copaci şi vişine

Balada feciorului bun la inimă (refăcută)

1.

Nu-i timp să zac, căci moartea, după mine,
Să-mi iau un cal, să plec, de-aici, oleacă...
Din prispa fetei, tare mi-e zurlie:
Ia apă, c-un picior desculţ în spine,
Să i le ung, pe pajişte să zacă,
Când o dezmierd şi-i spun a mea să fie;
Pământul, da, e plin, cum se cuvine,
Şi de ştergare,
Şi o să beau din apa ei săracă;

De stăruiesc, ca să despoi frunzarul,
În pieptul vechi, să-ţi vâru' ani de lapte!
Să-l ţin pe tata, să-l îmbăt în floare,
Petalele-aprinse, ca şi jarul,
Culege-oi macul vremilor răscoapte...
La bătrâneţe leac, să fie, oare?
A-bătrânit tătuţa, ăst "amarul"!
Sculptez trudirea fiului, în fapte,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize din Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!