cereale şi creştere

În Bărăgan

În Bărăgan,
Ciocârlia îşi ia zborul
până dincolo de nori.
Ţăranul ară ogorul
dis-de-dimineaţă-n zori.
Cu drag sărută pământul
ca să crească mare lanul.
Valuri, valuri face vântul,
în grâu cântă ciocârlanul.
Pâinea creşte din pământ.
Nu cerşim din poartă-n poartă.
Mulţumim Domnului Sfânt
că grija noastră o poartă.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Georgica I

oripilat ţăranul îşi ară
voios câmpia între lăstărişuri
taie cu plugul brazdă bizară şi viermănoasă
grânele cresc la telejurnal se împing
în tubul catodic al ciorilor. cra, fatalistule
pământul e un ochi însămânţat cu poze
păscute de râme dinţoase voalate
de peştii cu voal. iar ţăranul vetust
şi bulversat trage apa la baie
şi-ncepe să ningă pe pielea lui carnivoră
cu fulgi de porumb ci dă-ne doamne
nouă pâinea noastră ca să ascundem
în coca ei o sticlă de coniac
şi-un pat de fier cu luna drept cearceafuri
cu goethe ca mormânt şi cu ţăranul
oripilat de grâu
ca epitaf.

poezie de Mircea Cărtărescu din Faruri, vitrine, fotografii (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte...

Nu pune la viaţă
Cuvântul povară,
Că viaţa-i o zi,
Trăieşte-o din plin
Din zori până-n seară.
Trăieşte alături de tot
Ce trăieşte
Şi umblă şi zboară
Şi cântă şi creşte.
Vezi firul de iarbă
Cum sparge pământul
Şi frunza de tei
Cum o leagănă vântul.
Ascultă izvorul
Cum curge în râu,
Iubirea de prunc...
Şi mirosul de grâu.
Te pierde prin ele
Şi mergi mai departe.
Nu pune la viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de sat

Mă înconoară ploaia şi furtuna rece
Simt în mine dorul ce nicicând nu trece
E ascuns în suflet mă încearcă iară
În aer pluteşte parfum de primăvară.

Privesc printre stropi mari, în zare
Curg imagini din bătrâne felinare
Încerc să mă ascund de furtună
La margine de sat, în casa străbună.

Razele lunii coboară prin lanul de grâu
Visez iar la tine cum mă aperi de rău,
Prin lumina aprinsă din sufletul meu
De trei zile plouă şi udă pământul

Sub divina credinţă, cresc recolte noi
La geam se arată un zâmbet de soare
Se face dimineaţă în cântec de alint
Câmpul plin de flori se unduieşte-n vânt.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătoare

Cresc zburătoarele-n cer,
Sapi fântâni în boltă,
Fructele cad dintre stele,
Grâul creşte din soare,
vom fi nemuritori cândva?
Caut luminişul – clipă,
alba tăcere-kitul,
un adăpost pentru Iona,
crengile pun întrebări,
scorburile ascund fecioare,
cântul devine rază,
în întuneric – explozii,
sunt florile dezlănţuite,
copiii- singurii pământeni
ce vor să zboare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

pâine

Ce e pâinea?

Pâinea este strop de soare
Adunat în bob de grâu,
Zumzet molcom de tractoare
Şi al ploilor pârâu.

Pâinea este munca tatei
Ce lucrează pe combină,
Roata harnică a morii
Care macină făină.

Pâinea mama o-mpleteşte,
Modelând cu sucitorul,
Aluatu-n tavă creşte,
Pregătit este cuptorul.

Când pe masă o aduce
Tata-n mâna lui cea mare,
Cu cuţitu-i face cruce
Împărţind la fiecare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh...

Oh, naţiune, îmi plâng sfârşit de voi!
Chiar aşa rău cu toţii am ajuns,
Ca toţi -nenorociţi, lichele, proştii, boi-
Să ne conducă-n mâine... popor neajuns?

Ce e cu neamul, zis demult, al meu,
Cel ce-n istorii aveam şi acuma-l pierd,
De am blestem de atât suportat greu,
Tot nesfârşit, s-ajung să nu-l mai cred?!

Unde s-au dus bun-simţ, onoare, crez,
Ce-ar fi numai covorul paşilor eterni,
Doar să mă încalţ în rituri, să urmez
Să fiu eu dacul primilor moderni...

