Citate despre aripi și moarte, pagina 2
Romanță fără muzică (Ca să-ajung până la tine)
Ca să-ajung la tine, i-am zis calului:
- Grăbește...
Pune-ți aripi ca în basme
Și te-nalță până-n nori...
Tot mai sus,
Tot mai departe -
Ca șiragul de cocori
Ce plutește colo-n zare!...
Haide, calule, grăbește!...
Ca să-ajung până la tine, i-am zis vântului:
- Dă-mi mâna
Și târăște-mă cu tine până unde poți pătrunde -
Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde...
Ca s-ajung cât mai degrabă,
Haide, vântule, dă-mi mâna!...
Ca să-ajung până la tine, i-am zis morții:
- Mergi-nainte
Și cosește-mi fără milă tot ce-i viu
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am înțelepciunea celui condamnat să moară
Am înțelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, așa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveți încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat și încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
și decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aș fi fost o pasăre
și vântul însuși aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuiește-ți testamentul,
ora execuției a fost iarăși amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Așteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, așa că nimic nu mă poate poseda,
[...] Citește tot
poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea unui înger
Acolo sus, în vârf de munte,
Pe-întinsul alb, imaculat,
Un îngeraș cu aripi frânte,
Căzând din cer, a decedat.
Muntele ca un părinte,
Iute și-a schimbat veșmântul.
Cu brazii, lumânări sfinte,
A împodobit pământul.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă dor toate gândurile. Sunt ca niște aripi ostenite de zbor. Singurul cuib e moartea.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
VI
Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aș avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu știu unde m-aș putea așeza pe bolta cerească."
"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăța o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăța niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."
Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorința de a se cunoaște.
Ele bat din aripi și cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de ușa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase și moarte."
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Eroul
Eroului necunoscut
I-au pus schije
În loc de aripi
Și gloanțe
În loc de talismane
Așa ca să-l tragă
Pe linie moartă
Dar el străbate
Timpuri imemorabile
Așa ca să trăiască
Veșnic printre noi
Căutând pacea în suflet
A ieșit din anonimat
În cuantumul vieții netrăite
Prin lucrare colectivă
Numai el a devenit
Un monument viu.
poezie de David Boia (27 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pluton
Aștept primăvara:
vreau să fiu dus de un pluton suav
la primul zid și împușcat cu muguri
și când voi muri să-mi înflorească toate rănile,
să vină toate albinele la rănile mele
și să mă transporte pe aripi
către tărâmul de polen unde merită să ajung
cu flori cu tot, cu tristețe cu tot,
cu primăvară cu tot,
acum și-n veacul vecilor.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Într-adevăr (1988)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepciunea moare de multe ori înainte de vreme, căci unii îi frâng aripile găndurilor...
Viorel Muha (aprilie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vederea aceasta e relativa ochiului meu
Eheu, țipă gândul.
Taci dracului, i-am spus ierbii verzi.
Pierzi totul, i-am spus.
Vor înceta aceaia care pot să iubească,
domnească va fi așezarea ta între morți.
Secunda aceasta e relativă
orei
pe care ți-o atârni între țâțe.
Taci dracului, i-am spus.
Dar ea n-a tăcut.
Ding și dang ar bate ceasul,
dar i-am smuls limbile
și clopotul
și l-am lăsat mut.
E relativă vederea, eu mă pregătesc
să-mi smulg ochiul
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde vine seara?...
De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopții?
Poate că vine, ca și vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii și mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni și de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blândețea are aripi și rădăcini... aripi care nu se ofilesc și rădăcini care nu mor niciodată.
citat din Mary Louisa Molesworth
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cataclisme
întreb apa - ce faci?
- din piatră concep un colac de salvare
întreb focul - ce faci?
- iau apă în gură că prea sunt ars
întreb aerul - ce faci?
îți ghicesc moartea în apă și foc
întreb moartea - ce faci?
- mă ascund sub aripa ta ocrotitoare.
poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cîntec de început
Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit,
Cei doi pumni omenești lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrșirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Între arsurile tîmplelor mele pornirea
Și strigătul celui căzut!
Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un șoim înconjurînd strîmta-nchisoare-a pămîntului,
Aripa mea se izbește mereu de zăbrelele nemărginirii
Și parcă-i un veac de cînd zbor.
Azi, înainte de-un nou și sălbatic avînt
Vreau să cânt cîntecul meu de-nceput.
Cînd se născuse poetul ochii-i văsuseră munții înalți,
Cerul înalt și frumos.
Veșnic îl cheamă de-atunci și îl tulbură
Dorul de ceea ce-i nou și desăvîrșit.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fior o străbătu și se gândi la pasărea pe care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca și celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor. Și pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ținându-se, căzu la rândul ei. Și lăvicerul de jos nu se mai îngroșă, din ce fusese, cu această, cea din urmă, moartă.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul Crinilor
În crini e beția cea rară
Sunt albi, delicați, subțiratici. -
Potirele lor au fanatici -
Argint din a soarelui pară.
Deși, când atinși sunt de vară,
Mor pâlcuri, sau mor singuratici,
În crini e beția cea rară:
Sunt albi, delicați, subțiratici.
În moartele vremi mă-mbătară,
Când fragezi, și primăvărateci,
În ei mă sorbiră, extatici,
Și pe aripi de rai mă purtară
În crini e beția cea rară.
rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secetă de aripi
I-am tăiat aripile timpului meu,
Să mor mai încet,
Și tot ce regret
E că mor greu.
.
Îi vor mai crește alte aripi, oare?
Decât să mori, mai grav
Este să fii bolnav
De așteptare.
.
Și dintre toate așteptările, mai zic,
Mai greu atârnând
Ca moartea, e când
Nu aștepți nimic.
.
De-atâta așteptare, nici ochii nu mai plâng
În iadul ăsta-n care n-am aripi să mai frâng.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Poeții ciocnesc inimi și varsă jos cuvinte
Dansează Luna din cratere cu pace
Și cântă moartea dulce suflând în oseminte
Se-aruncă foi, se strigă, se tace și desface.
Poeții
stau la masă
și-și plâng în palme munți
în ochi își plâng misterul și inima în pumni.
Poeții!
Câtă groază să fie și pe îngeri
Căci îi trezesc din somn
Și le scrâșnesc din aripi
Și se sărut pe frunți.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durere de cap
Numim asta durere de cap
Bătăile de aripi
Ale unei păsări moarte
Lovind în fruntea noastră
poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzii
Un prizonier, așa mă simt în lumea asta -zisă "mare",
Mulți cred că este loc destul și soare pentru fiecare.
Toți știm că nu-i deloc așa, că inegal e împărțită
Și bine și pământ și soare, și viața -luptă - scump plătită.
Că unii vor să aibă tot, dar nu cu trudă și talent,
Iar cei mai mulți, abia de pot să strângă-n pungă chiar și-un cent.
Mă simt închisă-ntr-o ncăpere, ce are peste tot oglinzi
Și-mi deformează fața straniu, iar trupul mi-e strivit de grinzi.
Mă înconjoară zidul strâns și aripile mi le frânge,
Oglinzile mă spionează și sufletul din mine plânge.
Aș vrea să strig, să dau de veste că aripi de lumină port
Și zbor în lume către soare că sufletul nu-mi este mort.
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ea
Te-aș fi răsturnat cu o privire, draga mea,
de-aș fi avut vederea de-a vedea,
te-aș fi ridicat în aerul cu nori
de-aș fi avut eu aripi de la sicomori!
Ah, iubito, tu, de draga mea,
în secundă te-aș și îngheța,
dar mi-e timpul meu departe foarte
fugărind pe alte roate
o imagine de moarte
când mi-e unul către șapte.
De-aș putea să te năzar
viața mea n-ar fi-n zadar.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre aripi și moarte, adresa este: