Citate despre aur și palate, pagina 2
Iubire, în veci slavă ție!
Ți-e sufletul fagure dulce
În veci însetat de izvoare,
Vin paseri în el să se culce
Și-albine cu miros de floare.
Te pierzi în visări sidefate
Și ziua și noaptea visezi.
Clădești din noroaie palate
Și aur în mlaștină vezi.
Tu cânți când e moartea aproape
Și-n hohote reci din senin;
Putea-vor o lume să-ngroape,
Tu nu auzi niciun suspin.
Ești focul ce arzi în oceane;
Ești sclavul ce cânți în robie,
Ești înger răpit din icoane,
Iubire, în veci slavă ție!
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Nicolae Martinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăcomie
Avarii vor bani și aur,
Alții vile și palate,
Ție ce-ți pasă, moarte,
Când le sfidezi pe toate!
Pe oameni îi cosești,
Palatele lor rămân,
Și'ntotdeauna ești
Stăpână peste stăpâni!
Nu ai deloc milă
Pentru omul neajutorat,
Care caută prin topogane
Câte ceva de mâncat.
Harpagonii țin tandemul
Cu înșelătorii și strâng;
Toți poartă cu ei consemnul
Zgârceniei, numai atât!
poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To exit...
în drumul meu răsar prea multe piedici
(pe arătură așchii sunt destule)
și năpustesc aievea tarantule
ce negreșit se-ntind să te impiedici
pătrunde-un vid în zeci de molecule
mai colorate... mai sarac în predici
închid anost doi ochi enciclopedici
când ceasul bate peste gânduri nule
pe ulița pustie văd palate
și-n loc de aur jgheaburi ei zăresc;
atunci condeiul mi-l ridic în spate
grăbind în van un act muncitoresc
să pot reda momente-mbelșugate
și-n calmul vast trăirea-mi s-o-ncălzesc
poezie de Ionuț Popa (22 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte înstelată
Priviți, stelele! Priviți în sus, priviți spre zenit!
O, priviți mulțimile care stau în jurul focurilor cerești!
Citadele strălucitoare, palate cu luminate ferești!
Jos, în păduri cețoase ochii elfilor lucesc! În mină-i diamantul!
Sub pășuni reci și cenușii aurul și mercurul își au patul!
Raze albe flutură-n vânt! Aerieni plopi albi în flăcări nelumești!
Deasupra sperietorilor de ciori plutesc fulgi și pene îngerești!
O! Toate au un preț, toate pot fi cumpărate, aproape e văleatul.
Cumpărați, nu pierdeți timpul! Cu rugi, răbdare, pomeni și jurăminte.
Iată, iată: Strălucirea lunii mai, o livadă unde vin fluturi să se-alinte!
Iată! Gloria lunii martie, sălcii cu mâțișori galbeni pe veșminte!
Toate-s în hambar, într-adevăr. Dincolo de ușa albastră și înaltă
Sunt spicele bogate. Astfel sosește mirele sub bolta înstelată,
Casa lui Hristos și-a mamei lui, și-a celor plecați pe lumea-ailaltă.
poezie de Gerard Manley Hopkins, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într'o zi împăratul plecă la bătălie, și lăsând pe fiul să în locu-i, îi dete o mulțime de chei în mână și-i zise: fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iară în casa ce se deschide cu cheia de aur, să nu-ți calce piciorul, căci nu va fi bine de tine. Cum plecă împăratul din oraș, fiul său intră prin toate casele și văzu, o mulțime de pietre nestemate foarte frumoase, dară nu-i plăcu nici una, în cele din urmă ajunse și la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puțin, se gândi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră în lăuntru și văzu un ochian de sticlă; se uită prin el și văzu un palat cu totul și cu totul de aur, în cât la soare te puteai uita, iară la dânsul ba. Și într'nsul ședea doamna Chiralina, tânăra copilă floare de grădină frumoasá ca o zână. După ce o privi mai mult timp, puse ochianul iarăși la locul lui și ieși afară cu ochii plini de lacrămi.
Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împăratul, cum o văzu, rămase la îndoială și nu-i venea să crează că ea este zâna pe care o lăsase el acolo. Dară, după vorbele ce-i zise, pare că ar fi crezut, și deci se înduplecă și o luă. Nu știu cum, nu știu ce fel, dară parcă-i spunea inima că n-o să fie ea; în sfârșit, daca nu văzu pe altcineva, plecă cu ea, și nu știa cum să facă să nu crează tată-său că spunsese minciuni. Când ajunse la curtea împărătească, le ieși împăratul înainte, și rămase înmărmurit când văzu în loc de zâna frumusețelor, cu fața ca soarele și cu părul de aur, pe o arapină neagră ca fundul căldărei. Și măcar că fiul său îl încredința că soarele îi arsese fețișoara și vântul îi bătuse perișorul, împăratului tot nu-i venea să crează. Însă n-avu ce face; de bine, de rău îi puse într-o parte a palatului și tot amâna cununiile. D-a doua zi chiar, în grădina împărătească, în toate diminețile, venea o păsărică și cânta cu dor de-ți rupea inima.
citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la aur și palate, dar cu o relevanță mică.
