copilărie şi văduvie

Din întuneric şi vremuri câinoase

Din întunericul Pământului se ridică azi, Viaţa,
Rădăcinile florilor se împletesc cu putere,
Se-mpart în şuviţe şi-n uscăciunea osemintelor
Ce dau putere de încolţire tuturor seminţelor, plantate.
Din beciurile Pământului se ridică frunţi de lumină
În care se-alintă şi plesnesc boboci de trandafiri
Omuleţi parfumaţi ce-au băut din cupele Împăratului
Ce-a vărsat peste ei toate ploile şi râurile divine.
Din vremuri câinoase se ridică azi lumea cu tine
Cu tine, cerşetorule de bucurii şi minuni Dumnezeieşti,
Pentru care nu face aproape nimic să se arate
Pe setea genunchilor tăi de drumuri, şi nu de-nchinări.
Din vremuri amare se ridică azi lumea şi crânguri
Obosite de suspine şi bocete lungi de oameni străini
Străini de fericirea Celui ce coboară azi pe Pământ
Să miluiască toată suflarea celor întristaţi şi necăjiţi.
O înviere permanentă doreşte să pună în luturi
O dragoste de Hristos şi de recunoştinţă spre El
Spre carnea înflorită în pietrele şi spinii defăimătorilor
De cuvântul şi crucea Tatălui pe care Fiul a fost răstignit.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clăcaşul

I

Oh! legaţi pentru vecie
De pămîntul unde stăm,
Plătim vecinică chirie
Şi pe apa care bem.
Nu avem nimic al nostru ;
Tot în preajmă e străin!
Venim rupţi din lucrul vostru
Şi dăm peste-al lipsei chin.

Ca un dobitoc de muncă,
Ca copaciul roditor,
Ca rodirea dintr-o luncă
Voi striviţi pe muncitor.
El şi fiii, şi soţie,
Boul, vaca şi viţei,
Toţi sunt zestre pe moşie:
Robi ai muncii, robi ai ei.

[...] Citeşte tot

poezie de Cezar Bolliac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Rai e toamnă, mamă?

În Rai e toamnă, mamă?
Trimite-mi, de poţi, veşti,
Cum se vede pământul,
... Acolo unde eşti?

Te văd îmbrobodită,
Pe prispa casei stând,
Aşa făceai adesea,
Priveai frunza căzând.

Oftai fără vreo vorbă,
Basmaua ţi-o legai,
Şi rătăcită-n gânduri,
Cuminte, lăcrimai.

Purtai galoşii tatii',
Şi-o bundiţă din lână,
Veche de mulţi ani,
Măicuţa mea bătrână.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul

La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Isus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o cămilă, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le atine talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiele marasmului

Nu sunt tramvaie pentru clipe şi nemorţi,
doar ceruri sau văgăuni inerte.
Capete de linie şi vatmani fără cranii sub chipie,
taximetriste bete în pană de benzină mânate de nevoi,
pensionari mahmuri pierduţi la loterie, cu ochi vitriolaţi
de blugii adolescentelor la care singurul lucru inteligent este telefonul,
văduve inerte cu respiraţii peste ceaslovuri mucegăite,
proletari hăituiţi duhnind a coşmaruri şi copiii care le sunt morminte pentru vise,
toţi şi toate sunt înghesuiţi în aceste tramvaie lăsate de izbelişte
în panta amurgului care a început nemilos de la răsărit.

Afară plutesc gropi care rup planetarele ca pe spaghete,
claxoane matrioska umplu de avorturi sonore
oraşul stigmatizat cu răni şi puroaie verbale,
canalele horcăie înfundate de strigătele mâzgălite pe uşile W. C-urilor publice.
Râd şi, cu urechea lipită de geamul tramvaiului
ascult oraşul, ura din el cum dospeşte
fermentând în cavourile viilor numite apartamente.

Cobor, simt ploaia pe care se caţără un blestem spre cerul sulfuros-

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemântuire (2)

orizontali în morminte
ne lăsăm traversaţi/ nu simţim timpul
rămân incrustate dâre bolnave
ca-ntr-o poartă a sărutului răsturnată

arapi dezmoşteniţi de propria culoare
în ruptura din noi creşte haosul
ne perpelim spinii unii într-ai celuilalt:
nu sosesc mironosiţe.

când am întins o mână ţărâna ne-a acaparat
dezvelite scheletele s-au holbat impudic:
steaua n-a mai ştiut să călăuzească

nicio oglindă nu ne-a putut recompune
eram copiii orfani... dacă ne durea?!
poate... de am fi înţeles lipsa...

văduvi perfecţi
nu ne cunoscusem vreodată cu adevărat

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul III

Ea, ce-mi scălda-n iubire-odată gândul,
frumosul adevăr mi-l dezveli
în dulce chip, probând şi reprobându-l;

iar eu, spre-a m-arăta-ndreptat şi-a fi
convins, nălţai atât cât se cuvine
spre dânsa ochii gata de-a vorbi.

Ci-un lucru-mi apăru, trăgând spre sine
atât de mult întreag-atenţia mea,
că gândul de-a vorbi s-a dus din mine.

