cocoşi şi visare

Noapte bună

Un cocoş strident anunţă
moartea stelelor de azi
şi a viselor nocturne
cu femei şi cu bărbaţi.

Bate moale vântul nopţii
pe sub ceru-ncercănat
risipind durerea morţii
şi mirosul de păcat.

Credincios un câine negru
se întoarce la stăpâni,
părăsind pentru o noapte
vânătorea de nebuni.

Târşâind încet pe stradă
se retrag spre vizuini
toţi ce caut-a nopţii pradă.
Oameni buni dar şi meschini.

[...] Citeşte tot

poezie de Silviu Ciortan (3 martie 2009)
Adăugat de Silviu Ciortan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteaptă-te dar...

Deşteaptă-te dar, înaintea trezirii
Departe de tot ce-ai visat,
Mai smulge-ţi din neant ţintuirea privirii
Şi vezi înspre ce-ai avansat;

Se apropie încet cetăţile serii
Cu turle de-adânc ce-n neant radiază
Şi drumu-i bâcsit de scaieţii tăcerii
Prin care cu spor se înnoptează.

Orele cresc, descrescând spre-o amiază
În care-şi topesc raţiunea,
Aurora adoarme şi seara lucrează,
Înspre zori ce-şi ascund acţiunea...

Cocoşi nu mai cântă, nimic nu contează,
În lungul uitatului mers,
O clipă cuprinde ce-o viaţă durează
Şi viaţa-i cuprinsul advers.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii zilei

Sunase deşteptarea pe la cazărmi, şi-o boare
Din vântul dimineţii sufla în felinare.
La vremea asta, visuri, cu jocul lor drăcesc
Pe-adolescenţii oacheşi în pat îi răsucesc.
Şi lampa, ochi cu rană, începe să se zbată,
Punând pe luciul zilei o sângerie pată,
Iar sufletu-n robie dat trupului şi silei,
Imită lupta lămpii cu strălucirea zilei.
Cum un obraz în lacrimi e şters de vânt, văzduhul
E-nfiorat de lucruri ce-şi dau în umbră duhul.
Şi-i frânt de scris bărbatul, femeia de iubit!

Prindeau ici colo hornuri să fumege grăbit..
Femeile de stradă, cu-nvineţite pleoape,
Plecaseră în somnul lor tâmp să se îngroape.
Calicele, târându-şi uscaţii, recii sâni,
Suflau s-aţâţe focul, şi îşi suflau în mâini.
Ca un oftat ce-l curmă un val de sânge roş,
Tăia departe pâcla un cântec de cocoş.
Mormane mari de ceaţă zăceau pe edificii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoţate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăştiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac şi le-a venit mai la socoteală. La o parte, aşa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoşul — paşa, cum îi zic toţi ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ştrengăreşte, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă ceţoşi de somn, priveşte. E poet. Sufletul lui, deşi războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par nişte burdufuri, când sunt seci ca nişte gogoşi; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă şi fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al răţoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănaţi; şi chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumuseţile firii, şi, fără părere de rău, îşi rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum priveşte, pe când toţi ai casei dorm.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cocoşul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de toamnă

Cocoşii cântă vestind o nouă zi,
E liniştea adâncă şi pufoasă,
În care stelele puţin vor mai luci-
Pe bolta zugrăvită cu melasă!

Luna coboară, uşor, spre asfinţit,
Ducând cu ea misterul strâns în raze,
Prin care câte-un vis s-a rătăcit-
Cătând un ascunziş, printre miraje!

Peste pământ pluteşte-un strat de ceaţă,
Din ploaia ce-a căzut ieri, peste sat,
Care acum, cu mulţumiri se-nalţă-
Spre cerul dimineţii înseninat!

