Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

cerere în căsătorie și căsătorie

Citate despre cerere în căsătorie și căsătorie, pagina 2

Care este, în zilele noastre, cea mai obișnuită formulă de cerere în căsătorie?

Dumnezeule, să nu-mi spui că ai rămas însărcinată...

întrebări și răspunsuri
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gingășii...

Am văzut un nor fericit...
O rază de soare călătorea pe brațele lui.
Acum mergea în pețit,
Dorind s-o ceară în căsătorie, soarelui!

poezie de (26 mai 2020)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Se miră împăratul când auzi de la porc așa vorbe frumoase și îndată își dete cu părerea că aci nu putea să fie lucru curat. Ar fi voit s-o cârmească împăratul spre a nu-i da fata de soție; dară după ce auzi că curtea și ulițile geme de porci, care venise cu pețitorul, n-avu încotro și-i făgădui. Porcul nu se lăsă numai pe făgăduială, ci intră în vorbă și se hotărî ca nunta să se facă peste o săptămână. Numai după ce priimi cuvânt bun de la împăratul, porcul plecă. Până una alta, împăratul își povățui fata să se supuie ursitei, daca așa a voit Dumnezeu.

în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Petre Ispirescu

Fiii de împărat, carii veniseră în pețit la fiica cea mică, se îmbufnară de rușinea ce pățise, pentru că fiica împăratului alesese pe cheleș și se învoiră între dânșii ca să pornească oaste mare împotriva lui. Împăratul simți mare durere când auzi hotărârea vecinilor săi, însă, ce să facă? se pregăti de război, și nici că avea încotro. Amândoi ginerii împăratului se sculară cu oaste și veniră în ajutorul socrului lor. Făt-Frumos trimise și el pe soția sa ca să roage pe împăratul a-i da voie să meargă și el la bătaie.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reed Bennett: Măcar te-ai gândit la cererea în căsătorie?
Morley Clarkson: Bineînțeles că da... dar când îi ceri unei fete să se căsătorească cu tine, vrei ca ea să se gândească la asta? Sau vrei ca ea să știe dacă vrea să se căsătoarească cu tine?

replici din filmul artistic Ziua îndrăgostiților
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lanțul

Dulce muză divină
mă îmbată cu vin
mă duce departe
de teroare și chin
ăsta-i momentu' sublim
cer înstelat și senin
că vreau s-o cer de nevastă
că poate nu mai am timp
și frica de am s-o pierd
mă consumă încet
cele mai negre gânduri ies la
suprafața și cred
că totul e un coșmar
să mă trezesc n-am habar
și aparent dispar treptat
sub oceanul amar
e clar că n-am invațat
să inot pe uscat
eu sunt cel ce poartă vina
din cauza mea cad

[...] Citește tot

poezie de din Sursa directă (26 mai 2013)
Adăugat de Eduard PaladeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragoste imposibilă

- Tu prostituată de n-ai fi,
Zău, te-aș cere de nevastă.
- "Cash" să ai ca Tommy Lee,
Nu mi-aș lua așa năpastă!

epigramă de
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anamaria m-a cerut prima dată în căsătorie. Eu sunt mai timid. Mă frământam să găsesc ceva frumos, original, dar ea mi-a luat-o înainte, simplu..."Vreau să fii bărbatul meu pentru restul vieții și pentru încă 10.000.000 de vieți". Așa mi-a spus și eu am răspuns "da". După, mi-a venit să mor că nu am fost eu primul. Dar în fiecare an o cer de nevastă și așa o voi cere an de an.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

William Wallace: Sigur că munca la o fermă este grea, dar totul se va schimba odată cu venirea pe lume a fiilor mei.
Murron: Așadar, ai copiii?
William Wallace: Nu încă, dar speram să mă poți ajuta tu cu asta.
Murron: Așadar vrei să mă mărit cu tine?
William Wallace: E puțin cam brusc, dar fie.
Murron: Asta e ceea ce numești tu o cerere în căsătorie?
William Wallace: Te iubesc, te-am iubit dintotdeauna. Vreau să mă căsătoresc cu tine. (Ea îl sărută.)
William Wallace: Să înțeleg că ăsta a fost un "da"?
Murron: Așa-i, a fost un da.

replici din filmul artistic Inimă neînfricată
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la cerere în căsătorie și căsătorie, dar cu o relevanță mică.

Petre Ispirescu

Pe lângă celelalte trebi grădinărești, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiulețe de flori, și în fiecare dimineață să le dea la cele douăsprezece domnițe, fete ale împăratului, când vor ieși din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor și să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. Nimeni nu știa unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale și pentru inima lor de gheață, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în pețit. Pentru aceasta el dase sfară în țara lui și în țările streine, precum ca să se știe că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-și aleagă pe care îi va place din ele, și el i-o va da lui de soție.

în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Împăratul știa că le ține pe toate închise la un loc, într-o cămară din palatul său, încuiate și zăvorâte cu nouă uși de fier și cu nouă lacăte mari. Dară nimeni nu știa ce fac ele noaptea de li se rup încălțămintele, căci nimeni nu le văzuseră până atunci ieșind din casă, căci nu puteau. Pasămite, lor le era făcut ca așa să-și petreacă vremea în toată viața lor. Așa le era orânda. Cum se auzi de această hotărâre a împăratului, începu a curge la pețitori; ba feciori de domni și de împărați, ba feciori de boieri mari, până și feciori de boieri mai mici. Și care cum venea se punea de pândă la ușa domnițelor câte o noapte. Împăratul aștepta cu mare nerăbdare în fiecare dimineață ca să-i aducă câte vreo veste bună; dară în loc de aceasta, i se spunea că junii ce se puneau de pândă seara nu se mai găsesc dimineața. Nu se știa ce se fac. Nici de urmă măcar nu li se mai dedea. Unsprezece flăcăi o pățise până acum. Ceilalți cari mai erau, începuseră a se codi; nu mai voiră să stea de pândă. Se lipseau de a lua de neveste niște fete pentru care se răpune atâți tineri.

în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alegere

Așteptai o săptămână
La o cerere, și fata,
Profesoară de "... română"
Nu prea agrea armata.

Motivația era clară,
Că ea vrea stabilitate,
Nu să se plimbe prin țară
Cu boccelele în spate.

Cu speranță cam deșartă
O cotii spre "... geografie".
Asta, de, cu multă artă,
M-a amânat... pe vecie!

Apoi cea de "... naturale"
M-a analizat atent
"Lasă fumurile tale
Că ești doar... locotenent!"

[...] Citește tot

poezie de (23 octombrie 2016)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Odată, ca din senin, începură a învia oamenii de prin orașe și de prin sate slugile de prin curte, și toate câte erau cu suflet, în ziua când veni cel întâi pețitor, începu să miște și să se scoale ca dintr-un somn adânc. Oamenii începură la lucrul lor, oștirea a da în tâmpine și în surle, și a veni la curtea împărătească să se închine cu slujba. De unde până aci era tăcere, moarte, acum te asurzeau strigătele și zgomotul ce făcea mulțimea de oameni și de argați mergând fiecare la lucrul său. Portarul se buimăcise la cele ce vedea. Nu știa încotro să-și întoarcă privirea și la ce să se uite mai întâi. Făt-Frumos și cu domnița ieșiră și se arătară la lume. Mulțimea striga de bucurie de se auzea în cer strigătul lor, și din fiecare gură ieșea vorbele: "Să ne trăiască împăratul și împărăteasa noastră!" Făt-Frumos, daca se cunună cu fata, se așeză în scaunul împărăției și-și tocmi oștile, boierimea și prostimea cum știa el în legea lui. Toți rămaseră mulțumiți de tocmelele lui. Și petrecură ce petrecură cu fericire în căsătoria lor; când, într-una din zile, își aduse aminte de tatăl său și de mumă-sa, și se întristă că nu știa nimic de căpătâiul lor.

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dezmințire la mit

Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit pretutindeni
Întoarcerea mea,
uciderea pețitorilor,

Simplu mit
Din care Homer și editorii trag profit.
Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit printre pietrele arse
Sirenele
Circe
Penelopa
Sunt farse
Născocite de un orb zdrențăros
Pentru un happy-end fermecător și duios.
Nu-mi voi revedea niciodată patria
soția
fiul
câinele
Arcul, patul din trunchi de măslin, ogoarele, turmele

[...] Citește tot

poezie celebră de din Dezmințire la Mit (1991)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și apoi feciori de împărați și voinici din lumea largă, fără număr, veneau s-o pețească pe Cătălina. Aceasta, știindu-se atât de arătoasă, hotărâse să-l ia de soț numai pe acela care-i va aduce trei daruri, cele mai de preț din câte se află. De dragul ei, pețitorii se încumetau la la încercări atât de grele și anevoioase, încât toți își pierdeau viața.

în Lacrimile Lăcrămioarei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Lacrimile Lacramioarei" de Virgil Chiriac este disponibilă pentru comandă online la numai 15.00 lei.

De Sfântul Valentin

Nu un trandafir roșu sau o inimă catifelat㠖

Îți dăruiesc o ceapă.
O lună învelită-n hârtie maronie.
Ea promite lumină,
ca o iubire care, cu delicatețe, se dezbracă.

Aici și acum.
Te va orbi și te va face să plângi cu lacrimi
ca o iubită.
Va deplasa reflecția ta
într-o fotografie clătinată a durerii.

Încerc să fiu onestă.

Nu o carte poștală drăguță sau o pețitoare.

Îți dăruiesc o ceapă.
Sărutul ei înverșunat va rămâne pe buzele tale,
aidoma nouă,

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The World's Wife: Poems Paperback" de Carol Ann Duffy este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Elizabeth Masterson: Sunt perfect capabilă să cunosc bărbați de una singură!
Abby Brody: Știu, dar vreau să cunoști unul care nu sângerează.
Elizabeth Masterson: Află că m-au cerut doi bărbați azi în căsătorie!
Domnul Clarke: Mărită-te cu mine!
]Elizabeth Masterson: Da, sigur că da, domnule Clarke! Pot spune că sunt trei cereri în căsătorie.

replici din filmul artistic Ca în rai
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Lista pețitorilor

Lista pețitorilor?! Deschisă
Pentru anul ce urmează-a fi
An prolific (sigur, pentru mine).
Amănuntul prim?! Nu vreau copii.

Nu vă-ngrămădiți a cere-o mână!
Cumpăniți! Vă spun că nu-i ușor...
Nu-mi doresc un soț așa, de formă.
Mi-aș dori să-mi fie de-ajutor.

Legea doi: să aibă loc de muncă
Co-asigurat să pot să fiu.
Întruniți această calitate?!
Îndrăzniți! Eu zic că nu-i târziu.

Și cum vine vorba de salarii,
Minim, vreau vreo zece milioane,
Căci cu bruma mea de patru sute,
Împreună, n-am muri de foame.

[...] Citește tot

pamflet de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Țenche

Traducător de zâmbete

Sunt traducător autorizat de zâmbete,
Pot să îți ștampilez fericirea
Dacă tu ai nevoie de lege...
Tribunalul îmi dă voie
Să te fac să uiți de nevoi
Și să-ți amintești doar ochii mei.
Îți pot da dobândă tuturor dorințelor
Dacă tu crezi,
Că oamenii apar din dragoste!
Știu, tu vrei cerneală albastră,
Poate și o croazieră.
Am cerut-o de nevastă,
Mai departe... carieră!
Fii doar tu în fața mea,
Fără haine peste suflet!
Știu că vrei să-ți dau ceva,
Plătește-mă cu un zâmbet...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Refuzul tău...

ți-am cerut mâna să o păstrez,
să prindă ale mele palme,
pe ea să-ți pun un mic inel,
să-mi fii soție peste toamne

dar nu ai vrut și ai plecat,
lăsându-mă pe altă lume,
mă încolțești cu un păcat
nesăvârșit, neștiindu-i nume

mă chinuiesc să știu de ce?
răspunsul îmi așterne noaptea
și o veghez și mă veghez,
crăpându-mi ochii dimineața

ți-am cerut mâna să o păstrez,
refuzul tău a rupt din mine
dorințele și al meu crez,
să fiu cu tine, doar cu tine

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre cerere în căsătorie și căsătorie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook