apă şi prezent

Galben copil,oprit in poza

Galben copil, oprit în poză şi-nrămat
fără suflare şi dormind,
ţi-aş spune-un basm adevărat
călare pe un cal murind.

Cine a tras în calul meu?
Cu ce săgeată, cu ce floare?
Beau apă azi din curcubeu,
el singur nu mă mai doare.

Căutaţi-mă pe sub potcoava lui,
săpaţi întruna şi adânc
poate-o s-ajungeţi voi întâi
dincolo de pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

În umbra de ape se-nfăşoară-un gând,
Dincolo de vreme, departe în timp,
Cu ochii în rouă, suspin culegând,
Bătrânul mai speră la un anotimp.

Au căzut din frunze, nisipul rărit
Se-ntretaie-n vise, gârbovit de dor,
Nici nu îi mai pasă când îi spun "sărit",
El în amintire ‘nalţă zmeie-n zbor.

Sub sălcii pletoase, apa spală nori
De pe fruntea-n valuri, zâmbet protector
Cheamă glasul mamei, dar îl trec fiori,
Spre cer strigă tare după ajutor.

Tace vântu-n ramuri, clipa stă pe loc...
"Nu mai simt durere, sunt doar ameţit!"
Crâmpeie de viaţă la final de joc...
Azi, bătrânul pleacă într-un asfinţit.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nor de vară

Tu, nor de vară, rumen, belşug de-argint şi apă,
Ce treci prin slăvi de vis ca o năframă fină,
Cum stau trudit şi singur încovoiat pe sapă
Şi-mi picură sudoarea şi lacrima în tină,
Abate-ţi mersul şi prin acest văzduh o clipă,
Cu fulgere şi tunet destramă-te în ploi,
Că azi un pîlc de păsări cu fîlfîiri de-aripă
Pe ţarina mea arsă zvârli seminţe noi.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altcineva

E ca şi cum o frunză s-ar îneca în apa toamnei.
Pe pârâul memoriei, din marea depărtare
Orele curg. Noi stăm în faţa lor -
Executaţi de timp. Lent, tot mai lent.

Cum să aştepţi seara? Unde să întâlneşti amurgul târziu?
În memoria ta mă simt ca într-o galerie părăsită.
Fragment de peisaj, mişcând pe cineva

Chiar azi, înainte de prânz. Cine-şi mai aminteşte -
- Acea trăire bruscă - cel ce-a plecat
Sau lumina care s-a stins?

Să arzi ca un obiect de lemn. Să te cufunzi ca o frunză
Pe apă. Să te stingi, aşa cum lumina se stinge.
Credeam că am trăit cândva -
Dar, văd că altcineva a fost.

poezie de Marek Wawrzkiewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi e o zi ţesută în aur şi argint; de dimineaţă deja se ridică soarele cu maiestate din marea răcoroasă şi umple sinul de la Genua cu splendoare aurie... Mă uitam pe fundul apei, care, lângă mine, nu era mai adâncă de jumătate de metru, apa curată că se vedea fiecare pietricică pe fund. Şi iarăşi mai închideam ochii şi mă visam acasă, cugetând cum şedeţi undeva cu Marica lângă sobă şi vă încălziţi şi afară fluieră un crivăţ de-ţi ţiuie urechile... O! Italie, Italie! Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah, dar ce folos? Nu plăteşte toată frumuseţea şi dulceaţa ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!...

Ciprian Porumbescu în scrisoare din Italia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezolvare

Astăzi n-a fost apă caldă
Şi-aveam nevoie de-o scaldă
Învăţând de la pitic
Făcui baie la... ibric!

epigramă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezlegare la peşte

Astăzi şi fricoşii papă
O crăpelniţă de crap
Chiar de au teama de apă...
Scoţând bani de la ciorap!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invadatorilor turci

Vrând gâlceavă să înceapă
Au cerut pământ şi apă...
Astăzi nu cer nici femei
(Se duc singure la ei!)

epigramă de Nichi Ursei din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt perimat

"Puşca şi cureaua lată"
Fost-au bune la bărbat,
Dar cum s-a "maturizat",
Astăzi sunt ca apa... plată.

epigramă de Mircea Micle (11 ianuarie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiscul repetent la încasări bugetare

Remarcăm şi azi cusurul
Vechi, pe care-l tot amână:
"Cară apă doar cu ciurul
La a fiscului fântână".

epigramă de Mihai Haivas din Seminţe din... dovleacul meu (2015)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (8)

Astăzi, în zborul lor,
Norii mi-au adus harta Spaniei.
Atât de mică pe faţa râului,
Atât de mare peste pajişte
Umbra aruncată de ei.

Era plină de cai
Acea umbră.
Eu, călare, căutam în umbra calului
Satul şi căsuţa mea.

Am intrat în curtea unde odinioară
Era un izvor cu apă.
Deşi izvorul nu mai era acolo,
Susurul undelor se auzea ca atunci,
Iar apa care nu mai curgea
S-a întors să-mi aline setea.

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un medic vine la un bolnav şi-i spune: "Aveţi febră, nu mâncaţi nimic azi şi nu beţi decât apă." Bolnavul îl crede, îi multumeşte şi-l plăteşte." Un filozof îi spune unui ignorant: "Dorinţele vă sunt nefireşti, temerile josnice şi servile, nu aveţi decât opinii false." Acesta pleacă mânios şi spune că a fost insultat. De unde vine această diferenţă? Din faptul că bolnavul îşi simte răul, iar ignorantul nu-l simte pe al său.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1990, inspiram adânc şi simţeam libertatea ca pe o apă de parfum. Astăzi, nici apă de colonie nu mai este.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 100 de ani, petrolul era o resursă obscură, astăzi este aproape la fel de important omenirii precum apa.

citat din James Buchan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa nu rupeti

frunzele arborelui genealogic,
că s-ar putea, de fapt e sigur
că veţi strica Timpul. Veţi
deshuma bunicii şi veţi omorî
nepoţii. Veţi trage dungă peste
prezent, între un vin vechi şi o
celulă plasmatică. S-ar putea
ca istoria să devină futurologie,
viitorul să se împrezenteze, iar
prezentul să se metamorfozeze
în antichitate. Să nu rupeţi
frunze, căci clorofila se va
scurge pe pământ, murdărind
apele cu peşti zburători.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui băutor

În viaţă am băut doar vin
Iar astăzi, aşezat în groapă,
Mă bucur c-au săpat puţin,
Mai sus de pânzele de apă.

epitaf epigramatic de Titu Ionescu-Boeru din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un trecut foarte îndepărtat, stelele umblau pe pământ alături de oameni. Ele erau adevărata legătură a oamenilor cu Dumnezeu. De altfel, stelele erau de-o seamă cu timpurile fragede de la facerea lumii; îmbrăcau nopţile în mătăsuri albastre până în inima Lunii şi coborau în ţinuturile sticloase ale apelor care scăldau pământul. Drept mărturie că acest lucru e adevărat, au rămas şi azi în talazul mărilor ca nişte păsări uriaşe de smarald...

Camelia Opriţa în Povestea stelelor, Începutul (2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un trecut foarte îndepărtat, stelele umblau pe pă-mânt alături de oameni. Ele erau adevărata legătură a oamenilor cu Dumnezeu. De altfel, stelele erau de-o seamă cu timpurile fragede de la facerea lumii; îmbră-cau nopţile în mătăsuri albastre până în inima Lunii şi coborau în ţinuturile sticloase ale apelor care scăldau pământul. Drept mărturie că acest lucru e adevărat, au rămas şi azi în talazul mărilor ca nişte păsări uriaşe de smarald.

Camelia Opriţa în Povestea stelelor - Ed. Sfântul Ierarh Nicolae - 2022, Începutul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!