astre şi suflet

Ascultă-mi tăcerea

Ascultă-mi tăcerea din necuvintele mele
să-ţi pot şterge lacrimile şi gândurile grele
atunci când rătăcind te pierzi printre stele
purtând cu tine şi toate visele mele.

Aş vrea, să-ţi binecuvântez tăcerea
atunci când simţi ca sufletul îţi moare,
să pot să te mângâi, atunci când te doare
să-ţi şterg tristeţea cu a mea candoare.

Aş vrea, să te pot iubi dincolo de astre
să-mi fi mereu chezăşie în sufletul meu,
să te înalţ şi ating duios cu o pură floare
ca să-mi rămâi în nemurire, pururi eseu.

poezie de Cornelia Minda (27 septembrie 2013)
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea îndrăgostiţilor

Paturile noastre fi-vor parfumate,
Şi-adânci divane sugerând morminte,
Flori pe etajere murmurând, ciudate,
Despre alte ceruri tainice cuvinte.

Ultimă caldură risipind, curate
Inimile noastre, două făclii sfinte,
Împărţi-vor dubla lor paliditate
Sufletelor noastre năzuind fierbinte.

Fi-va roş amurgul în misterele-albastre,
Nalta fulgerare, unică spre astre
Expirarea noastră plină de-amintiri;

Mai apoi un înger va deschide uşa,
Vrând să reînvie fostele iubiri,
Din oglinzi tăcerea şi din noi cenuşa.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar sufletul aleargă nestingherit, pe cărări astrale, iubind Universul, cu toate misterele sale, încă nedesluşite de mintea umană.

aforism de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ceas de sărbătoare

E ceas de sărbătoare
Mă întorc la tine...
descătuşez tăcerile
cu aripile dorului
să gust bucuria răsăritului
mi-e sufletul curat
şi viaţa surâde în cercuri de lumină
cad fulgi din spirala timpului
păşesc desculţă, înflorind
chemarea ta
întorc clipa ce ţese
anotimpuri trecute
cu singurătatea din noi
zăpezile au adormit în jur...
stelele prind să răsară
dincolo de nori
E sărbătoare,
să trecem împreună
prin poarta dintre ani,
când noaptea îngenunchează

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu-Istin din volumul de versuri Umbra unei iubiri (6 decembrie 2015)
Adăugat de Maria Ciobotariu-Istin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul

puţină fiinţă, mai mult înger
gândul său luminează odăi obscure
eliberat de propria-i fiară,
suflet doar,
abur îmbrăcat în corpul astral

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din Volumul Pasagere clipe
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul unu

Frumuseţii îi dorim copii
chipului ce-o poartă dăinuire,
trezită-n primăveri târzii
de-a pururi gata-i de iubire.

O flacără ţi-e mic dejun
foamea în rucsac rămâne,
şi fumul arată că eşti bun-
în suflet se coace-o pâine.

Eşti astrul din întuneric,
pe buze-i chiar primăvara,
iar binele, de-a pururi sferic,
începe când se rupe sfoara!

Mai crud e cuvântul decât cuţitul
ce-ţi sfârtecă iubirea cu infinitul!

poezie celebră de William Shakespeare din Sonete, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi se stinge de la o zi la alta în trecerea prin ceasuri străine lui, iubesc satul românesc.

Azi avem satisfacţia totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morţii noştri nu-şi fac somnul de veci şi mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absenţa totală a identităţii de fond, obsedaţi de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieţii.

Dar – inevitabil – ajungi o umbră depresivă.

O încordare a gândului aduce regretul că nu am făcut nimic şi că această dramă a devenit lacrima esenţială a omului de la moartea ultimului astru şi până încoace. Stelele îşi pierd strălucirea deasupra celor trecuţi în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuşi – trăieşte doar să mănânce şi să respire.

El e moartea totală şi nu una aproximativă a rădăcinilor biologice care i-au adus naşterea în sufletul satului.

Camelia Opriţa în Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigal

Eu nu te-nvălui c-o privire
În care dorul meu să ţipe
Când al tău suflet e un înger
Ce-ar tinde albele-i aripe,
Şi, înălţându-se pe-o rază
În slava visului himeric,
Din fericita mea lumină
M-ar prăvăli în întuneric.
Nici ochii-n care infinitul
Şi-a-nchis adâncurile-albastre...
N-o să-i asemăn ca pierduta
Melancolie-a unor astre.
Nici glasu-mi n-o să plângă-n ritmuri
De rugăciune sau durere;
Nici madrigale-nflăcărate
De dorul tău n-o să rostesc;
Simţirea-mi gravă şi adâncă
Să izbucnească în tăcere,
Şi din cuvintele nespuse
Să înţelegi cât te iubesc!

madrigal de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri repetate

Şi azi mă-ntorc în mintea mea nebună
Să plîng iubiri ce s-au pierdut în ploi
Mă scutură frînturile de lună
Trăite în uitarea dintre noi

Se pierd scîntei în soarele albastru
Ce arde dulce în infernul mut
Şi plînge vicios un negru astru
Purtînd pe piept al timpurilor scut

Se tot izbesc de maluri trandafirii
Uitaţi cîndva în gloduri de-un copil
Şi-mi plîng în suflet zeii şi martirii
În amintirea dulcelui april

poezie de Natalia Popusoi (20 octombrie 2011)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga mea: Soţul lui ploaie, e ploi Soţia soarelui, e luna; Trăim uitarea dintre noi Şi plângem ca nebuna? Pierdut-ai [...] | Citeşte tot comentariul

Chemare!

