arhitectură şi muzică

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură sau medicină sau muzică sau economie, toate sunt planetele unui aceluiaşi grup solar. Indiferent de ceea ce facem şi lucrăm fiecare în parte, descifrăm cu toţii aceleaşi directive, care ne sânt comune, Adevărurile şi sensurile de viaţă ale unui timp au o unitate organică, de familie.
E naiv să crezi că o revoluţie începută într-o parte, într-o disciplină, se poate limita acolo. Istoria se creează dinăuntru, nu din afară, de la centru, nu de la periferie. Grosolănia noastră este că nu prindem decât schimbările vizibile, directe, care angajează imediat viaţa noastră.
Ne imaginăm de aceea că o revoluţie se cheamă numaidecât şi în primul rând o răsturnare politică sau economică, ceea ce este o naivitate îngerească. Punctul de plecare al unei revoluţii poate să fie în fizică, în astronomie, în matematici, oriunde în sfârşit. E de ajuns ca pe un singur plan de gândire sau de viaţă omenească să se schimbe structural ceva, pentru ca, din acel moment, virtual totul să fie schimbat. Toate se leagă în lumea asta: nu există nici fapte, nici preocupări izolate. Toate intră într-un ciclu. De ce ai vrea ca arhitectura să lipsească din acest lanţ? Lucrează aici liniştit: vrei sau nu vrei, ne vom întâlni până la urmă, tu, care faci arhitectura, eu, care fac economie politică, ăsta, care face antropologie, ăstălalt, care face algebră. Vehiculele sunt altele: drumul e acelaşi.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpaţi mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetăţuia. Boierii Gorj stăpâneau ţinutul din vremi imemoriale. Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: "Dă până la moarte!" şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: Românul nu piere!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să ajungă la suflet, muzica trece prin urechi, artele plastice (pictura, grafica, sculptura şi arhitectura), artele dramatice (teatrul, dansul/coregrafia şi cinematografia) şi literatura trec prin ochi, arta culinară trece prin gură, iar arta parfumeriei trece prin nas.

aforism de George Budoi din Muzica şi muzicienii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 iunie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura mamei

Te-ai mişcat, şi inima mea a stat în loc
ai făcut primul pas, şi faţada sufletului meu s-a răsucit, ca să privească
ai căzut, şi podelele mi s-au cutremurat, crăpându-se
te-ai ridicat, şi toate crăpăturile mi s-au umplut de recunoştinţă
dar ştii oare cum e ca o singură mişcare
să-ţi schimbe o întreagă arhitectură, cum e să ţi se prăbuşească
vechea structură de rezistenţă
când Dumnezeu a suflat peste un sâmbure sădit în ea
şi turnuri de iluzii şi scări interioare s-au preschimbat
în nisip, dar tu să nu tremuri, tu să nu-ţi întinzi braţele
să prinzi nicio cupolă de vise din trecut
un palat se surpă în tine, dar alte scări şi alte cupole se înalţă
dar cum vor arăta acele scări magice, pe care pasul cel moale şi mic le va mângâia
arhitectura ta va fi rotundă, să nu se lovească la colţuri
atunci când va cădea.

Ai ţipat, şi vocea mea s-a stins
ai rostit primul cuvânt, şi la pervazul ferestrelor mele au amuţit privighetori
ai plâns, şi draperii de nelinişte le-au umbrit
ai râs, şi sufletul meu şi-a găsit cântecul de leagăn

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia

Nu este artistă,
hainele pe care le poartă
par terne şi uzate.
Iar cuibul ei – ar fi numit magherniţă murdară
de mierla care desenează
cu plicul ei auriu spirale elegante în aer.
Plimbarea solitară pe păşuni,
cântatul solitar în arbori la miezul nopţii,
planarea solitară peste Atlanticul gri fier –
nu sunt pentru ea: ea mai degrabă
ciuguleşte în gura unui canal de scurgere.
Trăieşte cu inima uşoară din ceea ce a învăţat
temeinic – de fapt, se bazează numai
pe ceea ce este folositor, având ca rezultat exclusiv
supravieţuirea. O pasăre proletară.
Nu un intelectual.
Dar când iarna se zbuciumă-n copaci
şi celelalte păsări –
balerini, muzicieni, arhitecţi –
mor în zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele înzăpezite