Făt-Frumos descălică și intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulțumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută și numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuți tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure. Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, șezând tot singurele; iară el nu așteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulțumirea, ca unul ce aceea și căuta. Încet, încet, se deprinseră unii cu alții, își spuse istoria și ce păți până să ajungă la dânsele, și nu după multă vreme se și însoți cu fata cea mai mică. La însoțirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o și arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; și-i și spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.
Petre Ispirescu în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mălaiul din hambarul tău e mai strălucitor decât aurul palatelor străine. Liniștea sufletului cântărește mai mult decât toate lingourile strânse la un loc.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Băiatul se ținu mereu după ele. Intrând și el în palat, ce-i văzură ochii? Cămara de joc mare și largă de abia puteai să-i zărești căpătâiul. Ea era împodobită numai cu aur, cu pietre nestemate și cu făclii de jur împrejur ce ardeau în niște sfeșnice de aur curat, mai mari decât omul. Păreții albi ca laptele străluceau de-ți luau ochii, și cu dungi de aur, împodobite cu zamfiruri și rubinuri de licăreau ca focul. Argatul se puse într-un colț și privea la toate minunile astea. Și avea și la ce privi, căci vedea acolo lucruri de cari nu-i mai văzuseră ochii. Dar unde fu pomana aia ca să stea la un loc? Sărea și el tontoroiul de colo până colo, fără să vrea; căci nu era chip să stea la un loc fără a sălta, când cânta muzica aia. Până și sfeșnicele și mesele și lăvițele din casă săltau. Și nici pomeneală măcar nu este ca să-și închipuiască cineva frumusețea cântărilor și a muzicii aceleia; organe, fluiere, chitări, alăute, buciume, cimpoaie și alte multe d-alde astea cântau într-o unire de rămâneau marț cei mai buni muzicanți din lume. D-apoi fetele? Trăgeau cu foc la niște hori, bătuta, brâul, ca la ușa cortului, de unul singur, pipăruș și câte jocuri toate, de puteai să-ți rupi bojocii jucând.
Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui miliardar corupt care și-a făcut la Cimitirul Bellu un cavou regesc, din marmură de Carrara și metal aurit, cu sisteme antifurt, sistem de încălzire iarna ș.a., care a costat mai mult decât mausoleul lui Lenin
Cei cinstiți n-au ce mânca,
Când e frig, n-au ce-mbrăca,
Iar tu ți-ai făcut palat
Pentru hoitul tău umflat.
Ai făcut regesc cavou,
Pentru stârvul tău de bou.
Om corupt, un biet pigmeu,
Ți-ai făcut mausoleu.
Tot din aur de l-ai face,
Viermii tot or să te-nșface
Și, oricât ești de bănos,
Te vor roade pân' la os.
Orișicât l-ai decora,
Viermii tot te-or devora;
Colcăi-vor, lighioană,
Și le vei servi drept hrană.
[...] Citește tot
poezie satirică de George Budoi din Pamflete și satire (6 iunie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prințul și prințesa au îmbrăcat-o în mătase și în catifea din cap până în picioare; au poftit-o să rămână la palat și să trăiască în belșug, dar ea s-a rugat să-i dea numai o trăsurică cu un cal și o pereche de pantofi, pentru că voia să plece iar în lume și să-l caute pe Karl. I-au dat îndată pantofi și un manșon, au îmbrăcat-o frumos și când să plece, la scară era o caleașcă numai de aur și stema prințului și a prințesei strălucea pe ea ca o stea. Vizitiul și valetul aveau coroane de aur pe cap. Prințul și prințesa au ajutat-o pe Gretchen să se urce în caleașcă și i-au urat drum bun. Cioroiul cel din pădure, care acuma era însurat, a însoțit-o cale de trei poște. Ședea lângă ea, fiindcă nu-i plăcea să meargă cu spatele. Cioara de la curte stătea în ușă și dădea din aripi; nu putuse să vină fiindcă o durea capul de când căpătase o slujbă și mânca prea mult. Caleașca pe dinăuntru era căptușită cu turtă dulce, iar în lada de sub capră erau fructe și covrigi.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea
unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolți de stele,
de tine iar m-apucă dorul...
pădurea mea pletoasă, colț de rai,
în tine vedeam doar povești de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porțile deschise.
acum e toamnă, te-amăgește vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golașă, tristă și brumată
și nu te mai gândești deloc la mine.
eram copil și tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioși la lună
și mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi și tată, dar și mumă bună.
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stea palidă a serii
Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?
S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.
Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.
Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,
[...] Citește tot
poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecură printr-o pădure cu frunzele de argint, trecură prin alta cu foile de aur, trecură prin altă pădure cu frunzele numai diamanturi și pietre nestimate, cari sclipeau de-ți luau ochii, și ajunseră la un eleșteu mare. În mijlocul acelui eleșteu se ridica un dâmbuleț și pe dânsul niște palaturi cum nu mai văzuse el până atunci. Palaturile împăratului rămăseseră jos de tot pe lângă acestea, care străluceau de la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Și așa de cu meșteșug erau făcute, încât când te urcai în ele ți se părea că te cobori, și când te dedeai jos din ele ți se părea că te urci. Douăsprezece luntrișoare cu vâslași îmbrăcați numai în fir de cel bun le așteptau la margine. Cum ajunseră, se puseră fiecare în câte una și plecară. Argatul se puse în luntrea fetei celei mici. Luntrile porniră și mergeau în rând ca cocorii. Numai luntrea fetei celei mai mici rămânea mai în urmă. Vâslașul se mira cum de este mai grea decât altădată și trăgea din răsputeri la vâsle ca să ajungă pe celelalte. Cum ieșiră la celălalt mal al eleșteului, se auzi o muzică, care, vrând, nevrând, te făcea să dănțuiești. Fetele se repeziră ca fulgerul, intră în palat și se puseră pe joc cu flăcăii cari le pândiseră, și jucară și jucară până ce li se sparseră condurii.
Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Însuflețit de o mare bucurie, omul s-a întors la palatul regelui și i-a dat frumoasei prințese mărul de aur, ea nemaiavând niciun motiv pentru a nu se căsători cu el. Cei doi au tăiat mărul în două și l-au mâncat împreună, iar prințesa a început să-l iubească din toată inima și au trăit amândoi fericiți până la adânci bătrâneți.
finalul de la Șarpele alb de Frații Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
EU NU-MI DORESC PALATE!
"Nu vă adunați comori pe pământ unde molia
și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură."
(Matei 6: 19)
Eu nu-mi doresc palate aurite
Și nici bijuterii sau nestemate,
Eu am comori de vise ferecate
În cerurile-atât de mult dorite
.
Căci le-am văzut cu Saul în lumină,
Când spre Damasc el și-a aflat menirea,
Ca el m-aplec acum cu fruntea-n tină,
Descoperind că-i mai de preț IUBIREA.
Și nu mai vreau măririle deșarte,
Nici toate avuțiile adunate
Gunoi de care Cerul se desparte
Când duhul trece în eternitate.
Vă las dar, vouă, aurul de jos,
[...] Citește tot
poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa cum ești
cu tot cerul verii
ce va fi să vină
te iubesc!
cu slove cioplite
în slava alpină
te iubesc!
cu boabe de rouă
în ochiul dimineții
te iubesc!
cu speranțe strânse
în cumpăna vieții
te iubesc!
cu păsări întoarse
din caldele țări
te iubesc!
[...] Citește tot
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Palate cladite pe ruine
Ruine de suflet prematur,
Imagini de copii cu părul sur,
Lumi sclipitoare cu haine cochete,
Perfecțiuni înălțate pe defecte!
Palate clădite pe ruine-
Sunt vechi- făuritorii sunt de vină;
Sunt noi- făuritori există încă-
Clipe clădite pe cioburi vagi de stâncă...
Nimic nu-i nou, întreg, ci aurit;
Totu-i fațadă și totu-i ipocrit;
Adâncu-i tulbure iar temelia rară-
Nu ei, ci noi suntem cei de ocară!
poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ține minte
De ai un pumn de aur
Nu vezi decât palate
Ce-ți pasă ție moarte
Că tu le iei pe toate.
Eu, de am o pâine
O împart și la săraci
Tu lacomule te uiți la mine
Și mă trimiți la draci.
Uiți că binele făcut de mine
E milă și o faptă bună
Pe când zgârcenia din tine
E ură și minciună.
De ce voi suflete prihănite
Împingeți omul spre pierzare
Alungați răul din a voastră minte
Și să rămână doar uitare.
poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndoială
Poezia cică este o-nchipuire goală,
Umilă aiurare a inimii-nfocate,
Că lumea ei e-o lume de vană falsitate,
Că-ntreaga frumusețe e plăsmuire pală,
Deși navigatorii noianelor nomade
Nu mai găsesc sirene vestind primejdii mari,
În codrii vechi driade nu sunt și nici naiade
Cu plete aurite în râuri de cleștar;
Deși Zeus nu mai zvârle, precum odinioară
Ucigătorul fulger, din slavă săgetat,
Iar Helios, spre seară, demult nu mai coboară
Pân' la zeița Tetis în purpuriu palat...
Chiar de-i așa, frunzișul în șopotul de-amiază,
Ascunde atâtea taine; în susur de pâraie
E-atâta armonie, iar marea fredonează
Cu-atâta profunzime și-a soarelui văpaie
Spre asfințit coboară cu atâta-nduioșare
În hăul de-ape; luna, în chipu-i luminos
Păstrează-atâta vrajă, că inimii îi pare
[...] Citește tot
poezie clasică de Apollon Maikov din Antologie de poezie rusă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre aur și palate, adresa este: