cutremure şi suflet

Protocol al unui club Matei Caragiale

"Vis al galeşei Floride şi-al ostroavelor Antile",
Orchidee! nu eşti însăşi arta marelui Matei,
Cu a selbelor cădere în corole şi mantile
Sau cu Anzii albi în funduri ca o moarte de Protei?

Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale,
Sub sărutul muştei Mima somptuos ca un manşon,
Locuieşte cetluită somnurile-i seminale
În o rouă de poleiuri: Raşelica Nachmansohn.

O! vegheat din jilţul Naibei al Pământurilor Nalte,
De atlaz tulip în creştet încheiat cu cap de mort,
"Mult" poesc, cioplirea unei rare şi pierdute dalte,
Paşadia îşi despoaie înnoptat semeţu-i port.

O! scuipat de înverzita tuse a spumelor putride,
Cocoţat pe naufragii, nefiresc ca într-un ochean,
Împuind cămara nopţii cu oracole stupide
Gore freamătă-n jiletcă de râios batracian.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii de vânt

pământul are ore între coaste
când respiră lumile se developează în hieratice astre
iar miile de panoplii se umplu cu ore în cărbune expuse prin întunericul brut pe unde bufniţe tac din solidaritate cu lumina captivă cu becul mut

în epicentrul pământului sufletul meu deztrupează timpul
îl aşează pe rotisor împreună cu arborii ciopliţi în cuvânt
ca lungile albii de râu unde neînceputul creşte
mai alb decât şerpii casei şerpii de vânt
voi mai inhala porii ceasurilor umbrele lor striate cu timpanul lipit de
malaxorul secundelor vii
voi mai roti stelele de mare galaxiile lumii hergheliile de la Letea zurlii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce rămâne?!

iubirea în învelişul trădării
trădarea în ascunzişul celeilalte?!

doar spaima enormă a omului omiţându-şi Dumnezeul?!

şi câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!

niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!

florile îşi schimbă chipul în nevăzutul ochilor noştri
nopţile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineaţă
un lup ne muşcă isteric din intimitate
îi încurajăm muşcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată

şi totuşi! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenţionează un foişor:
2 suflete gata cândva să explodeze!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echipa de selecţie

dormeam
în vis luna avea forma literei C
s-a auzit un zgomot
zâmbeam şi luptam să mă trezesc din paralizie
noroc cu substanţa reticulată
dreapta ridica mâna stângă
în picioare greu strigam motănelul
poate a fost cutremur mi-am zis
năucă atingeam pielea sufletului
şi prin geamul din lumina nopţii
vedeam fericirea ca pe un drum

un tremur uşor
moartea a fost sigur a spus gândul de pe scaun
şi-am coborât la parter sprijinită într-un copac
după o vreme am adormit pe pervazul ferestrei
nu-mi era frică decât de rug şi portocali
a mai venit o dată nu a avut loc
i-am auzit tălpile îndepărtându-se
şi vocea moale cum recita un text cursiv

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte

Nemărginită bolt-a nopţii,
Deschide tainica ta carte
Şi-ascultă-mi glasul zbuciumării
Neputincioase şi deşarte.
Doar mila ta n-o să se stingă
Când două mâini tremurătoare
Îşi împreun' nevolnicia
În chip de rugă şi iertare.

Azi ţintele de nestemate
Culege-le din cingătoare,
Căci ochii stelelor mă mustră,
Şi plânsul stelelor mă doare.
Azi orice picur de lumină
Din faţa ta îmbujorată
În ţintirimul larg al minţii
O cruce proaspătă-mi arată.

Le văd şireag... şi mă cutremur,
Şi fiecare clipă-mi pare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga din Poezii (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adoratul Eminescu

cand citesc versurile dumitale,
ma cutremur si-ncep sa plang
Dumnezeu te-a dat in dar
romanilor pe-acest pamant

tu esti geniul tuturora
tu esti romanul nostru sfant,
tu esti poetul nepereche
cum nu e altul pe pamant

te vom pastra mereu in suflet
vei trai o eternitate
pe cand noi toti ne apropiem
cu pasi repezi catre moarte

tu n-ai sa mori niciodata
sufletu-ti printre noi pluteste
Eminescu eu te ador,
Romania te iubeste

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroziac

Îţi torn să bei seninătate din rai abia sosit,
Uşi largi, vitraliuri de cer ţi se deschid,
Începe-a prinde viaţă prin spasme, răsărit,
Că poate-aşa-o să-mi treacă venirile de rid.

Mie-mi ajunge rugul sporadicelor doruri
Umblându-şi viţă scumpă pe-aiurea empireuri
Îmi spală infinitul orbirile cu cloruri,
Norocul nu-mi mai joacă la groapa cu deşeuri.

Nici miile de ploi, cutremur negru-n oase,
Nu le mai port la gleznă brăţară de fier rece,
Mi-apropii drept izbândă corole luminoase,
Iubirea stă pe loc, din sfânt nu se mai trece.

Şi-acum, că te-aduseşi, îţi vreau suflet cu totul,
Nu jumătăţi, nu foame cu sferturi de măsură.
Preumblă păsări zvonul că-i dus îndoliatul,
Typhonul ce ne-a lacrimi, crivăţul ce ne-a zgură.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea

sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare şi rece
sunt tristeţea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat şi gol
mă lovesc de spaţiul îngust al luminii
fereastra vieţii captează umbre neliniştite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieţii
pe ţărm, un om veghează sfârşitul
înfăşurat în ceaţă caut lumina
privesc în jur şi mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viaţa mi-a întins paharul morţii
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu ştiu
prietene, să aşezi la colţul vieţii, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua este un poem

Azi dimineaţă Hitler a vorbit la Danzig, i-am auzit cu toţii vocea.
Un om de geniu: asta-i, de o uimitoare
Abilitate, curaj, devotament, locuind într-un suflet schilodit de copil,
Se auzea clar printre mârâiturile furioase-ale câinelui un copil bolnav
Scâncind în Danzig; invocând şi bocind prăpădul.
Aici, ziua era extrem de fierbinte; spre amiază
Un vânt din sud, ca o răsuflare-a iadului, a cernut câţiva stropi de ploaie
Pe pământul uscat, iar la ora cinci un cutremur uşor
A clătinat casa; nu s-a produs nici o pagubă. Seara m-am amuzat
Privind cum o lună-însângerată se lăbărţa-încet
În marea de beznă printre scântei de fulgere sterile şi tunete îndepărtate.
Well, ziua este un poem: dar, din nefericire,
unul de-al lui Jeffers, cu pete de sânge şi prevestiri ameninţătoare,
Dureros în exces, neomenesc ca un ţipăt de uliu.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se umple lumea de neologisme

Trăim mai abitir seisme
Decât în vremile primare
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor, dispare

S-a resemnat Veneţia din veac
Şi sfinxul moare cu-ncetinitorul
Curg relele ca dintr-un sac
Şi nu ştim ce ne-aduce viitorul

Suntem de stele mai aproape
Dar şi mocirla e cu noi
În care vin să ne îngroape
Străini cu sufletele sloi

Se poluează mările de oameni
Se sinucid balenele pe maluri
Se vând în stradă false idealuri
Şi nu mai ai cu cine să te-asameni

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In vazduh de inima

De strajă-n apa duhului, toiag izvor, Scriptura
În stâncile de rând
Loveşte Moise-n secetă, e Cruce şi e nour
Sion în avalanşă, Duh Adevăr Mângâietor
Ostaşii Domnului peste văzduhul inimii, din « stema cea cu bour ».

Crengi – rugăciune, timp, mugurind
Pe inimă văzduh din sevă de păduri
Tărâm, seism tectonic suflet, alt tărâm,
Liane, cruci latine, şi braţele de rouă
Pe lacrimă, spre ceruri, pământ, rai nouă.

Cereştii mesageri, în iarna inimii sosesc
Pe scara mântuirii, colindul cerului, cu cetini
Trup Sfânt – Pământ, Prea Sfintei Născătoare…
Din iesle-n cină, cu Steaua de Lumină
Păstori şi magi în peştera din Viflaim, se întâlnesc.

