avalanşe şi viaţă

Aşteptând să se-ntâmple ceva

În galopada imanentelor anotimpuri fugare
Şi-a-ntomnatelor clipe de nostalgii nestinse,
Pendulând realitatea între dorinţe şi-aşteptare,
Avalanşe latente de paşi stau cu braţele-ntinse.

Uneori, ne maturizăm; murim câte puţin, alteori,
Cum Pygmalion, în-aşteptare de miracole genuine,
Nerăbdător să fie răsplătit cu nemuritoare comori,
Le-asocia-n realităţi contrare de-obstacole divine.

Obosiţi de-ntâmplări şi prea multă răbdare,
(Doar instinctele primare ne mai ţin în custare;
Fără constrângeri, numai soarele mai răsare)
Chiar şi dorinţele îmbătrânesc de-atâta adăstare.

Când n-avem nimic de făcut, doar să fim,
Anticipând viitorul prin obositoare-aşteptări,
Nu-nfăptuim altceva decât să ne jertfim
Pe-altaru-n care-am adunat ale vieţii frustrări.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua porţilor deschise ale stufărişului european sau amintiri dintr-o viaţă în care eram: un râu duşmănit de maluri

Un torent de gânduri ameninţător loveşte zilnic,
răzorul înflorit cu brânduşe de toamnă,
din suflet.
Apele lui cresc sub o ploaie străină,
înăbuşind focul rugăciunii inimii.
Şuvoiul creşte şi dizlocă continuu,
maluri din sufletul meu înflorit.
Învolburatului râu se-alătură gânduri din ţări pacifiste,
într-o alianţă ecumenică îndoielnică.
Bucata mare surpată din mijlocul inimii
e fiul meu, ce cade lovind cu putere valul,
într-o ultimă acţiune de împotrivire.
Puhoiul îl preia cu braţe uriaşe ridicate spre cer,
într-o îmbrăţişare de adopţie şi otrăvire instantanee.
Sub avalanşa gândurilor existenţiale
mi-amintesc de apucăturile unui fost fiu, ca mine...
O carte scrisă la beţie, cu iniţiale.

În negura înserării
văd apropierea valului ucigaş!

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă judeci

Hainele
zdrenţuite
oasele
şi sângele
pe cant
pasul
ca banul aruncat
în fântâna ultimă
a norocului
nu mai are nici
poate cine ştie.

Ce ştii omule despre mine?
aud în paşii tăi
plânsul nereidelor stâlcite
de talpa ploilor nepaşită
în flori
de lumină
tu ce auzi când n-auzi?
Cu ochiu-ţi tăios

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jurnalul unei zile (lagărul morţii...)

Fiecare pasăre îşi cunoaşte zborul
aripile de ceară sunt un "simulacru",
o contestare
a lagărului
şi-a sufletului pironit între ziduri
nu toţi copacii falnici au parte
de roade...
freamătul frunzelor este acelaşi
când
ispitele pun la cale
naşterea unei lumi damnate...

Numai femeia "aleasă" poate asculta
sâsâitul
provocator al şarpelui...
"Fiii tăi vor fi răzbunarea mea
pentru frumuseţea
vieţii oferite"...
De unde vine glasul acesta tulburător
asemenea unei zile ce-şi îmbracă

[...] Citeşte tot

poezie de Valentina Becart din Din jurnalul unei zile (17 aprilie 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt fulgi de zăpadă

şi viaţa asta e o iarnă continuă cu mici variaţiuni de Paganini numite primăveri
sunt momente când fulguieşte mai puternic ca după un război sau o calamitate
dar sunt şi zile când nu mai cade nici un fulg de om de zici că suntem în deşert

am obosit să tot număr câţi fulgi de nea vin şi câţi au plecat
văd goluri greu de suportat şi nămeţi de nesimţire
iar prostia îşi strânge resemnată armatele la rigola istoriei

jur Doamne că nu am pierdut nici un cuvânt din câte mi-ai dat
am trecut prin deşert şi am pierdut lacrimi fără număr
şi- am fost rătăcitor pe marea suspinelor strângându-le-n siajul zilei

oamenii sunt fulgi de zăpadă cu tot frigul singurătăţii strâns în suflet
îi vezi purtaţi de vânturile istoriei dintr-un noian în altul
şi te întrebi de unde atâta tărie şi cum de nu li se pierd visele

să nu mai numeri fulgii de zăpadă. lasă-i să-şi poarte singuri de grijă
la recensăminte vor şti să se adune şi să se scadă din taxe
şi cine nu pune cruce pune degetul pe rana statisticilor inutile

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pereche

Oftează, se întoarce şi închide,
cu un oftat ce se aude-n noapte,
o uşă grea ce-ndată s-ar deschide
la şuierul venit din miazănoapte.

Îi ştie drumurile şi semnalul
cu care îşi anunţă el venirea
atunci când, înspre casă,-ndeamnă calul
s-alerge, să-şi încheie bejenirea.

E-o iarnă grea şi nu mai au provizii
cu care să răzbească-n primăvară,
în casa lor ascunsă-ntre molizii
din valea ce din marii munţi coboară.

El a plecat, de-acum sunt două zile,
şi iată, vine noaptea, iar în munte
zăpada, frigul, drumuri instabile,
chiar cei mai duri n-ar vrea să le înfrunte.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clişee adunate

ea spunea că
soare pot să găsesc
şi într-un bec de lanternă
sau
într-un cocktail cu ou

în acele momente
chiar atunci
mona lisa
avea un zâmbet mai aşa

oamenii parcă joacă maroco
când se îmbrăţişează
le auzi liniştea mâinilor
continua ea acest
dialog oarecum

făcea planuri
să vorbim în acelaşi timp
să trăim instantaneu

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia

Vor să ne distrugă fragila statuie a iubirii.
Vor să-i dea jos piatra cu arcane din cabluri şi buldozere.
Simbolul acesta fără de care iubirea noastră nu mai înseamnă nimic;
reprezentarea aceasta trainică şi durabilă pe care o credeam veşnică,
fără de care iubirea noastră se dizolvă în eter.

Această statuie a început să încurce un oraş întreg.
Stă în calea deschiderii marilor bulevarde, a marilor avalanşe
de oameni şi vehicule, stă în calea construirii de blocuri noi,
încurcă totul, cum stă ea la trei metri înălţime în micuţul ei scuar.
Nu se mai poate trage un pîrţ în oraşul ăsta fără să se încurce
de statuia iubirii noastre, fără să rezoneze în piatra ei albă, bine şlefuită.

Mă gândesc să facem un lanţ uman în jurul ei,
să ne-aşezăm în faţa ei cum putem şi s-o apărăm cu vieţile noastre.
Mă gândesc să o înconjurăm cu o brazdă lată de flori, de panseluţe multicolore,
poate că florile sunt mai durabile decât statuile, dar cu siguranţă că
în momentul sinistrului va fi distrus şi acest ultim baraj de apărare.
Pământul va fi dislocat cu totul pentru a face loc marilor construcţii
ale civilizaţiei, care îmbogăţesc nepreţuit vieţile.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea III (Biletul lui Călin)

La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
– Tu eşti, şefu? – Da, frumoaso. – Am venit să te mai văd
Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară... e prăpăd!!!.....
– Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!
După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.
Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
Şi s-o punem de-o scenetă cu... biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid

[...] Citeşte tot

parodie de Ilie Bâtcă, după Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!