Citate despre arhitectură și timp, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la arhitectură și timp, dar cu o relevanță mică.
Această așa-zisă Capitală, această așa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit și trăiește într-un veșnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu știe ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraș de "ce-am avut și ce-am pierdut!" Care cum izbutește a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu și strigă șoferului sau birjarului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg și cetățenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă și strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toți își vântură o viață tot așa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec și îi văd pe toți, și mă văd printre dânșii la fel cu dânșii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura și mi-s strepeziți ochii. Atunci îi urăsc și-i osândesc și mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioșare, cum îmi iubesc și târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viață: viața!
Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce voi fi?
Trei copii în poieniță,
Ca trei flori în grădiniță,
Se întreabă fiecare:
- Ce voi fi când oi fi mare?
- Vreau să fiu o arhitectă
Talentată și corectă
Și poate vedea oricine,
Desenez de-acuma bine.
Am să proiectez noi case
Cât mai mândre, spațioase,
Să stea-n ele mama, tata
Și bunicii și nepoata.
Altul dintre ei, băiatul
Cel cuminte, pistruiatul,
Spune că lui o să-i placă
Doctor bun ca să se facă.
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Gabriela Gențiana Groza din Irundel și Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trupuri până la nori
stai lângă mine tolănită în așternutul
acesta alb al anilor
probabil mi-am pierdut definitiv
arealul propriu
într-o încleștare a orgoliilor
dar tu mă vezi mereu ca pe un joc de linii și nuanțe
ca pe o artă a ta
personală,
o arhitectură a închipuirilor tale
pesemne te-ai obișnuit prea mult
cu rutina
trupurilor noastre până la nori
cum ar fi de pildă
dragostea fără uși trântite
setea fără buzele arse
picioarele tale nemăsurate
fără privirea mea de expectativă?
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De acolo, se făcură pașii cu rost
tu arătai călătoria, aparent ca-ntr-un joc:
niște cărți îți ieșeau mereu din joben,
proiectând diagonala întâmplărilor, de-odată ale noastre...
dar cu prudența de arhitect încercuind temelii,
eu, pictural dansând și potrivindu-le albastre.
văd și acum: aplaudând ca la povești,
rostogolindu-ne cu orice nor și orice soare,
din ploaie, din ninsoare sau din foc
să ne-adunăm de timp... primindu-ne în palme.
poezie de Ana Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama era profesoară și inspectoare de stat, sora mea, Cella, era mare pianistă de mult afirmată, sora Babilas era profesoară, Niculina urma belle arte cu mult talent și eu eram sortită profesoratului... ca orice fată cuminte. Eram în clasa a VII-a de liceu, tata, ministru al Lucrărilor Publice, căpătase un album mare cu fotografii artistic prinse din monumentele noastre istorice și eu seara le admiram și așa s-a născut în mintea mea că aș fi sortită la așa ceva. Dar femeie arhitect parcă n-ar fi. Aflu, însă, că ar fi totuși una, elevă a lui Mincu, Ada Zăgănescu. Așa am intrat în horă, între 20 de colegi, în anul 1913, împreună cu Marioara Ioanovici. Am fost a patra arhitectă, după Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu și Mimi Friedman.
Henrieta Delavrancea în interviu (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cetate în suflet
Și azi Cetatea-i în fereastră,
Și-n suflet liniște-mi presară,
Arhitectura sa măiastră,
Mi-e hrană, pentru-a câta oară...
În sutele de ani, strămoșii,
Au ctitorit zidiri din piatră,
Tivind trecutul cu coloșii,
Ce-s paznici neclintiți pe vatră...
Căci ce-am fi noi de n-ar urca,
Pe-al urbei noastre pașnic cer,
Cetatea, luminoasă stea,
Învăluită în mister...
Poate ne pare fapt banal,
Dar de s-ar risipi în zare,
Am ști ce simbol colosal,
Cetatea e, și ce rost are...
[...] Citește tot
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul începe
ca o poveste cu a fost odată
luna dispăruse pe undeva
oamenii din oraș s-au refugiat
într-un pod unde nu se auzea nimic
cu o debara în care s-a ascuns
un peștișor de acvariu obișnuit
să se sperie de semafor
din garajele betonate pe jumătate
susurau mașinile ca niște obuze
să revenim la povestea începută
în orașul cu scările interioare
construite pentru întâlniri fatale
toate erau spirale haotice
blocurile erau atât de contorsionate
încât te întrebai ce arhitect a avut
această viziune cu încăperile
ce păreau mai degrabă hrube
sau săli de cinema pline cu ecrane
uneori tavanul te comprima
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Introspecție
Cine ești tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul și trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abțipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid și respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip și fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuși închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulcești apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declarațiile răspicate ale universului,
ca peștii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung pașii. Există înaltul în care țâșnesc privirile viorii.