Altarele-n iertari, pe-mbrăţişări de pietre
Zidit din jertfa spinilor - cunună

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parte de popor

Mă închin la firul, plin cu noduri de necazuri,
de care mă agăţ şi ce mă trage, suflet de atâtea viziuni
-înmormântate doar de-o glie în şipotinde iazuri-
ţinute în zborul de cocori colilii înveşmântaţi, pentru ai mei buni
şi simt răspuns în palmele crispate de speranţă
să nu-i las doar în somnul lin, de veci...
să trag din gândul, în filete împletite, a lor romanţă,
cântată imn, schimbat prea adesea, magistral de vise, acum poteci...
îmi fac colac de sfoară de la tei şi mi-o pun vers,
ce-l ţin pe frunte ca un laur... şi cutremur naşte,
că dau de laţ cu înăbuşire de trecut neşters,
ce vreau să-l ţin un manuscris, ca Biblia, să-l renasc Paşte.
Nu ştiu de ce m-alătur parte la trecute oase
şi, aldin, îmi pierd statut de drept, cu ai mei leat...
e, poate, că popor e-un simbol, cremenea fără crevase
şi vreau să fiu ca ea, pentr-o scânteie, un neam înflăcărat.

Rămân în rugă, îngenuncheat, să nu fiu parte ţării... un păcat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina mea peste cuvinte...

Nehotărâtă văd că stai într-o răscruce,
A gândurilor mele de demult!.
"Ce drum s-apuci? Şi unde te vei duce!",
E semnul de-ntrebare cunoscut.

Ai rupt chiciura dorului în taină,
Tu dedicând privirii un nou vis.
... şi mi-ai dansat cu dânsle în palmă,
În zilele ce mi l-ai compromis.

Se mişcă cerul! Crezi că e cutremur?,
... căci stele cad... (pe gânduri) uneori.
Îmi pare că de dragul tău eu tremur,
Şi nu sporadic... zilnic... de cu zori.

Acasă-mi pare unde eşti şi tu!,
(acolo unde şoapta-ţi e regină).
... unde cuvântul nu cunoaşte... Nu,
Iar ziua nu mai ştie ce-i hodină.

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorţit ­
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taine...

O, Tată, ce eşti Tu? Şi unde?
Din stânci în stânci, ca Moise pe Horeb,
încerc să urc prin ceaţa ce Te-ascunde.
Şi am atâtea, Doamne, să Te-ntreb.
Eşti Tu cuprins în vreme şi în spaţiu,
când Tu cuprinzi în Tine Însuţi tot?
Pot eu întinde către Tine braţul?
O, iartă-mi îndrăzneala şi nesaţul.
Vreau să-nţeleg atâtea... Şi nu pot.

O, Tată, ce eşti Tu? O conştiinţă
a unei insondabile puteri?
Trăieşti ca mine? Eşti şi Tu fiinţă
cu bucurii, cu dor, cu suferinţă?
Sau eşti mai sus de gând şi de dureri?...

Spre focul din pustiu privea profetul
şi se simţea atâta de mărunt.
Dar când a vrut să-Ţi poată şti secretul,
Tu i-ai răspuns: "EU SUNT ACEL CE SUNT".

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-1 potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Ca mintea s-umble drumul poveştilor ce-aud.
Orlogiul să sune - un greier amorţit
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trosnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Pe cărare de poveste
Vin în minte rânduri, rânduri,
Amintiri de mult uitate,
Îngropate printre gânduri,

Picură încet ca mierea
Lacrimi de argint în mine
Fine cum e adierea
Ziua trece, noaptea vine...

Nerostitele cuvinte
Ale tale, ale mele
Scânteiază-n depărtare
Licurici din praf de stele.

Liniştea mă împresoară
Mă învăluie-n lumină
Strălucirea ei în noapte
Fac cuvintele să vină.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantino Amarande (22 martie 2013)
Adăugat de Constantino Amarande
Comentează! | Votează! | Copiază!