apă şi stânci

Din agitaţia apei şi nămolului, precum şi acumularea lor treptată şi consolidarea... s-au format stâncile, prin depunerea sedimentelor din apă.

citat din Ye Zi-qi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scuturându-şi aripile, vulturul făcu un ocol larg, suind şi scoborând prin aer. Apoi i se păru că ceva flutură mai jos, ceva mic, prea neînsemnat ca să îndrăznească să se suie până la el: se repezi şi, in ciocul gata să frângă, prinse o pană căzută chiar din aripa lui. Zbură cu dânsa, sus, apoi ii dădu drumul, şi urmări cu ochi strălucitori lunecarea uşoară, ca pe o apă, a penei, care cândva îl ajutase să se ridice. Luă munţii în lung. Nicio boare de vânt, niciun murmur de ape care să străbată atât de sus. Şi aşa a mers până după-amiază, cu ciocul deschis, înghiţind aerul cu gâlgâiri puternice, privind în toate părţile cu ochii lui ca două scântei. Obosi. Se coborî uşor şi se aşeză pe vârful unei stânci ce ţâşnea în sus, goală, din stratul gros de muşchi al muntelui. Cum sta nemişcat, părea şi el de piatră, părea că-i colţul ascuţit al stâncii încremenite acolo de veacuri.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te...

La mine-n suflet sunt fântâni adânci
Şi ape reci, venite dintre munţi,
Eu te iubesc cu ochii mei cărunţi
Şi cu tăcerea şoaptelor din stânci.
Şi nu-mi ajung aceste nopţi sumare
Nici clipele trăite pe pământ,
Să-ţi pot rosti tăcerile din gând
Să-ţi pot deschide zâmbetul c-o floare.

poezie de Adrian Abrudan (2013)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Bistriţa

Pe Bistriţa, cântând
O tânără fecioară,
În vânt având vestmântul
Şi-n păr vuindu-i vântul,
Cu pluta ei uşoară
Trecea-n amurgul zilei —
Pe Bistriţa cântând.

Închise între stânci
Sălbaticele ape
Gemeau ca-n agonie
Albastre de mânie,
Izbindu-se să scape
Cu vuiet şi cu vaiet —
Închise între stânci.

La cârma plutei sta
Copila zâmbitoare:
Mireasă-i astă fată
Cu moartea cununată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

De-aş fi avut înţelepciunea
izvorului ce sapă-n stâncă,
de-aş fi ştiut să strălucesc
printre pietriş în valea-adâncă,

De-aş fi ştiut, cum ştie apa
să fiu oglindă pentru stele,
de-aş fi putut să am răbdare
să-mi treier visurile mele,

De-aş fi săpat în stânca dură
cum sapă un izvor supţire,
aş fi putut să trec mai lesne
şi peste-o zi făr'de iubire.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înecatul

Fulger străin, desparte această piatră-adâncă;
Văi agere, tăiaţi-mi o zi ca un ochean!
Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean,
Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă,

Un trunchi cu prăpădite crăci vechi, ce stau să pice,
Din care alte ramuri, armate-n şerpi lemnoşi,
Bat apele, din care baia albastră să despice
Limbi verzi, şuierătoare, prin dinţii veninoşi.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpaţii. Peste pumnii lor încleştaţi, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Şi în vălmăşagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mişcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colţuros şi se întinde ca o pânză.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească (1901)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lac oglindă

Iozemiti, Iozemiti, vale tainică şi dulce,
Pe-al tău sân ca de mătase nemişcat şi pacinic luce
Lac-oglindă cu-a sa faţă netedă ca un cristal,
Vecinie limpezi a lui ape, vecinie făr' de niciun val.

Călătorii spun, că lacu-i o minune nestimată,
Resfrângând şi stânci şi arbori în oglinda sa curată,
Fără ca de când e lumea cine-va să-i fi zărit
Apa tulbure vre-odată şi-al său luciu încreţit.

Lac-oglindă-n nepăsare şi-n eternă liniştire!
Cred, că tu ai văzut multe şi-ai rămas în neclintire,
Dar o clipă de-ai răstrânge starea sufletului meu,
Te vei tulbura îndată şi-ai fi tulbure mereu.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cumpăna apelor

Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăuş – mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.

Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim.
S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta-nălţimei şi până-n vale
îmbătrâneşte, ah, cât de repede, apa. Şi ceasul.

E mult înapoi? Atâta e şi de-acum înainte
cu toate că mult mai puţin o să pară.
Ne-ascundem – stins arzând – după năluca de vară.
Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.