Cine ești tu, ființă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Carusel
Înalță rugi, rugină acră,
Nu poți fugi, strânsoare sacră,
Ochiul e rupt precum o plasă,
Te lasă morții, nu te lasă,
Faptele-s șterse, jocu-i dulce,
Nici arhitect, nici arhiduce,
Fantasma te salvează, fanta
Ba este Manda, ba e Tanda.
Înaintezi în largi confuzii,
Vezuvii vin după Vezuvii,
Aici a fost cândva grădină,
Acum e un azil. Sublimă
E viața după un veac de boală,
Nu dai la nimeni socoteală.
..............................................
Iubita și-a luat o mașină,
Eu iau în mână un pietroi,
Iubita consumă stricnină,
Eu merg în voiaj la Pleșcoi,
Dar poate vom merge-n Hebride,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea mângâie cuvântul
În ochii mei sălbatici de curiozitate
Pasărea singurătății și-a pierdut zborul,
Sufletul iubirii în arhitectura străveche,
Prin noi gesticulații, renaște fiorul.
Aștept îmbrățișări pe ulițe ascunse
Unde câinii latră luna măreață, rotundă,
Unde săruturile fac șezători la porțile
Satului topit în bucuria profundă.
Uit sincronizarea în zbor de păpădii,
Mirosul tău de stele împlinește-avântul,
Redirecționez în hematii lumina poeziei
Unde iubirea mângâie cuvântul!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsplata sau pedeapsa vin în această viață, nu în cea de apoi. Și vin zilnic, ca și consecință pentru fiecare gând, emoție și faptă. Uneori, după ce punem fapte, gânduri și emoții zi de zi într-un taler, balanța se înclină decisiv înspre bine sau înspre rău. Și noi numim asta noroc sau ghinion, soartă sau providență când de fapt suntem arhitecții fericirii sau nefericirii noastre. Când se întâmplă un lucru bun, vrem să ne atribuim merite, când se întâmplă ceva rău, să ne declinăm responsabilitatea. Însă oricât de mult vrei să îți declini responsabilitatea, să ascunzi rahatul sub covor, să te minți pe tine, în continuare balanța începe să se încline și vei avea un ghinion care poate fi prevăzut, care este programat și care este implacabil. Sunt oare unii oameni condamnați la nefericire și în același timp atât de orbi încât să nu vadă că tot ce au e propria operă?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
în satul cu troițe
îmi petrec timpul într-o arhitectură sacră
credința-n Dumnezeu s-a născut la țară
țărani evlavioși cu Hristos se consacră
păcatele se spală în apă de moară.
în satul cu troițe mă simt într-un rai
oameni-s vrednici preaslăvesc pământul
vântul cântă pe frunze precum la nai
miri de poveste își cinstesc legământul.
știu că minunile s-au născut la sat
veșnicia începe cu prima rugăciune
ploile mănoase din cer s-au revărsat
pământul să prospere fără amărăciune.
nu vreau să fie nimeni răvășit stresat
ca frați să se adune oameni la împăcăciune.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gaudeamus igitur
Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr irațional,
fiindcă și copiii din școala preliminară știu că
nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale
ale omului încă pot fi perfecționate și funcționarea lor simultană,
sinergică și mondială,
poate să fie îmbunătățită să ofere un progres continuu al preciziei
aparatelor de măsură și altor roboți extrem de inteligenți.
De mult timp am ajuns să măsurăm și timpul cu inexactitate.
Învățăm desigur toate istoriile comparate, inclusiv filozofia străveche
care spunea că omul e măsura tuturor lucrurilor.
Plutim așezați pe toate celelalte simțuri ale celorlalți oameni ai secolului 23,
și totuși simțim pământul de sub noi,
așa precum prințesa lui Andersen simțea bobul de mazăre prin 20
de saltele. Știm că omul are 23 de perechi de cromozomi, dar
specialiștii consideră că nu ne apropiem de sfârșitul lumii,
mai ales fiindcă am renunțat la pretenția că putem măsura timpul
cu exactitate, fiindcă și timpul este o categorie a materiei și spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spațiul.
Până și copiii cei mai mici care știu să vorbească deja
[...] Citește tot
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)
Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măști în mulțime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce unește, dar și dezbină
Ține de obișnuință sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri și neaos.
Caut liniștea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preț ține doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-și proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rudele lui Rosy
Cum veneam de la biserică, nepoată-mea și eu,
Zise Rosy, "bunicule, cine este Dumnezeu?"
Căutând să-i răspund într-o potrivită versiune,
Cam asta-a fost tot ce-am putut spune....
Dumnezeu este esența noastră-n Univers,
Tot ce se află sus, jos, alături și departe,
Atomul, norul și luceafărul de seară;
Ciocârlia, delfinul și-ogorul în care plugul ară,
Croiala Cosmosului din care facem parte.
