biciclete şi copilărie

În oraşul meu

plouă mărunt spre seară ies în umezeala străzilor
intru la coafor se fac programări pentru ziua femeii
la piaţeta leului nici porumbeii nu stau pe vremea asta
nu deschid umbrela îmi place să merg prin ploaie
să mă întrebe de viaţă micile picături femei de serviciu
spală pe jos ceea ce murdăresc oamenii
fetele se cheamă cu băieţii de pe un trotuar pe celălalt
cum ne strigăm noi pe uliţă la ţară cândva
un tătic n-aş fi zis cât de tânăr şi firav filmează copilul
probabil puţin trecut de un an lângă mama lui copilă şi ea
ţinându-l de mână mă opresc nu vreau să intru în cadrul familial
în parc mihai pe calul lui este întreaga măreţie a istoriei şi oraşului de la ţărm
brazii mustesc de verde locul de joacă este gol
micile alei pentru biciclişti sunt populate doar de semne
e mâzgă în oraşul meu şi maşinile sâsâie ca nişte şerpi
pieţarii au acoperit tarabele şi adunaţi într-un colţ flecăresc politica
în felul lor la un pahar de spirtoasă
înaintez printre picături aburii sufletului meu se disipează în ochii serii
un domn cu alură de urs practic barează drumul
mă strecor subtil şi simt cum din spate mă priveşte admirativ

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

un sertar vechi a adunat creioane într-o bibleotecă
dintr-o mansardă
acoperişu-i vechi, într-un bloc cu trei etaje
podul coace hârtia din cărţi şi caiete, amintirile scrise gem
o grindă este coaptă, poate să se prăbuşească
un cărucior de copil, fără o roată
atârnă de o grindă, într-un cui
sub tavanul cu vechituri, într-o ghivetă picură apă
la parter într-o cameră nemobilată
un puşti stă ghemuit într-un colţ, cu o tabletă
se întreţine cu iubita lui, pe net
în faţa geamului o sapă taie iarba, încă nearsă
pe tocuri aleargă cea de la etajul doi
fusta-i prea strâmtă şi trage de picioarele lungi
cu greu
fundu-i şi fesele-i sunt apetisante şi stârnesc multe priviri
neveste pe la ferestre se holbează
cu ciudă şi strigă la bărbaţii din faţa blocului
să vină repede sus
poştaşul de pe bicicletă era să cadă, capul nu mai era cu el

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

un sertar vechi a adunat creioane într-o bibleotecă
dintr-o masardă
acoperişu-i vechi, într-un bloc cu trei etaje
podul coace hârtia din carţi şi caite, amintirile scrise gem
o grindă este coaptă, poate să se prăbuşească
un cărucior de copil, fără o roată
atârnă de o grindă, într-un cui
sub tavanul cu vechituri, într-o ghivetă picură apă
la parter într-o cameră nemobilată
un puşti stă ghemuit într-un colţ, cu o tabletă
se întreţine cu iubita lui, pe net
în faţa geamului o sapă taie iarba, încă nearsă
pe tocuri aleargă cea de la etajul doi
fusta-i prea strâmtă şi trage de picioarele lungi
cu greu
fundu-i şi fesele-i sunt apetisante şi stârnesc, multe priviri
neveste pe la ferestre se holbează
cu ciudă şi strigă la bărbaţii din faţa blocului
să vină repede sus
poştaşul de pe bicicletă, era să cadă, capul nu mai era cu el

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anno Domini...

Anno Domini... am văzut cimitirele de maşini
Înverzite, răvăşite de vântul de primăvară,
Am văzut omul în câmpie semănând,
Sălbăticiunea tânără, umflată,
Fugind în pădure să nască.
Anno Domini... pun mâna streaşină la ochi
Şi până departe în zare pământul
Pulsează ca o venă deschisă,
Cu cereale verzi, cu câmpuri petrolifere, cu oraşe.
Anno Domini... a trecut iarna cu păstrăvi morţi şi crengi putrezite,
Plămânii noştri, ca nişte păsări, ciugulesc aerul, se umflă,
Aleargă şi plutesc încet, sângerând.
Anno Domini... am văzut bicicliştii coborând
Colina vânătă, cu cămaşa deschisă, cu sacul de merinde,
Am văzut turmele şi călăreţii îndemnându-le către munte,
Am văzut egretele venind.
Anno Domini... o lumină blândă se aprinde în cer şi coboară,
Pământul îşi întoarce iarba deasupra,
Peste oasele cailor, peste şosele, peste maşinării, peste căi ferate, peste conducte.
Anno Domini... anul acesta nu seamănă cu celălalt

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceiaşi ochi albaştri de metil

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă.

Dintre toţi sfinţii îl iubesc pe acela
Care acum se va aprinde pe cer.
Îl voi privi cu aceiaşi ochi albaştri şi-o să zbier
Tatăăă!
De ce nu mi-ai spus niciodată
Că ai fost şi-ai rămas atât de stingher?
De ce nu mi-ai spus că viaţa este atât de neînsemnată
Fără cei sfinţi,
Fără părinţi?

Dragă tată,
Îmi întind palmele la cer,
Te rog, oblojeşte-mi trupul,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsa (Pamfletul copiilor)

Dragi copii, nu ascultaţi
Nici de mame, nici de taţi,
De rudenii, de vecini,
De cicălitori străini...
Că şi ei au fost copii
Şi făceau năzdrăvănii.

Trăgeau mâţele de coadă,
Fugăreau tot prin ogradă,
Făceau focul în coşare,
Furau ouă din cuibare,
Se târau prin bălării,
Dând iama-n bostănării.
Acum, c-au îmbătrânit,
Mintea la cap le-a venit
Şi vă docănesc mereu...
Dar voi faceţi ce zic eu...

Fiţi mai îndrăzneţi, copii,
Aruncaţi pe străzi hârtii

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zepeline peste piaţa Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piaţa Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuţi prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriaşe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetăţenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecţii pentru bărbaţi, femei & copii
indicatoarele de circulaţie se muiaseră de plăcere
ţigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
îşi suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebuneşti, aveau expresia nebunească pe care ţi-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculeţelor de la lift,
erau extraordinari şi ameninţători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu ţineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul maşinilor de mic litraj parcate în
faţa magazinului Materna
erau pure maşinării, mecanisme de ceas care nu-nţelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumaşelor pentru copii,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata

Alerg prin lume, alergi si tu
Viata se trece... nici un atu
Imbatranesc, imbatranim
Pe rand ne nastem, pe rand murim

Am fost copilul fara vre-o grija
Azi in genunchi eu am o tija
Ai fost fetita cu par balai
Azi nea curata in par tu ai

Fugeam prin iarba, cat ne jucam...
Azi cu "reuma"... abia umblam
Zburam ca vantul pe biciclete
Azi pe la doctori dupa tablete

Mancam de toate, n-aveam bariere
Azi zilnic facem "crize de fiere"
Ieri orice munte am fi urcat
Azi vrem s-ajungem pana la pat

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Alexandru (17 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!