Aşa de mult doresc să-ţi fie bine...!
Căci te iubesc nespus, tu suflet încercat...
Viaţa ne încearcă... cu rău şi cu bine,
Tu rămâi puternic, suflet luminat!

Nu-ţi uita credinţa! Nu-ţi uita PUTEREA!
Destinul este şcoala cu lecţii de-nvăţat...
În inimă îţi stă toată averea...
Iar sufletul va fi consacrat...

Nimic nu se termină! Orice punct final,
Vine să proclame dorita Lumină,
Spre râvnitul loc astral...
Şi mult ascunsa cale divină.

Suntem călători şi-atât şi timpul trece,
Două uşi avem şi doi Stăpâni!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om simplu

în fine nu sunt omul ideal
sunt omul cu idee
şi-n mine nu-i chiar totul infernal
mai sunt şi căi lactee
mai am şi suflet, uneori chiar vise
şi lacrime sub gene
şi deseori ţin uşile deschise
în nopţi cu sânziene
în rest-nu sunt eu omul ideal
nici prinţ nu sunt să vin aşa, călăre
şi să te iau cu mine în astral
în viaţa asta. Poate-n viitoarea..

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nebun

S-a scuturat cerul de nori
Naptea acesta este senină
Lumini se aprind stele mari
Coboară la mine o lună plină

Nu avem timp pentru durere
Nu avem timp pentru alt chin
Luna imi spune doar cu iubire
Vesnic sufletul să mi-l inchin

Atunci când sunt căzută jos
Simt durerea unui dor nebun
Astru îmi luminează frumos
Îmi spune ca am un suflet bun

E liniste în universul înstelat
Si sufletele în casă la odihnă
Doar eu si luna stăm la sfat
Trimisă acum de bolta divină

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele

Sufletul sistemului solar,
Orbitor şi auriu,
Are grijă de toate planetele sale...
Razele sale strălucitoare
Energie împrăştiind,
Luminând întunericul,
E astrul central.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Şi îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul şi îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Şi pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescăruşii când zboară peste valuri
Când spui că ţi-este dor şi te gândeşti la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... şi-n voaluri
Eu te aştept să vii pe ţărmuri euxine...

Se despleteşte valul, mi-am despletit şi părul,
Pe ţărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Şi-n cântecele mării vom desluşi misterul
Cuvântului ce-nalţă,... iubirii ce ne leagă....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu poetului Rabindranath Tagore

Poet al Indiei măreţe
Şi fiu al Gangelui albastru,
Prin versu-ţi plin de frumuseţe,
Tu străluceşti precum un astru.
Ţi-e versul blând, o dezmierdare,
Şi-i pentru suflet sărbătoare.

poezie de George Budoi din Elogii (23 aprilie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eulalie - un cântec

Trăiam sihastru
Pe-un jalnic astru
Şi sufletu-mi apă era stătută, ceţoasă,
Până ce blânda, frumoasa Eulalie îmi deveni
Îmbujorată mireasă,
Până ce-auria fată Eulalie îmi deveni zâmbitoare mireasă.

Ah, stelele-n-nalt
Mai palide ard
Decât ochii fetei scânteietoare
Şi nicicând fulguiri,
Selenare aburiri
În tonuri de purpuri şi mărgăritare,
Nu s-ar putea asemui cu-ale modestei Eulalie bucle-smerite la-nfăţişare,
N-ar putea cândva preţui cât-ale limpedei Eulalie, bucle umile la-nfăţişare

Îndoială şi chin
Nu, nu mai revin
Căci sufletul ei în suspine mă va-nsoţi,
Şi, cât e ziua de mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Din lirica de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea principelui Ştirbey

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin:

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât curse-acelui astru ce se sparge p-un mormânt

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciţi în primăvară

Foamea aprinsă-n suflet râvneşte ospeţe
Iubire se pierde-n felii de cer rumenit
Înserare-n cuvinte, săruturi răsleţe
În turnul din vis clopotele au amuţit.

Murmură un pian în clape de cireşe
Primăvara-n pene de păun s-a despletit,
Tărâm al iubirii se ţese-n seri leneşe,
Ţipăt verde-al câmpiei în pupilă-nflorit.

Liliacul ninge mierle-n sărut înnoptat
La geam borangicul din măr aprinde luna
Din pleoapa unui cais un vis s-a răsturnat
Strunele sângelui sparg zăvoare întruna.

Albastrul fluid al nopţii curge-n pahare
Din păpădii se-aprind felinare de ceară,
În somn de porumbei păianjeni ţes hotare
Şi-aruncă lacrima primăverii în seară.

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-ai... oceanul...

Trecut-ai peste oceanul cel albastru
În pragul toamnei, ca o rândunică;
Din mine, rugi spre ceruri se ridică
C-am rămas cu sufletul sihastru.

Acum, când viaţa este tot mai mică
Mă simt ca un soldat captiv în castru
Cu gândul să te caut pe un astru
Pe care Demiurgul mi-l indică.

Mai trece-un timp, de săptămâni ori luni
Ca rugile să fie împlinite
Cu har coborâtor din îngeri buni.

Pe fruntea-ţi albă voi aşeza cununi
Din florile câmpiei înverzite
Cu ale mele doruri împletite...

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!