batjocură şi religie

Nu fi!

Nu fi mândru!

Nu fi trist!

Nu fi prost!

Nu fi lacom!

Nu fi invidios!

Nu fi laş!

Nu fi viclean!

Nu fi făţarnic!

Nu fi avar!

Nu fi răzbunător! -

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Nu fi!
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat şi plină de ruşine de batjocura tutulor slujitorilor, veni şi cu sfială se apropie. Cum îi puse inelul, parcă fu de acolo; şi de unde să nu fie aşa! Cum auzi fiul împăratului că s-a potrivit inelul, odată răsări ca din somn. Porunci de o aduse în faţa împăratului. Acestuia nu prea îi venea a crede că fiu-său să fi căzut la boală pentru o aşa netrebnică, şi cât p-aci era să-i oropsească. Fiul împăratului şi mumă-sa căzură cu rugăciune la găinăreasa ca să se facă cum era la nuntă. După mai multe tăgăduiri, se înduplecă şi, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrăcă şi apoi veni sus, îmbrăcată şi frumoasă ca o zână. Împăratul bleojdi ochii la dânsa şi rămase mult timp uimit de frumuseţea ei. Văzu şi el acum că bună bucăţică îşi alesese fiul lui. Atunci împăratul îşi scoase stema din cap şi o puse în capul fiului său; tot aşa făcu şi împărăteasa, puind stema sa în capul găinăresei.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Hristos crucificat

Nu raiul pe care mi l-ai promis, Hristoase,
Mă face să Te simt şi să caut a Ta pază,
Nu de teama iadului cu miasme sulfuroase
Mă lepăd de tot ce Te ofensează.

Mă faci să Te simt, Doamne, pretutindeni. Să Te simt
Acolo batjocorit, pe crucea purtată de Tine, grea.
Mă doare să-Ţi simt simt trupul atât de dureros rănit.
Mă doare cruzimea cu care te-au tratat – şi moartea Ta.

Mă faci să te iubesc într-un fel deosebit –
Dacă n-ar fi existat raiul – eu tot Te-aş fi iubit –
Şi – dacă n-ar fi existat iadul – tot mi-ar fi fost de Tine teamă.

Pentru-a te iubi nu trebuie să-mi oferi fructele din paradis;
Chiar dacă ceea ce nădăjduiesc nu-i decât o iluzie,-un palid vis,
Eu te iubesc la fel de mult – şi mereu Te voi iubi, de bună seamă.

poezie de Autor necunoscut - Spania, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele

În vechile oraşe cu străzi întortocheate
Pe unde chiar urâtul surâde-ncântător
Pândesc, purtat de toane fatale, cam ciudate
Făpturi trec garbovite, c-un ce fermecător.
...
Făcându-şi din durere un strop de miere-ascuns
... bătrâna dreaptă încă şi mândră stă deoparte
...
Cu ochii-i de acvila clipind privea departe;
De marmur fruntea-i parcă spre lauri se-nalţă!...
....
Astfel vă duceţi toate, răbdând şi fără plângeri
Prin hăul de oraşe, voi mame ce-aţi trăit
Cu inimi sângerate, voi curtezane-ori îngeri
Al căror nume-odată de toţi era rostit.
....
Voi ce-aţi trecut prin glorii, făcând din graţii jocuri
Nu vă mai ştie nimeni! Cheflii neomenoşi
V-aruncă-n treacăt vorbe de dragoste-n batjocuri;
Pe-ai voştri pasi fac schime copiii ticăloşi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, tărâm de vise, frumuseţi pe guri de rai,
Ape clipocind la vale, codri verzi, lanuri bălai,
Te-au furat, te-au sărăcit şi te-au jupuit hingherii,
Fără milă ţi-au secat drumul laptelui şi-al mierii.

Ţara mea, te-au dezbinat, să-i înduri n-ai să mai poţi,
Guvernanţi penali, corupţi, ţi-e scârbă să-i mai suporţi,
Au scăpat de închisoare, sunt curaţi, li s-a şters totul,
Se întorc iar la putere, vin să ne cerşească votul.

Ţara mea, izvor de lacrimi ţi-a umplut obrazul sfânt,
Te-au batjocorit jigodii, blestemaţi pe-acest pământ,
Nocive, defecte chipuri, soi de mizerii umane,
Depravate prototipuri lăcomind după ciolane.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întoarse acasă, dete iarăşi pe la zâna. Ea, ca şi de la rând, îl rugă să se dea niţel odihnei; şi în acel timp îi schimbă apa, puindu-i alta în locul celei ce adusese el. Sculându-se după somn, luă borcanele cu apă şi veni acasă. Atâta îi fuse mă-sii, ca să-l vază. Nu ştia ce mai făcea de bucurie. Îl săruta şi p-o parte şi pe alta. Apoi după ce bău din apa ce-i aduse, ei îi păru că mai prinse niţel suflet. Vorbă să fie! Ea nu băga de seamă, vezi, că bucuria pentru vederea fiului său o face să fie oarecum mai sprintenă. Zmeul se da de ceasul morţii când îl văzu că s-a întors cu isprava făcută. El (îşi) bătuse capul mult şi bine să dea în cap pe fata împăratului, în lipsa fiului său, dară toate mrejele lui rămăseseră de râs; căci ea nu dete în clapca în care o împingea spurcatul. Ea nu-şi putea da seamă de ce tot umblă el pe lângă dânsa cu şoşele, cu momele. Nici că visa despre ce avea de gând procletul de zmeu. Pasămite zmeului îi era frică să se ia la luptă pe faţă cu voinicul. Ci voia să-l piarză prin viclenie, şi apoi să-şi bată joc şi de mă-sa, ca să-şi izbândească pentru moartea fraţilor săi. Dară nu-i ajută Dumnezeu.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facă-se voia ta, Doamne!

Doamne,
deja mi-e frică,
tremur toată:
Dumnezeu pare
că-şi bate joc de noi...
Mintea mea e scindată,
virtualul acesta mă atrage,
îmi omoară zilele şi nopţile albe,
mă hipnotizează, mă intoxică,
mă îmbolnăveşte de tine, stea polară,
îmi spală creierul
şi uit că rănile sunt superficiale, infime,
faţă de calmul divin din constelaţii...
am putinţa de a închide plăgi
pentru a echilibra balanţa Ursei Mari?
Sau să mă las în mâna ta, Lucifer?

Facă-se voia ta, Doamne!

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale era convins că trebuie să persifleze orice. Dar am vrut să dau un Caragiale respectuos faţă de biserică, faţă de problemele românilor din Ardeal, faţă de viaţa militară, deci un om constructiv şi nicidecum "grecoteiul care a venit să-şi bată joc de tot ce aveau românii mai sfânt".

citat din Dan C. Mihăilescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicaţie pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Şi plâng de viitorul ţării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci aţi deschis un drum spre moarte
Şi lumea toată-i un mormânt.

Voi aţi călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Şi nu, nu vreţi să luaţi aminte
Că veţi plăti greşeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriţi, huliţi, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare

Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă
Veni pe lume fiinţa psalmistului firavă,
Lăuză, -nspăimântată şi blestemându-şi ceasul,
Cu pumnii strânşi la ceruri îşi varsă tot necazul:

- "Cum nu-mi secaşi, Tu, sânii, ca să rămâie sterpi!
Şi nu-ncolţi mai bine în ei un cuib de şerpi!
Afurisită fie ispita trecătoare
Din noaptea când fui prinsă furiş de cingătoare.

Că m-ai ales din lume femeie de ruşine,
Să-i fie scârba tocmai bărbatului de mine,
Nu pot lepădătura s-o zvârl măcar în foc,
Ca un bilet de seară, ascuns, strâns glomotoc,

Aceeaşi ură, însă, cu care m-ai hulit,
Voi pune-o să-mi razbune greşela înzecit.
Spurcată buruiană, ieşită la lumină,
Îţi voi usca lăstarul bolnav, din rădăcină!"

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul: Doamne... Gândurile mele albe au căzut în noroi. Calul năzdrăvan şi-a pierdut aripile! L-a acoperit iar răpciuga minciunii... Diavolii roşii au năpădit gura Ta de Rai, Doamne... Ei Te-au alungat din biserici! Ei batjocoresc numele Tău, la fiecare pas. (Încearcă să se ridice). Nu-i lăsa să mă îngenuncheze, sfântul meu Părinte... Dă-mi forţa să mă ridic! Totdeauna Ţi-am fost pavăză! Ei nu în mine ţintesc, ci în Tine, Doamne! Şi vina mea e că Te slăvesc... Am înţeles... Trebuie să port şi eu o cruce, asemenea Fiului Tău! Grea povară, pentru anii bătrâneţii mele... Dă-mi, Doamne, tărie să rezist! Dă-mi puterea de a nu plânge în faţa demonilor... Nu-i lăsa să se bucure de neputinţa mea! Nu-i lăsa să mă umilească! Mocirla cărnii mele le aparţine... Trupul meu slab e în mâinile lor... Îl pot strivi, ca pe o cochilie de melc... Dar roua lacrimilor mele nu e pentru ei... Sufletul meu curat e la Tine, Doamne! Ai grijă de el! E tot ce mi-a rămas...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română

Limba română sunt eu!
Am fost zămislit de părinţi
În limba română.
Fiecare celulă a fiinţei mele
Pământene,
E plămădită în grai românesc.

Până am ieşit la lumină,
Am început a-l şopti,
Odată cu prima picătură de sânge
Pornită să ducă viaţa şi limba
În celelalte alcătuiri
De le zicem celule sau inimă.

Apoi... am gângurit primii paşi,
Laptele ce l-am supt
Şi braţele de gâtul mamei
Au fost în limba română.

Limba română nu se învaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Răzeşu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea zimbrilor

Fericite, mâinile mele merg spre închinăciune,
Vai! Îmi aduc aminte...
trandafiri roşii-purpurii au înflorit pe piepturile copiilor
când ai fost sfâşiată, Românie.
Trandafiri roşii-purpurii
pe mâinile, picioarele şi coasta lui Christ
când ai fost batjocorită...
Vai! îi aud încă pe bătrâni
cum plâng pe dinlăuntru cu chipurile schimonosite de durere...
Sfinţii noştri îşi amintesc...
Vor trebui multe bătăi de pleoape
până la tămăduirea luminii din altar.
Oh! Moldovă! Moldovă! altar al cuvântului celui mai trist.

Sub copitele cailor grânele s-au frânt,
în genunchi nu au căzut decât mărăcinii...
Zimbrilor le-au fost luaţi codrii,
rătăcesc şi acum prin jalea cuvintelor nemairostite.
Răni adânci se deschid în trupurile copacilor
picurând mir peste morţii noştri.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Hyperion (1993)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

De pe buzele lumii şterg sânge şi foc,
Morţii îşi întrupează caricaturile pe loc!

Omenirea îşi lasă gândul desculţ în neant
Şi cu mâinile-n cruce s-ascund de atentat.

Neliniştea îşi întinde umbrele lungi,
Ritualul mărturisirii se lasă-n genunchi.

Dumnezeu ne-ascultă din spaţii adânci,
Frica de viaţă ne-aşează pe brânci.

Iartă, Doamne, fântâna de sânge şi foc,
Morţii ne privesc în bătaie de joc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adjunctul Lester (referindu-se la felul în care a fost tratat Rambo): Tocmai am vorbit cu Mitch şi zicea că Gault şi vreo câţiva adjuncţi au fost cam... duri cu tipul.
Căpitanul Poliţiei Federale Dave Kern: Cretinii!
Teasle: Nu are nicio importanţă, Dave, şi ştii asta. Dacă unul dintre adjuncţii mei întrece măsura faţă de vreun prizonier, atunci prizonierul vine şi îmi spune. Şi, dacă descopăr că e cum spune el, îl rup în două pe adjunct. Eu! Legea! Dacă oamenii încep să-şi bată joc de lege, atunci se dezlănţuie iadul. Ce a avut Dumnezeu de-a creat un om ca Rambo?
Trautman: Nu Dumnezeu l-a făcut pe Rambo. Eu l-am creat!

replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a mă asigura că blasfemie mea este exprimată în întregime, în acest fel îmi declar opinia că noţiunea de Dumnezeu este o superstiţie elementară, că nu există dovezi pentru existenţa oricărui zeu(zei), că diavolii, demonii, îngerii şi sfinţii sunt mituri, că nu există viaţă după moarte, rai sau iad, că papa este un dinozaur medieval bigot şi periculos, şi că Sfântul Duh este un personaj din benzile desenate demn de a fi luat în râs şi batjocură. Îl acuz pe Dumnezeul creştin de crimă pentru că a permis holocaustului să se întâmple - să nu mai vorbim de "purificarea etnică", în prezent fiind efectuată de către creştinii din lumea noastră - şi eu condamn şi denigrez această zeitate mitică pentru că încurajează prejudecăţile rasiale şi comandă degradarea femeilor.

citat din James Randi
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua ţipă a destin
preacinstita maică mă aşteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbeşte pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunţilor nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Mioriţa
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viaţa
iar acum va trebui să mor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefăniţă-Vodă

Cu grabnicele sărituri
A sprintenei lăcuste
Apare-un cal, la cotituri.
Nechezul înspumatei guri
Speria tăcerea din păduri
Şi pacea văii-nguste.
În gura văii, lângă pod
Boierii stau cu frică;
Ei par o gloată de norod,
Pe cai pitici şi plini de glod
În scări temutul voievod
Cu hohot se ridică.

Strângea de frâu şi tremura:
Iar calul, ud de cale,
Pământu-n loc îl frământa
Şi spuma alb-o mărita
Cu sânge roş ce picura
Din strânsele zăbale.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!