căderea frunzelor şi iubire

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Iubite, mai trece şi-această toamnă,
Trec frunzele din nucul cel bătrân,
Iar sufletu-mi obosit mă îndeamnă
Să zidesc vise ce-n urmă ne rămân.

M-a cuprins melancolia dintr-odată
Privind culorile ce plutesc în vânt,
Nu mi-e bine fără tine niciodată,
Nici bine, mereu cu tine-n gând.

Iubite, iubirea ta n-are-un nume,
Este pustie ca şi toamna târzie...
Mi-i gândul să fug departe în lume
Să uit, să mă ascund în poezie...

De sub gene-o lacrimă îmi curge
Şi-n ea toamna aievea se-oglindeşte,
Iar nucul desfrunzit începe-a plânge
Văzând că timpul trece, nu se-opreşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Boţ (2 octombrie 2020)
Adăugat de Camelia Boţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă... priveghetori

Cântă păsări în păduri desfrunzite,
trilul se risipeşte topindu-se-n vânt,
stau şi-l ascult făr-a spune un cuvânt,
căci gândul mi-e dus în locuri vrăjite.

Cântă păsări şi-n păduri înfrunzite,
atunci trilul lor îmi intră-n timpane,
iar inima-mi bate cu sunet de ciocane
ce-mi alungă cugetu-n locuri iubite.

Păsările ce cântă sunt privighetori
şi vieţuiesc cu noi în unica grădină,
creată şi udată de mâna cea divină.

Trilurile pe care noi le ascultăm,
în nopţile senine şi cu lună plină,
durerile lumii ş-ale noastre le alină...

sonet de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire adevărată

(Dedicată doamnei LUMINITA GOGA MARIEŞ)

Cum rândurile mele... acum sunt scrise,
Cum apele... nu pot curge înapoi,
Aşa văd eu iubiri... ce-s interzise,
Şi văd, adevărata ta iubire, sub cerul plin de ploi.

Aştept tacit în scănciobul uitării,
Să seamăn amintiri... ce au trecut,
Să- mi fac o salbă a chemării,
Iubirilor ce-n viaţa le-am avut.

Când pasul îţi pare tot mai greu,
Când sufletul în piept te doare,
Gândeşte.. ca şi mine, la bunul Dumnezeu,
Şi dă-i iubirii... în genunchi o floare.

Nu înncerca sa scuturi copacii de frunzele uscate,
Că vântul are grijă, să cadă totul jos.
Întorce-te... la cei care-s departe,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fum de asfinţit

Duhnim a înserare de toamnă şi a fum,
Şi ne pripim la focuri de frunze ruginii,
Prin ţoale ne pătrunde în sânge, nu ştim cum,
Parfumul depărtării, ce toamna dată ni-i.

Ne îndreptăm spre casă în sensuri diferite,
Venind ca dintr-un codru care s-a rătăcit,
Îmbătrânim la poala iubirii desfrunzite
Şi mirosim a toamnă şi-a fum de asfinţit.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se iubesc frunzele

Preludiu

De doruri in vânt mlădiate
O vară intreagă-şi şoptesc.

Cu tremur şi şoapte umbrite
Aşteaptă toamna neprihănite,
Şi in arămiu se contopesc

Imbrăţisare

În adieri de pofte coapte
Când trandafiri-şi scutură şoapte.

Frunzele cad imbrăţişate
Nepăsătoare faţă de moarte.

Sărut

Şi in iarna ce v-a veni,

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizanteme

Pe umerii toamnei,
Calina romanţă valsează-n amintiri dorite.
Viorile inimilor oftează-n colţuri umbrite.
Frunzele ruginii se strecoară ca gândul
Printre copacii aleii cu ramuri putrezite
Şi cad obosite pe asfalturile dospite,
Împiedicând grijile visătoarelor grăbite.

Luna aţâţă mereu nostalgii,
Soarele cochet schimbă des pălării.
Iubirile cu braţe de crizanteme
Încearcă mereu să alunge dileme,
Iar vântul răsfăţând des aripi şi plete
Flutură-n zări vele de gânduri cochete.

Sărutând pătimaşă crizantemele toamnelor
Îngân romanţe de viaţă trăite,
Pentru voi domnilor şi doamnelor.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să iubesc toamna?...

cum aş putea să iubesc toamna
pentru dimineţile ei mohorâte
ce-mi atârnă de suflet
împovărându-l
pentru cocorii alungaţi
şi frunze desfrunzite
călătoare-n delir
covor aşternând
al doamnei plătit bir
pentru nesfârşitele nopţi
pline de tăceri
când timpul parcă adoarme
şi azi abia se rupe de ieri
cum aş putea să te iubesc toamnă
pentru oglinda ce acum îmi arată
un chip răvăşit şi străin
când simt golul sub pleoape
şi-amurgul răsare
tot mai aproape?...

poezie de George Ioniţă (6 octombrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda răzvrătită

În fiecare seară, când frunzele uscate
adună neuitarea sub pomii de pe mal,
ursita părăsită coboară din cetate
să-şi caute iubitul ajuns la carnaval.

Să fii chiar tu ursita plecată fără voie
din turnul amăgirii pe-o aripă de vânt?
iar eu o amintire, ca şi bătrânul Noe
ce-şi căuta odată o palmă de pământ?

O, nicidecum, iubito, miraje retrezite,
pe culmile gândirii, se pot opri oricând,
dar ştiu, dintodeauna, că fostele iubite
în triste carnavale nu s-or ivi nicicând.

Iar tu rămâi aceeaşi în sfânta amintire,
ce-mi bântuie uitarea pe timp nedefinit,
nagoda răzvrătită - iubită în neştire
pe malul unei oaze, la margini de zenit.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda răzvrătită

În fiecare seară, când frunzele uscate
adună neuitarea sub pomii de pe mal,
ursita părăsită coboară din cetate
să-şi caute iubitul ajuns la carnaval.

Să fii chiar tu ursita plecată fără voie
din turnul amăgirii pe-o aripă de vânt,
iar eu o amintire, precum bătrânul Noe
ce-şi căuta pe mare o palmă de pământ?

O, nicidecum, iubito, miraje retrezite,
pe culmile gândirii, se pot opri oricând,
dar ştiu, dintodeauna, că fostele iubite
în triste carnavale nu s-or ivi nicicând.

Iar tu rămâi aceeaşi în sfânta amintire,
ce-mi bântuie uitarea pe timp nedefinit,
nagoda răzvrătită - iubită în neştire
pe malul unei oaze, la margini de zenit.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

am adunat în palme timpul
nu a stat
m-a privit o clipă
apoi a plecat
la pas, pas cu pas
pe drumul lui
la ceasul rămas, spre alt popas
am căutat o viaţă fericirea
nu m-a cunoscut
nu a ştiut că a trecut de multe ori pe lângă mine
am strâns în braţe femeia
sărutând trupul fierbinte şi gol
o clipă m-a privit ţipând în braţele iubirii
apoi a plecat, cu alt bărbat
paşii ei se strecurau
pe nisipul umed de lacrimi
azi păşesc pe alei
de tei, de ce vrei
în faţă doar vântul mai bate
bate şi bate

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost dor de toamnă

Mi-a fost dor de toamnă;
De frunza ruginie,
De struguri copţi din vie,
Mi-a fost dor de ploaia
Care cade pe caldarâmuri
Şi de păsările care se duc rânduri, rânduri.
Mi-a fost dor de tine, iubirea mea
De mult uitată,
Şi de nucul falnic care la poartă mă aşteaptă.
Mi-a fost dor de tine, toamnă aurie, ca să pot aşterne versuri
Nostalgice pe hârtie.

poezie de Vladimir Potlog (18 octombrie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aritmetică

Dă patină inelului, nu cocleală,
Dă pietrei lunii de nor şlefuire.
Cărţii ia-i pagini, dar dă-i primeneală,
Iar telefonului, voci. Şi-auzire.

Nu-mprăştiată iubire, ci-mpărtăşită,
Nu împărţită! Nu între noi!
Poate, mai bine – da! - înmulţită,
Dar nu cu vreun timp, ci cu doi!

Şi creanga ce zbate perechea de vise
Idee e, nu prea zadarnic lest!
Desfrunzirea e înfrunzirea ce zise:
Rar dragostea nu dă cu rest!

poezie de Andrei Gădălean (octombrie 2016)
Adăugat de gamma99
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisagiu retrospectiv

I

O, desfrunzirile din urmă!
Te uită, vastele păduri
Stau veştede sub greaua turmă
De nori haotici şi obscuri.

Te uită, soli ai crustei albe
Ce-o să se-aşeze de pe-acum,
În dantelări de fine salbe,
Pe tufă umedă, pe drum.

Un cinic puf au nins scaieţii...
Şi totuşi, iată-mă venit
În faţa toamnei şi-a tristeţii
Cu gândul iarăşi ispitit,

De-avântul surd care destinde
Tot mai departe largu-i zbor
Deasupra zărilor murinde,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză-n al tău ram...

Nu ştiu de ce mă mai iubeşti,
Sunt doar o frunză-n al tău ram,
Uitată-n cartea cu poveşti,
Pierdută-n fiecare an...

Din când în când îţi aduc veşti
Din parcul florilor, la geam...
Dar nu pot sta, chiar de-ţi doreşti,
Plecând... mă pot întoarce iar

În vara dragostei promise,
Privind prin frunzele căzute
Copacii desfrunziţi de vise
În iarna dorurilor mute.

Şi plec în fiecare toamnă
În dor să-mi regăsesc iubirea,
Să pot visa la tine, Doamnă,
Să-mi fie dragă amintirea...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă primăvară

Am obosit numărând zilele de iarnă,
am obosit în nopţile impenetrabile
căutând fără rost silogismele uitate
printre ceaţa albă a drumurilor senile.

Toate par azi învelite în lumină nouă,
urletul lupilor a devenit o simfonie
pentru aducerea stropilor de rouă
pe un ghiocel alb plin de melancolie.

Îmbrăţişat de o umbră mă trezesc,
o orgă parcă desfrunzeşte amintiri,
stelele renasc şi fără ceaţă ne citesc
versul cald de primăvară din priviri.

Arborii sterpi îşi alungă singurătatea,
nasc freamătul mugurilor pe ramuri,
chiar şi furtunile îşi scad intensitatea
când totul e o iubire adusă pe valuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rusu (martie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Şi va veni un timp lipsit de maniere
Să desfrunzească plopii sădiţi la al tău sân,
Iar urletele lor să-mi pună bariere
Ca eu în preajma ta nicicând să mai rămân

Şi va veni un timp cu ore realiste
Să piardă dorul tău în mări de anagrame
Ca eu, înnebunit de simţuri hedoniste,
Să mă lipesc de braţul culantelor dame.

Dar până atunci, iubire, să inventăm cuvinte
Prin care să descriem pasionale gânduri
Ca noi, înotători confunzi spre înainte,
Să încetăm lectura iubirii printre rânduri.

poezie de Daniel Cosmin Grinczveig
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diseară la amiază

Diseară la amiază
Supermarket-urile vor anunţa un preţ de 3 pence pentru orice produs
Diseară la amiază
Copiii familiilor fericite vor avea şansa să locuiască într-o casă
Elefanţii îşi vor spune unii altora glume omeneşti
America va semna tratatul de pace cu Rusia
Pe 11 noiembrie generalii din primul razboi mondial vor vinde maci pe stradă
Vor inflori primele narcise galbene ale acestei toamne
Când frunzele vor cădea în sus din copaci

Diseară la amiază
Porumbeii vor vâna pisici prin grădinile oraşului
Hitler ne va îndemna să luptăm pe plaje si pe şesuri
Un tunel plin cu apă se va construi sub Liverpool
Porcii vor fi văzuţi zburând în formaţii deasupra Woolton-ului
Iar Nelson nu numai ca îşi va recăpata ochiul dar îşi va recăpăta şi braţul
Populaţia albă din America va demonstra pentru drepturi egale
În faţa Case Negre
Iar monstrul va fi creat deja pe Dr. Frankenstein

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Henri, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este un caier de iubire din al cărui fir Dumnezeu vrea să-şi facă mantie. O, cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe om, încât a trimis pe Fiul Său în lume să-l întoarcă de pe cărarea iadului! În lumea de azi sunt atâtea săbii care fac să sângereze gândurile omului. Chiar dacă pacea pe pământ este relativă, vedem cum, de multe ori în istorie, a fost înfiptă sabia în gândul unei naţiuni. O dată strivit spaţiul mintal al omului el se aseamănă unui zbor cu aripile frânte. Doamne, binecuvântează şi păzeşte gândul naţiei române şi să nu mai auzim pe la porţile Europei cuvintele: Român, caut ţară! Iubiţi tineri, visaţi şi ziua, însă nu visul unei frunze ruginii de toamnă. Visul vostru să fie mereu la dulcea Românie şi nu uitaţi că Anul 1918 este parte din povestea fără sfârşit a neamului nostru românesc.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!