O fi fost bob sămânţa de altădată,
Să crească pir şi volbură de oameni,
Mă înţelenind de spuza deşănţată,
Ce o arunc... şi-mi spune că sunt seameni?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă doreşti în inspiraţie să creşti, gustă şi nişte bomboane ruseşti de ciocolată paradisiacă şi tradiţionalul cvas ce dă bucuriei glas, din pâine de secară uscată cu aromă caramelizată, elixir pentru o viaţă revigorată, garantat energizată.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

SPIC BĂTUT DE ARŞIŢELE VERII-N LANUL DES DE GRÂNE
Spic bătut de arşiţele verii-n lanul des de grâne
Din mirabilul tău snop se zămisleşte sfânta pâine,
Roagăte plugarule ca boabele întregi să crească,
Hrană să ne fie-n ziua cea de astăzi şi de mâine.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Soarele?

Încă din anul 10.000 înainte de Christos, istoria abundă de scrieri şi picturi ce reflectă respectul şi adoraţia oamenilor pentru acest astru şi nu e greu să înţelegem de ce, de vreme ce Soarele răsare în fiecare dimineaţă, aducând lumina, căldura, speranţa şi siguranţa, salvând omul de frig, de pericol şi prădătorii de la adăpostul nopţii. Civilizaţiile au înţeles că în absenţa Soarelui grânele nu ar creşte, viaţa pe planetă nu ar supravieţui. Aceste realităţi fac ca Soarele să fie cel mai adorat lucru din toate timpurile de către om.

Însăşi dictatorii au subliniat adoraţia Soarelui, atribuindu-şi Soarele în persoană – ei fiind soarele şi dumnezeul naţiunii din care făceau şi ei parte ca simpli muritori.

Civilizaţiile timpurii nu doar au urmărit soarele şi stelele, dar le-au şi personificat prin mituri elaborate privind mişcările şi legăturile dintre ele. Soarele, dătător de viaţă, era considerat reprezentantul Creatorului nevăzut sau Dumnezeu.

DUMNEZEU-SOARE, LUMINA LUMII, MÂNTUITORUL OMENIRII.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare pentru ţărani

Chemare pentru ţărani,

A venit şi vremea furtunoasă
Să ne dăm naturii înapoi,
Hai ţărani, întoarceţi-vă-acasă
Că e-dor pământului de voi.

Şi luaţi şi fabricile-n sate,
Fiţi şi muncitori, dar şi ţărani,
Prea sunt urbe suprapopulate,
Prea sunt bălării pe bolovani.

Rar câte-o exotică găină
Şi vreun porc în vre-un sărman coteţ
Casa voastră însăşi vi-i străină,
Doar atât, un buletin aveţi.

Şi sămânţa vostră cade-n piua
Locului bizar, vulgar,
De trei ori pe zi daţi „bună ziua”

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Corina Stoican
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţa

Un cer plumburiu, foarte jos
Încât ai putea să-l împături,
Revarsă c-un gest generos,
Din tolba de nouri, omături.

Porneşte c-un şuier prelung
Un vânt prin scheletice ramuri,
Penelul de gheaţă, prelung,
Aşterne argintul pe geamuri.

În gerul cumplit, dureros,
Lipsit pare totul de viaţă,
Dezolant, poate chiar duşmănos,
E-ntinsul de alb şi de gheaţă.

Dar cel ce în toamnă-a arat
Îngropând bob de aur sub glie,
E-n sufletul lui împăcat
Căci ce-i sub zăpadă el ştie.

[...] Citeşte tot

poezie de Flavius Laurian Duverna (29 ianuarie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ai văzut

Dacă n-ai văzut cum creşte iarba,
privirea nu e cu tine.
Trăieşti pe pământ degeaba,
faci umbră la mărăcine.
Dacă n-ai văzut cum creşte grâul,
tu nu simţi miros de pâine.
Dacă n-ai văzut cum curge râul,
n-ai să ştii de unde vine.
Dacă n-ai văzut cum ciocârlia
se înalţă-n zbor spre soare,
N-ai să cunoşti bucuria
zilelor în sărbătoare.
Dacă n-ai mintea cu tine
în zadar te străduieşti.
Răul peste tine vine,
ferice, nu dobândeşti.

