copilărie şi sacrificiu

Rondelul rostuirii

Tu ai plecat să-ţi faci un rost,
Copilul meu gândesc la tine
C-a prins grădina mărăcine
De când acasă n-ai mai fost.

Mă rog la Domnul şi ţin post,
Dumnezeu să-ţi dea tot bine
C-ai plecat să-ţi faci un rost,
Copilul meu gândesc la tine.

Să reuşeşti are un cost,
Sacrific totul de la mine
Chiar dacă traiul mi-e anost
Acum când bătrâneţea vine.

Tu ai plecat să-ţi faci un rost!

rondel de Ioan Friciu (22 februarie 2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii, materie esenţă
Privind de milenii câmpia
Ca un bătrân copilăria...
Sacrificiu şi consecvenţă!

catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de sărbătoare - cadoul umanităţii

(dedicat tatălui meu, Ionel Necşuţu)

Visez cum am visat,
Sunt eu, fetiţa tatei iubitoare ce-n prag te aştepta să vii
Te descălţa şi te chema la masă
Să-i povesteşti ale tale amintiri din copilărie
Dar ai plecat... Departe...
Mult prea departe să te mai pot atinge, zi de zi
Acum masa-i tot mai goală
Iar eu nu mai sunt fata nimănui..,
Am să te chem să ma ajuţi, dragul meu tată
Ţara mă cheamă să o slujesc cu inima deschisă,
Precum tu mă chemai la masă
Sunt singură şi tot ce vreau e să iubesc
Precum acel copil iubit de părinţii-i afectuoşi.
Îţi multumes tată pentru tot
Îţi mulţumesc pentru cadoul ţării româneşti
În zi de mare sărbătoare, Unirea Ţării Româneşti
Îţi mulţumesc de mii de ori pentru sacrificiul tău divin
Şi te iubesc, deşi am evitat aţi spune de multe ori..

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bloc înalt şi vremea în decor cadenţă

tot aşa era într-o zi
ascultam la radio vremea
(cum să asculţi la radio vremea?)
şi deodată m-am pierdut
(poetica)
afară începuse să ningă
rafale spulberau inimi
acoperite cu promoroacă
silvia este copil eu sunt copil
săpăm scări abrupte în noi de vreo zece ani
doar doar vom reuşi să zburdăm peste câmpii
imaginea cu tine şi cu berbecul sacrificat
e tot ce am
valea asta lungă porneşte din palmă
şi nu ştiu ce voiam să-ţi mai spun

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tendinţele masculine se exprimă prin atitudinea dominatoare a femeii şi prin dorinţa sa de a avea un control absolut asupra copiilor. Ori femeia se poate teme de acest lucru, fiind, astfel, prea indulgentă cu ei. Se poate manifesta una dintre cele două extreme. Fie îşi bagă fără încetare nasul în treburile copilului, fie se teme de tendinţele sadice implicate, rămânând pasivă, neîndrăznind să intervină. Resentimentul împotriva rolului feminin transpare din învăţăturile date copiilor, potrivit cărora bărbaţii sunt brute şi femeile sunt creaturi suferinde, rolul feminin este demn de dispreţ şi de milă, menstruaţia este o boală ("blestem") şi actul sexual, un sacrificiu pe altarul dorinţelor soţului. Aceste mame vor fi intolerante faţă de orice manifestare sexuală, în special din partea fiicelor, dar, foarte frecvent, şi din partea fiilor.

Karen Horney în Psihologia femeii (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de ieri şi de azi

Lumea asta de milenii încoace,
A fost măcinată de războaie şi boli,
De cruzimi, de nedreptăţi şi trădări,
Şi n-a cunocut niciodată o pace!

Am avut sclavi şi imperii întinse,
Inchiziţii şi ruguri aprinse,
Holocaust, genocid şi deportări,
Detractori, execuţii şi condamnări.

Avem acum săraci şi bogaţi până-n dinţi,
Şi copii malnutriţi uitaţi de părinţi,
Petreceri şi vile de lux peste mări şi oceane,
Şi bolnavi, care ne mor în spitale.

Limuzine şi iahturi unii adună,
Iar alţii muncesc din greu şi suspină,
Că nu le ajung să dea copiilor cină.
Şi atunci te întrebi: Cine-i de vină?

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (9 februarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu I

Mi-am înţeles părinţii cu adevărat, doar când le-am călcat pe urme şi încă nu am reuşit să le mulţumesc suficient pentru tot ce-au făcut pentru mine.
Am dedus că darul cel mai preţios al copiilor este libertatea de a cerceta singuri.
Am simţit că a fi mamă este o minune cu greutate mare, iar copiii sunt primele minuni ale minunilor.
Am văzut că bunătatea este vulnerabilă pe pământ, dar apreciată de sfinţi.
Am observat că şi iubirea are scară de valori diferite, dar rucsacul ei merită cărat în spate toată viaţa, chiar dacă e greu.
Am văzut că sinceritatea nu aduce întotdeauna bucurii, dar mai are încă susţinători rătăciţi.
Am observat că bucuriile dacă nu sunt împărţite nu sunt bucurii.
Am văzut că toate dărniciile au efect de bumerang.
Am dedus că experienţele vieţii rumegate în timp nasc boabe de înţelepciune pe care Biblia ne-o oferă gratis.
Am înţeles că numai diferenţa dintre caracterele omeneşti stimulează progresul.
Am observat că bolovanii vieţii nu sunt imobili, dacă puterea crezului nu schiopătează.
Am început să simt cu adevărat gustul fericirii, când grăunţele înţelepciunii mele au intrat în faza de coacere.
Am simţit că iubirea are puteri magice şi dincolo de viaţă.
Am dedus că pentru a escalada piramida vieţii cu bine trebuie să mă hrănesc cu pâinea înţeleptului.
Am urât fără să vreau oamenii fără norme morale sănătoase, dar mi-am dat seama că şi eu fac parte din turma Domnului.
Am invidiat oamenii bogaţi spiritual şi pacea inimii lor, dar nu şi renunţările lor lumeşti.
Admir plângând bucuriile performanţelor omeneşti şi sacrificiul lor nebănuit, dar sunt atât de departe de ele.
Am observat că darurile caracterelor omeneşti sunt diferite ca să ne înţelepţim unii pe alţii.
Am observat că fără vrerea lui Dumnezeu suntem nimic, dar El ne-a iubit mult dând lumii viaţa cu miracolele ei surprinzătoare.
Cred în Dumnezeu pentru că nu l-am văzut, dar l-am simţit.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (21 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De copil visam la flota mea

am sacrificat câteva caiete de matematică
dar balta a secat de atunci
au crescut câteva blocuri pe oceanul meu
apoi am lansat avioane cu fuselajul de dictando
dar sper să nu mai aterizeze niciodată
aeroporturile le-am pierdut la optsprezece ani
când am votat prima dată

încă mai ştiu să fac crucişătoare
cuirasate şi tot felul de monitoare
închizând ochii
văd speranţa cu toate pânzele sus
şi pe ismail
toate visele mele sunt caravele
fiecare ajunge fără escală în lumi noi nouţe
unde pot fi zeu pentru o zi
să fac trafic cu băştinaşii
să le ofer câteva iluzii
despre viaţa de dincolo de moarte

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamelor

Hai la joc. Voie bună, domnişoarelor şi frumosele doamne
Ne regăsim după mulţi ani... Departe
Ne reîntâlnim la sărbătoare mare
Mare-i ziua mamei şi a femeii iubite
Ziua specială în care fiecare copil îşi iubeşte mama
Mama cu părul cărunt, care n-aş vrea să-mbătrânească vreodată
Mama, frumoasa comoară
Dulcea şi blânda mamă....
Îngerul nostru din noapte
Remarcabila poveste de iubire... Nefinalizată vreodată...
Mama-n fiecare clipă...
Sacrificiu divin... Mărgăritar la marginea pădurii.
Lacrimi din iubire... Lacrimi de fericire...

poezie de Ilena Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere de brevet

eu nepoetul
domiciliat într-o himeră
vreau un brevet de invenţie.

plecând de la premisa că mai toate cuvintele noastre sunt seci,
deformate şi fără valoare substanţială,
am creat "procedeul de remodelare a cuvintelor cu ajutorul nanogândurilor"
aceasta este invenţia şi voi descrie cum functionează.
dar, partea cea mai importantă, modul de fabricare a sprayului
rămâne secret până la finalizarea procesului de brevetare.

iau un cuvânt, oricare, de exemplu iubire,
şi-l fixez între două inimi ostile
îi administrez un puff din spray-ul cu nanogânduri
şi după cum vedeţi, cuvântul se schimbă la faţă
modelat de culoare, feromoni, surâs, salivă
redevenind cu totul şi cu totul altul sau altceva.

am să iau de exemplu cuvantul ură,
pe care-l prind între două resentimente

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Costel Macovei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti, femeie!

Frumoasă eşti, femeie,
Flacăra-ţi arde-n privire,
Eşti muză pentru condeie
Tulburătoare plăsmuire.

Frumoasă eşti ca mamă
Când pruncii pe lume-i aduci,
Îi creşti fără a ţine seamă
De sacrificii şi de răscruci.

Frumoasă eşti ca bunică
Când nepoţilor le citeşti poveşti,
Îi răsfeţi în fiecare ziulică
Ce ţi-a rămas din cele lumeşti.

Frumoasă eşti ca iubită
Când pe bărbat îl răscoleşti,
Cu patima-ţi într-o clipită
În necunoscut îl ademeneşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamica

Te-am cunoscut cand erai mica,
Si n-am crezut ca ai sa-mi fii,
La baietel asa mamica,
Si poate si la alti copiii...

Asa te simt eu de puternic,
Prezenta chiar, desi nu esti,
Si ma consider un nemernic
Ca azi copilul nu ti-l cresti.

Tu lupti acolo pentru el,
Eu lupt aici dar e.. degeaba,
C-asa-i romanul.. mititel,
Si nu-ntelege cum sta treaba.

In tara-i sunt doar cu prezenta,
Ma lupt dar nu stiu pentru ce,
Copilul meu are de toate,
Dar mama lui departe e...

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte copii, aşa-s bătrânii noştri

Cu ochii calzi, miraţi, percepţii mai slăbite,
Cu glasul tremurat şi pasul poticnit,
Îşi duc poveri din ani, iar pletele albite
Ne-arată câte griji în suflet le-au mocnit.

Au îndurat corvezi, noian de sacrificii
Pentru copiii lor, s-ajungă "cineva",
Şi-au înfrânat dorinţe, vise, poate vicii,
Şi unii sunt uitaţi, în lume, undeva...

Şi scad... sunt tot mai scunzi, copiii cu bastoane,
Cu dioptrii mai mari, cu riduri pe obraz,
Cu straiul perimat, cu bâlbe în consoane,
Bolnavi şi gânditori, cer vieţii un răgaz...

Şi uită tot mai des, şi te privesc cu teamă
Când nu pricep ceva, deşi ai repetat,
Nu îi certa te rog, vei provoca o dramă,

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângem...

Să plângem azi copiii ce şi-au pierdut chipul pe vecie
Şi copţi bărbaţi, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce şi-au pierdut nepot deodat'
Şi îndrăgostiţi eterni, rămaşi fără perechea, mai deunăzi vie.

Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Şi cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâţi ştiuţi, mai ieri doar oarecare.

Să plângem vinovaţii ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenţi,
Interesaţi doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene...
Să plângem, c-or muri de atâtea burţi, de atâta nesfârşită lene
Şi rugi să îndreptăm în sus, să fie morţii cât mai competenţi!

Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce ştie doar să fure prea sărac, în fum să-l tămâiască...
Să plângem că tot ne vând gropi, de morţi, ei, tagma mişelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paşte... clerul nostru noxă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Ţară şi o Limbă şi un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moşii mei
Că din ei răsare pâinea şi prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morţii mei se-aşează
Limba nu ne mai e limbă, ţara nu mai este trează
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii şi să venerăm partide
Cum să cântărim istoria şi s-o vindem pe bucăţi
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi
Pe Vlad Ţepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învaţă idioţii că Bălcescu a fost laş
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaş
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimţiţi cât să-şi permită a ne ponegri eroii?
Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n faţă ca pe legi adevărate
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi si periculoşi
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Fărâmă de mesaj galactic
Se convertind păgân cu sfinte
Într-o cutumă, vis cu practic;
Copil pierdut de-un zeu părinte.

"Dar" e, creaţie, crenguţă
De tată-n fiu născut incert
La dată fixă... În brad crăcuţă
Lumini sclipind pe-un cer deşert.

"Cobor" din aştrii-n casă caldă
Din sanctitate-n moş-copil
Născut sacrificat, ofrandă
De-o lume-n crucifix ostil.

E albul prunc cu barbă moale,
Claus, Christmas, Noel, Crăciun,
Natal, Nativity, Natale,
Calatio... simbol de bun.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea în versuri a Alessiei

Dacă la unsprezece şi jumătate dimineaţa
vei deschide fereastra familiei Paoli,
în partea opusă, pe balconul acelei clădiri galbene fără tencuilă,
o să poţi vedea o fată tânără cu părul şaten,
şi gri care-ţi aduce aminte de o pânză de păianjen.
Alessia are douăzeci şi şapte de ani şi nu se iubeşte pe sine.
Lucrează la o patiserie în centru oraşului,
lucrează pe tura de după-amiază, şi câştigă foarte puţini bani,
prea puţini pentru a închide ferestrele balconului pentru totdeauna.
Când în ochii ei nu se reflectă micile pizze şi prăjiturile
– dacă-i priveşti pupilele îndeaproape –
poţi vedea tramvaiele de pe strada Padova,
fructe în lăzi, rochii, travestiţi
(pentru ea mult prea bătători la ochi, ca sânii
transexualilor care îi par ca nişte bombe)
sau poate picioarele femeilor frumoase,
netede, netede sub fustele mini.
La vârsta de şaptesprezece ani Alessia visa
să devină avocat,
dar tatăl ei a murit în urma unui atac de cord

[...] Citeşte tot

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru şi lupoaica – fata de împărat

A fost odată-o-mpărăteasă
Bună şi nespus de frumoasă.
Ea cârmuia un regat,
Alături de-al său împărat.

Împărăteasa era supărată –
Copii n-a avut niciodată,
Oricât de mult se ruga,
Domnul nu-i îngăduia.

Iată însă, că-ntr-o zi
Regina se-mbolnăvi...
Nimeni leacul nu-i găsea...
Nu se mai putea trata.

După luni de suferinţă,
Cu a regelui voinţă,
Au lăsat-o, vai, să moară,
Să nu mai sufere-o ţară.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!