Poteca de-acum coboară ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăşi drumul
spre ţărna şi valea trădate-nmiit
pentr-un cer chemător şi necucerit.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa din stâncă

Din stânca cea lovită în pustie
A izvorât cândva şuvoi de apă,
Să bea toţi însetaţii şi să-nvie,
O viaţă nouă astăzi să înceapă.
Când le-a fost sete, Domnul le-a dat apă
Din stânca minunată şi lovită,
Bogat izvor din care se adapă
Dorinţa marii gloate, potolită.

Căci Stânca cea lovită e Cristos
Şi harul Său e apa înstelată.
Vorbeşte Stâncii, dacă eşti setos,
Şi vei avea belşug de har în viaţă.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelei

Eu nu înţeleg ce-i cu mine,
mă trage tristeţea-n abis.
O veche poveste se ţine
de sufletul meu şi în vis.

E seară. Şi Rinul sub zare
adoarme cu somn de voinic,
iar ultima rază sub soare
adastă pe stâncă un pic.

Şi cântă acolo o fată,
pe vârful lucind de scântei,
în aur e dânsa-mbrăcată,
de aur e pieptenul ei.

Îşi mângâie părul ce-n unde
ca apa se vălură lin,
iar cântecul ei pătrunde,
căci plin e de-un farmec străin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Heinrich Heine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Niprul furtunos

Pe Niprul furtunos, pe-o neagră stâncă,
Un tânăr arbore trăieşte;
Nici zi, nici noapte vântul n-are-astâmpăr
Şi fără milă-l chinuieşte,
Îi smulge frunza, spre pământ l-abate,
Dar apelor să-l dea, nicicum nu poate.

Aşa-i şi omul trist lovit de soartă;
Deşi dorinţele-i sunt mute,
Sub lună singur mohorât îşi poartă
Ruinele vieţii lui trecute;
Nădejdile-i silit să le gonească,
Iubind, să-i fie teamă să iubească!

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Victor Felea
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfuzie secretă

Brazii îşi vindecă scorburile
Picurând într-una răşină,
Cum se ung şi lebedele c-o grăsime
De nu li s-atinge apa de pânze.

Dacă fiecare brad
Ar vărsa puţină răşină
Degeaba,
Aşa, pentru durerea lumii
În general...

Bradul acela un bob,
Celălalt - altul,
Câtă jale mondială
Ar ameliora o pădure!

Simt că mă vindec
De-o spaimă,
Doamne, ce lumânare
Arde pentru mine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punciul vrăjit

Un freamăt ce-l ador
Ape ce lovesc în mal
Cerul un albastru voal
O muzică dintr-un cor

Cerul pare-fi actor
Stânca pare în mişcare
Coborâtă dintr-un nor
Cu mişcările-i uşoare

Luna faţa ea îşi spală
Strecurată după stânci
Ea gândeşte cu migală
Pregătirea unui punci

Pocalul apei de cleştar
Unde se tot scaldă
Soarele ca un mojar
A făcut apa cea cald

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit
-Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.-

Demult când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vreme ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

-Şerpuitoare formă veşnic vie-
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit –
Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.

Demult, când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vremea ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

- Şerpuitoare formă veşnic vie –
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte!

Ce mlădios e piciorul asinului
ca un deget copita mică atinge clapele pietrelor
coapsele au o legănare în mers ca apele
asinul cunoaşte pleoapa potecilor

diamantul piscurilor taie sticla zborului de vultur
dar pupila asinului a închis înălţimile

lacătele stâncilor nu-l sperie
poartă pe grumaji frunzele poverilor
şi ţipete izbucnesc din el
cum din argintul râului pescăruşii

poezie clasică de Ilarie Voronca
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi obişnuită

Mi-am scos mintea la plimbare
Sau mintea m-a scos pe mine –
Oricare va fi fost adevărul.

Lumina strălucea pe apă
Sau apa strălucea-n lumină.
Pe o stâncă, la ora mareei, cormoranii

Stăteau cu aripile larg desfăcute,
Fără a împiedica traficul. Ezitante,-n aşteptare,
Fel de fel de raţe ici şi colo
Pe apa ezitantă,-n aşteptare.
Din când în când, scheunatul unui pescăruş. Mici flori,
Aşa cum îi ispitesc pe turişti autobuzelele cu etaj,
Îmbiau albinele pe trotuarul lor.

În apa clară dansau
Cu mlădieri orientale ierburi lungi, neluate-n seamă
De bancurile pline cu pernuţe de ace. O vacă
A început un muget, dar

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna mea

fântâna mea e adâncă
dulce şi rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul şi cu dorul.

fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
şi cerul îi ţese cununa.

lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată şi carul mare
cade în apă stea după stea.

înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele şi paradis.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!