cereale şi moarte

Rugă către Dumnezeu

Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai şi-amar de noi.

Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăţie în hambare.

Arde pământul sub noi.
Necazuri avem şuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.

Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îţi cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.

[...] Citeşte tot

rugăciune de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de mac

În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.

Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

Şi-aş vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara (Epigramistului Gh. Suciu, care susţine că, într-o epigramă de-a mea, "bat câmpii")

Bat câmpul literar ca pe o pernă
Şi tu te necăjeşti, dacă vreodată,
Din limba sfântă, veche şi eternă
Răsare câte-un fir de nestemată.

Bat câmpul ca pe grâu, ca un părinte,
Catrenele pe limba lor mă cheamă...
Şi din făina albă de cuvinte
Îmboboceşte câte-o epigramă.

Bat câmpii verzi cu frunze de mătasă.
Când firului de iarbă mă închin,
Sunt agresat cu-o bâtă noduroasă
De unul ce se crede spadasin.

Bat câmpul meu cu maci şi muşeţel,
Dar, George, dacă te-ntâlnesc în zare,
Să ştii că te provoc la un duel,
La un duel de clinchet de pahare.
Să rătăcim, duşmanii toţi să moară,

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Martin din Epigrame si poezii umoristice (aprilie 2010)
Adăugat de Sorin Gabriel Vlad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcina grâului

Maica zicea:
"Lasă, fată, faceţi-vă, fată, copii
Să aibă şi ei unde se duce, cu cine să vorbească,
Să se joace.
Că eu am fost singură şi nu-mi deschidea nimeni uşa,
Să-i spun şi eu o durere.
Şase fraţi am avut şi mi-au murit toţi,
De câte-o boală, aşa.
Se numeau: Enache, Nicolae, Constandin, Constandina, Ioana, Dina...
Să le faceţi colac, că le stăpâniţi moşia colea.
(Acum să facă ăştia de le-au luat pământul.
Cercelaru şi cu Ciupag şi cu Balamuc, ăi de mi-au măsurat moşia.)

Maica a avut moşie multă.
- Ei, zice mama, care seamănă acum
C-o poză de-a maicăi, de e pe perete,

Le-am făcut colac.

[...] Citeşte tot

Marin Sorescu în La Lilieci (Cartea a treia-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinare aprinse pe râu

Plutesc felinare pe râu
cuminţi călăuze spre moarte
corăbii de ambră şi grâu
topite în ceţuri, departe

Le facem cu mâna, blajini
de nu ni s-ar pierde solia
vecernia tremură-n crini
acum se-nfiripă magia

E ora când cei ce-au rămas
înalţă oraţii de jale
precum un Orfeu fară glas
orbit de făclii vegetale

Plutesc felinare-n armuri
de gânduri ce nu se destramă
spre câinele cel cu trei guri
ce rupe sigiliul la vamă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă-ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi-nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an IV, nr. 1 (15 iunie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Zările păşeau timide peste-a nopţii umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteţi o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul îşi dă ultima suflare.

Paiele foşnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Şi în cimitir transformă întreg lanul de secară.

Alicit de braconierii ce-şi reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje şi-a găsit un crud sfârşit
Şi prin moartea sa, iubirea, înzecit plăteşte birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.

Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Ghearele sunt încordate, trupul ţeapăn, gâtul flasc...
În această nemişcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plantele pe care le vezi au puterea să crească, un bob de grâu, puterea de a răsări, o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Şi totuşi, de cele mai multe ori, sunt plante mici şi flori care nu-ţi sar în ochi, dar, cu toate acestea, înfloresc către cer fără nicio teamă. Au curajul de a trăi, de a muri, de a ieşi din starea de apăsare, de fiecare dată când terenurile pietroase le împiedică creşterea. Şi omul ar trebui să aibă aceeaşi tărie de cuget.

Romano Battaglia în O inima curată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel banal

Frecându-şi pântecele de oţel fierbinte
De cheiul rece, umed şi murdar,
Un cargo-boat norvegian
Respiră sufocat şi rar
Ca un mamut antediluvian...

Ghiceşti c-ar vrea să plece iar
Spre nordul nopţilor polare,
Să se-nfrăţească la-ntâmplare
Cu luciul primului gheţar...
Dar negrele otgoane-l ţin în frâu
Şi macaralele murdare
Descarcă-n el vagoane-ntregi de grâu...

Pe cheiul rece, umed şi murdar
Hamalii dorm ca grânele-n hambar,
În timp ce mateloţii beţi, pe bord,
Rânjesc cu pipele-ntre dinţi
Şi plâng cu ochii-ntorşi spre Nord,
Când fumul pipelor fierbinţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 36 (8 septembrie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea zimbrilor

Fericite, mâinile mele merg spre închinăciune,
Vai! Îmi aduc aminte...
trandafiri roşii-purpurii au înflorit pe piepturile copiilor
când ai fost sfâşiată, Românie.
Trandafiri roşii-purpurii
pe mâinile, picioarele şi coasta lui Christ
când ai fost batjocorită...
Vai! îi aud încă pe bătrâni
cum plâng pe dinlăuntru cu chipurile schimonosite de durere...
Sfinţii noştri îşi amintesc...
Vor trebui multe bătăi de pleoape
până la tămăduirea luminii din altar.
Oh! Moldovă! Moldovă! altar al cuvântului celui mai trist.

