avalanşe şi lumină

In vazduh de inima

De strajă-n apa duhului, toiag izvor, Scriptura
În stâncile de rând
Loveşte Moise-n secetă, e Cruce şi e nour
Sion în avalanşă, Duh Adevăr Mângâietor
Ostaşii Domnului peste văzduhul inimii, din « stema cea cu bour ».

Crengi – rugăciune, timp, mugurind
Pe inimă văzduh din sevă de păduri
Tărâm, seism tectonic suflet, alt tărâm,
Liane, cruci latine, şi braţele de rouă
Pe lacrimă, spre ceruri, pământ, rai nouă.

Cereştii mesageri, în iarna inimii sosesc
Pe scara mântuirii, colindul cerului, cu cetini
Trup Sfânt – Pământ, Prea Sfintei Născătoare…
Din iesle-n cină, cu Steaua de Lumină
Păstori şi magi în peştera din Viflaim, se întâlnesc.

Altarele-n iertari, pe-mbrăţişări de pietre
Zidit din jertfa spinilor - cunună

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonăm delicat şi extatic în vis

Am dat curs oficial poeziei, Miss,
şi ne-au crescut aripile până la Cer...

Cine, oare, mai poate opri palpitaţia
metaforei care zvâcneşte din instinctul
nefalsificat al sângelui meu,
din avalanşa de paradoxuri a cărnii tale,
din logica şi suferinţa cuvintelor care ne dor, Miss,
atunci când ele îşi părăsesc indiferenţa originară
şi folosesc Timpul ca pseudonim,
aşa cum se întâmplă cu poezia a cărei direcţie
merge în sensul umanităţii,
cu poezia care, în fond, este un spasm al ispăşirii tale
şi un spasm al ispăşirii mele – ispăşire echivalentă
într-o inimă comună şi o sete a spiritului în oglindă?

Ştii, Miss, că orice poem născut şi nu făcut
încetineşte, deseori, mersul inimii şi ne indică
distanţa până la Iad şi punctul ce mai îndepărtat
de Paradis?

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă judeci

Hainele
zdrenţuite
oasele
şi sângele
pe cant
pasul
ca banul aruncat
în fântâna ultimă
a norocului
nu mai are nici
poate cine ştie.

Ce ştii omule despre mine?
aud în paşii tăi
plânsul nereidelor stâlcite
de talpa ploilor nepaşită
în flori
de lumină
tu ce auzi când n-auzi?
Cu ochiu-ţi tăios

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între buzele tale se ascunde viaţa mea

porţile Paradisului s-au surpat odată cu naşterea ta
şi tăcerile tale erau ofranda oferită cuvântului

asemeni dervisului rătăcitor, pornisem în căutarea adevărului
fără să ştiu că adevărul mă aştepta într-un sărut

dar nimeni nu înţelege când ajunge în viaţă dacă nu este pălmuit
şi dacă nu-şi urlă durerea. să se ştie, să se audă

trăiam fără să ştiu, muream fără să vreau, Sisif rostogolindu-şi viaţa
şi viaţa te căuta, aşa cum curbele de nivel dau ocolind muntele fără să se cunoască

şi a fost vremea poveştilor, momente de vrajă întretăiată, sacadată
şi buzele tale se umpleau de Duhul Sfânt, cuvântul le despărţea aşa cum despărţea ziua de noapte
şi lucrarea se-împlinea, zidită din lumină, lacrimi şi sudoare.
şi era noapte sau poate zi, dar timpul se purta ciudat
încercând să treacă de Poarta Sărutului

copilul se vrea legănat iar şi iar, susurul poveştilor îşi jeleşte sleirea
unda lacului se tulbură privind asfinţitul

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pereche

Oftează, se întoarce şi închide,
cu un oftat ce se aude-n noapte,
o uşă grea ce-ndată s-ar deschide
la şuierul venit din miazănoapte.

Îi ştie drumurile şi semnalul
cu care îşi anunţă el venirea
atunci când, înspre casă,-ndeamnă calul
s-alerge, să-şi încheie bejenirea.

E-o iarnă grea şi nu mai au provizii
cu care să răzbească-n primăvară,
în casa lor ascunsă-ntre molizii
din valea ce din marii munţi coboară.

El a plecat, de-acum sunt două zile,
şi iată, vine noaptea, iar în munte
zăpada, frigul, drumuri instabile,
chiar cei mai duri n-ar vrea să le înfrunte.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia

Vor să ne distrugă fragila statuie a iubirii.
Vor să-i dea jos piatra cu arcane din cabluri şi buldozere.
Simbolul acesta fără de care iubirea noastră nu mai înseamnă nimic;
reprezentarea aceasta trainică şi durabilă pe care o credeam veşnică,
fără de care iubirea noastră se dizolvă în eter.

Această statuie a început să încurce un oraş întreg.
Stă în calea deschiderii marilor bulevarde, a marilor avalanşe
de oameni şi vehicule, stă în calea construirii de blocuri noi,
încurcă totul, cum stă ea la trei metri înălţime în micuţul ei scuar.
Nu se mai poate trage un pîrţ în oraşul ăsta fără să se încurce
de statuia iubirii noastre, fără să rezoneze în piatra ei albă, bine şlefuită.

Mă gândesc să facem un lanţ uman în jurul ei,
să ne-aşezăm în faţa ei cum putem şi s-o apărăm cu vieţile noastre.
Mă gândesc să o înconjurăm cu o brazdă lată de flori, de panseluţe multicolore,
poate că florile sunt mai durabile decât statuile, dar cu siguranţă că
în momentul sinistrului va fi distrus şi acest ultim baraj de apărare.
Pământul va fi dislocat cu totul pentru a face loc marilor construcţii
ale civilizaţiei, care îmbogăţesc nepreţuit vieţile.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea III (Biletul lui Călin)

La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
– Tu eşti, şefu? – Da, frumoaso. – Am venit să te mai văd
Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară... e prăpăd!!!.....
– Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!
După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.
Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
Şi s-o punem de-o scenetă cu... biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid

[...] Citeşte tot

parodie de Ilie Bâtcă, după Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!