poezie de Dumitru Delcă (14 mai 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a spus să ne imaginăm că Dunărea, trecând prin Bărăgan, este ca o panglică azurie, care strânge buchetul la un loc, după ce împletise în ea alte panglici: Oltul, Siretul, Prutul; că Dobrogea cea verde reprezintă tulpinile florilor muiate în apa mării, iar câmpiile care înconjoară ţara cu verde-viu sunt frunzele florilor aşezate pe margine, în timp ce la mijloc, galbenul, roşcatul, albastrul reprezintă fiecare câte o floare. Florile sunt, fiecare din ele, deosebite. Sunt flori aspre din Carpaţi; sunt altele, flori de oraş, salbe de flori proaspete, răsădite şi crescute din sensibilitatea noastră de azi; sunt flori de câmp şi de lacuri, flori de viţă de vie şi flori de grâu. Cu toate însă sunt nemuritoare şi aşezate de multe, multe veacuri împreună, ca să ne fie nouă patrie. Ne-a mai spus că nici o altă ţară de pe harta lumii nu seamănă atât de mult cu un buchet de flori şi că trebuie să fim mândri de frumuseţea nemărginită a pământului nostru.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helium-3

... Dublin, Londra, Paris, Craiova
Moscova, Tokio, Sydney, Phenian
cine mai face agricultură-n Moldova
când la New York s-au mutat legiuni de ţărani

cumpără cei rămăşi pătlăgele turceşti
şi căpşune crescute-n pustiul Negev
vinuri din Cili, pâine din grâne ruseşti
mere din... de-amu nici nu mai întreb

ce produce Moldova şi de unde vin bani
ca să aibă să fure gaşca lui plaha.?!
-îi trimit înspre casă tot aceiaşi ţărani
de prin kvebec - Reikiavik cu leaca

vin dolarii la casele astea de schimb
cursul lor mereu creşte şi scade abrupt
după cel mai privat şi mai dur algoritm
care nu se mai satură sânge de supt

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (2 februarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La două paralele

Mă-ntorc rănit din rădăcina filei,
Ochi isovit de limpezimea frunţii,
Paşii de plumb pe urmele cămilei,
Răsună în nisipuri când trec argonauţii!...

Din sunete muşcate de fluier grav de sare,
Membrana de lumină răsună sub podele,
Şi-aud cum creşte grâul de dincolo de zare...
Sunt salahorul serii, la două paralele!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iunie de ziua ta

Se coc cireşele în pom
Şi grânele se pârguiesc.
Râde la soare pui de om
Ca florile când înfloresc.

E zâmbetul nevinovat
Al tău, copile drăgălaş.
Copilul meu cel răsfăţat,
Copilul meu, drag îngeraş.

Copiii sunt florile vieţii.
Sunt aura care se pune,
Precum zorii dimineţii
Peste o întreagă lume.

Copil bălai, negru sau brun,
Te vreau aievea să zâmbeşti.
Să ai în viaţă suflet bun!
Cât e pământul să trăieşti!

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume hranită cu carne apare acum ca o himeră. Producţia mondială de grâne a crescut mai încet decât populaţia din 1984 şi fermierilor le lipsesc noi metode pentru repetarea câştigurilor din "revoluţia verde". Pentru a susţine populaţia curentă a lumii de 7 miliarde de oameni cu o dietă în stil american ar fi necesare de două ori şi jumătate mai multe cereale decât produc fermierii din toată lumea pentru toate scopurile. În viitor o lume de 8 miliarde până la 14 miliarde de oameni hrănindu-se cu o porţie americana de 220 grame de carne obţinuta de la animale hrănite cu carne, nu poate fi decât o fantezie.

citat din Holly Brough
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre macii roşii

Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când adie vântul, într-o amiază caldă,
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu -
În care, macii roşii, fragilitatea-şi scaldă?

Par, macii, sânge proaspăt – ca sângele prelins
Din torturate trupuri, de primi martiri creştini...
Sublim pătează câmpul – de-un verde viu, aprins –
Şi –adânc mă înfioară – de aceea-mi par divini.

Înseninat de vântul, ce fruntea-mi răcoreşte,
Pe când în ochi, îmi joacă, o veselă sclipire,
Scrutez peisaju-acesta – pictat dumnezeieşte –
Şi-n sufletul meu, pacea, se-mbină cu iubire...

Iubire pentru oameni – ce simţământ deplin! –
Căci simt că-i iert pe semeni – pe mine că mă iert...
Mă simt şi serv şi rege, sub marea de senin –
Perfectă e natura – cum Dumnezeu mi-e cert.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!