Credința că există ceva de oameni mai presus,
În fața căruia tu, cu-încredere, te-înclini supus;
Un Mumbo Jumbo sau un Destin, numit și Joss,
Un Budha sau un Allah oricum, un mare Boss
În viața ta... Cât timp există mările și aștrii cei merei
Dumnezeul tău Etern va sălășui în ei.
Trăiește-n fiecare frunză care sub lună se răsfață,
Iar când florile mor, din viața lui El iarăși le dă viață ;
[...] Citește tot
poezie de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Egipetul
Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur,
Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc și aur,
Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc;
Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roșii ca jaratec, alte-albastri, ochi ce plin;.
Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, giugiulindu-se cu-amor;
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvonre,
Nilul mușc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară
Cătră marea liniștită, ce îneacă a lui dor
De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice;
Memphis, colo,-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție,
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arhitect al lumii
A trecut timpul și noi nu ne-am putut opri din a ne cunoaște inimile
Cerul s-a deschis ca un miraculos drum spre lumină
Tu mă vezi ca pe o lumină, printre copacii bătrâni
Hai să ne prindem de mână și sa privim apa
Ce curge printre stânci și ni se vor purifica aurele,
vindecându-ne trupește și spiritual.
Universul nostru va fi în armonie cu Marele creator, Arhitect al lumii,
Să ne deschidem mințile, până vom îmbrățișa munții cu privirea
Să ascultăm cântecul păsărelelor din pădurea cunoașterii
Până vom străbate culmile, acoperite de dor și veșmânt stingher
Vino către mine, lăsând destinul să hotărască pentru tine
Uneori noi suntem doar pioni în mâna destinului.
Schimbarea să ne fie o metamorfoză spre mântuire.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O singură ființă a atins un nivel de viață a cărei imagine este comparabilă cu seninele perfecțiuni ale Renașterii. Aceasta este Gala soția mea, pe care am avut fericirea miraculoasă s-o aleg. Stările sale trecătoare, expresiile sale formează o altă a Noua Simfonie și reflectă contururile arhitectonice ale unui suflet perfect cristalizat chiar la nivelul carnalului, aproape de spuma marină a ierarhiilor propriei vieți. Clasificate și clarificate de către cele mai delicate sentimente, aceste atitudini și expresii se materializează și se ordonează într-o impecabilă arhitectură de carne și oase. De aceea pot să spun despre Gala că are aceeași grație cu a lui Tempietto de Bramante, aproape de biserica San Pietro în Montorio la Roma. Și după cum a procedat Stendhal la Vatican pot și eu să măsor coloanele zvelte ale măreției sale, coloanele tandre și obstinate ale copilăriei sale și scările divine ale surâsului său. Privind-o pe furiș, fără să știe, ceasuri întregi, aplecat în fața șevaletului meu, îmi repet că ea este la fel de bine pictată ca un Vermeer sau Rafael, în timp ce oamenii ce ne înconjoară sunt atât de puțin delicați, sunt atât de mediocru pictați, încât seamănă mai degrabă cu acele sordide schițe caricaturale, încropite în grabă de către un artist hămesit pe terasa unei cafenele.
Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Roosevelt
Cu o voce din Biblie sau cu versuri de-ale lui Walt Whitman
Ar trebui să vin acum spre tine, Vânătorule!
Primitiv sau modern, simplu sau complicat,
tu semeni puțin cu George Washington și mult cu Nimrod.*
Tu ești Statele Unite,
tu ești viitorul invadator
al Americii noastre cu sânge indian, o Americă naivă
care se roagă încă lui Isus și vorbește încă spaniola.
Ești un exemplar falnic și puternic al rasei tale;
ești cultivat, ești abil; ești opusul lui Tolstoi.
Când vine vorba de domesticirea cailor sau de uciderea tigrilor
ești un Alexandru Macedon, un Nabucodonosor.
(Tu ești un profesor de energie,
cum spun țicniții din zilele noastre.)
Tu crezi că viața este foc,
că progresul este o erupție;
unde pui glonțul
acolo pui viitorul.
Nu.
[...] Citește tot
poezie clasică de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pace
Acum, în amurgul meu, te binecuvântez, Viață
și asta pentru că niciodată nu mi-ai dat speranțe goale,
nici muncă fără răsplată, nici necazuri nemeritate.
Văd, la capătul unui drum dificil,
că eu am fost arhitectul propriului destin
și, dacă am extras dulceață sau suc de pelin din niște lucruri,
s-a întâmplat pentru că eu am pus dulceața sau pelinul în ele.
Când am plantat trandafiri întotdeauna am cules trandafiri.
Desigur, iarna va urma tinereții mele,
dar tu nu mi-ai spus că luna mai va fi eternă.
Negreșit, mi s-au părut lungi nopțile durerii,
dar tu nu mi-ai promis numai nopți frumoase.
Am avut apoi, în schimb, parte de unele liniștite.
Am iubit, am fost iubit, soarele mi-a mângâiat fața.
Viață, nu-mi datorezi nimic, între noi e pace!
poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre arhitectură și timp, adresa este: