contradicţii şi timp

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Virgil Carianopol din Elegii şi elegii (1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai senzaţia că aproape toată lumea te înţelege greşit, în cea mai mare parte a timpului, este cazul să te întrebi dacă nu cumva acest lucru se datorează unei contradicţii între gândurile şi sentimentele pe care le proiectezi prin intermediul atitudinii.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporan (grav): În sfârşit, criza financiară a ajuns şi la noi. Aţi văzut? Am pierdut un milion într-o secundă! Mai repede ca la bursa de valori! (Pauză). Dar nu contează! Mâine mă duc la guvernatorul general al băncii naţionale! Sunt erou naţional! Sunt mai naţional decât banca lui naţională! (Se bate cu pumnul în piept). Eu, cu mâna mea am răsturnat dictatura! Am şi eu dreptul la un împrumut nerambursabil... (Patetic, reia discursul). Libertatea este mai mult decât un concept. Este dreptul sfânt al neamului... (Deviază de la subiect, abătut). Extraordinar! Ce mult s-au adâncit contradicţiile sociale! Deşi entuziasmul popular a scăzut, aplauzele au rămas ca pe vremuri: lungi, furtunoase şi prelungite... Iar naţiunea... Naţiunea este şi ea femeie! Aţi văzut, câtă inerţie? În loc să progreseze, caută refugiu în preistorie... (Tare). Naţiunea vrea haine de dinozaur... (Îşi prinde fruntea cu palmele). Ah, nu! Nu mai pot... Vorbesc aiurea... Vorbesc în rime! M-am dereglat ideologic! Spun vorbe fără rost! Simt că iar nu mai suport regimul de detenţie!

replici din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi se-ascunde astăzi luna

Dar lasă-te cuprinsă de plăcere,
Reneagă indolenţe sau mizerii,
Suntem doar noi acum, sub pleoapa serii,
Când lumea e redusă la tăcere.

Oferă-mi dreptul de-a trăi extatic,
Dezmiardă contradicţia din mine
Şi spune-mi că-i perfect şi-i foarte bine
În tot acest scenariu dilematic.

A mai căzut o stea. Şi o dorinţă
S-a prins în păru-ţi răvăşit de doruri,
Un clovn şomer aleargă prin decoruri
Lovind malign în propria-i fiinţă.

Rămas-au încă replici nerostite,
Mai mulţi actori au emigrat spre moarte,
Noi ne ascundem iarăşi într-o carte
Şi toate-s vechi şi toate prevestite.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Pelerini pe linia destinului (9 mai 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia părăsi biroul domnului To Kuny, nemulţumită de această ultimă discuţie avută cu dânsul. Să se gândească?! La el?! Comandantul misiunii... E. L.... Oare nu asta făcea ea mereu, în mod chinuitor şi obsedant, cât şi contradictoriu?! Uff... Se îndreptă spre camera ei, unde ajunse în scurt timp.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă pe tunuri

Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditaţiei,
Al speculaţiei,
Al filozofiei.

Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.

Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele şi-n nopţile vieţii mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Şi nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roşie,
De care s-au învrednicit toţi actorii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Maculburg, se află în două minute că zorabul dăduse lovitura, dar trebui ceva mai mult timp spre a se căpăta certitudinea că-i atinsese pe preşedinte şi pe soţia sa. Lucrul deveni absolut limpede când cele douăzeci şi trei de posturi de observaţie dispuse în jurul vilei comunicară că nicăieri nu se înregistra prezenţa energică a preşedintelui, un om care, prin natura sa, simţea nevoia imperioasă de a da indicaţii, căci psihicul îi era aidoma unui puţ insondabil plin de directive contradictorii. Iar nevastă-sa, singura fiinţă în stare să-i ţină piept, nu-şi mai făcea auzit glasul pătrunzător ca un ferăstrău mecanic: semn fără echivoc de agonie.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneţi o scurtă rugăciune înainte de fiecare masă. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru hrană şi pentru tot ceea ce este minunat în viaţa voastră. În timpul mesei, încercaţi să uitaţi de necazuri şi nu angajaţi discuţii în contradictoriu. Căutaţi să aveţi doar gânduri bune faţă de soţ sau soţie, spunându-i în gând: "Apreciez tot ceea ce faci şi îţi transmit mereu iubire şi bucurie."

