Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

crivăț și foc

Citate despre crivăț și foc, pagina 2

Textele de mai jos conțin referiri la crivăț și foc, dar cu o relevanță mică.

Casa părintească privea spre dealurile împădurite din față, după cortina cărora îmbiau: pădurea însăși a Cătămăreștilor, gârla pădurii și iazul cu insula din mijloc, unde în tovărășia fratelui, cititor al lui Robinson, desfășurau războiul împotriva broaștelor, urmat de răsunătoare victorii, de care studentul de la Berlin își va aminti cu nevindecată melancolie. Aici și-n acești ani binecuvântați ai copilăriei se încheagă inițierea poetului nu numai în farmecele naturii și-n tainele firii: (Mama-i știa atâtea povești, pe câte fuse/Torsese în viață... /Deci ea l-au învățat/Să tâlcuiască semne ș-a păsărilor spuse/Și murmura cuminte a râului curat), dar și-n puritatea originară a vieții de țară, a cărei complexă cunoaștere copilul o soarbe de timpuriu și de la izvor. O șezătoare, în miez de iarnă, cu fete stând pe țolul așternut în jurul focului, întreținut de vreascuri, și dărăcind lână ( Când crivățul cu iarna din nord vine în spate), îl ține treaz până ce jarul cu mirajele lui incandescente și basmele de pe tărâmul celălalt îl strămută în împărăția viselor, la pieptul mamei, ce, surâzând, îl veghează...

în M. Eminescu- Opere alese
Adăugat de Avramescu Norvegia-ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Elena Chindea

Despletind fuioare din lună

– Ariadne în recluziune –

e iarnă prea vastă-ntre noi
suntem prea roșii sub unghia albă-a memoriei
oasele ni se izbesc de cer
trag fără milă gloanțe de carne-n rafale
blurează timpul
face ravagii crivățul sângelui
artere oarbe împodobesc drumuri fragile
fără de noi strigătul ne albește nisipul
de invazia măștilor clepsidra se umflă râul de spațiu
devine o mare
ce nu ne poate cuprinde

în clopotnița trupului o alunecare pe geana abisului ne e semnătură

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Sandburg

Miere și sare

O traistă cu trucuri – nu-i așa?
Și-o partidă jucată de niște ființe lingușitoare?
Dacă ești priceput la jonglat c-un pachet de cărți
sau la aruncatul zarurilor – asta ajută?
Dacă poți spune bancuri și fi un bun pretenar
și poți face impresie – asta ajută?
Când băieții se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieți –
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai așa și-așa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii și degerătura crivățului
și vine cum vine vremea, iar tu nu poți schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
și felul în care pășești, vorbești, îți ții mâinile sau capul –
iar tu nu poți schimba asta – tu doar aștepți și te rogi.

Există vreun fel în care poți măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs

[...] Citește tot

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Chicago Poems: Unabridged Paperback" de Carl Sandburg este disponibilă pentru comandă online la numai 12.99 lei.

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.

Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinți și-n capul gol,
Răsare, crește-n zări venind,
Și zările de-abia-l cuprind,
Și-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Și ține-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Și-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braț hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roș de sânge-i albul tort,
Și pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Cezar Bolliac

Sila

Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește,
Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește
Un taur ce-a rănit.
Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare,
O rază îngînată de slabă luminare
Subt un troian albit.

Troianul era casă, cășcioară locuită,
Ce-i astupa nemeții intrarea umilit㠗
Bordei de muncitor;
Și raza îngânată venea dintr-o lumină
D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină
Pe un uscat cotor.

Cu furcile în brâne, cu fețele voioase,
Întind cât pot cu fusul din caiere stufoase
Două femei cântând.
Bătrână este una, ca iarna de albită,
Iar alta este jună, bălaie și iubită
De câți o văd râzând.

[...] Citește tot

poezie clasică de din Poezii nouă (4 ianuarie 1840)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Era timpul florilor

cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.
cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate și reprezentanțe
iar azi, pe șoseaua dorințelor mele
îți trimiți ochii albaștri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzișul roz de castani.

ai devenit o mare putere străină.
din zodiac, sateliții tăi mă fotografiază în mii de poziții, îmi spionează secreția insulinei
iau interviuri până și trusei mele de bărbierit
și îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul
anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua
pe când în crivățul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, până și șoferului tău mă adresez cu efendi
până și lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete
îi spun da, massa, gulerașului tău cu dantelă
îi croiesc și agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătrați de vitrină
vin într-un suflet când lenea ta clopoțește...

parcă ești un păun, cu bucureștiul înfoiat în spatele tău.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.
Dimitrie Bolintineanu

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalță palmierul
Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Așa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un grațios surâs
În tristele deșerte crea un oasis;
Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă țară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Și palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Și nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Și alta vine-ndată de ține al său loc.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.
Mihai Eminescu

Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citește tot

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Oana Frențescu

Dacă tu n-ai exista

dacă tu n-ai exista
albastru ar dormi în neființă
toate felurile de strâns în brațe n-ar spune nimic
respirația n-ar fi o greutate
când ochiul tău prinde pulsul tăcerii
focul din stele n-ar fi smuls pentru vene
și Dumnezeu n-ar fi pe-un arc de curcubeu

ziua mohorâtă deșirată și palidă
n-ar face saltul brusc în neant
când mâinile luptă să fie împreună
frigul n-ar mai smulge frunzele
necăjind liniștea adorată
piatra n-ar pune la îndoială mirosul vechi
al dragostei eterne

un timp n-ar exista să ne împace
poeme din răni nicicând nu s-ar naște
speranțele n-or legăna luciul oglinzii
inventându-te din ispita lunii smulsă din vânt

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre crivăț și foc, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook