aur şi palate

Iubire, în veci slavă ţie!

Ţi-e sufletul fagure dulce
În veci însetat de izvoare,
Vin paseri în el să se culce
Şi-albine cu miros de floare.

Te pierzi în visări sidefate
Şi ziua şi noaptea visezi.
Clădeşti din noroaie palate
Şi aur în mlaştină vezi.

Tu cânţi când e moartea aproape
Şi-n hohote reci din senin;
Putea-vor o lume să-ngroape,
Tu nu auzi niciun suspin.

Eşti focul ce arzi în oceane;
Eşti sclavul ce cânţi în robie,
Eşti înger răpit din icoane,
Iubire, în veci slavă ţie!

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Nicolae Martinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcomie

Avarii vor bani şi aur,
Alţii vile şi palate,
Ţie ce-ţi pasă, moarte,
Când le sfidezi pe toate!

Pe oameni îi coseşti,
Palatele lor rămân,
Şi'ntotdeauna eşti
Stăpână peste stăpâni!

Nu ai deloc milă
Pentru omul neajutorat,
Care caută prin topogane
Câte ceva de mâncat.

Harpagonii ţin tandemul
Cu înşelătorii şi strâng;
Toţi poartă cu ei consemnul
Zgârceniei, numai atât!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To exit...

în drumul meu răsar prea multe piedici
(pe arătură aşchii sunt destule)
şi năpustesc aievea tarantule
ce negreşit se-ntind să te impiedici
pătrunde-un vid în zeci de molecule
mai colorate... mai sarac în predici
închid anost doi ochi enciclopedici
când ceasul bate peste gânduri nule
pe uliţa pustie văd palate
şi-n loc de aur jgheaburi ei zăresc;
atunci condeiul mi-l ridic în spate
grăbind în van un act muncitoresc
să pot reda momente-mbelşugate
şi-n calmul vast trăirea-mi s-o-ncălzesc

poezie de Ionuţ Popa (22 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte înstelată

Priviţi, stelele! Priviţi în sus, priviţi spre zenit!
O, priviţi mulţimile care stau în jurul focurilor cereşti!
Citadele strălucitoare, palate cu luminate fereşti!
Jos, în păduri ceţoase ochii elfilor lucesc! În mină-i diamantul!
Sub păşuni reci şi cenuşii aurul şi mercurul îşi au patul!
Raze albe flutură-n vânt! Aerieni plopi albi în flăcări nelumeşti!
Deasupra sperietorilor de ciori plutesc fulgi şi pene îngereşti!
O! Toate au un preţ, toate pot fi cumpărate, aproape e văleatul.

Cumpăraţi, nu pierdeţi timpul! Cu rugi, răbdare, pomeni şi jurăminte.
Iată, iată: Strălucirea lunii mai, o livadă unde vin fluturi să se-alinte!
Iată! Gloria lunii martie, sălcii cu mâţişori galbeni pe veşminte!
Toate-s în hambar, într-adevăr. Dincolo de uşa albastră şi înaltă
Sunt spicele bogate. Astfel soseşte mirele sub bolta înstelată,
Casa lui Hristos şi-a mamei lui, şi-a celor plecaţi pe lumea-ailaltă.

poezie de Gerard Manley Hopkins, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într'o zi împăratul plecă la bătălie, şi lăsând pe fiul să în locu-i, îi dete o mulţime de chei în mână şi-i zise: fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iară în casa ce se deschide cu cheia de aur, să nu-ţi calce piciorul, căci nu va fi bine de tine. Cum plecă împăratul din oraş, fiul său intră prin toate casele şi văzu, o mulţime de pietre nestemate foarte frumoase, dară nu-i plăcu nici una, în cele din urmă ajunse şi la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puţin, se gândi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră în lăuntru şi văzu un ochian de sticlă; se uită prin el şi văzu un palat cu totul şi cu totul de aur, în cât la soare te puteai uita, iară la dânsul ba. Şi într'nsul şedea doamna Chiralina, tânăra copilă floare de grădină frumoasá ca o zână. După ce o privi mai mult timp, puse ochianul iarăşi la locul lui şi ieşi afară cu ochii plini de lacrămi.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul, cum o văzu, rămase la îndoială şi nu-i venea să crează că ea este zâna pe care o lăsase el acolo. Dară, după vorbele ce-i zise, pare că ar fi crezut, şi deci se înduplecă şi o luă. Nu ştiu cum, nu ştiu ce fel, dară parcă-i spunea inima că n-o să fie ea; în sfârşit, daca nu văzu pe altcineva, plecă cu ea, şi nu ştia cum să facă să nu crează tată-său că spunsese minciuni. Când ajunse la curtea împărătească, le ieşi împăratul înainte, şi rămase înmărmurit când văzu în loc de zâna frumuseţelor, cu faţa ca soarele şi cu părul de aur, pe o arapină neagră ca fundul căldărei. Şi măcar că fiul său îl încredinţa că soarele îi arsese feţişoara şi vântul îi bătuse perişorul, împăratului tot nu-i venea să crează. Însă n-avu ce face; de bine, de rău îi puse într-o parte a palatului şi tot amâna cununiile. D-a doua zi chiar, în grădina împărătească, în toate dimineţile, venea o păsărică şi cânta cu dor de-ţi rupea inima.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure. Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, şezând tot singurele; iară el nu aşteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulţumirea, ca unul ce aceea şi căuta. Încet, încet, se deprinseră unii cu alţii, îşi spuse istoria şi ce păţi până să ajungă la dânsele, şi nu după multă vreme se şi însoţi cu fata cea mai mică. La însoţirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o şi arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; şi-i şi spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mălaiul din hambarul tău e mai strălucitor decât aurul palatelor străine. Liniştea sufletului cântăreşte mai mult decât toate lingourile strânse la un loc.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se ţinu mereu după ele. Intrând şi el în palat, ce-i văzură ochii? Cămara de joc mare şi largă de abia puteai să-i zăreşti căpătâiul. Ea era împodobită numai cu aur, cu pietre nestemate şi cu făclii de jur împrejur ce ardeau în nişte sfeşnice de aur curat, mai mari decât omul. Păreţii albi ca laptele străluceau de-ţi luau ochii, şi cu dungi de aur, împodobite cu zamfiruri şi rubinuri de licăreau ca focul. Argatul se puse într-un colţ şi privea la toate minunile astea. Şi avea şi la ce privi, căci vedea acolo lucruri de cari nu-i mai văzuseră ochii. Dar unde fu pomana aia ca să stea la un loc? Sărea şi el tontoroiul de colo până colo, fără să vrea; căci nu era chip să stea la un loc fără a sălta, când cânta muzica aia. Până şi sfeşnicele şi mesele şi lăviţele din casă săltau. Şi nici pomeneală măcar nu este ca să-şi închipuiască cineva frumuseţea cântărilor şi a muzicii aceleia; organe, fluiere, chitări, alăute, buciume, cimpoaie şi alte multe d-alde astea cântau într-o unire de rămâneau marţ cei mai buni muzicanţi din lume. D-apoi fetele? Trăgeau cu foc la nişte hori, bătuta, brâul, ca la uşa cortului, de unul singur, pipăruş şi câte jocuri toate, de puteai să-ţi rupi bojocii jucând.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui miliardar corupt care şi-a făcut la Cimitirul Bellu un cavou regesc, din marmură de Carrara şi metal aurit, cu sisteme antifurt, sistem de încălzire iarna ş.a., care a costat mai mult decât mausoleul lui Lenin

Cei cinstiţi n-au ce mânca,
Când e frig, n-au ce-mbrăca,
Iar tu ţi-ai făcut palat
Pentru hoitul tău umflat.

Ai făcut regesc cavou,
Pentru stârvul tău de bou.
Om corupt, un biet pigmeu,
Ţi-ai făcut mausoleu.

Tot din aur de l-ai face,
Viermii tot or să te-nşface
Şi, oricât eşti de bănos,
Te vor roade pân' la os.

Orişicât l-ai decora,
Viermii tot te-or devora;
Colcăi-vor, lighioană,
Şi le vei servi drept hrană.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (6 iunie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul şi prinţesa au îmbrăcat-o în mătase şi în catifea din cap până în picioare; au poftit-o să rămână la palat şi să trăiască în belşug, dar ea s-a rugat să-i dea numai o trăsurică cu un cal şi o pereche de pantofi, pentru că voia să plece iar în lume şi să-l caute pe Karl. I-au dat îndată pantofi şi un manşon, au îmbrăcat-o frumos şi când să plece, la scară era o caleaşcă numai de aur şi stema prinţului şi a prinţesei strălucea pe ea ca o stea. Vizitiul şi valetul aveau coroane de aur pe cap. Prinţul şi prinţesa au ajutat-o pe Gretchen să se urce în caleaşcă şi i-au urat drum bun. Cioroiul cel din pădure, care acuma era însurat, a însoţit-o cale de trei poşte. Şedea lângă ea, fiindcă nu-i plăcea să meargă cu spatele. Cioara de la curte stătea în uşă şi dădea din aripi; nu putuse să vină fiindcă o durea capul de când căpătase o slujbă şi mânca prea mult. Caleaşca pe dinăuntru era căptuşită cu turtă dulce, iar în lada de sub capră erau fructe şi covrigi.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi şi tată, dar şi mumă bună.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îţi desprinzi,
Cu ochii-ţi, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna şi vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea îşi lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme şi-a luat.

Ce cauţi peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munţi acuma cobori în pas uşor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipeşte în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopţii ca lacrimă-ai descins,
Şi vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecură printr-o pădure cu frunzele de argint, trecură prin alta cu foile de aur, trecură prin altă pădure cu frunzele numai diamanturi şi pietre nestimate, cari sclipeau de-ţi luau ochii, şi ajunseră la un eleşteu mare. În mijlocul acelui eleşteu se ridica un dâmbuleţ şi pe dânsul nişte palaturi cum nu mai văzuse el până atunci. Palaturile împăratului rămăseseră jos de tot pe lângă acestea, care străluceau de la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Şi aşa de cu meşteşug erau făcute, încât când te urcai în ele ţi se părea că te cobori, şi când te dedeai jos din ele ţi se părea că te urci. Douăsprezece luntrişoare cu vâslaşi îmbrăcaţi numai în fir de cel bun le aşteptau la margine. Cum ajunseră, se puseră fiecare în câte una şi plecară. Argatul se puse în luntrea fetei celei mici. Luntrile porniră şi mergeau în rând ca cocorii. Numai luntrea fetei celei mai mici rămânea mai în urmă. Vâslaşul se mira cum de este mai grea decât altădată şi trăgea din răsputeri la vâsle ca să ajungă pe celelalte. Cum ieşiră la celălalt mal al eleşteului, se auzi o muzică, care, vrând, nevrând, te făcea să dănţuieşti. Fetele se repeziră ca fulgerul, intră în palat şi se puseră pe joc cu flăcăii cari le pândiseră, şi jucară şi jucară până ce li se sparseră condurii.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însufleţit de o mare bucurie, omul s-a întors la palatul regelui şi i-a dat frumoasei prinţese mărul de aur, ea nemaiavând niciun motiv pentru a nu se căsători cu el. Cei doi au tăiat mărul în două şi l-au mâncat împreună, iar prinţesa a început să-l iubească din toată inima şi au trăit amândoi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

finalul de la Şarpele alb de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU NU-MI DORESC PALATE!

"Nu vă adunaţi comori pe pământ unde molia
şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură."
(Matei 6: 19)

Eu nu-mi doresc palate aurite
Şi nici bijuterii sau nestemate,
Eu am comori de vise ferecate
În cerurile-atât de mult dorite
.
Căci le-am văzut cu Saul în lumină,
Când spre Damasc el şi-a aflat menirea,
Ca el m-aplec acum cu fruntea-n tină,
Descoperind că-i mai de preţ IUBIREA.

Şi nu mai vreau măririle deşarte,
Nici toate avuţiile adunate –
Gunoi de care Cerul se desparte
Când duhul trece în eternitate.

Vă las dar, vouă, aurul de jos,

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum eşti

cu tot cerul verii
ce va fi să vină
te iubesc!

cu slove cioplite
în slava alpină
te iubesc!

cu boabe de rouă
în ochiul dimineţii
te iubesc!

cu speranţe strânse
în cumpăna vieţii
te iubesc!

cu păsări întoarse
din caldele ţări
te iubesc!

[...] Citeşte tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palate cladite pe ruine

Ruine de suflet prematur,
Imagini de copii cu părul sur,
Lumi sclipitoare cu haine cochete,
Perfecţiuni înălţate pe defecte!

Palate clădite pe ruine-
Sunt vechi- făuritorii sunt de vină;
Sunt noi- făuritori există încă-
Clipe clădite pe cioburi vagi de stâncă...

Nimic nu-i nou, întreg, ci aurit;
Totu-i faţadă şi totu-i ipocrit;
Adâncu-i tulbure iar temelia rară-
Nu ei, ci noi suntem cei de ocară!

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine minte

De ai un pumn de aur
Nu vezi decât palate
Ce-ţi pasă ţie moarte
Că tu le iei pe toate.

Eu, de am o pâine
O împart şi la săraci
Tu lacomule te uiţi la mine
Şi mă trimiţi la draci.

Uiţi că binele făcut de mine
E milă şi o faptă bună
Pe când zgârcenia din tine
E ură şi minciună.

De ce voi suflete prihănite
Împingeţi omul spre pierzare
Alungaţi răul din a voastră minte
Şi să rămână doar uitare.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială

Poezia cică este o-nchipuire goală,
Umilă aiurare a inimii-nfocate,
Că lumea ei e-o lume de vană falsitate,
Că-ntreaga frumuseţe e plăsmuire pală,
Deşi navigatorii noianelor nomade
Nu mai găsesc sirene vestind primejdii mari,
În codrii vechi driade nu sunt şi nici naiade
Cu plete aurite în râuri de cleştar;
Deşi Zeus nu mai zvârle, precum odinioară
Ucigătorul fulger, din slavă săgetat,
Iar Helios, spre seară, demult nu mai coboară
Pân' la zeiţa Tetis în purpuriu palat...

Chiar de-i aşa, frunzişul în şopotul de-amiază,
Ascunde atâtea taine; în susur de pâraie
E-atâta armonie, iar marea fredonează
Cu-atâta profunzime şi-a soarelui văpaie
Spre asfinţit coboară cu atâta-nduioşare
În hăul de-ape; luna, în chipu-i luminos
Păstrează-atâta vrajă, că inimii îi pare

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Apollon Maikov din Antologie de poezie rusă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!