Cuvintele ştii,
Au propria lor existenţă
Nimicite, ele nu pot fi

Cel mult pot fi,
Cum poetul ar spune,
criogenate,
prăfuite,
Îngălbenite de timp,
Înlănţuite,
În gând ferecate,
Înzăpezite,
De zăpada vieţilor noastre,

În eter şi în om aruncate
Învolburate-n simţiri
Cântate în psalmi
Şi-n cântece deocheate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul determinant, unde direcţia extravertită a expansiunii se schimbă brusc în cea introvertită, este punctul cardinal de ancorare, în jurul căruia se articulează, funcţional, fiecare formă a arhitecturii muzicale. Din cauza însemnătăţii sale singulare este exclus cu rigurozitate din orice învăţătură de morfologie. Tot ceea ce se întâmplă în faza expansivă află o completare organică ce stimulează reducţia în faza de compresiune. Dacă nu se întâmplă aşa, atunci finalul nu ar fi urmarea consecventă, de neocolit, a începutului. Însă atunci când finalul este urmarea firească a începutului, acesta este prezent cu începutul – ca şi în cazul actului de gândire sincron. Actul de gândire şi actul muzical se manifestă, se materializează în continuumul spaţio-temporal. Conform esenţei lor, însă, sunt simultan a-temporale.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea caută azi simplul, solidul, sugestivul. Pe alocuri idealul a fost ajuns şi perfecţionările se fac numai în amănunt şi suprafaţă. Dreptunghiul acela de hârtie tipărită ("Cartea") strânsă laolaltă, a fost trecut prin toate lucrările închipuite, până să dea volumul uşor, cu foaia o plăcere la pipăit, cu litera o ispită, cu cerneala unitară şi intensă, cu marginea albă ca o ramă de linişte a ochilor, deschis fără trosnetul de cheie şi gătit cu scoarţe picturale, arhitectonice sau muzicale.

citat din Emanoil Bucuţa
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

în satul cu troiţe

îmi petrec timpul într-o arhitectură sacră
credinţa-n Dumnezeu s-a născut la ţară
ţărani evlavioşi cu Hristos se consacră
păcatele se spală în apă de moară.

în satul cu troiţe mă simt într-un rai
oameni-s vrednici preaslăvesc pământul
vântul cântă pe frunze precum la nai
miri de poveste îşi cinstesc legământul.

ştiu că minunile s-au născut la sat
veşnicia începe cu prima rugăciune
ploile mănoase din cer s-au revărsat
pământul să prospere fără amărăciune.

nu vreau să fie nimeni răvăşit stresat
ca fraţi să se adune oameni la împăcăciune.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitect al lumii

A trecut timpul şi noi nu ne-am putut opri din a ne cunoaşte inimile
Cerul s-a deschis ca un miraculos drum spre lumină
Tu mă vezi ca pe o lumină, printre copacii bătrâni
Hai să ne prindem de mână şi sa privim apa
Ce curge printre stânci şi ni se vor purifica aurele,
vindecându-ne trupeşte şi spiritual.
Universul nostru va fi în armonie cu Marele creator, Arhitect al lumii,
Să ne deschidem minţile, până vom îmbrăţişa munţii cu privirea
Să ascultăm cântecul păsărelelor din pădurea cunoaşterii
Până vom străbate culmile, acoperite de dor şi veşmânt stingher
Vino către mine, lăsând destinul să hotărască pentru tine
Uneori noi suntem doar pioni în mâna destinului.
Schimbarea să ne fie o metamorfoză spre mântuire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Sfânt te onorez