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nisipurilor

călătorind în timp,
poetul o întâlnise
pe creatura nisipurilor
-o zeiţă obicuuă-
mai puternică decât el,
decât însăşi existenţa sa
sau poate esenţa lui,
un sânge milenar
sângele ideii de mişcare,
de trecere, de menire
o nesfârşire fremătătoare,
o nelinişte plină de întrebări,
frenetică, contradictorie
iluzie, căreia el îi spuse femeie,
absurd existenţial,
amăgirea sa, finitudinea,
premiul căutătorului
de exemplare rare,
sensul călătoriei sale
într-o lume lipsită de sens,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa unui suflet drag, devine adesea, contradictoriu, o prezenţa vie, statornică, comparabilă cu fantasmele năucite de raţiune în luptă cu o dependenţă afectivă. Omul pleacă şi umbra atingerilor sale rămâne agăţată de inimă, printre rânduri pline de patos, dorinţe şi amintiri pierdute în mrejele timpului. Dorul îi menţine imaginea clară, intactă şi tăinuită de pofta hulpavă a uitării.

Andreea Palasescu (8 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contradicţii

Tristeţe adâncă, iubire de tine,
Durere sublimă, fericire deplină...
Durere, iubire, tristete şi dor,
Sufletul meu e mereu călător
Între mine şi tine,
Şi tu ştii prea bine,
Fericirea-i aproape
Şi totuşi departe,
Dragostea mea,
Un ocean ne desparte
Şi-mi vine a pleca...
Dorul de tine nu mai poate-aştepta,
Visul meu drag, visul meu tainic,
De-atâţia ani în sufletul meu zăbavnic...

poezie de Elena Vlădescu (28 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voiam să pleci. Refuzam sistematic şi conştient să asimilez în adâncuri de suflet o încheiere brutală a firului de poveste pe care îl împletisem împreună din vise şi culori de văzduh neatins. Oamenii vorbeau nefiresc de mult, gol şi cumva în contradicţie cu sinele propriu care, pierdut în derizoriu se prinsese strâns de aripile tale, nevăzute. Le săruta mereu, sorbindu-le bruma de bine, candid şi seninul albastru dintr-o privire. Treceau zilele albe, anevoios şi rece, aducând cu sine amurgul timpului. Te ocroteam cu ardoare, frenetic, căutând să mă iert sincer pentru ce n-am făcut. Ascultându-mi limitările, dojana şi dorul necuprins care ne apropia pe vecie, făcându-ne părtaşi amintirilor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar putea o putere să-şi exercite, pedepsind cu moartea, cele mai înalte prerogative ale sale, dacă rolul său fundamental este acela de a asigura, de a susţine, de a consolida, de a multiplica viaţa şi de a o ordona? Pentru o astfel de putere execuţia capitală este, în acelaşi timp, limitată, scandal şi contradicţie. De aici rezultă faptul că ea nu a putut fi menţinută decât invocându-se mai degrabă monstruozitatea criminalului, incorigibilitatea sa, precum şi salvgardarea societăţii, decât enormitatea crimei în sine.

Michel Foucault în Istoria sexualităţii (1976)
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia visului de altădată

Sar din vis direct la masa de scris Şi încep
să mă derulez ca o bobină cu amintiri în
străvechiul cinematograf Patria
Sala este plină cu daci şi romani
După începerea filmului mai intră şi nişte
întârziaţi vizigoţi huni şi alte popoare migratoare
Îi primesc pe toţi cu pâine sare şi lacrimi
Fără comentarii
Mă rog Mioriţa ca orice lucru transmis din gură-n gură
face excepţie
În pauză spargem seminţele ca pe nişte grenade artizanale
şi discutăm în contradictoriu
despre ultimul articol al lui Eminescu de la Timpul
Promite băiatul

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (6 februarie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei să mă zăpăceşti, de tot?! Lia, îmi trasmiţi semnale contradictorii! Cum ai vrea să înţeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că aşa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am să te rog doar să fii înţelegător cu mine şi să ai răbdare şi s-ar putea să obţii ceea ce îţi doreşti atât de mult, adică, prietenia mea. Şi nu-ţi dau speranţe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ţi cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ţi dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci şi înţelegător şi răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puţin deocamdată. Reţine, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ţi-o port, de atâta timp; ea îmi dă forţa necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Montbaillard răspunse că n-are posibilitatea de a verifica pe loc aceste date, dar că-l desfide pe Tozgrec să-i furnizeze cea mai vagă dovadă că societatea de astăzi nu este cu mult mai bună decât aceea a capitalismului timpuriu, când muncitorii crăpau de foame, sau decât aceea a Evului Mediu, cu ţăranii ei care ajungeau destul de rar la vârsta de patruzeci de ani. Din nou Tozgrec nu se expuse, ci pomeni opinia îndeajuns de răspândită a lui Jacques Léon Bogues, adversarul tradiţional al lui Montbaillard, după care calitatea vieţii acelor muncitori ftizici şi ţărani jegoşi din trecut era mai intensă decât a şomerului sau a mic burghezului de astăzi, cu toată asigurarea lui de boală şi abonamentul la crematoriu. Pe când cei dintâi mai aveau nişte speranţe, nobile ori nu, oamenii din societăţile îmbuibate nu mai au niciuna, iar în societăţile sărace idealul lor este de a se îndestula. Capitalismul timpuriu, continua Bogues, fusese plin de contradicţii şi soarta multora era mizeria; el a produs însă o forfotă culturală care s-a tradus în explozia mai multor adevăruri sau jumătăţi de adevăruri. Omenirea actuală, turmă imensă manipulată de nişte imbecili prin intermediul instinctelor ei celor mai joase, trăieşte fără cultură şi fără niciun adevăr.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostul primar, care avea pe vremea aceea optzeci şi opt de ani, făcuse singur târgul. Doar strănepoata lui de cinci ani îl zărise pe străin, însă felul în care-l descrie de atunci variază, fără îndoială sub impresia legendei pline de contradicţii a lui Tozgrec. Îşi aminteşte când de un bătrân maiestuos, când de un gringo grăsuţ, puţin chel, cu o mustaţă neagră şi un aparat de fotografiat alb sau viceversa (dar acel gringo, după ceilalţi săteni, era un căpitan de poliţie la pensie care-şi petrecuse vacanţa într-un cort pe malul mării prin 1959). Cât despre fostul primar, el a murit în 1970, pe când cel ce locuia pe podiş nu-şi manifestase încă prezenţa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu diversităţii

Vreau să vânez ideea pură, ce ţâşneşte
din codrii minţii, unde liberă aleargă,
să pescuiesc acea uimire, ce-o să spargă
un geam spre-o lume-n care gardul n-o opreşte,
s-ating penajul în sextine sau catrene,
să fac bandaje de cuvinte fără pene.

Vreau să mai râd când plânge roua de pe frunze,
atunci simt pulsul unei vieţi ce e reală,
mă pierd în cărţi, dar şi în lumea virtuală,
vreau să valsez în dansul pensulei pe pânze,
la răsărit, să lupt în ring, sau ca barbarii,
şi la apus, să joc iar şah, la malul mării...

Vreau să alerg când vântul şuieră sălbatic,
parcă în haită fug, cu lupii, în pădure,
parcă mă joc atunci, ca urşii, când au mure,
vreau să înot când briza murmură molatic,
parcă în banc înot, cu peşti din mări albastre,
şi-aş vrea să zbor ca nişte păsări ce-s măiastre.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce visez eu este încreştinarea rasei mele. Nu este vorba, pentru mine, de a agăţa suflete mai slabe sau fără apărare... Este vorba de a pregăti o Indie creştină, de a o pregăti nu prin diferite mijloace, ci fiind eu însumi printre premise; de a deschide o cale. Nu pentru a o deschide, ci intrând pe ea fără gând ascuns, pur şi simplu pentru că mă simt profund creştin şi profund hindus în acelaşi timp. Visez la o Indie creştină pentru că eu cred că numai astfel îşi va găsi India plenitudinea spirituală, hinduismul va fuziona cu creştinismul fără a pierde nici cea mai mică dintre valorile lui, contradicţiile lui se vor rezolva acolo, simbolurile lui vor ajunge la adevăr, şi poate chiar vor rămâne cu un caracter mai aprofundat.

citat din Henri Le Saux
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!