cereale şi lumină

Nu ştiu cum s-a făcut

Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru şi încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.

poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieşeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de sat

Mă înconoară ploaia şi furtuna rece
Simt în mine dorul ce nicicând nu trece
E ascuns în suflet mă încearcă iară
În aer pluteşte parfum de primăvară.

Privesc printre stropi mari, în zare
Curg imagini din bătrâne felinare
Încerc să mă ascund de furtună
La margine de sat, în casa străbună.

Razele lunii coboară prin lanul de grâu
Visez iar la tine cum mă aperi de rău,
Prin lumina aprinsă din sufletul meu
De trei zile plouă şi udă pământul

Sub divina credinţă, cresc recolte noi
La geam se arată un zâmbet de soare
Se face dimineaţă în cântec de alint
Câmpul plin de flori se unduieşte-n vânt.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făgăduinţă

La ceas de restrişte
Mă vreau ocrotită
De roua de lacrimi
Cu doruri stropită.

Îmi umple lumina
Capela trupului
Tainiţa râvnită
De ghearele lupului.

Fărâma din mine
Cu teamă ivită,
Cu veghe şi zbucium,
Crispare zidită.

Deschid o fereastră
În vechea credinţă
Şi-n lanul în pârg
Las făgăduinţă:

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe, câte-am semănat

Toată viaţa, cât am fost,
am avut în viaţă rost.
În grădină-am plantat flori
si-am cules parfumul lor.
Pomi am plantat în livadă
şi am cules vara roadă.
Am cultivat în câmp grâne
şi-am adus în casă pâine.
Am rostit doar adevăr,
minciuna nu mi-a fost văr.
Primind înţelegere
am investit încredere.
Am semănat bună credinţă
şi-am cules recunoştinţă.
Am semănat multă iubire
şi-am gustat din fericire.
Multe, câte-am semănat
iubire mi-au înturnat.
Bucurii am adunat
şi viaţa mi-au luminat.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

între un lan de grâu
şi altul de visuri
răsărita-au muguri de piatră

cu ce să te compar?

vibraţia luminii
rămâne la fel

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primăvară

Te iubesc nespus şi-i pace,
în visul meu e linişte deplină
când luna pletele-şi desface
ca o femeie în mugur de lumină;

Trupu-mi este alb -zvâcnesc-
te strigă uneori încetişor,
de-atâta primăvară înfloresc,
ia-mă cu tine la izvor!...

Du-mă prin verdele dintâi,
la salcia cu pletele în râu,
să-mi pui o stea la căpătâi,
în aşternutul crud de grâu...

poezie de Lusiana Drăguşin (14 mai 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

E falsă şi artificială toată aparenţa asta de lux şi civilizaţie. Realitatea e alta, tinere! Exportăm zeci de mii de vagoane de cereale şi câteva milioane de ţărani n-au nici porumb pentru mămăliga cotidiană! Înţelegi ce va să zică asta? Cu luminile Bucureştilor ne înşelăm pe noi înşine. Nu ne aruncăm privirea dincolo, fiindcă ştim că dincolo e prăpastia şi numai privind în ea ne-am cutremura... Nu lux, nu automobile şi castele, puiule! Astea-s pojghiţa care acoperă un vulcan de dureri. Ca mâine se sparge pojghiţa, şi atunci...

Liviu Rebreanu în roamnul Răscoala
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţie prin codru de vise

freamăt în lumină, mă bucur de viaţă
iubirea mea doineşte în codru de brazi
mereu inmugureşte cu zori de dimineaţă
nutresc la nemurirea splendorilor de azi.

în mijlocul verii dragostea se coace
e plină de rod ca merii din livadă
vastă ca lanul de grâu şi noroace
au înflorit ca macii fără de tăgadă.

aş vrea vară să fie cât anul întreg
romantismul verde să mă umple de vise
freamătul arborilor pot să-l înţeleg
vântul îi îmbrăţişează cu braţe deschise.

cu cântul ciocârliei mirean mă aleg
cu drumeţii prin vise simt fericiri admise.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Soarele?

Încă din anul 10.000 înainte de Christos, istoria abundă de scrieri şi picturi ce reflectă respectul şi adoraţia oamenilor pentru acest astru şi nu e greu să înţelegem de ce, de vreme ce Soarele răsare în fiecare dimineaţă, aducând lumina, căldura, speranţa şi siguranţa, salvând omul de frig, de pericol şi prădătorii de la adăpostul nopţii. Civilizaţiile au înţeles că în absenţa Soarelui grânele nu ar creşte, viaţa pe planetă nu ar supravieţui. Aceste realităţi fac ca Soarele să fie cel mai adorat lucru din toate timpurile de către om.

Însăşi dictatorii au subliniat adoraţia Soarelui, atribuindu-şi Soarele în persoană – ei fiind soarele şi dumnezeul naţiunii din care făceau şi ei parte ca simpli muritori.

Civilizaţiile timpurii nu doar au urmărit soarele şi stelele, dar le-au şi personificat prin mituri elaborate privind mişcările şi legăturile dintre ele. Soarele, dătător de viaţă, era considerat reprezentantul Creatorului nevăzut sau Dumnezeu.

DUMNEZEU-SOARE, LUMINA LUMII, MÂNTUITORUL OMENIRII.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ţară

Trimite, Doamne, leacuri pentru ţară!
Mi-e naţia bolnavă şi flamândă;
Cu greu se-alege grâul din negară,
Iar molima, ca fiara, stă la pândă.

Revarsă, Doamne,-o ploaie de lumină
Pe ţarina de-o vreme urgisită!
Mâhnirile acestui neam alină
Şi primeneşte-i haina ponosită!

Pogoară, Doamne, binecuvântare!
Tarâna Albei Iulia pulsează...
Decembrie, în strai de sărbătoare,
Pretinde azi o Românie trează!

poezie de Valeria Merca (1 decembrie 2015)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-ar fi crezut?

Cine-ar fi crezut că, de la o zi la alta,
voi rămâne fără vechile, statornicele mele bijuterii,
lanţul acela întunecat de care spânzura
un ochi preţios,
brăţara aceea de seminţe,
inelul acela cu pasăre?

Goală şi săracă am rămas, Doamne,
furată şi batjocorită sunt.
Cine mă va mai împodobi de-acum înainte?
Nici ploaia, nici grâul,
nici marea nu mă va mai împodobi,
nici trista lumină de stea.

Oare eu am lăsat deschisă
cutia cea mare a lumii,
eu să fi fost păzitorul ei,
de nimeni numit, el însuşi neştiutor
de grandioasa-i misiune,
şi plătind acum, nevinovat,

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian din colecţia Poezii pentru copii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitam... la un minunat asfinţit de soare. În norii îngrămădiţi ţâşneşte o dâră de lumină şi acolo, ca un cărbune roşu, neregulat - soarele. Totul - deasupra pădurii şi secarei. Bucurie. Şi m-am gândit: Nu, această lume nu este doar o glumă, nu este o viaţă numai de suferinţă şi de trecere într-o lume mai bună, eternă, ci este una din lumile eterne, minunată, plină de bucurii şi pe care noi nu numai că putem, dar trebuie să o facem şi mai minunată, şi mai bogată în bucurii pentru cei ce trăiesc odată cu noi şi pentru cei care vor trăi în ea după noi.

citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Gânduri, sentimente, fapte,
Lucruri dragi şi trecătoare,
Cum să fac cu ele oare
Ca în trecerea prin "noapte"
Să le fac nemuritoare
Şi în "Zori" să-audă şoapte
Dulci şi îmbucurătoare?

O, le fac pe toate roabe
Ascultării de Hristos,
Lepădând orice "podoabe"
Şi comori de-aici de jos,
Ca să-adun câteva "boabe"
În "Grânarul" luminos...

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Calin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Etern va lumina deasupra noastră
Mai mult decât o stea luceafăr sfânt
Incandescent lucind în und-albastră
Nepieritoare lacrimi de cuvânt.
Eram un pumn de grâu zvârlit pe-ogor
Sămânţă-nnobilată cu cerescu'
Ca-n România să-ncolţească-n dor
Un binecuvântat popor de "Eminescu"!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Frământată din lutul aştrilor
amestecată cu grai de zeu
am adunat din Heracles existenţa
am băut din bobul de grâu lumina
şi doina din fluiere
şi dorul din oameni
şi mi-am întins rădăcina
în ţărâna cerului
apoi m-am ivit din luceafăr
şi am coborât pe pământ
prefăcută-n gând curat.

poezie de Melania Manta din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie luminoasă...

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.

Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1917)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd

Mă pierd în apa unui râu,
Mă pierd în holdele de grâu.
Mă pierd pe plaja însorită
Şi-n pădurea adormită.
Mă pierd în iarna viscoloasă
Şi-n privirea-ţi luminoasă.
Mă pierd în toamna aurită
Şi-n frumuseţea ta iubită.
Mă pierd în tot ce sunt şi-n tot ce eşti,
Mă pierd atunci când mă iubeşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de deal

Plec pe jos de la fântână
Cu Bunică-mea de mână,
Eu, cu paşii mici, mărunţi
Ai bunicii, obosiţi.
Peste deal, ca-ntotdeauna
Ne însoţeşte lumina
Caldă şi îmbietoare
Dată de raza de soare
Lacrima dată de rouă
Umezeşte ochi de floare,
Ne mai transmite şi nouă
Ambianţa de răcoare.

***

Zarea, până-n orizont
Cu al florilor tumult
Farmec şi parfum mai mult,
Aducând la fiecare,
Voie bună, încântare.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disc fierbinte

Să privim ca într-un abur unul spre celălalt
amandoi să privim în acest câmp
încă nerăsărit de dragoste
grânele prelungind pământul cu multe mii de braţe
unul spre celălalt
în aburul în vastul abur de lumină

apleaca-ţi urechea peste boabele grele
sau numai peste inimă
şi ascultă cum îţi lovesc tâmplele
sau numai rodul
el undeva în abur
închizând lumina rază cu rază
până în pâinea rotundă ca pântecul cel roditor

secera lunii va trece de nouă ori prin lan
înainte ca aceste degete să se imprime
în jurul discului fierbinte.

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!