O sticlă netedă şi-ntreagă-n ea,
sau cum o apă clară şi-odihnită,
al cărei fund să-l poţi însă vedea,

redă a noastră faţă oglindită
aşa de slab, că mai cu greu ne scapă
pe-o albă frunte-o perl-a fi zărită,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustnicul

I
Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede
sângeriu prin pâclă deasă. Pe-o stâncă şade Lucifer
cu aripi de liliac, cu ochii luminoşi de fosfor. Priveşte
neclintit parcă ar asculta ceva-n tăcere.

LUCIFER

Nu s-aude-n larg decât mişcarea
pământului prin lume.

Cu aripile sprijinite-n pietre-aştept
de-un veac aici.
Când am urcat cărarea
părea că duc în spate-o cruce grea,
şi spini ce atârnau în aer mă-nţepau pe frunte.

Dacă semnele nu mint,
călcâile îmi odihnesc
pe stâncile spânzurătorilor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De picoteală

Îmi spuneai că e frig dacă deschizi fereastra înainte de ora doisprezece,
râdeai,
mă luai în răspăr, eşti un vrăjitor, aşa e, doar tu ai baghetele magice aurite şi mâna de doisprezece tăciuni
ora aceea, doisprezece,
prefaci teama în cupa aceea de vin pe care n-o înţelegeam niciodată,
în Levant strugurii se coc mai repede decât aici,
aşa cum se coace floarea de vişin primăvara şi se face la urmă acrişoară apoi parfum,
cu frunzele vii de aşezat într-o carte proaspăt tipărită, prostia rămâne necumpărată de nimeni,
nu se cumpără nu se vinde,
în şi din prostie, doar cărţile singuraticilor răzbat...
sfârâiau pe undeva melcii, ar fi cerut să se işte, să se împrimăvăreze odată ierburile şi animalele
către Levant, se mănâncă de vie carnea şi în sânge multă carne de oaie şi miel qui prodest
oile şi mieii se taie vinerea
iar în ol pregătesc coca pentru plăcinte cu ierburi străbătute încă de seve
qui prodest
nu mai vrem legături
e felul lor de a se lega de ierburile care cresc pe lângă pietrele altfel prea văduve
şi de animalele singuratice, de turmele care încă le rămân.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de văduvi

Iată cearta revoluţiei cu lumea,
şi cum se face de ne-ajunge lanţul mecanic al istoriei,
ca o cătuşă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viaţa omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparţinându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe braţele fine, gălbui,
de ţăran degenerat, preacurvit şi ameţit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparţine, ei pretind că au obligaţia
morală de a ţine minte pentru noi toţi. Şi pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid şi sfânt,
nu le-au uitat şi nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Şi le mai fac perne, din când în când, aşa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viaţă, aidoma fierului înroşit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
şi a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naţionali

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria şi Măriuca

Maria era mămica, iar ce mică Măriuca.
Maria văduvă de soţ, Măriuca fără tată.
Au rămas să se descurce, fără nici un ajutor,
Viaţa grea să o înfrunte, în lumea asta cu dor.
În căsuţa lor săracă aveau viaţă chinuită,
Niciodată vizitate, de lumea dezlănţuită.
Uitase lumea de ele. Nimeni nu-şi mai amintea
Că sub cerul plin cu stele, viaţa încet se stingea.
Trece vara călduroasă, vremea este tot mai rece,
Vine iarna viscoloasă, vântul prin şindrilă trece.
Tot mai tristă este mama, la fetiţă se gândeşte.
De un timp a luat seama, că fata se-îmbolnăveşte.
Ce să facă biata mamă? Cum s-o ferească de boală?
Pune capul să se culce, dar nu poate să adoarmă.
Sufletul i se-întristează când o aude gemând.
Lângă capul ei veghează şi o mângâie oftând.
Se ridică, face cruce, la icoană iute-aleargă,
Ochii către ceruri duce, pentru copilă se roagă.
Slăbită, fără putere, în genunchi, cu voce tare,
Tatălui din cer îi cere, fetei să dea alinare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relicto corpus

Am parcă evitat tragismul să nu-mi inspire an ce-ncepe,
Să nu mă năpustesc cu suflet rănit, să-i caut oblojiri
Cu leacuri noi de vorbe goale l-atâtea plinuri de-amintiri
Copilăreşti, vizionante despre trecuturi... Printre otrepe!

Dar părcă ură, ne voită, se urcă-n mintea-mi prinsă-n mreje
Printre minciuni care se poartă din poartă-n poartă adevăr,
Spus fără noimă -martor mort- "că nu-şi iubeşte fir de păr"?!?...
Şi-adulat propriu, brusc, se schimbă... Din drept în cancer, în vârteje!

Simbolul vieţii scris pe pânze celuloidice, crez, tot
Se risipeşte-n dos de palmă -ce-ar fi fost mângâieri perfide-
Şi ascunsul hâd iese din mâzgă, tentaculează din firide
S-omoare cast, pentru avut! S-ascundă idol lumii... Mort!

Ca-ntr-un conclav de adulatrii ce nu i-au fost nicicând aproape,
Apar din neguri -gând rapace- duhovnici fără spovedire
Ce-ar adora văduvei "scumpe" să fie ei noua proptire...
Ţinând ison ca tot să ardă; emulul iute să-l... "Îngroape"!?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!