Sub copitele cailor grânele s-au frânt,
în genunchi nu au căzut decât mărăcinii...
Zimbrilor le-au fost luaţi codrii,
rătăcesc şi acum prin jalea cuvintelor nemairostite.
Răni adânci se deschid în trupurile copacilor
picurând mir peste morţii noştri.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Hyperion (1993)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-e sufletul ...

De suflet îti atârnă cerceii ca de boltă,
Ţii în verigi şi luna şi soarele şi norii.
Tresari din tot azurul când l-au atins cocorii,
Şi stelele din spice adie ca o holdă.

Ţi-e sufletul ca marea, în crunta ei putere.
Se zbat corăbii negre, furtuni şi morţi crăieşti,
În miturile groase dorm umbre şi mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin poveşti.

Ţi-e sufletul ca brazda, ca grâul şi renaşte,
Plugarul şi sudoarea de sânge, boul, plugul,
Nădejdea arăturii bogate către Paste,
Şi ploaia-nviorată şi nouă şi belşugul.

Ţi-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumină şi leacul fericit.
Otrăvurile-ascunse în ierburi ţi-l ucid.

Dar sufletul ţi-e încă şi mai presus de toate,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă, români, sau veţi pieri!

Ne-am adunat la căpătâiul ţării
să o vedem cum moare de frumos,
bolnavă grav de molima trădării
cuţitul scârbei i-a ajuns la os.

Au hărtănit-o ca pe-o căprioară
şi lupi, şi corbi, şi câini fără stăpâni
trag toţi de ea, o rup în colţ de fiară
ţigani, maghiari, arabi, evrei, români.

Aşa-i democraţia, ni se zice,
sub masca ei se jefuieşte tot,
Consiliul Europei ne dă bice,
Suntem paralizaţi de-un vast complot.

A fi român e-o vorbă de ocară,
a-ţi apăra hotarul - e stupid -
prin puşcării trag generali să moară
iar bişniţarii şi-au deschis partid.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1993)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Animale din Anglia şi Scoţia,
Din toate ţările, de sub mulţi sori,
Eu vă vorbesc, şi mare mi-e emoţia,
Despre anii de aur viitori.

Mai devreme-ori mai târziu, în ceasul sfânt,
Când Omul-Tiran fi-va răsturnat,
În acea zi al Angliei mănos pământ
De animale doar va fi călcat.

Belciugele atunci vor cădea în zeci,
Nimeni şa-n spate nu-şi va mai propti,
Zăbale, pinteni vor rugini pe veci,
Biciuri crunte nicicând vor mai plesni.

Comori ce nu intră-n a minţii sferă,
Grâu şi orz, fân, ovăz, noi vom stăpâni,
Trifoi, fasole, sfeclă furajeră,
Fi-vor ale noastre-n acea zi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Orwell din Ferma animalelor (1945)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă proştilor

Motto:
Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare:
"Iubite Doamne, fă-mă... PROST!"

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii... PROST.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce laşi macii să moară?

De ce laşi macii să moară,
De ce te tânguieşti?
În noaptea fierbinte de vară
Mai bine-i să iubeşti!
Strigă-ţi iubirea, ocroteşte-o,
Nu, nu o lăsa să plece!
Viaţă-i scurtă, se ofileşte...
Sărută macul, zâmbeşte!
În lanul de grâu sădeşte iertarea,
Din spicul copt fă pâini de iubire!
Nu auzi cât de molcomă-i chemarea
Cer şi Pământ în dulce unire?
Bea bobul de rouă dimineaţa,
Piciorul desculţ paşii să-ţi poarte
Pe-al tău drum până s-o sfârşi aţa
Şi nu-ţi lăsa visele furate!
De ce laşi macii să moară,
De ce te tânguieşti?
În noaptea fierbinte de vară
Mai bine-i să iubeşti!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un văduv către slujnică

La masă! Ce-ntârzii?
Ies şobolanii iară.
Slănina e-n felii
Pe pâinea de secară.

Să stăm alăturaţi
Pe banca scârţâindă,
De foc apropiaţi
Căldura să ne prindă.

Ai braţe calde, vii,
Şi tari cum e frânghia.
Din pâine muşcă-ntâi,
Să-nfig apoi gingia.

Iubesc bogatu-ţi trup
Rotund şi gras de slugă,
Mă ispitesc, mă rup
Formele tale-n fugă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Emile Verhaeren din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsorile de vară ce vor veni

uite cum viscoleşte în noi
atât de parşiv
şi cum ne troienesc amintirile
de-a valma peste timp

ne chircim zgribuliţi
în starea lanului de grâu
grâul cel mare grâul dintâi
şi ţipă bobul în spic
şi ţipă în tâmpla mea
despicată de frig
ca un prunc nenăscut
cu pleoapele ude
cu părul ninsori
plete nebune
lovite de vântul rece
uscat şi aprig

toate iubitele mele s-au adunat
sub umbra mea

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din oraş

Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.

Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.

Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.

Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Zarathustra", an I, nr. 10 (ianuarie 1941)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!