
Odihna s-așterne pe sfântul lăcaș
Din vremea străbună.
Și numai o fată cu dor pătimaș
Mai cântă sub lună.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă îngerii
Caut permanent
un munte în galaxie
cum nu mai exisă
altul niciunde
poate voi extinde
căutările în tot universul
cât permite imaginația
dar timpul e scurt
și apasă pe timpane
dacă îngerii mă vor ajuta
voi găsi cu siguranță
acel munte de inspirație
din care curg sacre poeme
ca niște șiroaie de apă vie.
poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scuturându-și aripile, vulturul făcu un ocol larg, suind și scoborând prin aer. Apoi i se păru că ceva flutură mai jos, ceva mic, prea neînsemnat ca să îndrăznească să se suie până la el: se repezi și, in ciocul gata să frângă, prinse o pană căzută chiar din aripa lui. Zbură cu dânsa, sus, apoi ii dădu drumul, și urmări cu ochi strălucitori lunecarea ușoară, ca pe o apă, a penei, care cândva îl ajutase să se ridice. Luă munții în lung. Nicio boare de vânt, niciun murmur de ape care să străbată atât de sus. Și așa a mers până după-amiază, cu ciocul deschis, înghițind aerul cu gâlgâiri puternice, privind în toate părțile cu ochii lui ca două scântei. Obosi. Se coborî ușor și se așeză pe vârful unei stânci ce țâșnea în sus, goală, din stratul gros de mușchi al muntelui. Cum sta nemișcat, părea și el de piatră, părea că-i colțul ascuțit al stâncii încremenite acolo de veacuri.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu te...
La mine-n suflet sunt fântâni adânci
Și ape reci, venite dintre munți,
Eu te iubesc cu ochii mei cărunți
Și cu tăcerea șoaptelor din stânci.
Și nu-mi ajung aceste nopți sumare
Nici clipele trăite pe pământ,
Să-ți pot rosti tăcerile din gând
Să-ți pot deschide zâmbetul c-o floare.
poezie de Adrian Abrudan (2013)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre apă și munți, adresa este: