calcule şi frumuseţe

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ogor

Câmpii de străbuni, cu spice de lacrimi
Muncite cu sârg, cu sudoare de avut,
E ogorul întins, războit printre patimi...
De zeci generaţii, l-au vrut... l-au pierdut.

E brunul mustos, apărut după ploi,
Ce naşte din boabe cotiledoane,
Sau griul, uscat şi crăpat de nevoi...
E sursa de pâine-a hrăni milioane.

Privim frumuseţea de galben şi verde
Întinsă, din talpa de şină de tren.
Visăm peisajul, vederea se pierde
În gândul, din cântul de linii-n refren.

Se pare că totu-i aşa, de când timpul...
Nici gând, nu ne poartă, la bietul ţăran
Ce calcul de muncă-i la el, anotimpul;
Pământu-i e viaţa şi sursa de ban.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmosul dintr-o privire

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deşi n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoşti, dar iată
Pe scurt ceea ce şti: o nimica toată!

Se ivesc umbre în întuneric,
Soarele-i un monstru sferic,
Ce dispare şi apare,
Apune şi apoi răsare;
După nori el se ascunde,
În vest stă să se cufunde
Într-a nopţii grea tăcere,
Noapte plină de mistere.

Sus, pe cerul 'nalt, senin,
Strălucesc licurici vii,
Felinare cu venin,
În număr de mii şi mii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crunta gravitaţie

Te duci la munte, totul e frumos,
Aer curat şi multă vegetaţie,
Dar când aluneci te întinzi pe jos,
Cine te trage? Crunta gravitaţie.

Mănânci prea mult şi burta ţi-a crescut,
Să scapi de ea, ajungi la operaţie.
De ce-ţi atârnă? Poate n-ai ştiut,
Dar acţionează crunta gravitaţie.

Te îmbeţi la bar când bei cu un amic,
Iar mersul ţi-e nesigur, ce senzaţie!
Genunchii nu te-ajută cu nimic
Cine-i înmoaie? Crunta gravitaţie.

Înveţi din greu, gândeşti şi calculezi,
Dar nu poţi rezolva o ecuaţie
Şi capul pe hârtie îl aşezi,
Cine te-ndoaie? Crunta gravitaţie.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (19 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motocros

tata obişnuia să numere zile era calculat refuza orice exces al tinereţii
cei şaptezeci de ani au venit peste el nechemaţi cu bolizii lor roşii
i-au răsturnat liniştea modestă
acum are timp să fixeze clipa aceea
când fiica lui nu exista iar el mergea pe motociclete conducând cu o singură mână
dând peste pietre din silicon peste fete care visau oraşe mari precum zanzinbar

tata râdea mereu cu părul negru intrat în ochi
vedea cartiere întregi crescând peste mirişti
şi simţea că pământul nu se mai învârte rotund
apoi s-a angajat era cel mai frumos muncitor de la fabrica de tractoare şi viaţa i s-a aşezat în palme ca steaua dimineţii subţire
am ştiut întotdeauna că tata este perfect şi
cerurile nu-i pot schimba măsura
de aceea eu nu am aşteptat feedback-ul minutelor

mai puţin măsurată decât tata am trăit la stânga dezordinii mele mentale
pe urmă am urcat în oraşul vechi repetând ca un figurant
textul milimetric luminând ca un neon
dar nici până astăzi nu am găsit demonii senili ai cuvintelor care să îmi strige că
tata nu mai este cu zilele lui precis numărate cu dorinţa de a vieţui într-un pahar precum un caşalot straniu

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul

Azi din târg eu am ales,
Unul din cei mai chipeşi brăduleţi,
Într-un colţişor din casă l-am aşezat
Şi acum în living, la baza scărilor, tronează
Şi din toate unghiurile la noi veghează,
Stă falnic şi semeţ ca orice dar de mare preţ.

O trenă lungă, elegantă,
Cusută-n fire roşii şi aurii
Se revarsă pe podeaua şlefuită
Şi pregătită pentru tot felul de cutii,
Ce –ascund în ele multe surprize şi bucurii.

Pe-ale lui crenguţe pline de ace verzi,
Aşezate –ntr-un fel atât de bine calculat,
De mă întreb firesc cum Natura
Le-a proiectat şi pe trupul lui le-a aşezat,
Atât de simetric şi echilibrat,
Prind funde colorate, globuri, beteală
Fondante-n staniol şi steluţe sute,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (16 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poli... tic-uri

Ce extaz novator moşteniţi din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiţi ca fanatici;
Când tot voi sunteţi gluma, cât şi sursa... de lei!?

Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deştepţi, creatori?
Care-i şcoala, sau ştiinţa; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?

Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alţii să facă?
Cum de ştiu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.

Sunt cu sutele, mii, îmbrăcaţi peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări îşi fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiţi, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, ţel cu... şpiluri.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tare mă strânge blana asta de lup

mama nu ştia să cânte
doar atunci când plângea, părea că se roagă, dar blestema
blestema "nonsensul" de a-şi creşte singură copiii
blestema neavutul pentru care lupta în fiecare zi până la sânge
până când i se toceau unghiile pe mormântul care urma să-i curme fericirea

uite, chiar şi-n vremurile astea avansate, semănăm cu jupânii lui Caragiale
alţii cu figurile disperate ale lui Munch
că nu-şi pot imagina cum o pisică ar mânca stele
şi nici că profesorul şi-a lecţia din inerţie
sau din pricina salariului, că are omul obligaţiuni severe;
a copilului de-acasă care-l întreabă de dulciuri

deci alt "nonsens" venit din purgatoriul inocent al vieţii acesteia frumoase

că pân' la urmă tot în Pub te opreşti
să bei, să înjuri, să te desparţi de credinţa în God vreo 5 minute
să te holbezi peste umăr la tabloul din perete care ilustrează ceva din epoca renascentistă
să-ţi calculezi intrările şi veniturile pe luna asta de iarnă
de parcă nu ar fi fost de-ajuns că taxele au venit

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două limbi

Mac-mac-mac, acuşi, acuşi,
Liniştit sau jucăuşi...
Ghi-ghi-ghi şi ga-ga-ga,
După vreme... da sau ba;
Cu-cu-ri-gu, cot-co-dac,
În poiată sau cerdac,
Glu-glu-glu şi cheau-cheau-cheau,
Tăceţi, că linişte vreau...
Sunt limbile din ogradă,
De înţelegere sau sfadă,
Vorbite de-naripate
Din zori până pe-noptate,
Rostite pe globu-ntreg
Şi în care se-nţeleg
C-o semnificaţie
Fără altercaţie,
Fără nici un echivoc,
Pentru matur sau boboc,
Numai cu tonul schimbat
Când pe hrană se combat;

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer şi mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiţii în multe dogme, nu o ştim, că stăm în ambient majoritar azotic
Şi credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poţi să spui nicicum că e frumos.
N-am înţeles cum de superbul, tot din el, se înalţă- atât de maiestos
Şi cum de e suficient de dur, să ne suporte, şi să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieşea, din calcul, raţiune, nicio ştiinţă, isteţime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă şi la o-astfel de înălţime,
Şi cât de moale este, totuşi, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aş fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Şi cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deşert l-a împărţit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încetaţi!

Oh, voi, oameni însetaţi
De a focului putere
De pustiuri şi tăcere,
Încetaţi, voi, încetaţi!
Ori văzând cum lumea piere
Pentru voi e o plăcere?!

Vreţi să treceţi în nefiinţă
A omului conştiinţă?
Terra, frumoasa planetă
S-o distrugeţi c-o rachetă?
Vreţi să faceţi un dezastru
Din Pământul nostru albastru?!

Catastrofa de-o iubiţi
Şi de vreţi apocalipsul,
Vreţi la luptă să porniţi,
Ca să vedeţi paradisul
Şi să vă-nfăptuiţi visul?

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeciuială din "in şi chimen"

(Maleahi 23:23)

Mai deunăzi-ntr-o seară, bunul meu amic Costel
Mă-anunţă cu vâlvă mare că sunt invitat la el.
"Căci - îmi spuse el cu tonul grav şi apăsat în glas -
Tot ce am pe lumea asta numai mama mi-a rămas.
Şi cum mâine-i ziua dânsei, vreau să fac chermeză mare,
Ca iubirea-mi pentru mama s-o cunoască fiecare."

Invitaţia aceasta nu era de refuzat.
Şi-astfel iată-mă la locul şi la timpul anunţat.
Un salon gătit cu grijă şi cu gusturi rafinate
Impunea audienţei izul de solemnitate.
Din cupola smălţuită, candelabre strălucite
Revărsau cu dărnicie roi de raze aurite.
Din pereţi, de prin tablouri, te întâmpina duios
Un surâs blajin de mamă, cald, candid şi maiestuos.
Iar pe feţele de masă, brodate cu măiestrie,
De pe-o placă marmoree, în faţa la farfurie,
Te priveau doi ochi de mamă dintr-o poză-aşa firească

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calculul necalculat

Delicat este sistemul de a calcula punctaje...
Astfel, domnul prim-inspector, a creat ambuteiaje.
Nu c-ar fi o tragedie depunctarea posesoarei,
Însă cu un pas ‘nainte, fost-a... punctul profesoarei.

Drept, nedrept, nematematic, că e carte ori plachetă
Trebuie să taie punctul... O decizie corectă!
Că nu-i banul fără pilă, ori nu-i pila fără bani...
Cine să-şi mai bată capul pentru oamenii sărmani?!

S-au făcut în grabă toate... s-a punctat, s-a depunctat
Şi după atâta trudă s-a ajuns la rezultat.
Calculând acasă, doamna, calculul nu corespunse
Şi a doua zi, nervoasă, la inspectorat se duse.

Hopul depaşit îi pare. La inspectorul adjunct,
Domn galant, frumoasa doamnă, a intrat, căci... a putut.
Aşezaţi ca la taclale, faţă-n faţă, i-a expus
Rezultatul adunării pe care mai sus l-am spus.

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mergem şi noi spre Apus

Ne duserăm, ne-ntorserăm, făcurăm şi cotitura
Întocmai cum face brusc şi iepurele săritura
Când este gata ogarul să pună laba pe el,
Să-l apuce de opinci şi... să-l scarmine niţel.
Nu mă bag în treaba asta că nu e de nasul meu.
Dacă spun că este bine şi pe urmă iese rău!...
Dacă spun că este rău şi pe urmă iese bine!...
Să spun că e bine rău, n-a zis nimeni pân' la mine,
Aşa că mă dau deoparte şi fac tot pe spectatorul.
De altfel, n-aş mai avea cum să pot face pe actorul
Şi nici chiar pe figurantul, când piesa a fost jucată
În întregime-n culise, iar cortina ridicată
Spre a se vedea finalul... Antonescu în cătuşe,
Aliaţilor de ieri dându-li-se brânci pe uşe,
În timp ce spre lumina rampei păşeşte Mihai întâi
Ce-ar fi dat o lovitură de maestru-n bătălii
Se vorbeşte în surdină de nişte forţe oculte
Pe care regele a fost obligat să le asculte
Pentru că erau ştiute aliaţilor fidele.
Nu-i clar, dar nu peste mult vom vedea ce e cu ele

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pipăruş modern

A fost ce-a fost. De n-ar fi fost,
Achim ar fi şezut acasă;
Dar după ce Savinca lasă
Pe-Achim în ajunări şi post,
El, zău! nu face lucru prost,
De-şi cată draga-i jupâneasă.
Dar vezi! Achim era-nsurat
Cu fata lui Mihai Terinte:
Femeie bună şi cuminte,
Cum alta nu găseşti în sat,
Şi oablă-n mers şi dreaptă-n stat
Şi rumenă, părea o fragă-
Rar om, să n-o găsească dragă!
Avea doi ochi de brebenei,
Să mori cercând viaţă-n ei;
Şi-avea obraz rotund, molatec;
Deci nu-i mirare, dragii mei,
Savinca da din ochi scântei
Şi-Achim era tot-tot jeratec.
Dar într-o zi – poznit itos!-

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii frumos e mult prea puţin

pentru că poeţii nu sunt frumoşi
poeţii sunt extraordinari
umblă descheiaţi la suflet
şi când vor să adoarmă în cutiile craniene
ale unor muze ocazionale
o fac atât de uşor
îşi întind metaforele până la marginea lumii
calculează involuntar distanţa dintre zâmbet şi lacrimă

să fii frumos şi poet în aceeaşi propoziţie
seamană cu o idee negândită
cum să fii ceva
ce eşti
încă de la primul cuvânt tatuat
pe gamba aspră a timpului

să fii frumos e ca şi cum
ai spune că nu scrijeleşti poemele cu unghiile roase
de nebunia poveştii
ci o faci inginereşte

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!