Îţi aduc cinste — onoare Dumnezeule slăvit
Căci ne-ai dat aici viaţa — Chipul Tău ne-ai dăruit
Eu te laud şi îţi cânt în veci Doamne a Ta Fiinţă
Căci ne-ai dat lumina sfântă ne-ai dat har şi biruinţă
Mă închin o Doamne Ţie şi te laud te slăvesc
Veşnic închinare Tată — eu o iată-ţi dăruiesc
Doar prin Tine în picioare toţi stăm pe acest pământ
Tu eşti Tată Arhitectul — Proiectantul nostru Sfânt
Ne-nchinăm dar astăzi Ţie şi iată îţi mulţumim
De creaţia Ta amplă noi o Tată te slăvim
Tată drag şi scump din ceruri în veci fii glorificat
Căci Însuşi Chipul Tău Sfânt — omenirii Tu ne-ai dat
Glorie în veşnicie — Tată Sfânt te onorez
Căci de-a pururi şi-n vecie Doamne-n Tine mă încrez
Şi iată a mea fiinţă Doamne-ţi cântă şi acum
Că-n Hristos Isus Iubirea ne-ai tăiat o Tată drum

Ia-ne Tu dar mai aproape ca să fim ai Tăi copii
Să-ţi cântăm gloria sfântă Doamne chiar în veşnicii
Dumnezeule Prea Înalt eu te laud şi îţi cânt

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiu după strigăt

1-Ieşind de sub călcâie somnambule,
dintre nopţi care piratereşte
se îndepărtează de raţiune,
dintre ploi zăpăcite de răpăitul ploii,
se încumetă la viaţă strigătul -
pecete de unicorn pe sufletul lui,
miros ironic înfruntând deliciul
de a-şi mânca singur sufletul-

Din umbre ţes
Fluturii nopţii frunziş protector,
Ascuţite corăbii în fermenţi înjunghiaţi
Îşi sărbătoresc celesta asceză -

Privirea celui ce vine
să inventarieze solarele raze,
dogorind în aerul mlăştinos,
zăvorând frunzele în inimitabilul lor anotimp-
(-el trebuie să iasă în întâmpinarea zeului,
să-i culeagă dezvăluirile care nasc veneraţie

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profiterol

Toamna a sosit anul acesta fulgerător:
mâncam împreună un profiterol la cofetăria de vizavi de Cocor.
Când l-am început, era vară;
pe la mijloc linguriţele reflectară
foile carpenilor îngălbenite
spiţele cărucioarelor ruginite.

La centrul de-alături, unde se umplu sifoane,
roata mare, albastră şi cele două pistoane
umflau sifoane cât nişte zepeline:
călare pe ele, copiii ieşeau plutind direct prin vitrine.

La baraca unde se-nregistrează muzică pe casete
difuzorul de la intrare emitea doar sonete
şi pe casetele AGFA aliniate
erau înregistrate
râsete, râsete de femei.

La fierărie, în truse, şurubelniţi şi chei
se corodau în vântul roşu al toamnei

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Kaspar Hauser

El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Şi bucuria verdelui.

Grav îi era locul sub umbra copacului
Şi curata înfăţişarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!

Linişte găsiră paşii seara spre oraş;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau să devin un călăreţ.

Dar îl urmară animale şi tufişuri,
Casă şi grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută şi ucigaşul.

Primăvara şi vara şi frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Maşa am cunoscut-o când eu eram poet glorios. Împlinisem 30 de ani, iar ea abia termina liceul. E o di­fe­renţă de 11 ani între noi. A fost fascinaţie reciprocă: ea, mult mai ti­mi­dă şi mai cuminte decât mine, o fată graţioasă, care cânta la pian, făcuse balet şi voia să dea la Arhitectură. Eu: un derbedeu, lumpenproletarul tre­cut bine prin lu­me, ca un vas scuturat de multe furtuni. Eram obosit şi vo­iam să trag la o lagună. Am găsit în ea un port liniştit.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!