Spre răsărit şi cerul pare-o ceaţă,
Mai cântă un cocoş ce-a răguşit,
Curând va fi o nouă dimineaţa-
În care Soarele va râde negreşit!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Lumină târzie
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers

Azi-noapte...
Femeia care mă iubea -
O mică poemă-n proză din opera mea -
Mi-a-ncuiat odaia unde nopţi de-a rândul
Amândoi dormisem
Şi păcătuisem,
După cum ne bătea gândul,
Nervii
Şi literatura,
Când cu ochii,
Când cu gura,
Când cu trupul nesătul
De orgia bizantină din Stambul
Şi de tot ce ne-ntregea
În odaia-n care ea,
Profitind de faima mea,
Mă iubea fără perdea
Cu acelaşi "va urma",
Îngrădit în ghilimele,
Ca să stăm pe veci închişi în ele...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată

am urmărit-o prin vizor
suflam din greu cu ochii
zgâiţi mai mult pe umbră
lăcrimam împreună cu vizorul
şi buzele sărutau metalul uşii
cu disperarea unui cocoş
scăpat de cuţitul de culoare
izvorului întors în pământ

vedeam pasul de înger blond
prin sticla rotundă în somn
încinsă de visul cioplit de surâs
respiram cu nasul turtit de maro

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem două cuburi ciobite

Suntem două cuburi ciobite
in colturi de suflet lipsă, lipite
in trup de coloană infinită
de dalta genelor tale
cu priviri imortale
spre Luceafăr prelungite
să-ti fiu soclu de rouă
tălpii înspinată
sărutare spaţială
până dincolo de stele
unde cântă cocoşi de asteroid
a viselor mele
asteptând mângâierile tale
să se topescă în cântece
de lebede albastre

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşafodul

rupt din soare, tăvălit prin glod
sufletul meu, vlăguit de viaţă
se întoarce înspre dimineaţă,
din exiluri îmbibate cu exod

ani la rând, l-am tot şi tot primit
totdeauna stam cu uşile deschise
ca venind să-mi tălmăcească nişte vise
care-n lipsa lui m-au prididit

ani la rând, demers după demers
ultimatum după ultimatum-toate lui
să-mi răspundă categoric- încă cui
aparţine, şi prin care Univers

el râdea cum râde o fantomă
când o sperii cu lumini de Lună plină
şi cântare de cocoş din fund de splină
-singur mai perplex ca o protomă

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (24 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minipoemele nopţii

ştiu
luna se plimbă noaptea
pe acoperişuri

cu mâinile la ochi
stelele cred
că e somnambulă

îngerii miraţi şi ei
citesc în scriptură
apocalipsa

un nor ieşit la plimbare
o salvează şi se ascunde
în pălăria şarpelui

otrăvite de nesomn
ciupercile
se pomenesc ude

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Luna la pas

Geroasă noapte şi senină,
Iar pe pământ doi muritori,
Fără să vadă luna plină,
Fac umbre, că sunt călători.

Găinile se culcă-n dud,
Chiar şi pe gerul ăsta mare;
Şi mersul stelelor l-aud,
Că se visează călătoare.

Îngheaţă creasta la cocoş,
Copii de frig or fi murind,
Zăresc o babă şi un moş
Păşind încet, călătorind.

Nu eu vă spun această poezie,
Ci luna de pe cer mi-a spus-o mie.

sonet de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şase peisaje semnificative

I

În China
Un bătrân stă
La umbra unui pin.
El vede florile de pintenul cocoşului,
Albastre şi albe,
Clătinându-se în vânt
La marginea penumbrei.
Barba lui se mişcă în vânt.
Pinul se mişcă în vânt.
Astfel curge apa
Prin buruieni.

II

Noaptea are aceeaşi culoare
Ca braţul unei femei:
Noaptea, femela,
Obscură,

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Sat de vise! Astăzi plec
Prin lume să-ţi fiu hoinar
Înc-odat-aş vrea să trec,
Să mai dorm într-un hambar.

În fân copt mirositor
Ploaia nopţii să-mi aline
Somnul plin de drag şi dor
În căsuţa-ntre coline.

Si pe ţigle s-aud stropii
Cum se şiroiesc pe streşini
Şi-n depărtare plopii
Lasă puful peste vişini.

Înclinat să cred îmi vine
Că nimic nu-i cu tăgadă
Cale vântului i-o ţine
Dudul nostru din ogradă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşteptat azi-noapte ...

Te-am aşteptat nerăbdător azi-noapte,
Să te strecori sub pleoapa unui vis,
Să mă alinţi cu nemaispuse şoapte,
Crezând c-am aşternutu-n Paradis.

La pândă-am stat în crucea nopţii stranii,
Sperând că o să-mi tulburi visul meu,
Când voi găsi dulci picuri de grijanii
Pe gura ta, ce fi-va raiul meu...

Te-am aşteptat cu-atâta-nfrigurare.
Şi luna plină caii şi-a strunit,
Dar zorii mi-au suflat în lumânare,
Văzând, iubito, că tu n-ai venit...

O noapte-ntreagă, rătăcind prin stele,
Le-am spus ce greu m-apasă dorul meu.
Promis-au că ne-or face-n cer castele,
Să fim vecini cu bunul Dumnezeu...

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dimineaţă

Poate e numai vântul,
Poate sunt numai apele,
Vânatul vânt printre munţi,
Apele grele vuind
Pe prunduri, sub stele.
Sora mea, dormi,
Nu mai umbla prin odăi,
Nu mai atinge perdeaua
Făcând-o să tremure,
Nu-mi ameţi şi mai mult
Amintirile.

Sora mea doarme. Aud
Răsuflarea uşoara. Şi totuşi
Umblă cineva prin odăi,
Nevăzut îmi şopteşte întruna
Şoapte ce nu le-nţeleg,
Atinge perdeaua subţire
Făcând-o să tremure
Şi-mi ameţeşte mai mult

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş (1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul meu

Timpul meu musteşte înc-a primăvară,
gândurile toate-mi sunt lalele roşii,
pun o amintire în album, deseară
s-o trezească mâine, de cu zori, cocoşii.

Timpul meu aleargă iute ca şi vântul
- să-mi aducă veşti despre viitor -
vesel înconjoară - zi de zi- pământul
adunând polenul şi visul din flori.

Uneori - la masă - el mai poposeşte,
să lase o urmă verde pe hârtie,
Domnului să-i spună ce mult IL iubeşte
Preamărindu-I fapta într-o poezie.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ehai, Toma Alimoş, fost haiduc şi fost cocoş,
Am să-ţi spun eu o poveste despre care nu mai este,
Te-am văzut, Alexandra, treceai pe sub nor,
Aveai aripi albastre şi policolori,
Sărutam trupul tău ca pe-un dar nevăzut,
Cavalerii de fier tac mărunt,
Alexandra, eram şi spirit şi trup,
Nu de mult ai plecat, ai înn piept carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste,
Nu de mult am murit pe căi mai înguste,
Bieţi cavaleri cu inimi cam fruste,
Cum să dăm înapoi visul meu c-am murit?
Parcă lumea devine un globus de vid,,
Zid înalt, cazi mereu înapoi, în abis,
Alexandra, te pierd neîncetat, nu eşti vis,
Rămâne gingaş trupul tău ca de floare,
Cavalerii ce mor atinşi de ninsoare.
Iar lumina cum scade mereu mai încet,
Iar inima-ngheaţă ca o pasăre-n piept.
Cine-o să vină de-acum prin câmpuri?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "De mi-ar cânta, în zori de zi, cocoşul..." de Petru Ioan Gârda

Da' ce tot ai cu lumea măi, băiete?
Şi să te războieşti, îmi spui că vrei.
Mai bine, lasă, luna să-ţi desfete
Un vis de-o noapte şi-ncă două, trei!

Că tot îmi spui cât eşti de obosit
Şi că îţi fulgeră şi tună-n sânge,
Mai bine, vino, că tot n-ai venit
Şi turturica-n colivie plânge.

Şi eu sunt singură precum e cucul
Şi nu mai cânt din frunza de arţar.
Hai, vino, că baţi câmpii ca năucul,
Că ne-am văzut din ce în ce mai rar.

Şi oboseala ţi-o pieri îndată-
(Acuma, că eşti moş, a cui e vina?)
La bătrâneţe-s şi eu candidată.
Trezeşte-te, că ţi-o cânta găina!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia strămoşească

Am cusut pe ie macii toţi în floare
Spicele de grâu scăldate în soare,
Hora bătrânească ce o ştiau moşii
Dimineaţa pură când cântau cocoşii!

Piscul unui munte albit de speranţă,
Dorul ce aşteaptă o mână pe clanţă,
Aripa de vultur şi zboru' îndrăzneţ,
Steagul arborat de un vis semeţ!

Am cusut pe ie, zâmbet de copil,
Doina din străbuni ce încă o ştiu,
Un altar de brazi, cu vârful spre cer
Şi un ceas de taină, când încă mai sper.

Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu
Şi-un pumn de ţărână chiar din trupul meu,
Sângele vărsat de ai mei strămoşi,
Anii tinereţii calzi şi luminoşi!

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Cristea din Pe Aripi de Cuvânt, Editura Singur 2016 (2 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!