bebeluşi şi moarte

Cu ce mai semăn?

priveşte-mă
sunt grija părintească
am fost un munte
de iubire
în care prunci să crească
în nopţi cu vise
şi dimineţi cu soare
o viaţă de copil
din care dragostea
nicicând nu moare

strivită-n lăcomii
şi goană după bani
cu prunci
de care azi mă despart ani
sunt doar o umbră
fără de seri
şi fără dimineţi
în care prunci mai mor
curmându-şi vieţi

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia ceasului

Ceasul nu este decât o moarte
ce poartă cravată,
o moarte ce intra în casa fiecărui
anonim
să-i strângă avântul
la pieptul ei...

... de lemn.

Moartea nu este decât un şarpe
deghizat în toate ceasurile
pe care le-ai văzut la bunici,
pe care le-ai ridicat cu inconştienţa sugarului
ce plânge doar de foame;
ceasurile care te-au îndrumat
către toate întâlnirile eşuate
şi cele care au ştiut să ascundă orele
în buzunarele de la spate ale timpului,
când ai fost bolnav.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (15 iunie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte...

Nu pune la viaţă
Cuvântul povară,
Că viaţa-i o zi,
Trăieşte-o din plin
Din zori până-n seară.
Trăieşte alături de tot
Ce trăieşte
Şi umblă şi zboară
Şi cântă şi creşte.
Vezi firul de iarbă
Cum sparge pământul
Şi frunza de tei
Cum o leagănă vântul.
Ascultă izvorul
Cum curge în râu,
Iubirea de prunc...
Şi mirosul de grâu.
Te pierde prin ele
Şi mergi mai departe.
Nu pune la viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 9

Te temi să nu faci văduva să plângă,
De-aceea viaţa-ţi iroseşti burlac?
Ah! Moartea, că n-ai prunc, o să te frângă,
Iar lumea va jeli un prostănac.
Şi lumea va vărsa lacrimi amare,
Că e vădana ta, n-a procreat,
Când orice altă văduvă prunc are
Şi-l vede-n ochii lui pe-al ei bărbat.
Iar cel ce cheltuieşte cu largheţe
Nu e statornic, fiindcă lumea-l vrea
Dar risipeşte mândra-i frumuseţe
Ce astfel piere fără a crea.

Şi-acela ce pe alţii nu-i iubeşte
O crimă ruşinoasă săvârşeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai! Cât de puţine chipuri îşi păstrează frumuseţea! Grijile, supărările, suferinţele acestei lumi schimbă şi înfăţişarea odată cu sufletul, şi numai când patimile adorm şi-şi pierd puterea pe vecie, norii tulburi se risipesc şi cerul îşi recapătă limpezimea. Astfel ne apar adesea morţii; chipul lor rece şi îngheţat îşi recapătă expresia aceea de mult uitată, a pruncului ce doarme, părând a se fi întors iar în primăvara vieţii.

Charles Dickens în Aventurile lui Oliver Twist
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, la 33 de ani

Am vârsta christică, sfârşit de secol,
mă soarbe golul vremii înapoi
e viaţa mea cenuşăreasa morţii
ţinută-n dreptul peşterii de voi.

Învăţ să gust din toate, să mă mistui
cu ode-n metru antic mă-nfăşor,
în părul meu a prins să înflorească
un liliac albit de-atâta dor.

Port tragedia pinilor de munte
sub care doarme un convoi de orbi.
tu, daimon rău, mândria mea nebună
în ce prăpăstii de gheţari mă sorbi?

La urma urmei, ce frumoasă-i lupta
chiar dacă-i strâmbă uneori, şi grea,
chiar dacă mori cu dreptul tău în braţe
chiar dacă ei şi-atunci te-or profana.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Cînd se cînta Chopin pe Drumul Sării
cam la vreo zece ani după război
convoaie funerare şi alămuri
valsînd bacovian în pas de ploi

Procesiuni oprite la răspîntii
un pumn de bani se risipea în praf
copii desculţi îngenuncheau cucernic
scriind cu lacrimi primul epitaf

Şi iar pornea la drum cortegiul foamei
şi popii veseli miroseau a vin
un cîmp de lumînări cu foc albastru
se unduia precum un lan de in

Ieşea la porţi suflarea mahalalei
- o vizita doar moartea în alai!
Iar în vîltoarea marşului eroic
eu, unul, singur, mă gîndeam la cai

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte romînească de învăţătură (1990)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu renunţa la valorile tale nici măcar în timp de război

Războiul,
după cum se ştie,
este cea mai mare nenorocire
care se poate întâmpla unui popor
şi este pentru cei care îl iniţiază
şi pentru cei care îl suferă.
Produce moarte,
distrugere,
anihilează
şi reduce la tăcere raţiunea.
Iar când raţiunea tace,
impulsurile se aprind,
luciditatea se stinge.
Intelectualii
au responsabilitatea
şi obligaţia morală
de a rămâne fermi
şi critici în aceste momente.
Nu renunţa la valorile tale
nici măcar în timp de război.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (martie 2022)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

moartea îşi ia nou-născutul în braţe
ultimul suspin e plânsul de bun venit
spală-mă mamă moarte
poartă-mă curat la trup spre leagănul de lemn
nemişcat şi cuminte voi aştepta laptele din
sânul tău darnic mustind de iarbă şi ploi
sau umbra copacilor va fi mai darnică anul acesta

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată legea creştinească

Toată legea creştinească
Astăzi să se veselească
Că stea mare s-a ivit
Sus la sfântul răsărit
Şi străluce cu tărie
Vestind mare bucurie,
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său
Să se nască-n Viflaem
Precum prorociri avem
Şi să facă o mântuire
De la veşnica perire
Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu celălalţi cu toţii,
Următori ai lumii, nepoţii
Legea sfânt-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întuneric foarte

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Drăgăşani, răsăritul arată o lumină puternică, o lumină albă- aurie, strălucitoare ca faţa unui prunc împăcat de îngeri invizibili, o lumină tânără care se împlineşte până la zenit, după prânz începe coborârea, lumina se coace, capătă încet arama cerească până la rumenirea deplină, moare puţin câte puţin în spuza amurgului... spectacolul amurgului te lasă fără grai, uitându-te la ultimul fir de aramă stelară cum cade în întuneric, apusul acumulează toată pacea focului care redă o culoare ce n-a putut fi vreodată imitată de ceva sau cineva, apusul îndeamnă privirile către o melancolie blândă a tuturor vieţuitoarelor până la sfârşeala oricărui stres acumulat peste zi.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Însemnări din inima Olteniei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă vei uita

Te măriţi, şi ştiu, vei naşte prunci,
Veţi avea cămin şi alte cele
Dar aşa frumoasă ca atunci
Când erai stăpâna vieţii mele
Nu vei fi tu niciodată,
Niciodată.

Anii vor veni mereu şiraguri
Ca soldaţii la cazan flămânzi.
Din viaţa ta de miez şi faguri
N-o să aibă Moartea nici de prânz
Poate doar o simplă, tristă cină,
Tristă cină.

Ce bătrână, palidă şi goală
Vei rămâne peste trei decenii!
Sângele tău, astăzi în răscoală,
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea,
Mai avea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc din volumul Poezii -Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Drăgăşani, răsăritul arată o lumină puternică, o lumină albă- aurie, strălucitoare ca faţa unui prunc împăcat de îngeri invizibili, o lumină tânără care se împlineşte până la zenit, după prânz începe coborârea, lumina se coace, capătă încet arama cerească până la rumenirea deplină, moare puţin câte puţin în spuza amurgului... spectacolul amurgului te lasă fără grai, uitându-te la ultimul fir de aramă stelară cum cade în întuneric, apusul acumulează toată pacea focului care redă o culoare ce n-a putut fi vreodată imitată de ceva sau cineva, apusul îndeamnă privirile către o melancolie blândă a tuturor vieţuitoarelor până la sfârşeala oricărui stres acumulat peste zi.

Camelia Opriţa în Însemnări din inima Olteniei - Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 20
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jelim cu toţii-n cor

O ţară-ntreagă-şi plânge ursita rea şi morţii,
Iar braţe mii se-nalţă spre ceruri cu durere,
Jelim cu toţii-n cor, năpăstuiţi ai sorţii,
Văzând cum viaţa noastră nu e decât părere.
Dar până când, o, Doamne, să suferim tăcuţi,
Văzând înmărmuriţi că ce ni-i drag se duce?
Cum să privim spre moarte fără o vorbă, muţi,
Să ne lăsăm copiii să fie-ntinşi pe cruce?

Treziţi-vă români cât nu e prea târziu
Şi să luptăm acum pentru urmaşii noştri!
Nu mai lăsaţi vlăstare să zacă în sicriu
Pierduţi întru vecie printre lumini şi aştri.
Hai să ne cerem dreptul de-a vieţui în pace,
De-a nu mai fi vânduţi, pentru un pumn de-arginţi,
Ne-au înşelat cu rândul fiindcă românul tace,
Dar să-i ferească sfinţii, când vom fi scoşi din minţi.

Voi, mame, faceţi zid spre pruncii ce-i aveţi
Şi vă luptaţi cu lupii ce seamănă teroare,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu Hiroshima

lui Kaoru Yasui

Pământ, pământ tăcut.
Tăcută,
cu pielea pârjolită, cu statura goală,
iertare, Hiroshima...
Iertare pentru fiecare pas
ce-atinge-o rană, rupe-o cicatrice...
Iertare pentru fiece privire,
ce – chiar de-i mângâioasă – doare...
Iertare pentru fiece cuvânt
Ce tulbură văzduhu-n care-ţi cauţi
copiii,
noaroadele de prunci pe veci pierduţi...
Mormânt
inexistent... Vânt... vânt... vânt... vânt...

Şi glasul lor, acum încet sunând,
din zi în zi mai stins,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut din nou

o lacrimă de diamant
pe buze îmi răsare,
din orizontul meu pedant
tăcut şi în mişcare.

cuget nestins dintr-o căinţă,
am fost la ei zidar...
şi mi-am zidit a mea fiinţă
topindu-mă-n amar.

ce nu pot ei a înţelege,
e mintea mea avută
cu mii de taine dintr-o Lege,
rămasă neştiută.

n-am să opresc pe orişicare
să spun ce e nescris...
ci îi îndemn la o chemare
asemeni unui vis.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea anapoda

Paraşutistul cade şi nu moare
Indiferent e sclavul prins în lanţ
Se scutură cireşii plini de floare
Cei sănătoşi se prăbuşesc în şanţ,

Miroase a pădure şi Sahara
Cresc portocale pe la Polul Nord
Se poartă blănuri când e-aproape vara
Mor nou-născuţii de atac de cord,

Colindă invalizii continente
Octogenarii intră-n discoteci
Rachetele spre Venus sunt prea lente
În pruni cresc mere iar în meri dovleci,

Balenele devin sinucigaşe
Pe Hercule ologii-l iau în râs
O balerină vrea să se îngraşe
Gioconda şi-a schimbat ai ei surâs,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caritate

îmi făceam cruce
dar nu eu
cu mâna mea
dumnezeu mă închina
morţii
nu scorpia aia hâdă
ci inocentă fecioară
să-i fiu prunc
în clipa aia a ei
grea
de singurătate
în care naşte

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

să fiu prieten cu oamenii foarte
trişti care şi-au pierdut copiii atât de bătrâni
încât până şi mama şi tata păreau
nişte sugari în braţele mele (?!) din care
nu au scăpat decât morţi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă universului

Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere...
Numeri vieţi nenumărate, torci a timpurilor caier,
Tu ştii şi durerea vieţii şi a sufletelor vaier.
Tu eşti clopot nemuririi, îngerilor torci cenuşă
Şi-o aşezi ca pe-o comoară la a sufletului uşă.
Din a inimilor piatră numai tu cerni praf de stele,
Peste lumea în mişcare, peste vise şi poeme.

Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
A oceanului morminte, veşnic strânse-n lanţuri grele
Şi din valuri sidefate ce se caţără-n genune,
Peste stânci închipuite, laşi însemnele-şi anume,
Ca un voal de transcendenţă să unească veşnicii,
Spre a nu cunoaşte moarte, noaptea, zările pustii.
Sufli aur şi lumină şi-n cuvinte miere groasă,
Pentru-a ospăta mesenii la venirea lor acasă.

Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere,
Toate, toate-s ale tale, univers de praf de stele!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!