copilărie şi fotografie

Fotografia în formă de inimă

când m-am privit ultima oară
lipsea ceva din mine
sub cicatricea aceea
rămasă acolo
de ceva vreme
simt furnicături
ultimul război pe care
l-am purtat cu mine însumi
a fost în primăvara în care
mama îşi rătăcise umbra între
malurile Crişului Repede
dacă mă întrebaţi ce căuta acolo
o să vă spun:
îşi căuta pruncii
zi de zi în calendarul lipit
sub fotografia familiei
îşi nota zilele în care poştaşul
uita să-i aducă veşti
în cele din urmă a crezut de cuviinţă
să încuie poarta şi să urce

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangenţialul destin

Anii mei...
Mulţi ani cu întâmplări, suferinţe, riduri.
Câteva bucurii acolo, în rest... profundă uzură,
Păcate ale tinereţii înscrise la mituri
Cu tot cu fotografii, într-o broşură
Din care,
Tânjind după zăpezile uitate pe coama stâncii,
Venit de pe tărâmul copilăriei mele, se întrebă copilul:
"Doamne, pe unde o creşte copacul din care, îmi vor tăia
scândura crucii?"

Ce întâlniri ciudate programează destinul!

poezie de Cristian Neagu (5 martie 2013)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poza veche

Sunt eu, fetiţa asta serioasă
Ce stă pe-un scăuieş, cuminte,
Strângând la piept, cu mâinile-amândouă
Păpuşa nouă,
De care încă-mi mai aduc aminte?
(Avea rochiţă albă, de mătasă.)

Mi-e milă de mânuţa ei,
De trupul mic, şi firav, şi puţin:
Mi-e milă ca de-un copilaş străin
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei...

Pe vremea ceea nu mă cunoşteam, -
Oglinzile erau aşa de nalte!
O dată doar, în luciul unui geam
Am bănuit o clipă chipul meu,
Am prins în ochi surâsul celeilalte
Şi n-am ştiu că-s eu.

Dar într-o zi am coborât din cui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şase ani şi jumătate

Sunt şase ani şi jumătate,
De când mă rog într-un suspin
Şi atâtea patimi, port în spate,
La poza ei... când mă închin.

Atât mi-a mai rămas pe lume,
Tablou-acesta... prăfuit,
Ce-mi spune într-un fel anume
Ce mult, tu mamă, m-ai iubit.

Sunt şase ani şi jumătate,
De când copil, eu, nu mai sunt,
Te-nvaţă viaţa... cu de toate,
Iar tu măicuţă, eşti pământ.

Lumina-i veşnic, lângă cruce
Şi flori şi apă şi amar,
Atât... eu îţi mai pot aduce,
Restu-i o zbatere-n zadar.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn

nu vreau să mă vezi noaptea
nu pot trimite fotografii
am ochii roşii, un blitz defect
şi câteva dâre de lumină pe inimă

mă gândesc să nu-ţi mai trimit niciodată fotografii
sunt prea încărcate de melancolie
m-am săturat să-mi plimb tristeţea pe sticlă
urăsc reflectoarele, picturile şi pictorii, pe tata
da, îl urăsc, pe bunul meu tată
îl urăsc
nu-l mai urăsc
bat câmpii şi devin alta
urăsc-iubesc
iubesc-urăsc

cu pumnii strânşi, sper că
nu voi mai scrie niciodată poezie.
uită-te la mine, dragul meu
fotografiile şi poeziile mele stau pe ape

[...] Citeşte tot

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut cu o atitudine extrem de negativistă. Eram copilul care nu zâmbea în fotografiile de Crăciun, nu-mi plăcea niciun sport şi în general, uram o mulţime de lucruri. În cele din urmă am renunţat la negativitatea mea când m-am maturizat.

citat din Colton Haynes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

copilăria s-a topit în ziua când
mama s-a mutat departe
să-mi facă un ibric de ceai
din stele

tinereţea mi s-a împlinit
când glasul ei a răsucit ecoul ca un cuţit în rana
zisă viaţă
iar zilele mele
amiază amară, doar o promisă proiecţie chemându-mă
... să plec?
- nu plec, stau încâlcit în ore
şi simulez plânsul

un deal
împarte cerului semne
cruci
plouă fierbinte, mama o fi răsturnat ibricul
îi tremură încă mâinile, sărmana...
precum mie aici

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul ploii

Rădăcinile scot sunete ciudate
cresc din pamant şi peste tot e umed.
La răsăritul ploii curg şuvoi urmele de ape.
De curând potopul se-nşiră pe-o pagină de carte.
Desenate, valurile păreau pălării întoarse
către est... de unde se scurge pe mâini
atâta fluid albastru şi de unde trupurile norilor
se-nfioară la fiecare palpare a cerului
cu roiuri de gânduri aruncate pe cer ca stele
într-o noapte neagră, neagră şi-atât de aproape
de ce am fost odată umbre la-nceputuri?
Scândurile porţii se aud scârţâind şi doar
găurile amintesc că timpul se strecoară
prin fiecare fărâmă a fiinţei atât de învechite
ca un fir de aţă care se rupe la prima
durere mai aproape de nodul încă nedezlegat
al destinului.
Îngerii se-adună pe cale ca fluturii albaştri
în jurul gurii de apă risipită pentru o fotografie
înrămată de retină şi poate c-o flacără

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ceartă toamna...

Se mistuie în mine zeci de toamne
Ca un ecou din vremuri ancestrale
Venind, intransigent, să mă condamne
Că scutur ale anilor petale,

Apoi le-ngrop, zâmbind copilăreşte
Într-un album cu foi de catifea
Din care, inocentă, îmi zâmbeşte
Fetiţa cu ochi mari de peruzea.

Mai scotocesc, un pic înfrigurată,
Fotografii... iar un surâs fugar,
Privind adolescenta de-altădată,
Tresare într-un colţ de calendar.

Şi lacrimi reci în ochii mei se-adună,
Mă năpădesc duioase amintiri
Privind pe Mama, ce-o ţineam de mână
În curtea cu nostalgici trandafiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Prin crăpături de-obloane lumina, pete-pete,
Pătrunde pe podele, pe pat şi pe perete.
Aşa cum altădată încet s-a aşternut
Când odihneam aicea sub albul aşternut.
Iatacul e acelaşi şi-n tihna lui adie,
În bâzâit de muşte, bătrâna melodie,
Şi ornicul rosteşte clipita de demult —
Da, toate sunt aceleaşi: le văd şi le ascult.
Şi zilele pierdute revin. Simt că mă cheamă
Privirea mea uitată din poza prinsă-n ramă,
Cu ochii mei, cu ochii dintâi — şi simt pe piept
Cum giulgiul amintirii se lasă — şi, deştept,
Privesc cum îl atârnă drept coviltir pe toate.
Pe zid mai e hârtia cu flori încondeiate,
Şi puşca ruginită mi-o văd pe un dulap.
I-e frică iar — o clipă — copilului, de-un cap
De cerb cu ochi de sticlă şi coarne rămurate...

Adorm în paza unor descântece curate.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucărie

ea stătea cu chirie într-o oglindă de pradă cu dinţi de zăpadă. ea îşi plătea sângele cu o fotografie pentru fiecare călătorie. ea se spăla corect pe dinţi şi pe viaţă, fără anestezie. ea mergea cu iubi la piaţă, să cumpere biscuiţi pentru o lebădă de hârtie. timpul se măsura în ceai de iasomie, se înmulţea cu dulceaţă, se înălţa până la aceeaşi stea nătăfleaţă, care într-o dimineaţă a chiulit de la lecţia de astrologie. atunci, toamna a intrat printr-o fracţie în bucătărie, cu un aer de nevinovăţie, camuflată într-o pisică de ceaţă şi a început să sape cu insomnie, sub pleoape de sare, până la rădăcina florii de soare. într-o noapte, pe când se scălda într-o lacrimă de lapte, a alunecat din beţie într-un melc din copilărie şi uite aşa, foarte zurlie, şi-a tras un glonte de marţipan, care-a intrat într-un pian, care trecea din întâmplare printr-un vis uitat deschis la colivie, care s-a sinucis, dulce şi clasic, într-o simfonie. uşor bacovian, îngerul gardian a trimis îndată trei tristeţi şi o castană coaptă de monotonie, să culeagă amprentele ploii de mătase, acuzată de igrasie până la oase. şi astăzi se mai se descoase această grozăvie. aici, la cofetărie.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să fac regresie doar ca să număr nasturii din fotografie.
Îmi dau seama că-mi ia din ce în ce mai mult timp
Să despachetez copilul din hainele mari.
Când nu voi mai avea putere să fac asta
Mă voi multumi cu ceea ce se mai zăreşte sub ramă.
Uneori zgârii acolo cu unghia
Ca să strălucească în aer
Câteva fire de praf vechi.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Erai destul de drăguţă când erai mică, ba chiar frumuşică.
Lia: Da, am fost un copil simpatic şi foarte cuminte. Sincer, Luci, nu-mi convine chestia asta, anume faptul că ai umblat prin lucrurile mele fără să mă fi întrebat pe mine dacă-ţi permit sau nu, dar am să trec cu vederea de data asta şi te iert.
Lucian: Norocul meu că eşti indulgentă.
Lia: Îţi acord prezumţia de nevinovăţie, dat fiind că e pentru prima oară, nu că aş fi eu indulgentă. Dar să nu se repete! Să nu devii recidivist!
Lucian: Am înţeles! Şi ce zici de nişte poze împreună, pentru acelaşi album, al tău, poate câteva şi pentru al meu?! Nici eu n-am foarte multe fotografii cu tine în albumul meu, aşa că trebuie să corectăm această greşeală.
Lia: Se poate să ne fotografiem împreună?!
Lucian: Sigur, reglăm aparatul, îl fixăm pe o stâncă şi... Încercăm?!
Lia: Bine. Putem încerca.
Lucian: Stai acolo, să văd cum fixez aparatul.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Katherine Watson (referindu-se la o vacă desenată copilăresc): Acum 25 de ani cineva a considerat acest desen ca fiind genial.
Betty Warren: Mama mea. Am desenat asta de ziua ei. Următorul diapozitiv. Aceasta e mama mea. Poate fi numită artă?
Susan Delacorte: Este o fotografie.
Katherine Watson: Dacă ţi-aş spune că a fost făcută de Ansel Adams, ar schimba ceva?
Betty Warren: Arta nu este artă până când nu spune cineva că este.
Katherine Watson: Asta este artă!
Betty Warren: Persoanele avizate.
Katherine Watson: Şi cine sunt acelea?
Giselle Levy: Betty Warren! Suntem atât de norocoase să avem o astfel de persoană printre noi.

replici din filmul artistic Zâmbet de Mona Lisa
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu eroi

Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină,
chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte,
ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină,
respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă,
profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă,
când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte
sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire
decât un deget de copil care arăta luna.

În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a ţigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănţăne încă din fierul minerelor,
aşa cum clănţăne luna din fierul minerelor
acum, cu puţin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi şi fotografiile vechi
ale timpului.

Soldaţii cei tineri stau daţi cu ceară
pe feţe şi pe mâini, ca să lucească

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartierul din fotografie

În 1939 - ce toamnă!
Refugiaţii polonezi umpleau şoselele.
Ne-am întâlnit pe-o stradă pe care războiul la urmă a ucis-o
şi-am colindat toată ziua oraşul.

Casele au dansat fantastic
şi trenurile cu petrol au trecut sfârtecate prin gări.
Ploua cu stropi mari ca nişte viermi de argint.
De jur împrejurul nostru, călătoreau plopii;
femeia cu obrazul de lipie străbătuse calmă rombul din piaţă,
dar strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă.

În 1939 - ce toamnă!
Mă urmăreşte imaginea omului cu obrazul ciupit,
mă neliniştea complotul sceleraţilor împuşcaţi în cetate.
Strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă
şi veacul lua tot mai mult forma unei sticle-înfundate.

Cine ar fi bănuit că ploile n-or să mai sune
pe tablele caselor?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil, nimic mai mult

Nesfârşit, un fel d-imensitate ce n-are vreun habar de termen,
nu vrea să ştie de încotro, de-un ce va fi infantul germen
nevinovat, e doar sămânţă cu încolţiri de-o moştenire
în fir plăpând, transport de timp recultivat în răsădire,
nostalgic viitor reîntors în poze de-un album de gânduri,
ce şi-au uitat zilele lungi, vacanţe-n şiruri rânduri, rânduri,
pur până la iresponsabil, aşa cum crezul în credinţă,
un nufăr alb, deschis impudic, plutind pe-un lin de suferinţă,
firul de puf de păpădie, din plopii, străjuind drumeaguri,
ce aşteptă vânt să mute-n zbor vise cu fluturări de steaguri,
jurate sincer în candid ce se repetă în uitări
pe zi ce trece, pârâu, râu, rostogolind 'n sărate mări...
ce poate ele ştiu ce înseamnă s-aduni, cu sufletul umil,
în lacrimi inocente cursuri, izvor, de inimi de copil.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile în care mă caut...

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!