Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

apă și prezent

Citate despre apă și prezent, pagina 2

Nichita Stănescu

Galben copil,oprit in poza

Galben copil, oprit în poză și-nrămat
fără suflare și dormind,
ți-aș spune-un basm adevărat
călare pe un cal murind.

Cine a tras în calul meu?
Cu ce săgeată, cu ce floare?
Beau apă azi din curcubeu,
el singur nu mă mai doare.

Căutați-mă pe sub potcoava lui,
săpați întruna și adânc
poate-o s-ajungeți voi întâi
dincolo de pământ.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Tiger

Bătrânul

În umbra de ape se-nfășoară-un gând,
Dincolo de vreme, departe în timp,
Cu ochii în rouă, suspin culegând,
Bătrânul mai speră la un anotimp.

Au căzut din frunze, nisipul rărit
Se-ntretaie-n vise, gârbovit de dor,
Nici nu îi mai pasă când îi spun "sărit",
El în amintire ‘nalță zmeie-n zbor.

Sub sălcii pletoase, apa spală nori
De pe fruntea-n valuri, zâmbet protector
Cheamă glasul mamei, dar îl trec fiori,
Spre cer strigă tare după ajutor.

Tace vântu-n ramuri, clipa stă pe loc...
"Nu mai simt durere, sunt doar amețit!"
Crâmpeie de viață la final de joc...
Azi, bătrânul pleacă într-un asfințit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nor de vară

Tu, nor de vară, rumen, belșug de-argint și apă,
Ce treci prin slăvi de vis ca o năframă fină,
Cum stau trudit și singur încovoiat pe sapă
Și-mi picură sudoarea și lacrima în tină,
Abate-ți mersul și prin acest văzduh o clipă,
Cu fulgere și tunet destramă-te în ploi,
Că azi un pîlc de păsări cu fîlfîiri de-aripă
Pe țarina mea arsă zvârli semințe noi.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

Altcineva

E ca și cum o frunză s-ar îneca în apa toamnei.
Pe pârâul memoriei, din marea depărtare
Orele curg. Noi stăm în fața lor -
Executați de timp. Lent, tot mai lent.

Cum să aștepți seara? Unde să întâlnești amurgul târziu?
În memoria ta mă simt ca într-o galerie părăsită.
Fragment de peisaj, mișcând pe cineva

Chiar azi, înainte de prânz. Cine-și mai amintește -
- Acea trăire bruscă - cel ce-a plecat
Sau lumina care s-a stins?

Să arzi ca un obiect de lemn. Să te cufunzi ca o frunză
Pe apă. Să te stingi, așa cum lumina se stinge.
Credeam că am trăit cândva -
Dar, văd că altcineva a fost.

poezie de din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astăzi e o zi țesută în aur și argint; de dimineață deja se ridică soarele cu maiestate din marea răcoroasă și umple sinul de la Genua cu splendoare aurie... Mă uitam pe fundul apei, care, lângă mine, nu era mai adâncă de jumătate de metru, apa curată că se vedea fiecare pietricică pe fund. Și iarăși mai închideam ochii și mă visam acasă, cugetând cum ședeți undeva cu Marica lângă sobă și vă încălziți și afară fluieră un crivăț de-ți țiuie urechile... O! Italie, Italie! Frumoasă și dulce mai ești! Ah, dar ce folos? Nu plătește toată frumusețea și dulceața ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!...

în scrisoare din Italia
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Rezolvare

Astăzi n-a fost apă caldă
Și-aveam nevoie de-o scaldă
Învățând de la pitic
Făcui baie la... ibric!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Ceaușu

Dezlegare la pește

Astăzi și fricoșii papă
O crăpelniță de crap
Chiar de au teama de apă...
Scoțând bani de la ciorap!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Invadatorilor turci

Vrând gâlceavă să înceapă
Au cerut pământ și apă...
Astăzi nu cer nici femei
(Se duc singure la ei!)

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cânt perimat

"Pușca și cureaua lată"
Fost-au bune la bărbat,
Dar cum s-a "maturizat",
Astăzi sunt ca apa... plată.

epigramă de (11 ianuarie 2011)
Adăugat de Mircea MicleSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fiscul repetent la încasări bugetare

Remarcăm și azi cusurul
Vechi, pe care-l tot amână:
"Cară apă doar cu ciurul
La a fiscului fântână".

epigramă de din Semințe din... dovleacul meu (2015)
Adăugat de Mihai HaivasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rafael Alberti

Cântec (8)

Astăzi, în zborul lor,
Norii mi-au adus harta Spaniei.
Atât de mică pe fața râului,
Atât de mare peste pajiște
Umbra aruncată de ei.

Era plină de cai
Acea umbră.
Eu, călare, căutam în umbra calului
Satul și căsuța mea.

Am intrat în curtea unde odinioară
Era un izvor cu apă.
Deși izvorul nu mai era acolo,
Susurul undelor se auzea ca atunci,
Iar apa care nu mai curgea
S-a întors să-mi aline setea.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Ție

eram și cântec, și cuvânt
eram și aer, eram ape
dar nu știam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
și degete eram pe clape
dar nu știam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt și zâmbet, și alint
și lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu știu de ești aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocriticSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Epictet

Un medic vine la un bolnav și-i spune: "Aveți febră, nu mâncați nimic azi și nu beți decât apă." Bolnavul îl crede, îi multumește și-l plătește." Un filozof îi spune unui ignorant: "Dorințele vă sunt nefirești, temerile josnice și servile, nu aveți decât opinii false." Acesta pleacă mânios și spune că a fost insultat. De unde vine această diferență? Din faptul că bolnavul își simte răul, iar ignorantul nu-l simte pe al său.

în Manualul
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Manualul lui Epictet" de Epictet este disponibilă pentru comandă online la 39.00 lei.

În 1990, inspiram adânc și simțeam libertatea ca pe o apă de parfum. Astăzi, nici apă de colonie nu mai este.

aforism de (august 2021)
Adăugat de Alexandru DospinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Acum 100 de ani, petrolul era o resursă obscură, astăzi este aproape la fel de important omenirii precum apa.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sa nu rupeti

frunzele arborelui genealogic,
că s-ar putea, de fapt e sigur
că veți strica Timpul. Veți
deshuma bunicii și veți omorî
nepoții. Veți trage dungă peste
prezent, între un vin vechi și o
celulă plasmatică. S-ar putea
ca istoria să devină futurologie,
viitorul să se împrezenteze, iar
prezentul să se metamorfozeze
în antichitate. Să nu rupeți
frunze, căci clorofila se va
scurge pe pământ, murdărind
apele cu pești zburători.

poezie de
Adăugat de Cristina MocanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoșii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniștea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe fața ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni și de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici și cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naște mereu pâine,
Speranța zilei de azi și-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieții și mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mișcare.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Epitaf unui băutor

În viață am băut doar vin
Iar astăzi, așezat în groapă,
Mă bucur c-au săpat puțin,
Mai sus de pânzele de apă.

epitaf epigramatic de din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-un trecut foarte îndepărtat, stelele umblau pe pământ alături de oameni. Ele erau adevărata legătură a oamenilor cu Dumnezeu. De altfel, stelele erau de-o seamă cu timpurile fragede de la facerea lumii; îmbrăcau nopțile în mătăsuri albastre până în inima Lunii și coborau în ținuturile sticloase ale apelor care scăldau pământul. Drept mărturie că acest lucru e adevărat, au rămas și azi în talazul mărilor ca niște păsări uriașe de smarald...

în Povestea stelelor, Începutul (2022)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-un trecut foarte îndepărtat, stelele umblau pe pă-mânt alături de oameni. Ele erau adevărata legătură a oamenilor cu Dumnezeu. De altfel, stelele erau de-o seamă cu timpurile fragede de la facerea lumii; îmbră-cau nopțile în mătăsuri albastre până în inima Lunii și coborau în ținuturile sticloase ale apelor care scăldau pământul. Drept mărturie că acest lucru e adevărat, au rămas și azi în talazul mărilor ca niște păsări uriașe de smarald.

în Povestea stelelor - Ed. Sfântul Ierarh Nicolae - 2022, Începutul
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre apă și prezent, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook