contradicţii şi suflet

De azi, de ieri, spre nicăieri

sunt setea adâncă a unui vis
rătăcit între voi
pe plaiuri de dor
în suflet freamătă gânduri
precise, imprecise
de azi, de ieri
e atât de frig, aici, în gând
de multe ori doar plâng pe câte un rând
sau poate zac pe ţărm, visând
aici e somn etern şi tern
numai marea curge şi curge
se mai sparge un val, pe tărâm ireal
sunt contradicţia lucrurilor spuse şi nespuse
m-am unit într-o toamnă târzie cu pământul
plecând apoi încet-încet spre nicăieri
atunci, de ce tu baţi în geam

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei să mă zăpăceşti, de tot?! Lia, îmi trasmiţi semnale contradictorii! Cum ai vrea să înţeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că aşa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am să te rog doar să fii înţelegător cu mine şi să ai răbdare şi s-ar putea să obţii ceea ce îţi doreşti atât de mult, adică, prietenia mea. Şi nu-ţi dau speranţe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ţi cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ţi dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci şi înţelegător şi răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puţin deocamdată. Reţine, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ţi-o port, de atâta timp; ea îmi dă forţa necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persefona

Hades este stăpânul inimii mele...
Am fost furată din inima mamei,
Din pântecul lumii,
Iar azi sufletul meu plânge.
Plânge în întuneric
Când, între ape şi cer,
Mă zbat în lanţurile tăcerii,
Sub ochii de fier
Ai supuşilor mei – nimfe,
Pământeni, zei.
Mărşăluiesc prin inima mea
Mereu, fără ştire.
Voi, supuşi aceluiaşi zeu,
De ce m-aţi ales prizonieră-n iubire?!
V-am greşit cu ceva?!
Suferinţa mea vă ajută?
Ce sentimente contradictorii!
Doar cititorul ascultă
Paşii mei rătăciţi, târându-se-n bezna lui Hades
Şi scraşnirea de dinţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voiam să pleci. Refuzam sistematic şi conştient să asimilez în adâncuri de suflet o încheiere brutală a firului de poveste pe care îl împletisem împreună din vise şi culori de văzduh neatins. Oamenii vorbeau nefiresc de mult, gol şi cumva în contradicţie cu sinele propriu care, pierdut în derizoriu se prinsese strâns de aripile tale, nevăzute. Le săruta mereu, sorbindu-le bruma de bine, candid şi seninul albastru dintr-o privire. Treceau zilele albe, anevoios şi rece, aducând cu sine amurgul timpului. Te ocroteam cu ardoare, frenetic, căutând să mă iert sincer pentru ce n-am făcut. Ascultându-mi limitările, dojana şi dorul necuprins care ne apropia pe vecie, făcându-ne părtaşi amintirilor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a se pune la adăpost de încurcături şi contradicţii, viaţa nu poate urma decât o singură cale: dincolo de datorie şi predispoziţii sufleteşti, omul trebuie să realizeze o unitate şi profunzime a eului său, stadiu în care viaţa se desprinde de existenţa nudă, devenind substanţă. În măsura în care acest deziderat este îndeplinit, viaţa nu mai are nevoie de vreo confirmare din afară, ea poartă propriul său adevăr în propria-i înfăptuire. Această viaţă se dezvoltă, ridicându-se deasupra contrastului dintre om-lume, forţă-obiect, o interiorizare spirituală dincolo de cea subiectivă. Conţinuturile şi valorile spirituale relevate de această interiorizare sunt situate pe culmi sigure, deasupra îngustimii particularităţii umane.

Rudolf Eucken în Sensul şi valoarea vieţii, Misiunea şi măreţia vieţii noi (1908)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce visez eu este încreştinarea rasei mele. Nu este vorba, pentru mine, de a agăţa suflete mai slabe sau fără apărare... Este vorba de a pregăti o Indie creştină, de a o pregăti nu prin diferite mijloace, ci fiind eu însumi printre premise; de a deschide o cale. Nu pentru a o deschide, ci intrând pe ea fără gând ascuns, pur şi simplu pentru că mă simt profund creştin şi profund hindus în acelaşi timp. Visez la o Indie creştină pentru că eu cred că numai astfel îşi va găsi India plenitudinea spirituală, hinduismul va fuziona cu creştinismul fără a pierde nici cea mai mică dintre valorile lui, contradicţiile lui se vor rezolva acolo, simbolurile lui vor ajunge la adevăr, şi poate chiar vor rămâne cu un caracter mai aprofundat.

citat din Henri Le Saux
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te invit să ne bem emoţiile, pe înserat inspirându-le setea şi beţia oarbă. Fără principii clare, sorbind în tăcere întunericul vom gusta clipele goale, aromate cu ispită şi fior. Atingerea aceasta fierbinte, tăinuită la margine de nebunie îţi va brăzda trupul umed, ars de poftă şi geamăt. Are şi timpul fantezia lui. Ne apropie subtil, înlănţuind fără grabă sufletele flămânde. După căutare neîntreruptă se domină reciproc pe rând hrănindu-şi liniştea cu iubire. Se iartă, uitând de sine fără pretenţii şi contradicţie. Se cheamă neîntrerupt până vibrează sub aceiaşi emoţie firavă şi intensă. Asta nu-i mai mult decât egoism. Nu-i mai mult decât strigătul acelei tăceri împărţite cu dărnicie la final de vis. Ştiut doar de noi. Neîmpărţit cu străinii care în limita impusă de gând ne ştiu ca doi hoinari fără poveste. I-am păcălit...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în spaţiu

Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?

Mulţi au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde şi cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muţi înaintea lucrării măiastre –:
Oare cutez? Mă arunc?

E drept c-am îndurat nopţi, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, şi nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălţăm
fără podoabe.

Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimeşte?

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mă în acorduri mute, estompate de şoaptele timpului. Sărută-mi notele schiţate lent cu arcusul aspru care, retezat pe alocuri de rugina timpului, tremură în bătaia clipelor. Cântă-mă frumos, ritmic, şovăitor în tăceri şi regrete, alipindu-mi trupul gol de freamătul mângâierilor. Vibrează-mi simţurile cu atingerea delicată a razelor palide care îţi picură din genele lungi, la umbra sufletelor pereche, dezbrăcându-mă de amintiri trăite în grabă, printre străini şi contradicţii. Iubeşte-mă mult, neoprit între extaz şi agonie. Fără limite impuse, până ce viaţa îşi va seca izvorul trăirilor şi vom deveni frenezie şi zgomot plăcut alocat fericirii. Trăieşte-mă în adâncuri de văzduh, păcat şi biruinţă. Câte puţin din toate, fără excese, într-o dependenţă surdă a ispitelor. Să-ţi fie inima mică, ring de dans şi eu să-l calc uşor, cu picioarele goale, mereu stângace în poveşti netrăite. O să crească muguri de pace, pe urmele paşilor şi noaptea am să-i anin de o taină, adulmecând în sine primăvară.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venim de la iesle...

Venim de la iesle cu-n gând mai profund
Să spunem la mulţi ce-nseamnă-ntrupare
Să ştie că cei ce în El se ascund
Putea-vor să-nvingă necazul cel mare.

Plecat-am spre-acolo cu suflet deschis
Dorind să primim priviri penetrante
Şi iar ne-am convins că tot ce e scris
Ne leagă de Fiul, de stări importante.

O încăpere modestă, o iesle la fel
Toţi pot să intre: nu-s interdicţii
Să poată afla că încrederea-n El
Înlătură gânduri ce nasc contradicţii.

Cuprinşi fiind de atmosfera divină
Ce-a Lui prezenţă o poate crea
Ne-a copleşit înfăţişarea-I senină
Ce poate lumini cereşti să ne dea.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îţi spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Şi astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate şi dor şi-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărţirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăţa să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare şi încredere în rugăciune. Ţi-am promis. Înţelegeam într-un sens că moartea era concretă şi venea uneori să-şi ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viaţă plăpândă, ca o lecţie definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicţie firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detaşare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi eşti veşnic şi timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înţeleg cursul hazardului şi să-ţi aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curăţenie şi frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ţi fie ruşine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Din fotoliile moi, lângă căminul călduros nespus,
Unde-aţipem şi visam lângă flăcările entuziaste
Sau răscoleam jăraticul, privirile noastre
Abia sesizau soarele sau ploaia pământului balsam,
Niciodată ele nu s-au înălţat mai sus
De acest foc cuminte, parcă pe gânduri dus.

Însă-n seara asta am auzit o chemare,-un chiot,
Nişte bătăi cadenţate-n geam,
O voce-n aerul tăios – vântului supus
Şi-am simţit în păr răsuflarea unui intrus,
O văpaie-n noi: Ceva măreţ şi urgent a dat în clocot,
Ne-a pătruns în suflet şi-apoi s-a-ndepărtat. Şi-asta a fost tot.

Un înger al luminii sau al beznei? O şaradă?
N-a lăsat nicio urmă pe zăpadă,
Dar a rupt lanţul şi-a deschis deodată
Larg uşa, izbind-o de perete
Uşa aceea nu mai fi-nchisă niciodată;
Acum nu mai putem sta aici, ni s-a făcut sete.

[...] Citeşte tot

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ironie! Două suflete goale de aparenţă şi amintiri se priveau în oglinzile apusului asimetric. Transparenţa fină, consimţită se înălţa în cuiburi de ispită, adâncindu-ne fiorul gândurilor aglomerate. Voiam să-ţi ating orgoliul, uitarea şi egoismul tăinuit în cuvinte rostite pe jumătate, cu regret tardiv şi bunătate formală. O să râdem de neînţeles şi mâhniri inocente, înfăptuite la marginea izbucnirilor de mândrie veritabilă. Războiul din sine, cu noaptea viselor spulberate fără suspin, cu umbra tăcerilor măzgălită pe geamul rece o să-şi topească furia molcom ca o fărâmă de ceară fierbinte. Şi firul subţire împletit cu opinii şi trăiri lipsite de expresie se va desprinde, lăsând să-ţi cadă masca şi principiile oarbe. Abia aştept să te întâlnesc. Pentru prima oară, după lungi dezbateri şi contradicţii asumate. Pentru prima oară după inepţii şi compromisuri fără o justificare plauzibilă. Să-mi fii plin de defecte, umil şi frumos. O sa ne câştigăm fericirea cu demnitate, fiecare pe drumul său. Pentru că uneori viaţa este despre două suflete care şi-au încheiat drumul comun în povestea cu acelaşi punct.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este adevărat că viaţa bazată pe ordine şi disciplină ar uniformiza oamenii şi le-ar ştirbi din personalitatea lor. Fără îndoială că omul are nevoie de libertate pentru a se realiza deplin. Dumnezeu însuşi i-a dat-o. A fost creat liber şi în libertate trebuie să se dezvolte. Însă, în calitate de component social el trebuie să se încadreze într-o ordine care să dea tărie şi să armonizeze colectivitatea în sânul căreia se mişcă. S-ar părea că aceste afirmaţii sunt contradictorii. Cum se poate împăca libertatea cu ordinea şi disciplina? Aceste două atribute ale omului, în aparenţă antagonice, cum sunt libertatea, pe de-o parte şi disciplina pe de alta, coexistă perfect în el, fără conflicte, fără mutilarea nici uneia dintre ele, dacă sunt armonizate de o a treia componentă, situată în sufletul omului şi mai importantă decât toate: dragostea. Numai când lipseşte aceasta eşuează celelalte două, acţionând fiecare din ele independent şi anarhic şi ducând la libertinaj dizolvant de societate, libertatea, şi la oprimare-dictatură, ordinea şi disciplina. Nu acesta era cazul fratelui de cruce. În el se dezvolta armonios şi fără stridente şi conflicte aceste calităţi esenţiale vieţii şi luptei româneşti.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia reintră în cameră, cu papagalul pe umăr. Îl văzuse pe colegul ei pe post de bucătar şi-l admirase, iar sentimentele ei erau tare contradictorii, deşi înclinau vizibil în favoarea lui. Şi cât de mult contrasta felul în care arăta acum, fiind bucătar şi cel în care-l văzuse la Institut, ca Don Juan, înconjurat de fete frumoase. Desigur, el arăta bine, era frumos, atrăgător, în ambele cazuri. Dar ea nu ţinea cont de acest aspect, al fizicului lui plăcut. Adăugând însă, pe lângă acesta şi alte însuşiri de care el dădea dovadă, anume inteligenţă şi îndemânare, devenea irezistibil, chiar şi pentru ea. Dar Lia se menţinea fermă pe poziţie, nu-i ceda, deşi sufletul îi dicta contrariul; ea însă refuza să-l asculte, să-i facă pe plac. Încet, timidă, se reaşeză la masă, la acea masă la care stăteau părinţii şi bunicii lui; între timp, revenise şi domnul Enka, renunţase la cititul ziarelor, pe care le abandonase pe măsuţă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape fabulă

"Prostia are talentul de a fi insistentă" (Albert Camus)
"Spiritul de contradicţie e personalitatea prostului" (G. Călinescu)

Să stăm în pătrăţica noastră
Ar fi un lucru lăudabil!
O cioară crede că-i măiastră...
E trist, hilar, e lamentabil...

Când jalnica ei croncăneală
Se-nvârte ca un bumerang,
Prestaţia-i,(doar o spoială),
O face-a crede c-are "rang".

Nici ea nu se mai recunoaşte!
E "ambetată", "delicată"...
Şi "ghiersuind"(sau gherţoind) pe lângă moaşte,
Cârâie "fin", sofisticată...

Se crede un alb porumbel
Cu glas ca de privighetoare

[...] Citeşte tot

fabulă de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!